
Regele Mihai cu militari români în Crimeea, septembrie 1941 (Photo by Heinrich Hoffmann/Mondadori Portfolio via Getty Images)
Sunt ireverent și nepăsător vizavi de persoana fostului suveran al României și e foarte bine că am putut vexa pe unii monarhiști sinceri care nu își imaginează goliciunea personajului și felul în care el nu a fost niciodată la înălțimea rolului lui.
L-am întâlnit și intervievat de trei ori, la Lausanne și Bruxelles. De fiecare dată a fost pentru mine un șoc și o dezamăgire.
Prima oară a fost în 1989, la Lausanne, când, împreună cu Operațiunea Villages Roumains, la care am fost membru fondator (pornită din Belgia, Villages Roumains a fost o mișcare cetățenească europeană prin care localități occidentale adoptau sate românești amenințate de “sistematizarea” lui Ceaușescu, pentru a le împidica demolarea) am mers cu toții să-l întâlnim pe rege la Lausanne. Aveam noi ideea romantic-subversivă de a-i cere regelui Mihai al României să citească un mesaj adresat națiunii române, în cele trei principale limbi vorbite în România, româna, maghiara și germana, cerându-le locuitorilor României să realizeze oroarea distopiei comuniste.
Soseam noi la Lausanne din Belgia, țară în care suveranul și familia regală vorbesc cu toții din copilărie cele trei limbi naționale: flamanda (olandeza), franceza și germana. E natural aici ca suveranii să vorbească limbile supușilor. Prima dezamăgire masivă a fost să descoperim că regele nu știe nici maghiara nici germana…
Bun, maghiara să zicem că înțelegem, dar germana?!… Adică un Hohenzollern nu știe germana?
Nu, nu știe, regele Mihai e un român fără mare cultură, nu știe germana, vorbește doar română și franceză (prin forța lucrurilor, mai ales trăind în Elveția francofonă) și care, cum aveam să descopăr imediat, nici măcar nu și-a învățat fetele românește.
Prima mare dezamăgire, atunci înainte de Revoluția din 1989, a fost să descopăr că acest om nu vorbise românește cu copiii lui. Despre ce patriotism și dorință de sprijinire a țării lăsate în urmă vorbim? Nu-ți înveți copiii românește?
A doua masivă dezamăgire a fost când l-am văzut în direct la TV pe canalul național franțuzesc A2, în decembrie 1989, intervievat live, tot din Lausanne, despre evenimentele de la Timișoara. România este subiectul numărul 1 mondial, iar jurnalistul francez încerca să-l facă pe Mihai să spună ceva interesant: — “Maiestate, se petrec lucruri mărețe în țara dumneavoastră? Care vă e pronosticul?”
A molfăit ceva aproape inaudibil: — “N-am nici o speranță, nu se va schimba nimic.”
Am realizat atunci că în deceniile de după război lui nu-i păsese niciodată de România, nu luase niciodată poziție împotriva regimului de acasă, de parcă nu era țara lui, ba chiar, cum am zis, nu-și învățase fetele românește.
Apoi, l-am mai intervievat, pentru Europa Liberă, și când a venit la Bruxelles în 1993 la înmormântarea regelui Baudouin al Belgiei, al cărui văr era el, cum sunt mai toate familiile regale din Europa legate între ele. Din nou, m-a frapat neplăcut morocănoșenia lui, lipsa lui de emoție, vocabularul sărac, lipsa de cultură și cunoștințe elementare vizavi de Belgia, Europa, trecutul colonial al țărilor europene, dispozitivul politic mondial.
Cât despre episodul semnării abdicării, felul în care l-a descris chiar el în multe interviuri e dincolo de grotesc:
— “Petru Groza m-a rugat sã-i pipai buzunarul. Am simtit ca are un pistol acolo!… “ sau: — “Petru Groza a venit cu un pistol în buzunar. M-a pus să i-l pipăi. “
.
Un om incult, rău vorbitor, cu maniere robotice, născut în locul nepotrivit, care nu și-a învățat fetele românește, care n-a avut niciodată un discurs coerent despre locul României în UE, despre România și Moldova, despre islam și imigrație, despre Rusia, despre nimic, despre nimic, despre nimic…
Așa că nu caut să mă scuz față de de cei pe care i-am rănit postând glume groase pe Facebook despre buletinul medical al acestui îmbuibat incult și morocănos și fără umor și fără empatie și fără discurs social, care n-a știut să fie la înălțimea rolului său istoric.
89 Responses to O precizare despre regele Mihai pentru monarhiștii sinceri…
amin! cu năduf
sustin
E dreptul tău să îl categorisești cum vrei pe Mihai, dar, ceea ce si au încercat mulți sa-ti zică pe facebook, ai ales să jignești gratuit pe cei care doar se întâmplă să aibă altă părere despre personaj. Da, ei nu l-au întâlnit de 3 ori, poate ei insa se raportează la imaginea lui altfel și din alte motive. Nu cred ca e obligatoriu ca oamenii să preia automat concluzia ta finală despre el doar pentru ca așa l-ai judecat tu.
Cât despre momentul cu Petru Groza, îl acuzi pe Mihai de grotescul unei situații pe care el nu a controlat-o sau regizat-o el. E așa de greu de crezut ca momentul ală chiar a fost grotesc și ca tocmai de aia îl și povestește așa, ca un om marcat de grotescul situatiei? Știi ca a fost altfel?
