Da, dar cei afectați de arheomisie (sau, inversat, mizarhie) se plâng de exact ceea ce face natura filmelor românești: că filmul va fi lent, cenușiu, cu dialoguri absurde, sunet direct, cameră tremurătoare și final sumbru, descurajant.
Din ce constă Noul Val: hieroglife, camee și ideograme filmate
Acum, iată câteva elemente ale acestui cinema obsesional:
Mai întâi, am să sar din start peste școala veche a lui Pintilie, care e o categorie aparte, sau peste filme de mult depășite și social și estetic, precum Filantropica lui Caranfil, film pe care personal îl consider de nevăzut. In prima scenă din Filantropica, Mircea Diaconu e cu nevasta la restaurant și nu are cu ce plăti. Joc prost, lemnos, caricatural. N-am putut să văd filmul ăla nici atunci, când a ieșit. Acum e imposibil.
Diaconu e acolo ca în viață. Când îi spune chelnerului că n-are bani, el e ca în realitate, când se plângea că nu-i ajunge salariul de senator, fără expresie, monoton, demonstrativ moale, tern. Pe măsura nației care l-a decretat actor, el joacă la fel de prost și de o parte și de alta a ecranului.
Nu voi vorbi nici despre meteoriți atipici precum Aferim al lui Radu Jude (nu pot, pentru că am lucrat un pic la dialogurile din Aferim în faza finală). Voi vorbi un pic despre triada Cristi Puiu – Porumboiu – Mungiu.
Primii doi sunt preferații mei, pentru că sunt riguroși în obsesia lor filmată. In ciuda a ceea ce se crede, nu vom găsi în Moartea domnului Lăzărescu, Aurora, Sieranevada (Cristi Puiu) sau in Polițist, adjectiv al lui Porumboiu vreun element inutil. Cei doi, Puiu și Porumboiu, nu introduc scene inutile și nu plantează obiecte de decor ce nu vor fi folosite mai târziu. In schimb, Mungiu e delăsător. 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, de pildă, e plin de scene rău croite și detalii inutile.
Nu doar că este total neverosimil ca acel măcelar specialist în avorturi să fi poftit să violeze ambele fete, inclusiv gravida (lehuza, mă rog), ba chiar trecem și peste planul/secvența de o lungime inutilă cu fetusul pe podea in prim plan, dar la un moment dat, sosit in camera de hotel, cât dl. Bebe-avortorul o viola pe una, celaltă fată, gravida, îi caută în sac și scoate un cuțitoi de măcelărie…
Un prop, așa se numește în scenariu un asemenea cuțitoi de casap. E vorba de un obiect care e bine plantat în scenariu, spectatorul știind că acel obict/unealtă/sculă va folosi mai târziu. Domnul Bebe le va hăcui cu cuțitul respectiv, sau fetele îl vor căsăpi pe el cu imundul iatagan.
Așa e în scenarii: dacă în scena inițială personajul trage la țintă cu arcul, acel har de arcaș îi va servi in timpul filmului ca să scape dintr-o belea. Dacă nu – mai bine scoți arcul și îl faci pe personaj să privească în gol in prima scenă (cum ar face Cristi Puiu). La Mungiu avem însă, in 4-3-2, un arc inutil, acel cuțitoi scos temător din geanta măcelarului de fata gravidă, care cuțit dispare apoi din film și din narațiunea vizuală. Poate părea un detaliu, însă asemenea detalii strică un film.
Nimic din toate astea la Cristiu Puiu sau la Porumboiu, unde scenele se succed cenușiu, dar fără detalii nefolositoare. Ba chiar – Cristi Puiu își oferă riscul de a planta aluzii de înțeles doar inițiaților. Astfel, în prelungirea ipohondriei care impregnează Moartea domnului Lăzărescu, în Aurora avem o scenă tulburătoare pe care puțini spectatori o vor fi înțeles, dar care are o mare importanță în economia scenariului: personajul (viitorul asasin, jucat tot de Cristi Puiu) face un lung duș, după ce a luat hotărârea de a-și asasina nevasta. In timpul acelui lung duș, care pare incă o scenă inutilă, precum mâncatul supei în tăcere în Noul Val cinematografic românesc, personajul duce mâna la spate, chincit sub duș, și stă un lung moment așa, cu mâna sub fese, șiroind de apă.
