Știți plăcerea aia de a te întoarce acasă alunecând în papucii vechi și diformi, mulați pe tine și confortabili? (E doar o metaforă, desigur, eu am prea multă demnitate ca să posed papuci sau pijama.) Ei bine, la fel te simți ascultând ultimul album Rolling Stones, ieșit în magazine ieri, vineri 2 decembrie: Blue & Lonesome.
.
Primul album studio de un deceniu încoace, de la A Bigger Bang în 2005. Inregistrat în 3 zile, 12 piese, ca pe discurile vechi, 6 și 6… Doar blues-uri clasice, cea mai pură întoarcere la surse, la rădăcini.
.
Asta au făcut de la origine Rolling Stones (dar și alte grupuri britanice, nu doar Yardbirds, Cream, dar și oameni ca Alexis Korner și John Mayall): au dat noblețe blues-ului american, l-au transformat în muzică mainstream. Până și unul ca Hendrix a trebuit să vină în Anglia pentru a deveni celebru. Rolling Stones erau blues-ul otrăvit, lăsând rock-ul în sarcina Beatles-ilor, care n-au excelat niciodată la blues.
.
Până și faimoasa limbă de pe copertă e albastră aici, precum culoarea blues-ului și a depresiei.
.
Cele 12 piese standard sunt preluate de la cei mai mari reprezentanți ai blues-ului, unii astăzi uitați (toți negri, desigur, nici un alb printre ei). De o simplitate înșelătoare, discul e un fel discret de plată a datoriilor. Oameni care cântă împreună de aproape șase decenii, Rolling Stones au preluat aici doar piese din anii 1950 – 1960. (De șase decenii, dar Ron Wood încă se mai simte un nou-venit in grup, dat fiind că s-a alăturat grupului doar în… 1975).
Little Walter
Când începe Kind of Fool, de Little Walter, prima piesă a albumului, se simte pe loc plăcerea nespusă pe care au avut-o înregistrând, maimuța ridată și nemuritoare Keith Richards făcând riff-uri obraznice.
.
O treime din piese, patru, sunt de Little Walter, geniul muzicuței mort asasinat la Chicago într-o bătaie colectivă. Apoi: o piesă de Howling Wolf, care a cântat cu Stones în concert în… 1965 ! Iți vine să te închini. Oamenii ăștia, Stoneșii, ar trebui să-și doneze corpul științei, să știm cum fac ca după șase decenii de alcool, droguri și medicamente urcă pe scenă dând veninos din șolduri.
Howling Wolf
Apoi Willy Dixon, Lightnin’ Slim, Jimmy Reed (alcoolic si epileptic, a compus magnificul Bright Lights Big City, dar Stones au preluat aici Little Rain), Eddy Taylor, Little Johnny Taylor, Magic Sam. Otis Rush e singurul din muzicienii vechi reprezentați care trăiește încă.
.
Acolo unde mai toți ceilalți veneau din Mississipi, Otis Rush (81 de ani și încă mai cântă), ca și Little Walter, reprezintă școala din Chicago. Stilul lui l-a influențat masiv pe Clapton, iar piesa de pe disc e binecunoscutul standard I Cant Quit You Baby. Eric Clapton apare pe piesa 6., Everybody Knows About My Good Thing.
Una peste alta, e un disc al unor râzgâiați care s-au creat singuri, care au trăit din plin ce au făcut și care încă se bâțâie enervant acolo în vârf, octogenari insolenți, arătându-ne că tinerețea e o stare de spirit, iar nu o investiție biologică păguboasă.
—
Paraphernalia muzicale:
The Beatles : Eight Days A Week – The Touring Years (2016)
“The Black Page” – decriptarea unei bijuterii sonore de Frank Zappa…
https://cabalinkabul.com/2014/11/02/the-black-page-decriptarea-unei-bijuterii-sonore-de-frank-zappa/
Țiganii și jazzul în Finnegans Wake
One Response to The Rolling Stones: Blue & Lonesome
O bijuterie articolul, îți mulțumesc! Zilele trecute am savurat un clip pe youtube în care ei veniseră ca spectatori într-un bar unde cânta Muddy Waters (încă mai trăiește). Bineînțeles că au cântat alături de el, invitați fiind de Muddy. Tinerețe veșnică – să faci ce îți place și să ai oamenii potriviți alături. O utopie în cazul meu, nu voi avea parte de asta.