Tocmai am iesit de la Django Unchained… Tarantino, da. La cinema, da.
Eu merg in sală, nu pot sa vad filme singur pe computer, nici măcar pe DVD, chiar daca as avea un ecran cit peretele. Un film e o experiență colectivă, nu un joc video. Oamenii ăia au lucrat nu doar la scenariu si imagine, ci și la sunet, care trebuie ascultat in colectiv, trăind odată cu cei lipiti pe fotoliu, in bezna, in jurul tau.
Pe deasupra, ceea ce îmi e mai odios in vizionările private, acasă, e când gazda oprește filmul si spune: “Hai sa facem o pauza… vedem sfarsitul dupa o țigară”… O lipsa de respect pentru film care imi provoacă accese de ură.
.
Odată, la una acasă, sunetul era așa de jos, ca m-am aplecat sa iau telecomanda, iar arătarea mi-a zis: “Ce-ti trebuie sunet tare, doar ai subtitlurile pe ecran…”
.
Sunetul e chiar fundamental intr-un film, cu atât mai mult la Tarantino, care a fost atât de mult influentat, in afara de magma lui americană de serie B si de Tati, Hitchcock, sau Un condamné à Mort s’est échappé al lui Bresson. M-am dus la Django pentru asta, întotdeauna am fost atent la sunet in filmele lui Tarantino, de la sirenele poliției in Reservoir Dogs (exact ca in Un condamné à mort) pînă la scîrțîitul podelei când apare sinistrul maior SS Landa in Inglorious Basterds.
.
Doritor sa-i aud banda sonoră in condiții de sala, mi-am zis: iata un film care, precum Nașul sau Apocalypse Now, nu trebuie văzut altfel decât intr-un cinema bun.
.
Citisem ca o buna parte din muzica filmului provine de pe vechi discuri de vinil ale lui Tarantino, care a refuzat sa le digitalizeze si ca e o întreaga controversa printre puriști, întrucât din când in când se aud pîrîiturile acului de la pick-up. Drăguț.
Intr-adevăr se aud pîrîiturile si suna frumos, cald si original.
.
Citisem si despre controversa in legătura cu alegerea bucatilor muzicale. In afara de bucata de generic, unde muzica e cea din filmul Django al lui Sergio Corbucci (1966), cel mai violent western spaghetti, de unde i-a venit lui Tarantino ideea acestei pastișe, restul sint bucăți alese de el provocator, insa la asta ne așteptam, nu?
.
Avem așadar celebrul Freedom al lui Richie Havens, înregistrat la Woodstock!… Fine, merge, e Tarantino. Avem o bucată sirupoasă cantata de o fată in italiană!… Fine, merge, pentru ca știm dinainte ca e compusă special pentru Tarantino de Ennio Morricone, care a facut muzica de la filmele lui Sergio Leone si de la o tonă de alte western spaghetti!… un clin d’oeil la istoria genului… Unul din nenumaratele masacre din Texasul lui 1855 se petrece pe muzica hip-hop in argou black New-Yorkez modern!… Fine, stai dragă, ca omul se joaca cu conventiile…
.
Il mai avem si pe Tarantino însuși, ca actor, aducând o dinamită salvatoare din senin intr-una din ultimele scene, fără de care nu am putea avea apocalipsa finală (eroare de scenariu fatală la altcineva, pentru ca nu poți introduce, nici măcar intr-un desen animat, elementul salvator din neant in ultimul sfert de ora… E vorba de ceea ce anticii numeau dispretuitor Deus ex machina… Cind nu stii cum sa termini o piesa, bagi un zeu care îi fulgeră pe toți, sau ii salvează pe aia buni)… Tarantino e buhăit si joaca prost, dar n-are importanță, trebuie sa apară si el un pic în filmele lui, ca așa făcea si Hitchcock… Dar Tarantino nu e Hitchcock, a devenit acum kitsch cock.
.
Castingul impresionant, desigur: Di Caprio, Samuel Jackson (de nerecunoscut), Jamie Foxx si Cristoph Waltz (acesta poartă tot filmul, cum a facut-o si in Inglorious Basterds, cică in curând o sa-l joace pe Gorbaciov in nu știu ce), ba chiar si Franco Nero intr-o scurta scena…
.
Începe bine totul, cu un amestec din sadismul lui Sergio Leone si al lui Corbucci si putina psihologie, ca sa ne amintim de Unforgiven al lui Eastwood, si ăla cu vânători de prime…
.
