(image

Fury

De: David Ayer

Cu: Brad Pitt, Shia LaBoeuf

Vreme de două ore si un sfert, Brad Pitt si un grup bălțat de tanchiști americani in Germania anului 1945 mitraliază, înjunghie, aruncă in aer, taie in bucăți si violează (asta doar o dată, e drept) naziști și naziste.

Americanii mitraliatori si violatori sunt cei buni. Ei sunt în derivă în Europa lui Hitler, gonind spre Berlin si mitraliind împrejur, în momentul in care Hitler, încolțit, decretase războiul total. Femei, bătrâni, copii, toți germanii sunt dușmani vicioși, împinși din spate (și spânzurați cand nu o fac) de catre siniștrii SS, pe care Brad Pitt ii ucide fără formalități, inclusiv împușcăndu-i in spate din amuzament. E ceea ce face el, de altfel, cand, pentru a-l iniția si maturiza pe bobocul ce i-a fost repartizat in tanc si care vomită cand trebuie sa curețe resturi umane, il forțează să împuște un prizonier in ceafă.

Încă de cand m-a târât o proastă obsedată de marines să văd jocul video (botezat film) Black Hawk Dawn am urât ideea de a mai vedea un film hollywoodian care se rezumă la a căsăpi dușmani. Macar in The Dirty Dozen (clasicul genului) aveai personaje reale, identificabile.

“Filmul” ăsta, asadar, Fury (asa se numește tancul lui Brad Pitt) nu transmite decat un impuls patriotic primar americanilor în momentul în care se întreabă din ce în ce mai insistent ce caută pana la urma in Afganistan si Irak si care se regăsesc confruntați cu ideologia totalitară, impenetrabilă, a Statului Islamic. O ideologie la fel de straina si de nepătruns ca si cea a nazismului. Asa încât, filmul ne arată un razboi fara reguli. Ei sau noi. Copiii suspecți trebuie omorâți, femeile violate. E razboi, el trebuie câștigat, iar ideologia nazistă i-a dezumanizat pe cei care au trăit ori s-au născut in ea.

Sigur, deceniile războiului rece ne învățaseră cu genul ăsta de literatură si de cinema: Rambo, Sven Hassel in occident, pe de o parte, cu tot pandantul lor odios si ideologizat în partea comunistă. Aici însă, avem pentru prima oară o revenire atat de primară la dispozitivul narativ al dezumanizării totale a dușmanului.

Iată asadar că America, după ce a eșuat în Irak si inainte de momentul retragerii din Afganistan, unde de asemenea se profilează dezastrul, acum, dupa apariția monstruosului Stat Islamic pe ruinele Irakului si Siriei, iată așadar un film care arată deschis ca războiul nu are reguli și nici morală. Prizonier suspect? Împușcă-l în cap. Nemțoaicele cântătoare la pian sint bune de violat, plătite cu ouă și țigări (scenariul le face oricum sa moara imediat după viol).

America torționară de prizonieri și care autorizase waterboarding si menținerea in detenție infinită fără proces găsește aici o consolare.

Filmul (dacă îi putem spune așa) nu are nimic in comun cu eleganța rece a lui Zero Dark Thirty, al lui Kathryn Bigelow, excepționala reconstituire a vânării și omorârii lui Osama Bin Laden. Acolo, tortura practicată de americani e arătată in prim plan, asumată si discutată. Aici, în Fury, ororile sunt expediate ca niste accesorii inevitabile, ba chiar cu o complezență de sub-Tarantino (in al cărui dezastruos Inglorious Basterds Brad Pitt a jucat, de altfel, lucru ce deranjează foarte mult, într-atât rolurile sunt similare… diferența e că aici el nu are mustață, deși uniforma și tunsoarea sunt, desigur, identice).

Cam asta trebuie văzut in acest film. Nu e acolo nimic altceva decat disculparea războiului fără reguli și fără morala. Faptul că filmul se petrece in al doilea razboi mondial se explică prin aceea că pentru a masacra în felul ăsta vreme de două ore e de fapt “safe” si ferit de orice controversă ca răii, the baddies, să fie nemți naziști. Nu-i poți face musulmani, căci nu e corect politic. Nici macar in Black Hawk Dawn nu se punea accentul pe islam, desi masacrele si jocul video se petreceau in Somalia. Cu naziști, însă, e ok si acceptabil, căci Germania și-a facut de mult mea culpa.

Nu e un film, asadar, nu e cinema. Sunt două ore de tras cu tancul in siluete, iar Brad Pitt nu are decat o singură expresie, deși cand se dezbracă să se spele se vede încă forma de Fight Club… Doar că acolo erau dialoguri si ceva umor.

Cf. și despre tortură și vânătoarea lui Bin Laden de catre CIA:

Zero Dark Thirty – un thriller feminist…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/30/zero-dark-thirty-un-thriller-feminist/