PS. Nu sunt monarhist, mă lăsa rece persoana lui Mihai, dar nu cred ca musai cine e monarhist e și automat prost. Sau cățea. Ai exagerat, las-o așa.
de fapt monarhisti nu exista. In contextul in care teribilul putzoi Michael Jackson a Romaniei , la Hohenzolern a renuntat deci e doar o vedeta care umbla dupa proprietati dovada nevenirea la inmormintare , nepermisa de camarila , sa nu dea cumva ortul popii inainte de a mai semna niscai cereri de averi. Abdicarea ca abdicarea ca a bagat-o intr-un context de victimizare proprie tuturor dicatorilor , infractorilor si tradatorilor, ba mai mult e si erou da ce-a avut cu armata ca a lasat-o cu curul gol s iin fata rusilor si in fata germanilor (cei care erau detasatie pe teritoriul Germaniei ) si deci facuti prizonieri din cauza acestui criminal teribilist care, cu complot sau fara, a comis o crima de inalta tradare. Cred ca nici un inamic nu a produs atitea pierderi ca in zilele urmate proclamatiei mirsave, gen Hollywood sau Top Gun (cel putin asa se credea mahajestatea lui) care continea informatia mincinoasa, cum ca am fi facut armistitiu cu puterile centrale. Armistitiul s-a incheiat aproape peste o luna , la 12 septembrie, dupa ce trimisii fostei Romanii, acum o muhaia la cheremul aliatilor, au facut anticamera l a MOscova, deci nici macar nu au fost bagati in seama-pai Maresalul , seful armatei era “mort” asa ca puteau juca tontoroiul cum vroiau ei, ca doar nu erau asa prosti ca si complotistii regali (si aici il bag si pe prostus Iuliu Maniu si pe Bratianu, in ciuda orice s-ar zice , fac parte di n politicieni, iar astia sunt lasi isi tradatorii oricarei tari, oricum si-au luat plata.Dupa proclamatia facuta pe buda a lui Michael jackson de Romania 175 000 de prizonieri au fost facuti de rusi, nu se stie citi de Germani, si trimisi in lagare, atentie! Soldatii nostri au fost jertfiti pe altarul tradarii acestui handicapat national. COmportamentul imoral se dovedeste in continuare, ca la orice tradator si sabotor, el neprezentindu-se nici la funeraliile celei care i-a fost sotie si careia Guvernul ROmaniei, pe baza altei prostii ardelenesti, (ciolos care in linii mari face treaba buna da o da in fasole cu monarhofilia) i-a facut funeralii nationale ca nah, doar nu strica, Tre sa se sparga in figuri traditional si CIolos ca asa e romanul, bou si mindru ca e bou, vezi Gabriel Oprea cu coloana oficiala. Pai m a opresc aici ca , in drum spre cavou, nu vreau s a deranjez pe nimeni dar oricum monarhofilii din tara sunt niste oportunisti, parveniti, golani, un pic culti, si cu precedente regale , gen : i-a pupat mina la rege, a fost la dineu ,sau bunicu lui, ori e ruda cu Bratianu, in fine trebui sa se bage cumva in seama pe baza unei personalitati , teoretic mai spalatica decit a altor politicieni, in realitate , un criminal de razboi. Adica ei sunt baieti buni da snobi si prosti tare, probabil ca nah, trebuie s a aiba si regele prostii lui si alegatorii lui, golanii stilati si neinformati stil Grigore Niculescu Buzesti, Sanatescu, George Duca si alti baieti destepti cu urmasii lor Iliescu si camarilele.Tara a avut doar un rege Ferdinand, Carol I nu stia nici ala romaneste. Ferdinand si Maria au fost cam singurii, in rest au fostdomnitorii si voievozii care, in afara de liota d e tradatori au fost mai de calitate decit vitele regale nemtesti: Stefan, Mircea, Mihai Viteazu, Vlad Tepes. Istoria are logica ei, nu e facuta inBucuresti la o cafea de Plescu care e un “talent moral” sau un Dinescu, un parvenit al loviturii de stat din decembrie 89. Dar de Dumnezeu ce ziceti, el e la cirma, daca nu va dati pe linga el , o sa sfirsiti dupa vreunu din astia si sincer, merita?
Great! Mi-a luat ceva vreme de acumulare sa ajung sa apreciez jazz-ul. Cu opera mmh… ne imprietenim timid. Astfel am pus pe seama inculturii mele lipsa-mi de afinitate pentru rege. Poate nu era cazul.
“N-am nici o speranță, nu se va schimba nimic.”
Suntem in 2016. 😉
tocmai! ce s-a schimbat in bine dupa ’89? aparitia corporatiilor criminale? cluburile? golaneala generalizata? avea dreptate regele, nu s-a schimbat nimic; nu in bine, oricum…
Ca doar nu crezi ca se gandea la popor cand a mormait afirmatia cu schimbarea! Se referea la faptul ca nu o sa mai ajunga sa-si recapete averea. Si asta sa schimbat cu varf si indesat.
Nu s-a schimbat nimic?! Tu ai trait sub o piatra in ultimii ani sau n-ai prins comunismul? Iti dau un pont simplu, cetatenesc: da o raita prin magazine/librarii si vezi daca s-a schimbat ceva.
si-a luat proprietatile inapoi…nevasta-sa a avut funeralii nationale desi el nu participa, el, nu s-a schimbat, e acelasi . NU a participat nici la taica-sau la inmormintare. E acelasi, nu si-a recunoscut lasitatea, oare care las si-o recunoaste? El se considera erou!
…in seara de 21 12 ’89 eram pe strada in Bucuresti…si tot asa gandeam…cat despre articol …o mizerie tipic romaneasca…!
Din pacate pentru tine, regele nu e obligat sa-i faca pe plac supusului. Daca asta ai inteles tu din monarhie, iti sugerez sa mergi si sa mai pui mana ca sa inveti.
Ah, probabil ca te simti bine acum, ca ai scris un text in care le-ai aratat prietenilor ca tu esti mai destept ca regele. Asa o fi, ma. Da’ el e rege. Tu esti un nimeni.
Un rege e ca un ceas elvețian, depinde ce valoare îi acorzi. Unii sunt dispuși să dea mulți bani pe un ceas. Unele ceasuri sunt placate cu aur… Pe alea le cumpără fraierii.
Din fericire regele are singurul merit izbucnirea din vaginul unei tipe. Regina. So nobody cares cui face pe plac, oricum supusi are doar in ograda – gainuse, cocosei, oi si capre.
