007: Spectre (2015)
De: Sam Mendes
Cu: Daniel Craig, Christoph Waltz, Léa Seydoux, Ralph Fiennes, Monica Bellucci
Oscars 2016: Best original song
Când, acum un deceniu, a apărut Daniel Craig ca James Bond am avut o reacție de oroare și fugă… Nu doar că deodată Bond era blond, dar mai și semăna tulburător cu Putin, figura la fel de puțin expresivă, ochii metalici de psihopat purtător de permis de ucis cu gadgeturi drăguțe.
Casino Royale (2006) m-a suflat însă ca un tun de apă în plină figură. Mai rar așa construcție narativă, misoginie cinică, umor apolitic, sex letal și epilog amoral. Personajul negativ, chintesența răului, obligatoriu într-un James Bond precum sunt obligatorii fetele (Bond girls, din care majoritatea nu supraviețuiesc) și cocktailurile (“shaken, not stirred”) era acolo înspăimântătorul Mads Mikkelsen în rolul gangsterului mondial albanez Le Chiffre, iar secvența îl care acesta îl torturează pe Bond e antologică (în vreme ce psihopatul Le Chiffre îl izbește cu ghiuleaua în coaie, Bond grohăie: “scarpină-mă mai spre dreapta, mă mănâncă un pic acolo”).
Pentru acest al patrulea (și probabil ultimul) James Bond cu Daniel Craig așteptările erau uriașe. Sam Mendes (American Beauty) realizase deja precedentul James Bond, Skyfall (2012), care a adus un miliard de dolari nemeritați.
Dincolo de mizanscena spectaculoasă, Skyfall avea uriașe găuri negre în scenariu. Sigur, dat fiind că personajul James Bond are neplăcutul obicei de-a supraviețui orice i-ai face, căci altfel oprim seria, produsese un șoc total ca el să fie ucis în acea cursă prin Istanbul care deschide Skyfall, pe muzica hipnotică a lui Adele. Imi amintesc că eram mut de admirație, când, un sfert de oră după începutul filmului, Bond este împușcat de colaboratoarea lui și cade spectaculos de pe pod…
Alas, după ce moare, îl regăsim viu (găselniță ce îți taie respirația de indignare), fără nici o explicație, într-un bordel din Turcia.
Uite așa. De fapt nu murise, folks.
Bun, trecem. Un film din franciza James Bond este la fel de bun pe cât de bun îi e răul, personajul negativ, the villain. Cu cât răul e mai convingător, cu atât filmul e mai reușit. Problema, în ultimul pachet James Bond, în această serie cu Daniel Craig, era că, după magnificul Casino Royale (2006) de care am zis mai sus, au urmat două filme stupide cu răi molcuți și deloc înspăimântători. In Quantum of Solace (2008), răul a fost flacidul francez Mathieu Amalric, iar în Skyfall (2012) grotescul Javier Bardem. Decădere, multe etaje de răutate sub maleficul Mads Mikkelsen din Casino Royale, așa încât era absolut necesar ca în filmul ăsta să fie găsit în sfârșit un rău pe măsura lui Bond.
Și, ne-a tot fost anunțat, înainte ca filmul să iasă, că austriacul Christoph Waltz este într-adevăr de o răutate magnifică, ba chiar reușește să fie cel mai filozof dintre răii seriei James Bond. Da, a scris critica (probabil mituită de producătorii filmului) în primul rând Christoph Waltz are clasă, cum trebuie să fie orice asasin în masă care se respectă. Este apoi asasin al propriului său tată (nu spun “paricid”, care în realitate înseamnă etimologic cu totul altceva), dar te înspăimântă doar zâmbind și zicând Hello.
Christoph Waltz (nu vom folosi, din respect pentru cititori și spectatori, numele din film) e șeful SPECTRE (Special Executive for Counter-Intelligence Terrorism, Revenge and Extorsion), organizația teroristă mondială care infiltrează serviciile secrete britanice pentru a le distruge din interior. (Trecem peste faptul că în mod inutil e fratele adoptiv al lui Bond, pe care îl urăște, după ce l-a asasinat pe tatăl comun), dar pe deasupra poartă din păcate neverosimilul nume de… Ernst Stavro Blofeld.