Nu e greu de bănuit ce face: își vâră două degete in rectum pentru a verifica dacă nu cumva, în sfârșit, are un cancer acolo. Un asasin ipohondru. Lumea din Aurora o prelungește pe cea din Moartea domnului Lăzărescu, iar Cristi Puiu a făcut foarte bine de a juca chiar el rolul acelui asasin potențial, vid moral și obsedat de boală. Cele două degete nevăzute din rectum, în Aurora, au un rol major, chiar dacă nu sunt ințelese de majoritatea spectatorilor, spre deosebire de cuțitoiul inutil al lui Mungiu din 4-3-2.
Așa încât, e vorba în Noul Val românesc, de o succesiune de hieroglife, camee și ideograme filmate, nu doar de o narațiune șocantă sau plictisitoare, sau care, cum e argumentul auzit zilnic: — “Prea seamănă cu cotidianul nostru ca să mă facă să merg să le văd la cinema.”
—————
Aurora (Cristi Puiu)
https://cabalinkabul.com/2013/03/11/aurora-cristi-puiu-oroarea-cotidiana/
Sieranevada (Cristi Puiu, 2016)… orori quotidiene
https://cabalinkabul.com/2016/08/18/sieranevada-cristi-puiu-2016-orori-quotidiene/
Pe latura documentarului de artă și autor ar trebui văzut neapărat și
“Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (Andrei Ujică) : portretul unei națiuni…
https://cabalinkabul.com/2013/04/30/autobiografia-lui-nicolae-ceausescu-andrei-ujica/
15 Responses to Ideograme filmate și cuțitoaie inutile: despre Noul Val cinematografic românesc
Nu ati mentionat niciodata de Radu Muntean cand ati facut referire la Noul Val romanesc. Pentru dvs acesta a insemnat strict Puiu-Mungiu-Porumboiu. Eram foarte curios de ce?
Am mai pierdut un prieten vorbind deschis despre Hârtia va fi albastră. Prefer să nu mai ating subiectul, deocamdată.
Nah, nţ, wow ………. dl. Dan Alexe sugerează faptul că sinceritatea lui în legătură cu un mare film l-a determinat pe un bun prieten să-l renege şi nu mai poate, de durere, să redeschidă o rană încă sângerândă iar, hodoronc – tronc, la final ne dă de înţeles că nu ar mai vrea să piardă vreo altă persoană din viaţa domniei sale (poate pe Andreu).
Ultima fraza a maestrului dan alexe este geniala. Filmele din noul val nu sunt doar plictisitoare ci mai au și nu știu ce baliverne în plus (hieroglife, camee și ideograme pictate). Perfect adevărat ……. Dar și acest “plus” este la fel de plictisitor. Filmele românești nu pot fi văzute deoarece nici măcar nu sunt concepute a fi rulate în săli de cinema. Ele sunt create pentru festivaluri astfel încât arheomisia poate fi aplicata și invers. De ce-mi reproșezi ca nu vin sa-ți văd filmul dacă oricum nu te interesează părerea mea și presupui aprioric ca nu te pot înțelege, mai geniu abscons.
Andrei Gorzo a mai scris pe tema asta, cu referire chiar la Mungiu. O temă care îmi place și pe care aș mai dori-o tratată.
Aș fi într-un relativ dezacord referitor la fraza de final: “Prea seamănă cu cotidianul nostru ca să mă facă să merg să le văd la cinema.”
Mă învârt printre persoane de diferite categorii socio-intelectuale – de la gherțoi la somități. Dacă ne referim la persoanele cu o educație medie și sub, (care-o fi media asta…), dimpotrivă: tocmai asemănarea cu cotidianul, cu recognoscibilul din viața de zi cu zi îi atrage pe oameni – vezi succesul ”Las Fierbinți”, ca să nu mai zic de avalanșa de seriale cu iz autohton, de succes. Psihologic, cei mai mulți dintre noi (chiar și cei peste media teoretică …) suntem atrași de subiectele în care identificăm ipostaze din realitatea imediată. Ne sunt familiare, putem emite opinii ”avizate”, putem fi critici ”autorizați”, deci suntem implicați direct, nu suntem doar niște spectatori pasivi.