Madam Laura C K gresit …. mai gresit nu se poate ! Regele este nimeni fara popor…. mai clar ca in aceste momente ce poate fi . Unii aveti limba prea infipta intre fesele acestei familii ce nu da doi bani pe Romania si de aceea nu vedeti adevarul . Tradatori avari inculti parveniti cartofori gunoaie si scursuri care au mancat din averea tarii si nu au facut nimic pentru natia asta .Astia sunt casa “regala ” a Romaniei . Isi asuma niste titluri si niste pretentii care sunt peste capacitatile lor
rege??! Care rege?! Fomfanitu care, dupa ce accepta renta de la ilici imi balbaie si da “dude”. Sunteti niste penibil vexati de orice parere contra moastelor regale (cam asta e tot ce-a ramas din el). Si, la o adica, mai bine un nimeni decat o nulitate
Fost rege, ca a abdicat.
Cei care sunteti fani regele mihai, se poate sa scrieti cu liniuta ce a facut mihai pt tara asta (si in general ce a facut in toata viata lui) pentru a fi demn de lauda? Mereu cei anti rege vin cu fapte si argumente, iar cei pro mihai vin cu “dar e regele, cum iti permiti?”. Bun, pe langa faptu ca s-a intamplat sa se nasca intr-o familie regala – zero contributie a sa – altceva ce il face demn de respect? Si intreb fara nici o urma de rautate. Chiar sunt curios sa vad niste argumente concrete.
Argumentele voastre sunt luate din scoala de propaganda numita Stefan Gheorghiu, departe de a fi fapte istorice, sunt minciuni sfruntate, gunoiae pe care voi le inghititi pe nemestecate(Minciuni pe care nici ceausescu nu avea neobrazarea sa le spuna, astea sunt “emanatii” postrevolutionare cu iz de carpa kgb-ista).
Multumita Regelui Mihai, poti face urmatoarele lucruri:
-sa mergi la Cluj fara pasaport, daca Mihai nu inceta implicarea Romaniei in axa, acum nordul transilvaniei ar fi fost in Ungaria.
-sa mergi la Iasi fara pasaport, din nou daca Mihai nu ar fi avut puterea sa se opuna lui Antonescu si am fi rezistat pe linia Namoloasa-Galati, nu avem garantia ca lui Stalin nu i s-ar fi facut pofta de ceva mai multa moldova si nu ar fi inclus toata Moldova in gubernia sovietica cu capitala la Kisinev.
-multumita regelui Mihai razboiul in Europa a fost scurtat cu sase luni ( nu o spun eu , o spun statisticile Natiunilor Unite, statistici cu care ceausescu se lauda ca si cum ar fi fost meritul lui), nu se poate cuantifica numarul de civili si militari care au trait tocmai acestui fapt si aici nu ma refer doar la Romania ci chiar civili din Ungaria , Cehoslovacia si Austria.
-ultimul dar nu cel din urma, vietile salvate de catre Regele Mihai prin abdicarea sa, acei studenti pe care Petru Groza a amenintat ca ii va omora daca Mihai nu va abdica, inca odata Regele a aratat ca pune viata oamenilor mai presus de un tron pe care oricum nu il mai putea pastra din cauza tradarii lui Roosvelt si Churchill de la Yalta.
Recunosc, mi-as dorit monarhie, dar, din pacate, convingerile mele se intaresc…
As mai adauga acestui articol si toata lista de proprietati retrocedate.
Si s-au schimbat cumva prea multe?
[…] relatarea lui Dan Alexe despre intalnirile cu Regele Mihai, publicata pe blogul […]
E o chestie pe care o bănuiam de mult… dar mă bucur că ne-ai împărtășit-o Dan. Îți dai tu seama acum cât de culți sunt monarhiștii hardcore care pupă poze cu Mihai la tinerețe?
Articolul e scris tendenţios şi din câte îl acuză autorul pe Rege, are dreptate în trei sferturi de punct şi încă într-o jumătate de punct:
Trei sferturile de punct, anume că nu şi-a învăţat fetele română. Nu ştim dacă nu şi le-o fi învăţat deloc sau poate ştiau ceva dar nu prea bine, da’ vorbim de o familie formată dintr-un român şi-o franţuzoaică şi care a trăit în partea franceză a Elveţiei. Sunt de acord că într-o familie mixtă, dacă ambii părinţi sunt patrioţi şi ţin la identitatea lor, ar trebui fiecare să înveţe limba celuilalt şi să-şi înveţe copiii ambele imbi.
Jumătate de punct, anume că nu ştia germana. E adevărat, ditamai regele, să ştii 2 limbi străine (că eu cred că ştie şi englez şi cred că franceza n-o ştie doar prin forţa lucrurilor, de-atâta c-a trăit în Elveţia francofonă), parcă e cam puţin. Dar nu-i vina lui, e vina sistemului de învăţământ în care a fost educat până la 19 ani, când a devenit rege, că după aia a venit războiul şi probabil a avut alte treburi, nu să stea şi să înveţe limbi străine, chit că Antonescu nu l-a implicat mai deloc în treburile statului. Iar după ’47 probabil avea alte treburi, avea o familie de întreţinut.
Lucrurile tendenţioase: comparaţia cu regele Belgiei, care ştie limbile tuturor “supuşilor” (cam de Antichitate şi de Ev Mediu folosirea termenului, când îl considerăm pe monarh ca trimisul lui Dumnezeu pe Pământ). Păi în Belgia avem 2 comunităţi mari, francezii şi olandezii, şi ambele limbi sunt oficiale. Mai e o comunitate mai mică, germanii. Dar România este stat NAŢIONAL, nu stat multinaţional. Avem naţiunea titulară, românii, iar limba oficială este limba română şi atât! Minorităţile au dreptul la şcoală şi guvernare locală în limba proprie. Iar în Perioada Interbelică, atunci când Regele a făcut şcoală, nu aveam doar maghiari şi germani, aveam şi mulţi evrei, turci, tătari, ruşi, ucraineni, bulgari, sârbi şi alte naţionalităţi în număr mai mic. Mai mult de un sfert din populaţia României era formată din minorităţi. Asta înseamnă că Regele trebuia să ştie şi maghiară, germană, ebraică, idiş, turcă, tătară, găgăuză, rusă, ucraineană, sârbă, bulgară (ba chiar şi italiană, greacă, albaneză, cehă, slovacă, poloneză, chiar şi dialectul aromân)? Eu sunt de acord ca-n zonele în care există minorităţi naţionale, românii să ia lecţii de limba respectivă. Dar 95% dintre români nu-s de acord şi să-i cerem asta Regelui, e cam ipocrit.