Bun, ar fi putut funcționa, că doar de-aia e James Bond, să fie o adunătură de clișee, doar că, odată ajunși în punctul ăsta ne dăm seama imediat că e aceeași idee de scenariu, același concept central ca și în ultimul “Mission: Impossible” (cf. link mai jos).
De fapt, întreaga istorie a filmului e în mare cam aceeași, motiv pentru care Tom Cruise și-a scos pe piață “Mission: Impossible” cu șase luni mai devreme, pentru a nu intra în concurență cu James Bond. Aceeași istorie, așadar, cu complexa și implacabila organizație teroristă mondială care lansează un program de supraveghere globală, doar că James Bond a costat mai mult și nu e produs de chinezi (cf. link la finalul textului despre producătorii chinezi ai lui “Mission: Impossible”).
Diferența este însă că, acolo unde “Mission: Impossible” avea o coerență scenaristică de bandă desenată, cu reale momente de suspens, “007: Spectre” e doar o înșiruire de clișee din ce în ce mai fade.
Da, veți citi prin critici și cronici că se deschide cu o magnifică scenă inițială dintr-un singur shot, un singur cadru, a la Orson Welles (Touch of Evil) sau Tarantino (Jackie Brown); că are curse de mașini de lux prin Roma, noaptea, mașini despre care citim că au fost Aston Martin reale, nu digitale, distruse pentru autenticitatea turnajului; că Monica Bellucci, văduva sexy care așteaptă moartea, apare prea puțin, doar cinci minute, și că e cea mai în vârstă Bond girl din istorie: o chamă Lucia, nume erotic prin excelență, și are 51 de ani, dar e mai apetisantă decât franțuzoaica aia cu strungăreață.
In realitate, filmul e o enormă plăcintă amorfă și necoaptă. Chiar o treaptă mai jos decât Skyfall. Clișeu după clișeu, mort după mort, tortură după accident și iar tortură, nu are nici o coerență, ba chiar nici umor. Cristoph Waltz e tern, femeile sunt stinse, Aston Martin au fost distruse degeaba.
Dacă proprietarii francizei nu împrospătează conceptul, va fi moartea seriei.
Daniel Craig, care, fiind la al patrulea film din serie în mai bine de un deceniu, a declarat recent că preferă să-și taie venele decât să mai facă un James Bond. Il credem. Ar face bine să-l joace pe Putin, într-un film adevărat.
——————————————
Despre Christoph Waltz am mai scris în:
Django Unchained : film, interrupted…
https://cabalinkabul.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/
și
Big Eyes (2014) – despre psihopați și furtul intelectual…
https://cabalinkabul.com/2015/04/08/big-eyes-2014-despre-psihopati-si-furtul-intelectual/
Despre franciza rivală “Mission: Impossible”:
“Mission: Impossible — Rogue Nation”, o decriptare ideologică, sau: când China decide ce vedem la cinema…
——————————————
4 Responses to 007: Spectre (2015) – când James Bond seamănă cu Putin, plictisul în plus
Da, este obosit acest SPECTRE. Ce Dumnezeu au avut in cap, in afara de a face o basculanta de parale?
[…] 007: Spectre (2015) – când James Bond seamănă cu Putin, plictisul în plus […]
[…] că e nevoie de muzică într-un film? Nu este vorba de james Bond (premiu anul acesta, cu Spectre, pentru Best original song: Writing’s On The Wall, de Sam […]
[…] Mi-a fost dat să văd Moonlight, opt nominalizări la Oscar (nu doar cel mai bun film, dar și Mahershala Ali pentru cel mai bun rol secund masculin, el apărând și în Hidden Figures, în aceeași competiție, și Naomie Harris pentru cel mai bun rol feminin secund… ea e negresa zâmbitoare din ultimele James Bond). […]