Sectanții ideologiei pieței ar face bine sa studieze cum a fost influențat limbajul de acumularea primitivă de capital (șeptelul, vitele, oile). Nimic derivat acolo (in sensul speculator de “derivatives”): doar oi, vite si valoare reală.
Benveniste, in Le Vocabulaire des Institutions Indo-Europeennes, arătase deja, inversand conceptia traditionala, cum termenul latinesc (si indo-european) pecu, pecus, care a însemnat posesiuni personale, avere mobila, a evoluat spre sensul de vite, oi, cireada de vite, turmă de oi, după care a dat din nou pecunia, bani, monedă de schimb. Toți termenii moderni care se invartesc in jurul lui pecuniar vin de fapt dela pecu, care s-a scindat in sensul de oaie (pecora, cf. brînza pecorino, dar si românescul vechi picurar, păcurar = cioban) si pecuniar = care are de-a face cu banii. Oile și vitele erau bogăția.
Avem un exemplu paralel in limbile germanice. Pecu a dat, in mod regulat, (prin Lautverschiebung: p > f ; c > h) Vieh, vită in germană, dar care in engleză a avut întotdeauna sensul de bani, simbrie : fee.
Exemplele lui Benveniste se opresc acolo, însă evoluția semantică se arată a fi universală. In cecenă (limbă caucaziană), de asemenea, dähni înseamnă in același timp vite si bogăție, capital.
Dar un exemplu mult mai apropiat de noi, pe care Benveniste îl ignora, ca si pe cel cecen, ne vine din albaneză. Albaneza veche, ca si româna veche, au fost profund influențate de limbile slave, după momentul migrației slavilor in Balcani. Printre sutele de cuvinte slavone intrate in albaneza si română se numără si adjectivul bogat… cu derivatul albano-român bogăție… Numai că acolo unde in română bogăție desemnează ansamblul bunurilor deținute de un om, in albaneză bagëtí desemnează vitele, cireada. Benveniste avusese așadar dreptate: specializarea se face, istoric, de la general și abstract la concret, iar termenul ce desemneaza posesiunile sfarseste prin a numi vitele, averea mobilă.
De fapt, însă, nici nu trebuia sa ne uitam pînă la albanezi… Ajunge sa vedem ca englezescul cattle (vite) derivă din lat. capitale, bunurile posedate… și tot de la capitale vine și franțuzescul cheptel: șeptelul. Șeptelul nu e altceva decât capitalul.
Așa încât ne putem aștepta ca după catastrofa economică ce ne va întoarce la o viață pastorală turmele si cirezile de animale ale celor instăriți se vor numi “bani“, “parai“, “lovele” sau “mălai“, spre disperarea etimologiștilor viitorului.
—-
Cf. despre “hazna”, termenul care nu e, în toate limbile, altceva decât comoara, sau camera comorii, locul locul în care se pitește capitalul, dar care, în română, și numai în română, a devenit un sinonim pentru toaleta din curte, pentru groapa cu compost uman:
Hazna și rahat – când româna confirmă elucubrațiile lui Freud…
https://cabalinkabul.com/2013/12/13/hazna-si-rahat-cand-romana-confirma-elucubratiile-lui-freud/
7 Responses to Vitele, sau acumularea primitivă de capital…
Cum s-ar putea oare interpreta în termeni de capital faptul că miorița îi vorbește ciobănașului, dar tre să aștepte trei zile pînă a fi audiată de stăpîn-su ? Cum s-ar traduce în mișcări monetare declarația Alimoșului dar mi-e murgul vită mută…cînd, „mai la sfârșitul poeziei când el moare îi lasă cu vorbă de moarte ce să facă și calu face, că el înțelegea”? Nu-mi știu a răspunde, însă mă gîndesc și eu că, în virtutea legii că totdeauna soluția ni se dă chiar pe la nasul nostru, o cercetare a literaturii noastre de transhumanță și haiducie ne poate da soluția la cum să procedăm cu fondurile europene. Zic, o hermeneutică a textelor ăstora e necesară, dat fiind că intuitiv-țărănește am cumpărat mai multe bîte de sprijinit decît oi de umblat și ne-am cumpărat destinul de la cititori în mațe.
In romana avem perechea marfa – marha (=vita, cuvant inca folosit in Maramures, la plural – marhai)
Trebuie evitată analogia cu regionalismul din Maramureş, unde vitelor li se mai spune și marhe, din ungurescul marha. Ar părea tentant de văzut o legătură acolo, însă e total implauzibil. In realitate, etimologia maghiarului marha e un germanic vechi marchat = târg, market. De la maghiarul marha, vite, avem astfel în română marfă.
Tocmai. Deci cuvintele romanesti marha si marfa au o origine comuna, ceea ce e inca un argument pentru ceea ce afirma articolul dv.
Aexandru Dobosi, Datul oilor : (quinquagesima ovium) : un capitol din istoria economică a românilor din Transilvania, 1937
Hazna era denumită în Iași (1950-60, poate și mai târziu) cișmeaua stradală.
– Adu o găleată de apă de la hazna!
[…] tripartită” era ceva de nediscutat. E de înțeles: până și un lingvist de excepție precum Benveniste a încercat să țină cont de ideologia lui Dumézil în Le Vocabulaire des Institutions […]