Alt lucru tendenţios: că l-a pus Petru Groză să-i pipăie pistolul. Păi dacă aşa l-o fi pus, în semn de ameninţare, ce trebuia să fi zis? Sună erotic, nu zic nu, dar dacă aşa s-a întâmplat, înseamnă că aşa o fi şi trebuie s-o luăm ca atare, nu să ne gândim la măscări.
Al treilea lucru tendenţios: când a zis că nu se va schimba nimic şi interpretarea că nu-i pasă de România. Vedem acuma că multe nu s-au schimbat şi până în 1996 chiar nu se schimbase mare lucru, deci chiar a avut dreptate. Judecarea reacţiei pe care a avut-o Regele în momentul în care a răspuns e cu totul subiectivă.
Petru Groza s/a adresat Reginei Mama prezenta la discutie atunci si era vorba de buzunarul HAINEI….REFERITOR LA CUNOASTEREA DE LIMBI STRAINE…membrii familiei regale vorbeau intre ei in ENGLEZA…lIMBA GERMANA o cunoaste dar nu o foloseste…referitor la scoala… se stie ca a avut o clasa speciala cu colegi alesi din familii obisnuite DIN TOATE STARILE SOCIALE existente atunci…inca mai are colegi in viata…
Eu ma dau stambă-n batistă, dar cum poti respecta un trădător de tară?
Ne-a vindut rușilor si 3 ani a trait la sinul lor!
Duoa care a facut intelegere cu comuniștii;
Imi dati ce vreau, va dau ce vreti!
Referitor l a retrocedări e un mare se mn de intrebare!
Cineva ne-a vandut rusilor este vorba despre Churchill si Roosvelt, diferenta dintre mine si tine este ca tu inca ai ramas vandut lor din moment ce le imprastii propaganda kgb-ista , nici macar ceausescu nu mintea cu asa nerusinare cum o faci tu si cu tactu Ilici, trei ani nu a trait “la sanul rusilor” ci contrandu-se cu acestia si cu autoritatile impuse de ei, mai citeste niste istorie , nu de alta dar ca sa vezi cum se face o greva regala!
excelent ioane; din pacate in romania jurnalistii nu au nici un fel de conduita, morala, obiectivitate iar in cazul dlui alexe – virtuti; desigur stim cu totii ca i democratic si destul de eficient sa imparti puterea in stat – un monarh poate gresi; insa vigilentul jurnalist il acuza pe rege ca n a stiut decat romana – dar totusi nu si a invatat fetele decat o alta limba, pe care ultimul nostru rege si a insusit o ulterior; desigur , regele in aceale timpuri cumplite – a facut multe compromisuri – insa nu ne putem indoi de eleganta lui, curajul lui, modestia, etc etc – virtuti la care un excelent intelectula precum dl alexa doar nutreste; ce i drept ioane – cand regele a afirmat ca nu se va schimba nimic – cred ca se referea la faptul ca elitele tarii asteia intotdeauna vor fi oprimate de diversi impostori; dar la ce sa ne asteptam cand elita tarii noastre a fost zdrobita in temnite, canal sau exilati; ne meritam soarta cu prisosinta – la fel si judecatorii !
Imparatul austriei era invatat in toate limbile imperiului. Si parca erau un pic mai multe decat in Romania. Deci se poate. In Romania s-au vrut doar teritoriile.
Nu sunt monarhist si probabil nu e nimeni in tara asta cu adevarat dar argumentele tale irefutabile m-au plictisit asa de tare incat am realizat intr-o secunda…Te dai destept dar esti cam prost. In primul rand ai scris articolul asta sa mai capeti si tu un pic de traffic online si atentie. In al doilea rand, mi te si imaginez atunci cand l-ai intervievat pe Regele Mihai cat de pupincurist erai, ce frumos zambeai fals in fata lui sa ai si tu un articol bun la portofoliu si o paine pe masa. Poti sa ne arati si noua articolele tale facute publice din vremea respectiva? Ai scris aceleasi lucruri despre Mihai atunci ca acum pe blogul tau?
Copii lui Mihai stiu sa vorbeasca limba Romana toti, poate nu la fel de bine ca tine un jurnalist tradator si lingusitor care scrie pe blogul wordpress pentru ca publicatiile mari nu sunt de nasul tau, sunt prea mici…
Aveai si tu un lead in acest articol si se anuleaza singur, la inregistrarea A2 din 89 Regele Mihai a dat raspunsul corect, un om care vedea lucrurile in ansamblu. Nu s-au schimbat lucrurile deloc in tara in afara de paine cu ratie si uzine, el nu si-a revendicat tronul i-a fost interzis de Iliescu sa calce in Romania iar oamenii dupa atata comunism si indobitocire nici nu mai stiau cine era el, normal ca dupa atatia ani in care un rege dat afara cu forta si care a trait viata unui cetatean normal in loc sa isi conduca tara, era sceptic si dezamagit, probabil si extrem de emotionat in fata camerelor sa faca orice comentarii despre Romania.
Sa iti fie rusine, in primul rand ca ti-ai jignit singurul rege al tarii pe pat de moarte, ca ti-ai insultat prietenii pe fb si sper sa primesti aceasi rasplata cand vei fi pe moarte, sa rada de tine toti colegii tai ca ai fost un lingusitor sun jurnalist de joasa speta toata viata si ca ficata nu stie chineza!
De neam prost, frustrat, incult, habarnist, un jeg de cea mai joasă speță! Asta ești, Dan Alexe. E foarte bine că ești un nimeni. Rămâi în cocina ta!
Puteai sa ramai si tu in a ta si ai fi evitat sa te dai in stamba pe blogul unui autor pe care-l urasti.
Aţi reuşit, domnule Dan Alexe, performanţa de a scrie despre Regele Mihai I, ultimul şef de stat în viaţă din timpul celei de a doua conflagraţii mondiale, într-un mod mai indecent decât Ion Cristoiu, la momentul de faţă. E decizia dvs. să fiţi, pur şi simplu, răutăcios.