Dar după prima jumătate de oră, dumnezeule, ce se întâmpla?… Ei bine, urmează alte jumătăți de oră, mai precis: cinci jumătăți si o jumătate de jumătate de oră in total. 165 de min. de beng-beng si blah-blah… Beng-beng e mai suportabil decât blah-blah… Personajele abuzează de blah-blah intr-un mod innebunitor de metodic: fiecare gest, de la “o luam pe aici sau pe acolo?”, pînă la: “ce zici, il dobor pe ăla din prima sau nu?”… e discutat aiuritor de lent si metodic de personaje, intr-un mod care —dupa un timp realizezi cu neincredere– e menit a da realitate realitatii din film. Adică sa-ți dea cuierul pe care să iti suspenzi willingly disbelieful…
.
Dar nu merge. Filmul e dezesperant de linear si lent si previzibil… ba chiar nici măcar nu e previzibil in sensul uman al cuvântului, pentru ca dupa ce negrul Django masacreaza floarea nobilimii albe din fundul fundului Texasului, sora incestuoasă supravietuitoare a lui Di Caprio (nu dezvălui nimic, nu va speriati, ca e incestuoasă sau nu n-are nicio legătura cu filmul) in loc sa-l dea pe Django la dulăi, cum am văzut de-lungul filmului ca se practica acasă la KKK, decide sa-l vîndă (dupa ce el i-a masacrat fratele si jumătate din efectivele domeniului)… De ce?!!… Pai cum de ce? Ca el sa scape pe drum, sa fure dinamită si sa vina înapoi – badabooooom!…
.
Ah, ultima fraza e… ultima fraza e… zau ca nu inventez… “Let’s get out of here”… Cum? e un clișeu voit? O fi… Sa ajungeti voi pînă acolo si sa vedeți câtă plăcere produce acest ultim clișeu voit… Let’s get out of here.
.
Sfatul meu: dați-l încolo de sunet design de pe discurile vechi cu pîrîituri ale lui Tarantino… Descărcati filmul de pe internet… Va avea avantajul ca puteți sări scenele cu blah-blah, ba chiar si sa opriti totul in orice moment pentru o țigară… sau definitiv.
———
30 Responses to Django Unchained : film, interrupted…
Ahahahaaa! Si cat de frumos ai inchis cercul! Sau… cat de frumos l-ai pregatit! Mi-a placut
Sunt un “fan” al textelor lui Dan Alexe pe care le citesc intotdeauna cu placere, chiar daca sunt simple note indiferent de subiect. Suspectez ca textul de mai sus nu a fost stris de Dan Alexe. Si nu doar din cauza punctelor de suspensie. Pur si simplu nu spune mare lucru. Sunt dezamagit de scrierea de mai sus. Asta e… 🙂
PS: Ma bucur totusi ca autorul acestui text nu a amintit nici macar in deradere de ceea ce toate cronicile filmului subliniaza: “problematica sclavagismului”. Nu cred insa ca a fost una din mizele majore ale filmului (in orice caz nu o miza mai importanta decat aceea de a face show cinematografic).
Problematica sclavagismului in Django e ca problematica nazismului in Inglorious B… Trebuie un cadru pentru toate hăcuielile alea…
(Iar aici semnez Cabal in Kabul, dar tot Dan Alexe sint, cu puncte-puncte cu tot…)
Chapeau!
Sunt incult în ale tarantinelor. Îmi amintesc, cu ani în urmă, am văzut un pic din Pulp Fiction. Şi, nepăsător la coloana sonoră, cînd am văzut că nu se mai sfîrşesc monştrii, am trecut regizorul în lista neagră a cronofagilor cu talent, între Ion Iliescu şi Ion Cristoiu.
filmul e incredibil de prost. atat am avut de spus 🙂
corect, însă este o prostie asumată.
o demonstrație de mare maestru a cum trebuie făcută o porcărie.
e ca Povestea poveștilor, numai cu gloanțe în loc de pule.
asta merge o data. insa tarantino e la a n-a poveste a povestilor
normal – Creangă se adresa unor cenacliști, Tarantino unor oscaropați.
Da, si chiar mai mult decat asumata. Tarantino a recunoscut intotdeauna ca face filme de categoria B. Si ca le face cum nu mai poate nimeni sa le faca. Ceva de genul “na, ma, categoria B !!!”.
