La isla mìnima (2014): estetism într-o cloacă morală – un thriller perturbant

De: Alberto Rodríguez
Cu: Javier Gutiérrez, Raúl Arévalo, María Varod

La isla bonita, cânta Madonna… Aici avem La isla maldita.

Un asasin în serie, un rapace monstru sexual în Spania anului 1980, care își mutilează victimele, toate – adolescente, într-o regiune săracă, in Andaluzia, prin mlaștinile fluviului Guadalquivir, unde oamenii trăiesc din pește și contrabandă și au fete frumoase care sunt gata de orice ca să scape de acolo.

Doi polițiști vin de la oraș, lepădați de ierarhie într-un caz minor de dispariție de adolescente, caz prin care ei descoperă, încetul cu încetul, că mlaștinile care înconjoară satul sunt echivalentul mlaștinilor morale ale unei societăți în plină mutație. In 1980, Franco murise de numai cinci ani, iar filmul reproduce foarte abil atmosfera aceea de schimbare definitivă de epocă, de paradigmă culturală.

Din Spania austeră și cenușie și totalitară și centralizatoare a lui Franco s-a ajuns, trecând prin exuberanta Movida mai cunoscută prin filmele lui Almodovar (cf. link mai jos), s-a ajuns la Spania de azi, una din țările cele mai deschise și liberale din Europa, în toate privințele.

Film spaniol produs de Warner Bros, La isla mìnima e poate cel mai bun thriller ieșit pe ecrane în ultimul an. Un estetism cinematografic à la David Lynch (cineast pe care eu îl detest de altfel, escroc transcendental cu fundația lui pentru imbecili, care până și imageria și-a luat-o de la Polanski); o atmosferă vizual-anacronică ce o reproduce pe cea din China Town a numitului Polanski.

Cei doi polițiști, Pedro și Juan, sunt cât de poate de diferiți. E un buddy movie politico-psihologic. Metodele celor doi n-ar putea fi mai diferite. Descoperim treptat că unul din ei, cel mai competent, cu metode violente de interogare, e un fost torționar din serviciile lui Franco… Desoperim că satul (societatea spaniolă) e o cloacă morală, în care toți, de la primar la pescari și militarii instalați acolo se dedau doar la traficuri și răutăți.

Descoperim că fostul torționar se poate transforma în polițist moral… dar cum putem acepta binele furnizat de el?

Deși scenariul e foarte clasic și linear, jocul actorilor face ca filmul să evolueze treptat spre teroare, începând din momentul în care cei doi descoperă că peștele e mult mai mare decât credeau, că e sus plasat și că propria lor viață este în pericol.

E un thriller istoric, de fapt: cum a putut Spania asta atât de odioasă, a catolicismului torționar și a crucifixurilor cu poza lui Hitler (detaliu din film) să evolueze într-o singură generație spre societatea deschisă de azi?

Apoi, vizual filmul este de o fumusețe sufocantă, cu orezăriile filmate din balon, ploaia, țânțarii și muștele țiuind în permanență și ambiguitatea morală a polițistului principal. Un film de un clasicism asumat, dincolo de mode.

Altminteri, recomand și Almodovarul anului, despre care am mai scris:

Los amantes pasajeros… când nu mai există tabuuri

https://cabalinkabul.com/2013/04/05/los-amantes-pasajeros-almodovar-cand-nu-mai-exista-tabuuri/

—