Nu înţeleg altceva: De ce tot citaţi decretul de constituire a statului naţional legionar fără a-l alătura de cel de desfiinţare a statului naţional legionar? Ambele poartă semnătura monarhului. Documente de la Arhivele Naţionale (fondul “Casa Regală Miscelanee”) care nu sunt încă date în cercetare vor lămuri definitiv problema inexistentelor simpatii legionare ale tânărului rege Mihai.
[…] relatarea lui Dan Alexe despre intalnirile cu Regele Mihai, publicata pe blogul […]
[…] relatarea lui Dan Alexe despre intalnirile cu Regele Mihai, publicata pe blogul […]
Domnu Alexe puteati merge linistit sa i faceti o felatie lui Iliescu, i-ar fi produs la fel de multa placere ca ineptia asta de articol.
Dan Alexe tie ti se potriveste o vorba de duh a lui Brancusi adresata consatenilor lui cu ocazia intoarcerii lui in tara intr-un moment dat :”…v-am lasat saraci si prosti si v-am gasit si mai saraci si mai prosti !!!!”Ce norocosi am fost noi romanii ca n-ai avut tu loc pe la niciun cotidian adevarat !!! Iti multumim din tot sufletul !!!!
o pula de articol
excelent
As adaugă: “o pula BLEAGA de articol” …înțelegeți?
inutil exact ca organul fleasc
Nu este adevarat! Organul flasc foloseste la golirea vezicii…
..si a avut dreptate!Nu s- a schimbat nimic in tara asta de cacat! Tara este pustiita de politicienii romani in cardasie cu hienele cu bani din afara! Respect pentru regele Mihai!
bravo nene !
Nu s-a schimbat nimic, Aurel? Tu ori n-ai prins comunismul, ori n-ai mai iesit din bloc de vreo 25 de ani. Mai da si tu o raita prin magazine, mai uita-te ce masini umbla pe strazi, mai stai si tu un pic pe net, mai uita-te la zecile de canale tv, mai mergi pe la o votare, un spectatol de teatru, un concert… S-au schimbat lucrurile, dar nostalgia unora se pare ca nu….
Nu s-a schimbat nimic, in sensul ca tot comunistii(fsn-istii), ne conduc. Masinile care umbla pe strazi nu ne vor transforma in Suedia , asta o va face doar monarhia.
În România exista o singura limba oficiala : limba română. Limba supușilor regelui este una singura si rămâne una singura- limba română. Regele precum toate autoritățile centrale Parlamentul, Guvernul și Președinția se adresează supușilor în limba română. Nu putem caracteriza un om ca fiind incult fiindcă nu vorbește maghiara sau germana în România.
Regele Mihai I este cetățean român, născut în România ce vorbește limba română precum orice alt român, străbunicul sau a fost german însă naturalizat român. Mihai I nu are nici-o obligație de a vorbi germana ( pe care probabil ca a și învățat-o)
În mod superficial și neprofesional îl caracterizați pe Mihai I ca fiind incult și grosolan argumentând doar ca nu vorbește maghiara și germana.
Cat privește revoluția din România 1989, majestatea sa a avut dreptate, comuniștii au moștenit pe comuniști. Ce s-a schimbat? Republica nu a revenit la monarhie, corupții și escrocii regimului comunist au preluat puterea mai departe. ..deci?
Nu sunt regalist, nu cred ca o persoana are dreptul natural sau divin de a conduce un popor altfel decât fiind ales/votat de către acel popor în acest sens. Nu cred în caracterul ereditar puterii de stat.
Articolul dumneavoastră este tendențios, fals argumentat, subiectiv și irelevant. Este forțat din toate punctele de vedere și ușor ofensiv fata de cititorii cu minte la cap și discernământ.
“N-am nici o speranță, nu se va schimba nimic.”…si avea dreptate..
asa ca de atunci..
rahatii scriu in loc sa puta..
Mda, cam asa e Serina: puteai sa te abtii de la scris caci cam pute…
Stiu ca te-ai obisnuit cu multe injuraturi si am impresia ca le cauti cu lumanarea. Cred ca ti-as face un mare serviciu daca te-as injura si tocmai de asta nu o fac. Nu-ti spun decat ca esti intr-o profunda eroare de judecata si ca, pana acum, chiar imi erai simpatic ca ii scoteai din sarite pe conformisti. De-acum te-am asezat in aceeasi categorie cu toti cei pe care-i scoteai din sarite, sinteti deopotriva. Aloha!
De la inceput precizez, nu sunt antimonarhie! Apreciez, chiar, pe monarhii din tarile scandinave, din Benelux, UK, dar in cazul Regelui Mihai nu pot sa ma entuziasmez. Am citit cam tot despre EL si din carti editate inainte de 44, l-am vazut in cateva imprejurari, o data chiar in Elvetia, nu m-a determinat nicicum sa-mi formez o parere pozitiva, ca sa zic asa, despre ,,REGELE NOSTRU”. Toata influenta benefica pentru Romania si poporul sau, atata cat a fost, a venit dintr-o autoritate conferita de statutul de REGE si nu din valoarea umana, intriseca, a domniei sale. Sa ma scuze ,,fanii” lui dar, in timp, mi-am format o convingere pe care am s-o marturisesc; Regele Mihai a fost, de la nastere,,,beneficiarul” unei forme de autism, care l-a protejat, in multele evenimente capitale prin care a trecut, de trairi profunde,potentiale factori de lezare a sanatatii. Articolul d-lui Alexe imi intareste,daca ar mai fi fost nevoie, convingerile mele despre REGE si-mi exprim parerea ca numai oameni ca el, neimplicati sufleteste, neafectati de intamplarile tragice, care traiesc in lumea lor, in viata reala traiesc mult. Oricum, eu ii doresc sanatate, DACA NU ERA VORBA DESPRE EL AS FI FOST MONARHIST!
Doamne, câte neamuri proaste printre comentatori…. câți psihopați pe centimetru pătrat de ecran.
