Ma pregateam sa umplu eu acest gol hermeneutic, cînd am dat de -si am sarit olimpic pe- cartea lui Liiceanu Despre Seductie !…
Am stat toata ziua acasă cu șampanie si canapeluțe citind-o in paralel cu De ce iubim femeile a lui Cartarescu…
Ei bine, scriu acum cu o posãcealã athonitã. M-am mohorît solid vãzînd cã Liiceanu, care figureaza foarte seducator pe coperta manulului sãu publicat de Humanitas, ajunge la concluzia solemnã ca seductia se declinã dupa principiile lui Noica, pentru ca pune intrebarea: „întru ce anume se face ea“… raspunsul lui fiind ca ”seductia este o forma de putere“…Aï !…
Cartarescu e si mai imprudent; el conchide grav, folosind periodic termenul disperare, ca iubim femeile „pentru ca au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig“… Concentrat ascetic pe meșteșugul scriiturii, omul nu-si dã seama cã a terminat-o definitiv cu alea care au țîțele mai floppy, neștiind să le ridice prin bluză cand le e frig…
Ne mai zice Cartarescu: „Le iubim pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara“… Ce vorbesti, tu? Se si tradeaza ca nu a mai fost de mult cu o femeie adevărată.
Foarte ciudat… Niciunuia din ei nu i-a trecut prin cap ca femeilor le mai place si umorul… Altfel, dacă eși guru pompos, le faci cam morocãnoase si după aia nu mai poți să spui că e vina lor.
Dumnealor nu stiu, se vede, ca in realitate ai sedus o femeie cînd îi vorbesti de Heidegger iar ea rîde în hohote. Dupa care schimbi dramatic tonul si îi spui exact aceleasi lucruri din Heidegger, mustrând-o, iar ea se apucã sa plîngã. Asta e tot…
Și-un ținut de mână în parc.
————
Leave a Reply