De: Tommy Lee Jones
Cu: Tommy Lee Jones, Hilary Swank, Meryl Streep
Un vagabond bătrân pleacă intr-o cavalcadă cu trei țicnite (de fapt patru) intre Nebraska si Iowa. In loc să ducă marfă de contrabandă, căruța este o cușcă cu nebune ce trebuie înapoiate familiilor lor.
“Man in Black” Tommy Lee Jones, cu figura lui imposibilă, face un western psihologic in care, precum Eastwood înaintea lui (Unforgiven, dar și John Huston, 1948, în Comoara din Sierra Madre, cu Humphrey Bogart), se joacă abil cu toate codurile genului.
In 2005 luase deja premiul de interpretare masculină la Cannes intr-un alt simulacru de western, “The Three Burials of Melquiades Estrada”. Si acel film era pe principiul unei cavalcade neasteptate; acolo căra un cadavru – aici niște nebune.
Evident, din start trebuia evitat tot ce ar duce la încă o imitație de Sergio Leone – ceea ce el reușește cu multă gratie violentă, ce nu are nimic de-a face cu grotesca neputință a unuia ca Tarantino (vezi mai jos cronica la Django).
Geniul lui Tommy Lee Jones este de a întoarce westernul spre rădăcinile europene ale americanilor – in familia uneia din nebune se vorbește doar suedeză, de pildă.
Apoi, vestul, the Far West, e total demitizat: mizerie, boli, praf, violență conjugală nesfârșită, habotnicie, indieni dezgropatori de cadavre și răutate la toate colțurile. Câmpia infinită dintre Nebraska si Iowa nu are nimic romantic, e strivitoare și sinistră. In loc să fie un peisaj cinematografic, cum ne-am obișnuit, vidul ăla fără relief dintre răsărit si asfințit înseamnă doar moarte.
Dar mai ales… mai ales… Pe Vechiul Continent sîntem în plină epocă victoriană, iar femeia victoriană este prin definiție isterică, nevricoasă, prudă cu sexualitatea reprimată și gata în orice moment să alunece în demență fără mântuire.
Tommy Lee Jones e chiar mult mai subtil decat Lars Von Trier, care in fiecare film transformă una din cele mai sofisticate femei de pe planetă in cârpă umană. Filmată de Tommy Lee Jones, Hillary Swank are frumusețea indiferentă și dură, dând cu atat mai multă credibilitate momentului in care ea se prăbușește.
Ba chiar, umorul permanent face oroarea neasteptată si eficace… Până si finalul filmului, un epilog de fapt, capătă deodată valoarea unui cadou neasteptat. Cand melodrama devine artă…
—
Cf. și:
Django Unchained : film, interrupted…
http://cabalinkabul.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/
Leave a Reply