Autorul prin acest materual “la doua capete” incearca sa provoace opinia ppublica. Spun asta pentru ca argumentele aduse sunt irelevante, parca ar fi fabricate pentru a sensibiliza emotional cititorii. Nu trebuie sa militam neaparat pentru regele Mihai, ci pentru monarhie ca element institutional. O optiune ar fi instaurarea monarhie si venirea unui rege din alta dinastie! Stiu ca este greu, dar ca sa faci daca numerosii republicani interpreteaza istoria cum vor ei, o scot din context, ne manipuleaza. Regelui Mihai i s-au impus niste termeni duri ca o consecinta a Tratatului de la Malta. Greseala, daca a fost greseala, aprtine papusarilor din spatele scenei bare conduceau Romania, regele o reprezenta! Marii nostri politicieni ca au reusit sa faca, in culise, la Cairo si Stockholm? O solutie ar fi negocierea pe plan international a schimbarii dinastiei, spre exemplu William, Duce de Cambridge! Asa am putea scapa de presedintii hrapareti, oportunisti si hoti! Si sigur, William, Duce de Cambridge, nu poate face parte din fosta Securitate sau de la nu stiu ce “servicii”! Putem incerca, opinia publica internationala ar fi sigura ca Tomania s-a rupt de comunism si a luat-o pe calea democratiei! Acum ar putea fi o “revolutie de carifea” si nu “niste evenimente”, pentru ca s-ar schimba tipul de guvernare institutionala, de la Republica la Monarhie!!
Si regii sunt tot oameni, au tot acelasi ADN, iar betia puterii poate ameti pe oricine.
Daca ii un presedinte ales si incepe sa faca tampeni, il poti schimba dupa 5 ani daca nu iti convine ce face, dar daca ai un rege ce incepe sa faca tampenii nu ai ce face trebuie sa-l suporti cat traieste si apoi nu ai de ales il pui in locul sau pe mostenitorul sau, ce poate are acelasi ADN si aceeasi boala de betie a puterii.
Dle Alexe, printre atatea argumente “civilizate” 🙂 cu care a fost combatut articolul dvs in comentariile de mai sus, poate nu ar strica sa stiti ca sunt destui cei care sunt 100% de acord cu opiniile dvs (in legatura cu acest subiect, pentru ca sunt multe altele in care avem opinii diametral opuse).
Sunt o republicana convinsa, dar daca nu as fi fost, un personaj precum acest Mihai era de ajuns ca sa imi scoate din cap ideea de monarhie pentru totdeauna. Nu inteleg de ce toata lumea ii spune “Regele”, cand el nu mai ocupa aceasta functie din copilarie, aceea fiind de fapt si singura perioada in care a fericit o tara intreaga ca monarh fara discernamant, prin amabilitatea unui tata care si-a batut joc de regatul sau in toate felurile imaginabile,
Din fericire Romania va ramane republica, iar acest lucru este intarit de insusi faptul ca Mihai este astazi adulat de toti cei care l-au scuipat in anii ’90. Motivul este simplu: atunci era vazut ca un pericol pentru ei, astazi toti s-au convins ca e doar marioneta care poate aduce voturi. Mai tineti minte cum Ponta se voia presedinte, dar propunea incalcarea Constitutiei prin organizarea unui referendum privind revenirea la monarhie? 😆
[…] Iată relatarea lui Dan Alexe despre întâlnirile cu Regele Mihai, publicată pe Blogul său. […]
o fi adevarat, dar e un simbol. Si pentru mine este destul
În 1990 nu numai Iliescu ci şi partidele istorice au fost împotriva vizitei regelui Mihai.
A spus-o martorul ocular Ion Caramitru, cu privire la discuţiile care aveau loc în CPUN
https://mariusmioc.wordpress.com/2010/01/14/caramitru-dec2009-6/
(înregistrare video)
Nu am inteles cine este incult: scriitorul sau regele? Numai un incult poate spune despre cineva ca “l-a citit” dupa doar trei intalniri.
Doar ca 99.99% nu l-au intalnit niciodata. Parca are o sansa mai mare sa isi fi facut o idee corecta cel care l-a vazut de 3 ori, decat cel care nu l-a vazut niciodata. In afara de ideea frumoasa de regalitate…asa la modul general…ce au bun in ei intruchiparile mihai si restul familionului? Sunt chiar curios. Nici unul din fanii regelui nu aduc ca argumente niste minime fapte respectabile ale lui.
Acest Dan Alexe nu se ridica nici el la inaltimea rolului pe care singur si l-a asumat , de scriitor sau cult … In primul rand arata cam tanar pentru aceste interviuri ce pretinde ca le-a facut. Asa si eu va spun acum ca am stat la taifas cu Bill Clinton de 3 ori, o data chiar dupa ce il vizitase Monica Lewinski … ma credeti? Dupa ce o tara de imbecili comunisti te goneste si te huleste nu trebuie sa-ti mai inveti copii sa vorbeasca romaneste, Asa suntem noi romanii, dupa cum bate vantul … si credem majoritatea ce spun niste neica-nimeni ca acest gazetaras comunistoid … Intai studiati ADEVARATA istorie a monarhiei si dupa aia sa va dati cu parerea … Si iesiti un pic din stadiul de pupatori de moaste si nu mai ascultati la ce spun doi-trei prapaditi ce nu mai au dupa ce bea apa …
Am tot scris ca nu suntem bine in pielea noastra de romani. Avem un drag de a ne injura, de a ne ura, de a ne jigni pana dincolo de ultima farama de bun simt. La aniversari apar constant unii care scuipa, care fac spume la gura la adresa sarbatoritului. Sunt intraductibile aceste pulsiuni, este imposibil sa explici unui francez, de exemplu, ca daca nu iti place Hugo, de pilda, trebuie neaparat sa spui ca e lipsit complet de valoare, patibular, isteric, ca te stergi la fund cu cartile lui etc. Iata aici ceva si mai dement, un scriitoras cu ceva notorietate se repede sa scuipe spre Regele Mihai, imediat dupa ce s-a aflat ca este grav bolnav. Omul fura astfel startul la injuraturi cu ocazia iminentului deces. Unde in lumea asta se mai aduna lumea sa injure muribundul la gard inainte sa moara?!
