.

Când cade noaptea, ușa unei spălătorii publice te atrage cu viclenia reclamelor de bâlci, și-i vezi acolo cum șed, mijind ochii în golul iluminat violent de neon, mâinile pe genunchi, ascultând de o oră bâzâitul chivotului învârtitor.

Câte un băiat trist, sau o fată răzleață, stingheri, neprivindu-se, de-ți vine să le oferi câte un volum de poezii, ca măcar, prefacăndu-se că citesc, să nu-și mai ferească privirile.

Așa, ea pretinde că scrie sms-uri, telefonul mobil având funcția, neprevăzută inițial, de voal pentru stânjeneală în public.

Când intră un negru beat, fără sac de rufe, doar așa, să se așeze și el o vreme undeva, atmosfera se mai destinde.

Mașina lui se oprește, el sare și o deschide grăbit, ea aruncă o privire furișă spre ce scoate el, care se căznește să acopere hubloul cu spatele spre ea.

O pereche de chiloți alunecă, negrul se repede să o culeagă și să i-o dea, sperând să primească de-o bere. Când negrul îi întinde zâmbitor slipul gri, uzat, găurit, ținându-l delicat, ca pe o perucă scoasă dintr-un torent, o rază de neon trece ca un laser prin steaua rupturoasă. El mimează uimire la vederea găurii, ia slipul și îl aruncă demonstrativ la coș.

E stacojiu acum, neonul nu cruță, iar ea s-a încovoiat și mai mult, bătând frenetic imaginare sms-uri. El iese mândru, cu sacul în spate, fără să zică bună seara.

Negrul merge la mașina lăsată deschisă și scoate de acolo un ciorap uitat de băiatul în fugă rușinoasă. Ridică șoseta și își vâră arătătorul prin gaura din călcâi. Iese și el, mormăind, admirându-și trofeul.

Când ea bagă telefonul în buzunar și se ridică ușurată, cu spatele drept, pricepi că și mașina ei era oprită de mult, dar că așteptase să plece el.

O lași acolo, singură, să-și strângă nimicurile găurite, însă impecabil pliate, precum îi e sufletul.