Image

Într-un manuscris latinesc (de dinainte de Champollion, desigur) care pretinde ca scrierea egipteana consta doar in rețete si texte alchimice criptate, se vorbeste la un moment despre faptul ca egiptenii ar fi adorat un câine zburator al carui lătrat celest (dihania zbura pana in nori si lătra de acolo) facea sa fermenteze laptele vacilor in uger, să se înfricoșeze mercenarii etc…

 

Imagine fara niciun sens: câine care latra din nori… Voiam sa trec peste ea, pana mi-am dat seama ca ăia care au scris manuscrisul au inteles ceva total pe dos, dintr-un sens latinesc producand un nonsens foarte poetic…

Sa-ti zic?

Eu iti zic chiar daca te prefaci ca nu te intereseaza: textele medievale de dinainte de incunabule erau scrise nu doar de mana, dar de multe ori fara o punctuatie coerenta, fara majuscule, etc… Or, intr-un text cu nume bizare si cuvinte exotice, printre numele de zeitati s-ar fi aflat desigur si cel al zeului egiptean Anubis, care intr-adevar avea cap de caine, da care nu zboarã…

 

Ei, in mod sigur alchimistul latinofon medieval sau renascentist (vreun Conrad Pelicanus, vreun Agrippa sau Melanchthon, toti nemti posaci) a vazut scris acolo “canis anubis

c  a  n  i  s  a  n  u  b i s” …

si a inteles… “a   nubis” ! …. Din nori !…. Ha- haaaaa: cainele Anubis – cainele “a  nubis”… si a brodat acolo cum urla ala din nori etc…

 

Si cate alte confuzii cauzate de o expresie aramaica rau tradusa in greacă șabada…

 

In istoria culturii – ca in amor: câte cupluri si mituri nu s-au fondat pe o interpretare gresita, din start, a unui cuvint sau expresii…

 

——