Image

Ha!… Am gasit intr-un numar din « Romania Mare » (le recitesc periodic), un articol al lui Paul Suditu in care domnul istoric zugraveste, prezentind un rezumat al vietii lui Dimitrie Cantemir, o scena idilica in care tarul Rusiei Petru cel Mare, bucuros de alianta sa de-abia incheiata cu Cantemir, « îl sãrutã pe obraji si destupã sampanie » !

 

Pentru o revista care se vrea fidela adevarului istoric, si asta chiar in virtutea motto-ului de pe frontispiciul sau (atribuit domnitorului Petru Rares), inventarea unei scene in care Cantemir ar fi baut sampanie —inexistenta pe atunci— impreuna cu fondatorul Rusiei moderne da dovada unei usuratati regretabile (basca snobismul). Istoria, se stie, e facuta din detalii, cum a dovedit-o scoala franceza a Analelor, care a creat istoriografia moderna. Detaliile sint importante, ele ne dau adevarata viziune a epocilor trecute, iar sampania imaginara a lui Cantemir nu e diferita de mamaliga din porumb (inexistent pe atunci in Europa) mincata de Stefan cel Mare prin romanele istorice scrise cu lenevia celor care uita ca detaliile cotidiene sint, pentru cronicarul modern, la fel de importante ca si datele marilor bãtãlii.

 

Sampania, asadar : sampania, vinul spumos din regiunea Champagne este un lux modern, aparut in Franta Vechiului Regim cu putin inainte de Revolutia de la 1789. Creata de un calugar benedictin, sampania nu avea sa se raspindeasca pe restul planetei, inclusiv in Rusia tarista–sub forme traficate sau importate—decit dupa Revolutie, la aproape un secol dupa Cantemir, si cel mai adesea sub influenta snobismului generat de modele frantuzesti.

 

Alexandre Dumas, in Dictionarul sau de Bucatarie, de pe la jumatatea secolului al XIX-lea, simtea inca nevoia sa precizeze, transcriind o reteta de proportii si ingrediente monstruoase : « adaugati o sticla de sampanie spumoasa »; spumoasa, preciza el, pentru ca existau –si existã— si alte vinuri de Champagne, vinuri mai banale, care nu trebuie confundate cu celebra bautura a protipendadei.

 

Sau, citind tot din Alexandre Dumas, din romanul Joseph Balsamo :

 

—  Sire, zise contesa catre rege, oferindu-i o carafa cu vin de Champagne pus la rece (inventie inedita pentru epoca aceea ), iata o apa trasa din fluviul uitarii, etc.

 

Romanul lui Alexandre Dumas Joseph Balsamo se petrece pe la 1760, adica cu peste jumatate de secol dupa cheful inventat ad-hoc al lui Cantemir cu Tarul. Or, in Franta, precizeaza Dumas, era vorba de o « inventie inedita pentru epoca aceea ».

 

(Sigur, in regiunea numita in epoca moderna Champagne a existat vin inca din antichitate : e vorba de vinul din care benedictinul Dom Pérignon avea sa creeze aceasta bautura spumoasa, sampania — însã acel vin local nu are nici o legatura cu sampania festiva pe care Petru cel Mare ar fi destupat-o pupîndu-l pe Cantemir.)

 

Dar, anacronismele din prezentarea biografiei printului carturar de catre domnul Paul Suditu nu se opresc aici. Articolul pomenit inainte mai spune, cautind sa faca elogiul lui Cantemir :

« Plasat la rãscrucea dintre Evul Mediu si Renastere, eruditul print a arãtat lumii sale si posteritãtii caracterele inconfundabile ale specificului românesc. »

 

Domnul Paul Suditu confunda, desigur, perioadele : Cantemir nu a trait « la rãscrucea dintre Evul Mediu si Renastere » ; fenomenul pe care astazi il numim Renasterea se incheiase de mult in Europa acelei vremi; in vremea lui Cantemir, continentul nostru era sfisiat de luptele dintre Reforma si Contra-Reforma. Cit despre Evul Mediu, el nu e altceva decit un cliseu mental, o inventie moderna. Si, oricum, Cantemir a trait si scris cu mult dupa aceea. Dar, poate ca asemenea precizari li se par fortate celor care cred ca domnitorii beau automat sampanie si care vad istoria ca fiind impartita in perioade rigide (Ev Mediu – Renastere, etc.), aplicabile oriunde, ignorind astfel istoria reala, cea a obiectelor de zi cu zi, sau ignorind ceea ce istorica britanica Frances Yates numea « timpul dintre perioade ».

 

De unde reiese ca istoria promovata de « Romania Mare » sfirseste ca si sampania: rasuflata. Rasuflata — pentru ca a fost tinuta prea mult intre perioade.

 

—————–