In romanul lui Mircea Eliade “Nouăsprezece trandafiri” (1980), presupus a se petrece în România comunistă, prin 1968, simultan cu reprimarea Primăverii Pragheze de către URSS, personajele, prinse în capcana ideologiei represive a puterii, reușesc în final să fugă din țară luând cu ei niște documente compromițătoare pentru regim și traversând granița din nord… în Cehoslovacia.
La 35 de ani de la încheierea războiului, distinsul profesor încă era convins că România mai avea graniță cu Cehoslovacia (cum avusese până în 1945).
Cum? Se numește asta o licență narativă? Aiurea, Eliade nu știa. Uitase. Era plecat de decenii, nu ținuse pasul cu hărțile, rămăsese cu Cehoslovacia în cap, deși acolo în nord era acum URSS-ul de un sfert de secol.
Dar să zicem noi totuși că avem o licență narativă în acea graniță cu Cehoslovacia în 1968? Hm, nu putem, pentru că este un dispozitiv narativ esențial: fără acea graniță, personajele n-ar fi putut să scape din România.
Bine măcar că Eliade n-a făcut personajele să se pitească în sud, în Cadrilater, prin cercul găgăuzilor dispăruți.
Să o spunem însă cu un oftat: toate astea-s nimicuri față de dezinvoltura cu care trata Eliade faptele și adevărul istoric verificabil atunci când inventa un fluid mistic și un cult al lupului care ar fi traversat mileniile și spațiul carpato-danubian, de la daci până la legionari:
— Mircea Eliade și mitologiile lui inventate (despre daci și lupi)
— Structuralismul este o ontologie: pentru ce Eliade nu era un structuralist
Structuralismul este o ontologie: pentru ce Eliade nu era un structuralist, orice ar spune Baconschi
— Cât de depășit e Mircea Eliade? Despre discreditata “ideologie tripartită” indo-europeană
— Mircea Eliade, Georges Bataille și despre cum nu trebuie să luăm în serios ce scria Eliade despre Islam
Mircea Eliade, Georges Bataille și despre cum nu trebuie să luăm în serios ce scria Eliade despre Islam
— Eliade, legionari, evrei si ceva despre Herta Müller – Interviul meu cu Norman Manea
Eliade, legionari, evrei si ceva despre Herta Müller – Interviu cu Norman Manea…
— Yogah citta vrtti: dacă Eliade ar fi fost lingvist ar fi înțeles legătura dintre yoga și Wurst
Yogah citta vrtti: dacă Eliade ar fi fost lingvist ar fi înțeles legătura dintre yoga și Wurst
6 Responses to Rapsodia bohemiană a lui Eliade
Dan Alexe, în schimb, tratează faptele și adevărul istoric cu mult respect. Afli de la el că istoricii greci și romani au fost simpli “ziariști”, genetica nu contează, iar lingvistica urmează o singura regulă: atracția magnetică a cuvintelor slave, cumane și turco-persane înspre română.
Eliade a greșit cu lupii, și etnonimul “dac” n-are legătură cu frigianul “daos”, dar altfel a fost un titan.
Intr-adevar, D-l Alexe se pare ca ilustreaza “rebel without a cause / rebel without a clue’, ca multi alti romani, oameni de cultura sau cu inclinare tehnica, de altfel talentati.
Bine punctat.
Pe Eliade nu-l interesa geografia el era cu spatiul sacru, crestinismul cosmic, oceanografia, chestii abisale – hoopa, cam multe concepte geografice, deci!
Și am uitat de axis mundi… Problema (ilustrativă pentru „geniul” lui Eliade) este că el le scălda nu numai cu geografia reală ci și cu geografia spirituală. Ăsta e verdictul trist.
Intr-adevar este bine ca se poate critica intr-un mod constructiv, dealtfel, intr-o maniera familiara, ca la o sueta, intre intelectuali si profesionisti rasati. Mor de dragul discutiilor astora, nu alta, ca unul care incearca sa faca sens din realitatea obiectiva.
Cat despre Dl. Alexe, care in mod evident are “a chip on his shoulders” si ceva personal cu orice cu tenta legionara sau deviere de la noua ortodoxie tismaneana (vedeti cazul lui Paul Goma, Dumnezeu sa il ierte), gasesc cu surprindere si incantare chestii care ma stimuleaza intelectual pe blogl dumnealui, desi fervoarea dansului catre manea si alti telectuali pripasiti prin cartierul latin este subiectiva.
Astept cu foarte multa rabdare sa citesc critici ale muncii dvs. si ceva mai mult decat bon mot aruncate cu dezinvoltura, ce Dumnezeu, dati-mi si mie ceva de care sa ma leg. Am citit Eliade la greu, ceva din zeitgeistul timpurilor acelora picurate in scrierile lui imi explica istoria zbuciumata a bunicior si parintilor mei, daca nu ceva din psihologia neamului nostru de luptatori si razboinici, gandesc ca o alta abordare decat a D-lui Alexe poat fi cu siguranta interesanta.