Cred ca e deplasat sa vezi un film de-al lui asteptand altceva.
Deci mai prost decit Kill Bill si chiar decit Inglorious…? Inseamna ca o sa se vinda bine.
Asta e! Cine are noroc la bani, nu are noroc in dragoste.
dupa valul aplaudacilor tarantino trebuia sa vina si valul pretiosilor tarantino care daca rama in rahat pana gasesc hiba la ce s-au mai apucat ?! prietene, tarantino nu ti-a promis tie si familiei tale nici pensie marita, nici tva mai mic te-ai dus la film ca ai vrut. sa te dai mare cinci randuri cum vezi tu filme doar si doar la cinema, dar apoi sa inchei “apoteotic” cu descarcati-l de pe net… e maxima ipocrizie ! bien ca aveti de cine scrie. ziceti merci!
definiția internetului: un mijloc de a-i aduce laolaltă atât pe scriitorii cu har și cu știința alcătuirii unui text, cât și pe cititorii cei mai grobieni.
ce să înțelegeagă țăranul din structura textului, ce să poată citi printre cuvinte, când el nu-i în stare să decodeze nici măcar mesajele cele mai explicite?
alt pretios, da’ cu puli in gura ca nu-i asa o ardem intelctual
nu te am în gură, nu mai minți.
Oricum ar fi scris articolul de fata , in gluma , in serios , opinia mea este ca trebuie sa te pricepi ca sa-ti dai cu parerea despre ceva si aici sa vede ca nu te pricepi . Pe bune , nu e de suparare , dar sa vorbesti despre sadism la Leone , Leone care a reinventat genul despre care scrii este o poza de adolescent care vrea sa impresioneze femei . In ceea ce-i priveste pe cei despre care scrii , Tarantino si Sergio Leone , cel din urma unul dintre cei mai mari regizori ai lumii , lucrurile sunt clare de mai mult timp . Ai ramas la aceleasi clisee vechi ale criticii vetuste : violenta gratuita , sange , muzica prost aleasa si prost pusa etc , etc. N-am vazut pana acum , pe Internet , dintre cei care scriu despre filme , macar unul care sa spuna deschis filmul mi-a placut sau filmul nu mi-a placut din urmatoarele motive…
Chiar , ce nu ti-a placut la film ? La ce te asteptai de la filmul acesta si Tarantino n-a facut sau a facut prost ?
Tarantino ştie că fiecare detaliu contrează și are talentul de a nu deveni prea bibilicios 🙂 Adică nu te bibileşte prea tare pe creier cu chestii inutile.
Treaba cu purismul sonor este o mare nebunie printre audiofili.
Se pare că există ceva, la modul serios. Digitalizarea (conversia AD/DA) duce le pierderea acelui ”ceva”. Desigur, controversele pe tema aceasta sunt mai crâncene decât cele politice, dacă puteți crede …
Am văzut filmul.
Este o fantezie de stânga împletită cu psihoze recente ale corectitudinii politice.
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/ […]
[…] Django Unchained : film, interrupted… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/ […]
[…] din Exorcistul), sau de auto-pastișă (Tim Roth il imită astfel delicios pe Cristophe Waltz in Django). In realitate, filmul e greoi, aceeași succesiune caricaturală, ca și în Kill Bill sau […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/ […]
[…] sfârșit, am mai scris despre sonor la cinema și atunci când am vorbit despre Django al lui Tarantino (cf. link mai […]
Fix din cauza sunetului eu prefer să NU văd filmele la cinema. Se ‘aude’ prea tare (ca într-o discotecă de tare), și prea prost.
[…] Django Unchained : film, interrupted… […]
[…] (deși munca cu sunetul în The Last Jedi, și el în competiție, e la fel de remarcabilă). Despre importanța sunetului la cinema am mai scris și în: Django Unchained : film, interrupted… […]
[…] și se face uitată, așa cum trebuie să fie cu o muzică de film autentic. Am tot vorbit despre sunet și muzică în filme: în mod paradoxal, muzica unui film e perfectă atunci când nu o remarci […]
[…] și calitatea sunetului într-o sală (despre ce înseamnă sunetul la cinema am mai scris aici, în legătură cu execrabilul Django al lui Tarantino, și aici, în legătură cu remake-ul lui Mad Max). . Publicul trebuie să se adapteze acum la […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/ […]