România ilustrează un paradox favorit al unor economişti ultraliberali, anume acela că în ţările subdezvoltate corupţia joacă un rol pozitiv. Celor care se îneacă auzind asta economiştii cu pricina le furnizează o explicaţie care, dacă nu e foarte convingătoare în termeni morali, are măcar avantajul de a fi coerentă. Corupţia e un lucru bun pentru ţările în curs de dezvoltare, spun ei. Funcţionarul sau politicianul corupt nu face în realitate altceva decât să redistribuie bogăţia şi bunăstarea naţiunii. Îşi construiesc vile și cumpără jipane, e drept, dar dau astfel de lucru (la negru) multor oameni, care la rândul lor apucă să-şi hrănească familiile, îşi trimit feciorii la universitate etc., ducând astfel la consolidarea claselor de mijloc.
.
La urma urmei, aşa s-au făcut şi în America toţi Rockefellerii. Fără acei corupţi neplătitori de taxe, nu s-ar construi în timp record clasa de mijloc de care noi avem astăzi absolută nevoie. Corupţia asta are regulile ei, iar asemuirea cu Mafia e valabilă doar acolo unde putem compara regulile şi mecanismul. Corupţia autentică nu e haotică, ea implică un cod inflexibil, cu tarife cunoscute şi servicii cuantificabile. De aici şi obsesia nababilor cu cinstea şi cu credinţa. Cu toţii se mândresc cu fervoarea lor religioasă şi cu cinstea lor clanică, de taină, fără de care corupţia nu ar putea funcţiona, pentru că, dacă nu ai încredere în corupt, atunci mai bine te întorci totuşi către stat.
.
Însă corupţia în Europa de Est fostă comunistă e diferită prin natura ei de cea a ţărilor subdezvoltate, unde spun economiştii că ar fi benefică. Practic, toate ţările ieşite din comunism au asistat la aceeaşi împerechere incestuoasă dintre putere, aripa economică a serviciilor secrete şi organismele privatizării. Serviciile secrete au fost peste tot implicate în „privatizări”, atunci când nu s-au aflat la originea lor, ajungând să formeze ceea ce se numeşte prin alte părţi „Mafia gulerelor albe”.
.
În Rusia, de pildă, cazul cel mai flagrant, nu e de mirare, dacă ne amintim cum Elţîn, diminuat de boală şi alcool, i-a predat puterea chiar şefului serviciilor secrete ruse (FSB), devenit prim-ministru, un oarecare Vladimir Putin, primind în schimb garanţia că nu va fi urmărit penal pentru matrapazlâcurile comise de el de-a lungul anilor ’90, în special pentru cele din vremea „privatizării”, când apropiaţii puterii au obţinut averi colosale primind în folosinţă infrastructurile statului în schimbul supunerii politice. Cel care a condus programul naţional al privatizării în vremea lui Elţîn, Anatoli Ciubais, a fost, de altfel, unul dintre puţinii oameni ai fostului preşedinte păstraţi de Putin.
.
Ciubais e unul dintre cei care au făcut în mod deschis elogiul corupţiei ca fenomen inevitabil într-o perioadă de tranziţie cum e trecerea de la comunism la liberalism. Ciubais a fost chiar un apologet al utilităţii sociale a „baronilor tâlhari” din Rusia, a celor care în vremea lui Elţîn au devenit miliardari literalmente peste noapte – oameni precum Mihail Hodorkovski (actualmente într-o închisoare din Siberia) sau Roman Abramovici (actualmente la Londra, proprietar al clubului de fotbal Chelsea), oameni care în condiţiile funcţionării normale a unui stat nu ar fi avut în mod neapărat capacitatea de a-şi pune pe picioare o afacere proprie, dar care s-au aflat la momentul potrivit în favorurile structurii care, chipurile, privatiza şi care avea nevoie de intermediari.
.
Ciubais a făcut în repetate rânduri elogiul acestor oameni, explicându-le atât ruşilor, cât şi occidentalilor (care nu voiau altceva decât să se lase convinşi) că pirateria financiară şi ingineriile economice practicate de „gulerele albe” ale mafiei nou-îmbogăţiţilor sunt un fenomen natural şi, în cele din urmă, chiar util. Ei fură azi şi se îmbogăţesc obscen, e adevărat, spunea Ciubais, dar feciorii lor vor deveni cetăţeni eminenţi, respectabili şi responsabili, care vor merge la universităţi, vor face filantropie, vor fi, pe scurt, acea clasa de tehnocraţi şi intelectuali înstăriţi de care avem nevoie.
.