Iată ce spune Zola despre raporturile dintre Napoleon III și Victor Hugo:
„La douăzeci de ani , îl consideram pe nepotul marelui Napoleon ca pe un bandit, un om fără scrupule, „hoțul de noapte” care, după cum spune expresia consacrată, își aprinsese lanterna la soarele dela Austerlitz. Doamne, crescusem în sunetul bubuitului fulgerelor lui Victor Hugo… Însă mi-am schimbat părerea. Pentru că, în realitate, Napoleon III descris în ‘Châtiments’ nu e decât un bau-bau ieșit gata încălțat cu cizme și cu pinteni din imaginația lui Victor Hugo. Nimic nu e mai putin asemănător decât acest portret, un fel de statuie de bronz și de noroi, ridicată de poet pentru a-i servi ca țintă săgeților lui ascuțite și, să spunem lucrurilor pe nume, scuipăturilor lui.”
[…] relatarea lui Dan Alexe despre intalnirile cu Regele Mihai, publicata pe blogul […]
….Domnule jurnalist, ai fi avind tu putln talent a scri , insa aici ai facut pe tine ! arati tendentios , necarturar de tot , incercind sa l critici pe Magestatea sa Regele MIHAI ; in romaneste , scurt clar si cuprinzator : Esti prost de tot . Tu ma filozofule , macar stii meritele acestui REGE ROMAN …? numai datorita eforturilor Magestatii sale REGELUI, finnd ambasador militar la NATO , sa accelerat aderarea Romaniei ln UE ; dar intoarcerea armelor impotriva AXEI… Rusii ar fi dezmembrat Romania si nici n ar fi existat ca stat; acest reje MIHAI trimis de DUMNEZEU la momentul oportun a salvat Tara si sute de mii veti omenesti . Iara tu incerci sa te cucosesti ca ai fi cineva ? cirtita , cotcar comunist eata cine esti tu Dan Alexe ! ca si tine am si eu dreptul la parere , nu i asa ,…..? sint un simplu simpatizant al Monarhiei , locuesc in Regatul Belgiei , regret mult ca noi romanii nu avem in tara un regim monarhic , Dupa cum te dai atit de destept cred cunosti privelegiile acestui sistem . deci inainte de a ponegri si a defaima gindestete la meritele acestui mare OM , si ce costi tu in realitate !
Te rog sa enumeri tu meritele acestui om, te rog sa-mi spui 3 interviuri, sau declaratii in care a luat o pozitie dura impotriva comunismului si a ocuparii tarii de armata rusa. O declaratie facuta in perioada in care locuia in vest, si putea spune tot ce dorea.
Te rog sa-mi spui de ce nu lupta pentru unirea Basarabiei cu Romania
http://www.lic.ro/cat-de-remarcabila-a-fost-regina-ana/
drum bun catre cavou!…ai pensia mare?
Rautatzi ieftine,nerealiste de la un”ziarist” care credeam ca este mai nepartinitor.Va scadea in ochii multora.Cand nu iti respecti simbolurile inseamna ca nu mai ai nici un rost pe lumea asta.
despre morti, numai de bine. cat inca nu ai murit, pamfletul este acceptabil (nu si de bigoti). maiestatea ta, ai leucemie, o sa te duci! ce sa-i faci, asa e viata. dar ce se face tara fara tine? aproape o mie de oameni vor lacrima la catafalcul tau si o multime de gura casca vor auzi pentru prima oara de tine! cand o regina din stup moare, stupul se destrama. noi, speram, ca monarhia sa nu fie de esenta divina, altfel ne asteapta aceeasi soarta cumplita. am mai trecut o data prin asta, deci speram cinstit. de altfel, ce ne-a adus noua monarhia, si ce ne-a luat? n-i l-a luat (poate impropriu spus) pe unificatorul de tara cuza ioan. ne-a mai luat cateva vagoane cu valori, in afara de cei 400000 mii ofiteri abandonati rusilor prin semnarea unui tratat mult mai prost decat cel al maresalului antonescu (cititi istoria din documente- nu din povesti-). si n-i la mai luat pe acest mare patriot si om de viziune si l-a predat rusilor care l-au respectat ca om si si nu si-au manjit sangele cu el – l-au predat slugilor sa-si faca treaba murdara cu el-. in demnitatea lui de soldat, antonescu a refuzat apriori gratierea, dar ca om, presupun ca nu ar fi vrut sa moara. dar infamul rege bause cerneala si sliloul lui nu a putut mazgali nici o semnatura pe acea gratiete. si rafalele l-au murdarit irevocabil pe infam. acum, cu sange albastru, la leucemia mariei sale s-ar cuveni un transplant. dar de unde sange albastru? dar de unde? toti cei care te-au iubit au sange negru spre rosu! de la ciocarlia, sau de la p(a)iata lambrino? slabe sperante! (sunt ff ocupati cu dna-ul. poate de la rudele de sange de peste ocean? din pacate, sunt ocupate cu luptele de caini ( de, sange de razboinici incurabili!) mare om (fara) mare caracter ai fost majestate. si dumnezeu te-a blestemat sa nu ai mostenitori barbati la tron. si asa, cu tine se stinge pentru totdeauna monarhia in tara asta. asteptam nepasatori marea parada, singura in care ai specialisti. mana ta nu va deveni niciodata moaste, nici pentru un popor de idioti cu atat mai putin pentru un popor de vita nobila cum este cel roman. pe lumea cealalta maresalul nu-ti va putea organiza o primire triumfala, nu pentru ca nu te-ar fi iertat, ci pentru ca tu, pana nu iti recunosti public crimele si infatuarea, nu vei putea merge in lumea dreptilor, ci doar in seol. acolo, constiinta ti se va trezi si vei regreta amarnic toate cate le-ai facut cu strambatate, dar prea tarziu. ai fost si tu o victima, dar ti s-a lasat vreme sa te indrepti, dar n-ai stiut sa o folosesti.
Mihai e un ratacit prin istorie, nici macar greseli nu poti sa spui ca a facut. Ar fi fost acceptabil ca sofer si s-ar fi putut bucura de viata dar, soarta !, a avut ghinionul sa fie rege.
