„Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă”

„Toţi pe buze–având virtute, iar în ei monedă calpă” (Eminescu, Scrisoarea III)

Calp = fals când se referă la bani sau, metaforic, sentimente. Așa se face că romanul Les Faux-monnayeurs al lui André Gide (1926), roman fundamental pentru literatura modernă, pentru că ne-a dat conceputul de «mise en abyme», a fost tradus neimaginativ în română ca: Falsificatorii de bani.

Calpuzanii a fost probabil resimțit ca prea balcanic, iar titlul avea să fie preluat cu succes, ca un clin d’œil ludic și erudit, în ultimii ani ai comunismului de către Silviu Angelescu (Calpuzanii, 1988).

Calpuzanii sunt, desigur, cei care bat monedă falsă, monedă calpă, niște falsificatori de bani, dar ce este acel „calp”?

Dicționarele etimologice românești ne spun, corect, că el ne vine din turcă, unde este kalp, dar cercetarea se oprește acolo. Ei bine, oricât ar părea de fantastic și fantasc, acel kalp turcesc, odinioară kalb (în turcă, precum în multe alte limbi, inclusiv în germană și limbile slave, o consoană sonoră finală se pronunță automat surd: b > p), acel kalb turcesc așadar nu e altceva decât majestuosul qalb arab = inima!

Înainte de a explica strania evoluție, trebuie amintit un lucru: Imperiul otoman era trilingv, folosind împletit turca-persana-araba: turca pentru cotidian și administrație, persana pentru literatură, poezie și tot ceea ce ținea de cultură și înalta societate (vorbită și înțeleasă din Balcani până în China, persana era franceza orientului) și araba pentru religie. Dar cele trei limbi puteau fi (și erau) folosite de-a valma.

În Persia, în Iran arabul qalb (قلب), inimă, a fost mult folosit metaforic în sensul său secund de ceva răsturnat sau pervertit. Căci rădăcina arabă QLB, q-l-b, قلب, de la care sensul cel mai cunoscut este „inima” are și această valoare verbală de răsturnare simetrică, de a transmuta (ca în oglindă, ca în alchimie etc.). De aici se ajunge prin metaforă la sensul de „traficat”, „pervertit”, „artificial”.

Faptul că rădăcina قلب înseamnă în arabă în același timp „inimă” și „a răsturna”, „a transforma în ceva opus” e explicat de teologii musulmani prin aceea că inima preia sângele viciat, alterat, îl transformă, purifică și îl pompează afară în partea cealaltă inversat, curat, transmutat în opusul său.

Explicația e drăguță, în etiologia ei, dar e calpă, desigur, căci în vremea lui Mahomed (el însuși probabil analfabet) cărăușii și cămilarii de la Mecca nu cunoșteau anatomie și funcțiile inimii și avea să se scurgă un mileniu înainte ca William Harvey să descopere principiul circulației sângelui. În orice caz, se trece prea repede peste poli-semantismul rădăcinii قلب, care apare de peste o sută de ori în Coran și care a fost sistematic interpretat ca „inimă”, însă care putea avea, cum se vede, alte nuanțe mai puțin pozitive.

În orice caz, în Iran, în farsi, limbă indo-europeană care nu avea nevoie de sensul de „inimă”, قلب a fost aplicat sistematic banilor, desemnând moneda falsă, pul-e-qalb. (Acest “pul”, bani în farsi, ajuns la noi tot prin turcă, ne-a dat nouă pul-urile de la table. La origine pulurile (farsi “pul” = bani) erau, cum se vede, monezi adevărate, iar nu jetoane ca de Monopoly.)

Banii qalb, pul-e-qalb, nu mai au nimic de-a face cu inima, în Iran, ci sunt pur și simplu bani falși, fără valoare. Cel sau cei care îi fabrică sunt: qalb-zan, calpuzan, -zan fiind verbul zadan = a bate. Qalb-zan = calpuzan = cel-care-bate-monedă-falsă.

Turcii au preluat qalb și qalb-zan prin persană, iar turca, spre deosebire de farsi, nu face distincție între sunetele arabe Q și K, așa încât sensul de falsitate și depravare din persanul qalbzan a putut fi întărit și de omofonia (pentru turci) dintre vorbele arabe qalb (inimă) și kalb (câine). Pronunția celor două e net distinctă în arabă și persană, nu însă și în turcă, unde ambele, qalb (inimă) și kalb (câine) sunt pronunțate: kalp. Așa încât moneda falsă e kalp în turcă, banul poate fi calp, câinos, iar persanul qalb-zan a devenit kalpzan, de unde calpuzanul nostru, faux-monnayeur răsturnat ca în oglindă (mis en abyme).

Cam atât, fără multă tragere de inimă. Să mai amintim cum celălalt membru al perechii sonore, kalb, câinele, pronunțat kleb în Maghreb, în araba marocană și algeriană din nordul Africii, a fost preluat de francezi și a intrat în franceza colocvială contemporană unde câinele este: „le clebs”, sau: „le clébard”.

Bani “peșin”…

Pentru tine, care îl vizualizezi uneori ca fiind un ban “pe șin”, peșinul a ajuns sinonim cu “cash”, bani gheață. În realitate, adverbul “peșin” (bani peșin) are un sens mult mai restrâns în turcă și în limba de origine care e farsi, persana modernă. “Peșin” ( پيشين pīşīn/pēşīn) înseamnă doar bani plătiți înainte dintr-o sumă datorată sau promisă. “Peșin” sunt bani dați arvună, sau: un acont.

De altfel, în uriașul lexicon turco-arabo-persan-latin al lui Franciscus à Mesgnien Meninski, publicat în 1680 la Viena, “Thesaurus Linguarum Orientalium”, peșin (پيشين) era deja glosat: “avans”!

Este și evident din forma sa că este un “avans”, căci adverbul persan pișin e format pe rădăcina peș-/piș- = în fața, înaintea, devreme. Avem aceeași rădăcină în peș-cheș (peșkeș). Nu bani “peșin” i-a dat așadar Caiafa lui Iuda, căci peșinul e doar un acont, ci i-a dat toată suma în mână, cash: pul-e-naqd, cum zic persanii, adică: “bani (pul) goi”.

Iar acest “pul”, cum am zis, bani în farsi, tot prin turcă ne-a dat nouă pulurile de la table. Așa încât, după acest exercițiu, cititorul sârguincios va ști, atunci când se va afla în Teheran sau Kabul, să zică “avans” sau “acont”: pul-e peșin… care, să sperăm, nu va fi qalb.

Cf. și:

Lapsus al-qalami și un cheag de sânge: despre magia sonoră a Coranului

https://cabalinkabul.com/2015/11/28/lapsus-al-qalami-si-un-cheag-de-sange-despre-magia-sonora-a-coranului/

Dușman, murdar, cioban, cerdac etc… Cuvintele iraniene din limba română

https://cabalinkabul.com/2020/03/27/dusman-murdar-cioban-cerdac-etc-cuvintele-iraniene-din-limba-romana/