Clasele de mijloc, ce mai! Sigur, metafora provocatoare şi oximoronul moral sunt tehnici retorice eficace. În mod mai confuz, fără a ajunge la forţa silogismelor structurate ale unui Ciubais, acestea au fost şi raţionamentele care au justificat ideologic, atunci când s-a simţit că ar fi nevoie de o idologie, „privatizarea” petrecută în România de-a lungul anilor ’90. Aceleaşi împerecheri şi aceeaşi redistribuire, în spatele unui discurs în aparenţă coerent, chiar dacă amoral.
—–
6 Responses to Elogiul corupției (Laus Corruptionis, sive Oratio de Causis Corruptionis)…
Reblogged this on and commented:
Cand se ajunge la percepția corupției și a bacșișului obligatoriu, de la doctor pînă la examene, România rămâne moral o țară din lumea a treia. Demonstrația aici.
Păi şi nu ne dezvoltarăm cu corupţia asta? Vreţi să spuneţi că corupţia nu a fost benefică la noi? Şi apoi, chiar şi în ţările alea subdezvoltate nu se întâmplă chiar peste tot ca efectele să fie benefice. Unde mai pui că uneori rezultatele se văd abia în generaţia nepoţilor, nu în cea a fiilor celor corupţi. Da chiar aşa, aş vrea să văd şi eu un exemplu de ţară subdezvoltată unde corupţia a fost benefică (să lăsăm, zic, SUA la o parte).
Hodorkovski a fost eliberat in decembrie 2013 (a facut o cerere de gratiere). A plecat la Berlin, a fost prin Kiev, dupa EuroMaidan, cerandu-si scuze in numele “fratiei ruso-ucrainiene”, afirmand ca baia de sange e (doar) vina lui Putin. A incercat sa ajunga si in zonele controlate de rusi in est, recent, dar I-a fost interzisa intrarea.
Ntzz. Suna haios dar e cam banal. Parca ar fi cineva inteligent de la Transparency international care a scris asta. Inteligent, dar totusi ONGistic. Ma asteptam la mai mult.
Sint oameni care au scris destul de bine despre astea – si cu retorica coruptiei si cu imaginarea statului prin intermediul practicilor de coruptie si cu alte jmecherii.
Pacat ca simti nevoia sa scrii despre orice.
Reuşiţi să vă umpleţi textele de “locuri comune” de fiecare dată când vorbiţi despre lucruri care depăşesc cu mult aria dumneavoastră de expertiză.
Dacă vreţi să vă daţi cu părerea pe economie, luaţi o pauză, încercaţi să înţelegeţi mecanismele şi diferenţa dintre Murray Rothbard (anarho-capitalism şi libertarian,, despre care vorbiţi fără să-l menţionaţi), Hayek (conservator-liberal), Fiedman (liberal, adept al abstractizării) si Keynes (liberal intervenţionist, un fel de centru-dreapta de astăzi). În caz contrat, vă iese o tocăniţă puerilă ca cea scrisă mai sus, în care aveţi de la ciuperci şi salam de soia, până la parizer ieftin şi prune fermentate. Puteţi să-i cereţi ajutorul domnului Moise Guran, el a studiat singur economia şi a făcut asta mai bine decât mulţi economişti care au studiat la şcoli cu pretenţii.
Până atunci, să nu vă plictisiţi, aşteptăm cu nerăbdare opinia dumneavoastră avizată despre fusiunea nucleară şi teoria corzilor, în caz că vă pricepeţi şi la ele.
Domnu’ Lavrov e suparat pe pozele de pe Vkontakte cu fundal Siria. Hai domne’, ce dracu, mare secret!!! Oricum sunt toti acolo. La inceput erau foarte multi ofiteri consilieri de prin tari care mai de care mai automobilizate. Si le crescuse brusc si barba si stiau sa vorbeste arabeste. Dupa aia cand au inceput sa curga cutitoaiele si sa sara capatanile in stanga si dreapta au mai rarit-o cu consiliatu’. Toata lumea e acolo in afara de sirieni. Sirienii si-au dat demisia din cetatenia siriana si au plecat spre Kalitat. Mercedes Beste Kalitat. (P) Impreuna cu alti dezamagiti de guvernari voioase dar inexistente, decat daca ai arma-n casa. In fine, nici nu vreau sa ma gandesc ce-i asteapta pe aia pozati. O sa doara, asta e sigur. Iar probabil ca internetul o sa se intrerupa brusc cu patul armei. Sa moara in ordine, Hitler, Stalin, Mao, alti dictatori si dictatoare dupa dorintele fiecaruia. Yupiii—-aaaie!