Interjecția turcească ”hay”! a intrat în mod natural și în română: — hai să mergem.
Dicționarele etimologice turcești nu îi dau lui hay, această interjecție monosilabică de îndemn, nici o origine clară, însă cine a asistat la o ceremonie colectivă, populară, a dervișilor știe că unul din strigătele de îndemn și îmbărbătare este: — Hay!… care e și unul din numele lui Dumnezeu în arabă: حي !… Hayy = Cel Viu! (de unde și hayat = viața).
حَيّ
Dincolo de asta, hay are și variante extinse în turcă, limba de origine: hay de > hayde, hade, hadi, hayda. La fel a trecut și în română, unde e indiferent dacă spui: — hai să mergem! sau: — haide să mergem!
Haida, haida! O etapă superioară, prin folosire excesivă, a fost un fel de hipercorectitudine, când vorbitorii au simțit-o ca pe un imperativ verbal de la care ar lipsi ceva, o terminație de plural când e aruncată ca îndemn mai multor persoane, sau când vorbitorul vrea să fie politicos, așa că unii turci au început să zică, mai simandicos; — hadisene, sau: haydiyin, iar românii: — haideți! când e adresat mai multor persoane.
Au simțit așadar că la plural ar lipsi terminația de la vedeți! sau prindeți!… așa că simplul și inanalizabilul hai, haide a căpătat terminație verbală de imperativ: haideți! Ba chiar, dacă e adresat doar grupului propriu, fără altcineva de față, are și forma: haidem!
Că este o tendință universală și inconștientă de uniformizare precisă gramaticală se vede și în rusă, unde imperativul simplu și natural: пойдём! [pajd’jom] (hai să mergem) a căpătat terminația de plural inutilă -те: пойдёмте! [pajd’jomt’ji]… Asta a dus la o situație unică de imperativ care are simultan terminație și de persoana I plural (пойдём) și de a II-a: пойдёмте [pajd’jomt’ji]
Așa s-a ajuns și în română la haideți de la simpla interjecție monosilabică inițială: hay!
Iată doar câteva reflecții pe vreme de carantină. Îngrijiți-vă-ți.
10 Responses to “Haideți” la etimologii
multumim pentru etimologia lui “Hai”, cu toate ca prima replica ce mi-a venit in minte a fost: Haide mai !! :)))
inca un exemplu despre relatia noastra speciala cu poporul turc de “love and hate”
bravo pentru website si pentru postarile tale de peste tot, citesc cu mare interes.
stay safe !
“love and hate”. Nu stiu cat a fost love, dar hate a fost introdus in mentalitatea romanilor cu totul artificial, de unii din intelectualii ( si totodata primii invatatori ) ai tinerei tari a romanilor, de la sfarsitul secolului 19.Ii putem aminti pe Cosbus si pe Ispirescu, cu povestile lor ( versificate, ori nu ) fanatizate.Apoi acestia au intrat in programa scolara si asa s-a creat un curent turcofob absolut artificial. Cu toata aceasta ” prelucrare ” indelungata,romanul de rand nu a avut nimic contra turcului, nici atunci si nici mai tarziu.
O opinie puternica, desi cu o lipsa de argumente.
C. Radulescu Motru are avea ceva de spus aici, imi amintesc cu putina precizie, de alti sociologi / antropologi care au studiat inluenta otomana asupra noastra, cu abordari diferite. Cel mai mult a rezonat cu mine ideea de zona de frontiera intre imperiul otoman si principatele danubiene, cei 5000 de copii, cei mai sanatosi si voinici, rapiti din familie si turcizati in ieniceri, carutele cu galbeni ca tribut si fiecare turc care se respecta trece granita poroasa si mai ia de un sat, sa mai scoata un ban.
As spune ca este imposibil ca sa fi existat vreo indiferenta catre pagani si / sau inrobitori.
Daca aveti ceva argumente, as fi intelectual curios sa le citesc.
nu ai cum sa iubesti din perspectiva istoriei pe “cotropitorii” tarii, pe cei carora le-ai platit bir in copii, aur si ce o mai fi fost ( tot ce se putea)
ce este foarte clar e faptul ca desi istoric toate s-au intamplat asa, in ziua de astazi am ajuns sa vedem ce ne apropie de ei, de la mancarea pe care am invatat sa o facem pe filiera turceasca, pana la multe obiceiuri imprumutate de la ei.
putem oare spune ca turcii au avut un impact pozitiv sau negativ asupra dezvoltarii locuitorilor, tarii, natiei, Romaniei ? oricum as sta si a gandi-o nu pot sa spun ca impactul a fost pozitiv, eu l-as pune mai degraba in cealalta directie
la fel de clar este si faptul ca nu poti sa ii urasti pentru tot ce am putut indura din pricina lor, timpurile acelea au trecut !
de aceea, cand ma intalnesc cu amicii turci, ii privesc cu o oarece simpatie si ii iau pentru ceea ce sunt, nu pentru ce au fost stramosii lor …
avem oare motiv sa ne plangem despre ce a fost istoric, de conjunctura, de geografie, de luptele cu turcii, ne-au adus ele unde suntem acum, ne-au facut mai buni, mai rai ?
”Haide” este de fapt răspândit in toate limbile din Balcani, cam pe unde a fost Imperiul Otoman.
Yeap…, în armeanã /Hay/ denotã armean/armenesc, iar Armenia e zisã /Hayastan/, dupã cum se poate observa si din figura alãturatã >> https://en.wikipedia.org/wiki/Armenia Sssincer…, habar n-am ce a fost mai întãi, /oul/ sau /gãina/, daaar, din respect pentru domniavoastrã, m-am insinuat si io unpic pe aici … Cãci : )), vorba Exarhului, /haidetz sã haidem !/.
Reblogged this on Cronopedia.
Când este un cuvînt, în limbi din cioladuri diferite, pe tărâmuri diferite, chiar şi cuvînt călător, bine-i a întreba de unde s’a arăduit. Şi dacă se poate dovedi că vine cuvîntul acela din limba cutare, atunci în celelalte e de împrumut. E ca şi cu “cioban”, care are însemnătate la perşi.
Tot acela lucru e de făcut cu “hai”. Că “hai” şi “haida” se află şi în lumbardă, şi în văleană: în prima fără răsuflare (“ai!”), în a doua cu (“hay, hay da!”).
Dacă e o întruchipare a verbului celtic “a veni”, cu “th” –> “h”, asta nu lămureşte cum a ajuns la turci. Dacă luăm turca drept limbă de pornire ori de tranzit, nu lămurim cum a ajuns în văleană şi lumbardă. Iară dacă e turc cuvîntul, musai e să lămurim de unde vine în turcă.
Mare pasiune și etimologia asta….
Haideți la un studiu pe “olele” sau “oleleu”. Nu aoleu, ci olele sau oleleu, deși par înrudite…
Mor să știu mai multe de când mă holbez la serialele turcești….
În dicționare găsim vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica” (vociferatio bellica), conform bulgara olele, limba turca: hele
Am gasit acest text in care apare OLELEU (în C. Valerii Catulli, Albii Tibulli, Sexti Aurelii Propertii carmina castigata et selectis interpretationibus illustrata opera, et studio Aloisii Portelli)
…………………..
Clarisona , clara, catiora. Divino , divinante , futura vaticinante. Perfidiae , mendacii , falsitatis
accusabit. O decus , oleleu, qui a majoribus acceptam nobilitatem tuis ipse magnis virtutibus cumulare atque adaugere non desinis, Vidp. Emathiae , tutela terrae Thessaliae, quae
olim Emathia vocata fuit.