În general, avem o perceptibilă rezervă față de ”exotic”, atâta vreme cât nu trăim zi de zi în acele realități. Ne fascinează, ne distrează, ne stimulează fantezia, dar ne determină să păstrăm o distanță, rămânem oarecum în fotoliul nostru impersonal. Iar, la final, parcă încercăm să găsim similitudini (cu ce??) – tot cu elemente din realitatea imediată, care ne este mai familiară. Sunt și ei oameni ca noi, avem gene comune, doar evolutiv suntem diferiți etc…
Subiectul poate fi aplicat și la subiectele istorice – cu similitudini față de vremurile pe care le trăim.
Mult de scris pe tema asta.
OFF TOPIC: aștept o recenzie pentru Knight of Cups, al lui Malick – dacă tot ați tratat Tarotul în trecutul apropiat. Mult mai mult decât tarotul, mă fascinează acest Malick, care forțează anumite limite. Uneori bine, alteori mai puțin. Dar îi admir pe cei îndrăzneți.
Andrei Gorzo face observatia ca Mungiu a folosit cutitul respectiv ca sa ironizeze acele conventii de care vorbiti. Care e problema mai exact?
Gorzo are chiar o teorie potrivinică ideii gazdei noastre. El pleacă de la opoziția dintre decupajul analitic (care nu oferă chiar mura-n gura spectatorului, dar îl orientează în narațiune ferindu-se să-i ofere detalii fără relație de cauzalitate cu evenimente ulterioare) și tehnica observației, care se traduce prin urmărirea narațiunii, ca și cum regizorul n-ar anticipa mișcările personajelor, ci le-ar urma. Din perspectiva asta, detaliile ”inutile” își fac loc în cadru … dar mai bine citez din Gorzo, cu speranța că-mi este permisă această intervenție de către Dan Alexe:
” o naraţiune ce operează sub masca observaţiei are interesul să
cultive şi asemenea detalii sau incidente
marginale sau minore, care „nu produc”.
De ce? Deoarece, tocmai prin faptul că „nu
produc”, ele produc ceva, şi anume „efect
de realitate”: dacă în viaţa reală ne-ar fi dat
să urmărim în timp real acţiunile unui străin
(fără a putea fi văzuţi), poate că acţiunile
respective s-ar lega pînă la urmă într-o
poveste, dar pe lîngă această poveste am
avea parte cu siguranţă de un surplus de
informaţii, de un mai-mult-decît-necesar,
de timpi morţi şi de lucruri ce rămîn „în
coadă de peşte”. Pe această idee se întemeiază,
de la neorealismul italian încoace, o
bogată tradiţie alternativă – adică paralelă
cu tradiţia hollywoodiană sau clasică – în
domeniul dramaturgiei de film; e vorba
despre un alt mod de a vedea scenariul.”.
Intr-adevar, am citit si eu studiul acela despre 4,3,2. Concluzia ar fi ca acele doua tehnici sunt stiluri diferite de a scrie un scenariu si niciunul nu ar trebui respins, indiferent ce preferinte impartasim. Mai exact, cred ca Dan Alexe exagereaza cand spune ca filmul e stricat din cauza unor asemenea detalii, in special atunci cand elementele respective fac parte dintr-un stil bine definit.
Cehov a intuit demult și din vârful condeiului situația („un pistol care nu trage niciodată”)
Deci ura ancestrala fata de Diaconu va impiedica apreciati “Filantropica”?
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2016/09/07/ideograme-filmate-si-cutitoaie-inutile-despre-noul-val… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2016/09/07/ideograme-filmate-si-cutitoaie-inutile-despre-noul-val… […]
[…] de atâtea improvizații cinematografice cu fond orientalist, ba chiar simțind oboseală vizavi de noul val românesc (în care de fapt acest film nu se înscrie), precum și iritare față de un actor hipermediatizat […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2016/09/07/ideograme-filmate-si-cutitoaie-inutile-despre-noul-val… […]
[…] https://cabalinkabul.com/2016/09/07/ideograme-filmate-si-cutitoaie-inutile-despre-noul-val-cinematog… […]