————————
Folclorul autentic a fost intotdeauna pornografie cintata cu umor… La noi, aceasta frumoasa mostnire culturala s-a cam pierdut… Nu insa si la verii nostri istro-români, a caror limba se mai vorbeste in doua sate din peninsula croata a Istriei, in muntii de la nord de binenumitul oras Pula.
Istrapedia, asociatia culturala croata care se ocupa de pastrarea identitatii culturale a Istriei, tocmai a editat un DVD interactiv despre ultimii istro-români, cu inregistrari, fotografii si clipuri video de astazi… Limba, pe cale de disparitie, e profund modificata de croata… Este limpede ca intr-o generatie sau doua va disparea definitiv…
Printre minunatiile arhaice -rotacismul inca functional, nenumarate imprumuturi din slava croata si din italiana-, e si aceasta bijuterie, de fapt “pârva kanţona” (primul cântec) prezentata ca mostra pentru fetele din satul Bârdo (cules în 2009).
Se cinta taraganat, dînd ochii peste cap :
“Fetele Brijanske åru kururle mår; ku brentele kân târlescu, ka şi ljepuri târlescu“.
(“Fetele din Bârdo au curul (lit.: cururile) mare; cînd fug cu gălețile, fug ca niste iepuroaice.”)
E drept ca iconografia propusa merge mai degraba in sprijinul acestei candide afirmatii.
———————-
3 Responses to Fugind dupa cururile ultimelor istro-românce…
http://www.vlaski-zejanski.com/Resources–libraries/dictionary de rasfoit…
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/02/05/fugind-dupa-cururile-ultimelor-istro-romance/ […]
Cred că cineva s-a uitat la prea multă. A târli nu este a fugi, ci a (se) întinde/așeza(poate în acest caz a hodini, zăbovi). Poate domnul Alexe își reîmprospătează definiția “târlei”. “Brentele” sunt coșuri de nuiele, nu găleți. A fugi cu gălețile nu este recomandat. Doar dacă sunt goale. Dan Alexe ne ispitește să vedem în creația acestui stilist, mascul evident, și alte anatomice. Rezultă pentru oricine care nu e distras de presupusa pornografie, că femeiele acelea, cu sau fără cur(uri), se/își întind (cu) coșurile lor [și ațipesc] ca iepurii. Nu, nu fac nimic altceva, din ce mai fac iepurii. Orice lingvist trebuie să fie ca un iepure, cu urechile ciulite, dar nu după cururi. Aceia sunt poeții, precum Stănescu, care târlea rânduri despre ce mai auzea.