Nu stiu cine esti sau.daca existi !!!Asa idioti am mai vazut,toti securisti….Lasati-ne dracului in pace si cheltuiti-va banii pe care i-ati furat tot de la noi!!!!Sau activati in continuare pana la o noua revolutie care va va spulbera definitiv, nu ca in 89!!!!!TRADATORILOR!!!!
Relax, dragos. Tu ai auzit de libertatea de exprimare? Mai mult, ai ceva argumente sa-l combati pe autor?
[…] Dan Alexe, relatând experienţa a trei interviuri cu Regele Mihai I, reduce figura Suveranului la: „un om incult, rău vorbitor, cu maniere robotice, născut în locul nepotrivit, care nu și-a…. […]
Stimate Cabal in Kabul
A judeca un om, orice om, dupa trei intalniri si a argumenta aceste “judecati” prin acelasi si singurul motiv (nu cunoaste/nu si-a invatat copii limba romana/germana etc) repetat de multiple ori de-a lungul articolului, e penibil, jalnic de-a dreptul…
Mai ales ca va sustineti apartenenta unei anume zone din media.
Va sugerez cu caldura sa va incercati norocul in alt domeniu.
Nu aveti forta, structura, logica si nici obiectivitate. Si din pacate, se vede, nici nu v-ati documentat, nu cunoasteti faptele reale care il definesc pe regele Mihai.
Asa ca, scutiti-ne!
“nu cunoasteti faptele reale care il definesc pe regele Mihai.”
Ok, Sonia, spune-ni-le tu. Limiteaza-te la trei, ca sa nu faci un efort prea mare.
Sonia
Te rog sa-mi argumentezi de ce acum dupa revolutie Regele nu face nimic pentru reintregirea neamului Romanesc, pentru unirea Basarabiei cu Romania.
Apropo el cand a devenit rege a jurat sa lupte pentru integritatea tarii, se pare ca si-a cam incalcat juramantul si nici nu are de gand sa-l respecte
http://www.lic.ro/cat-de-remarcabila-a-fost-regina-ana/
Familia asta a facut Romania in dauna Rusiei. Asta nu I se poate ierta la Moscova.
Atat de suparati au fost rusii incat i-au acordat doua medalii pentru contributia lui la propasirea URSS si in plus i-au acordat si o renta viagera
http://www.lic.ro/cat-de-remarcabila-a-fost-regina-ana/
lol deoarece ei melgienii n-aveau taraba in alexandru ca-n olanda
Practic ati scris la infinit ca felete regelui nu au invatat sa vorbeasca romaneste. Aproape plictisitor ca articol.
Par legitime motivele dumneavoastra, insa le prezentati tendentios si concluziile par scoase dintr-o carte ideologica pur stalinista…
despre cum am devenit monarhist… http://blogulluisala.blogspot.ro/2016/03/despre-cum-am-devenit-monarhist-dupa.html
Din seria .. decât să scriu un articol interesant, mai bine dau intr-un tip care e bătrân și bolnav…
sincer .. cred că avem momentan probleme mai mari decât ce limbi vorbesc fiicele lui.
dezgustător!
(P.S.: Nu simpatizez cu regele, nici nu imi doresc o monarhie)
Sustin, o gramada de straini s-au imbuibat pe pamantul stramosilor nostrii. Acum avem cam aceeasi situatie.
[…] O precizare despre regele Mihai pentru monarhiștii sinceri… […]
[…] O precizare despre regele Mihai pentru monarhiștii sinceri… […]
In ultimele saptamani am observat o campanie furibunda pe internet, in ziare, la TV si la Radio de preaslavire a monarhiei si a Reginei Ana.
I-au atribuit atat de multe calitati si virtuti incat Brancoveanu, Mihai Viteazu si Stefan cel Mare par niste oameni mici in comparatie cu marea regina.
Daca mai tineau inca o luna cosciugul neingropat aveau toate sansele sa o sanctifice inaintea lui Arsenie Boca.
http://www.lic.ro/cat-de-remarcabila-a-fost-regina-ana/
Omul este produsul educației lui. Vorba colegilor de mai sus, pe un Rege nu-l judeci ca pe un umor. Nu se face. Misiunea fata de România și- a făcut-o la 23 August, în condiții mizerabile (100000 de prizonieri romani luați cu măgărie de sovietici) pt că Antonescu a refuzat să facă el treaba asta, pt care de altfel se pregătise. Organizarea instrucție fusese făcută, parțial cu știrea Mareșalului. Că vorbea lemnos, era pesimist , necomunicativ etc, așa-i omul. Și tu, Magister, ești prea pretențios. APARĂ DOAMNE nația de alde Putin, Erdogan, Trump, Orban, Mărioara Le Pen și mai ales de falitii noștri. Bucurie vouă, Andrei Costin Victor
Ați scris despre Regele Mihai că a fost un rău vorbitor. A avut într-adevăr probleme de vorbire încă din copilărie care însă cu timpul nu s-au rezolvat. Nu e penibil să vă folosiți de un argument ridicat în jurul unui defect fizic? Alții au făcut un film de succes despre un astfel de personaj…
Tot repetați că fetele regelui nu au învățat limba română. Cum puteți folosi acest argument când dv. știți că limba maternă a copiilor a fost cea a consoartei Ana, cea care nu a fost regina României, nu a fost și nu a trăit în România aflată timp de peste 40 de ani sub comuniști. Și totuși, Regina Margareta vorbește decent limba română…
Regele nu a dus în exil o viață de îmbuibat. A trebuit să lucreze ca să-și întrețină familia, ceea ce este mare lucru pentru un aristocrat.
În fine, altceva (de bine) puteți scrie despre Regele Mihai?
Aurel RADU
Esti un bou vexat! Pacat…nu ai cum sa te ridici la valoarea unui rege si sa-l intelegi nici ca om nici ca sef de stat pentru ca esti prea mic si prea gol si din golul tau nu ai la ce te raporta…poate doar la filme americane
Dragii de voi.
Nu poate exista dialog intre regi si gaini.
Gaini staliniste si tradatoare.
Istoria va va cerne unde va e locul.