Ukraine Diaries: Dispatches from Kiev (Andrey Kurkov, Harvill Secker 2014)

Andrei Kurkov locuiește in Kiev, chiar langa Maidan, iar flerul comercial l-a făcut să țină un jurnal între decembrie și aprilie, de la începerea manifestatiilor, trecand prin fuga lui Ianukovici si pana la ocuparea Crimeei de Rusia… Jurnal publicat imediat, desigur, scris de altfel in vederea publicării si cu o postfață din iunie.

Nu mi-a placut niciodată Andrei Kurkov. Scriitură fadă, răscoaptă, repetitivă. Umor forțat. In general, in romanele lui un om plimbă, sau caută, un pinguin.

Am încercat să-l citesc în rusește, dar e la fel de fad și în original. Cică are o scriitură absurdă și e comparat cu Bulgakov, sau cu Ilfov și Petrov. Aiurea. E scriitură de azi, in limba de azi. O limbă plată, în care nu aduce nimic surprinzător. Nu se poate compara cu Erofeev (Moskva-Petușki), sau cu Limonov pe vremea când acesta încă mai scria. Limonov e un țicnit si un psihopat în politică, dar avea o scriitură aspră care promitea un fel de Bukowski rus… Nu a reușit să ducă la capăt ce trecuse prin el, dar unele fraze si întorsături de cuvinte si joc cu sintaxa și acordurile ramân. Kurkov însă doar plimbă un pinguin.

Am si mers să-l aud vorbind, cand a venit odată la o seară literară in Bruxelles si am plecat rapid, căci vorbea plicticos, de parca nici el nu s-ar fi luat în serios.

31j8YDkcXxL._AA160_

Unul din cele mai plictisitoare romane ale lui e Cameleonul (The Good Angel of Death)… Doamne, ce m-am caznit sa-l termin. Situații grotești, neverosimile nici macar intr-o lume absurdă, cu nomadul kazah care vrea sa i-o plaseze naratorului pe fiică-sa, cu deșerturile alea, dormit sub iurtă tralala și am și uitat cum se termină, dacă l-am terminat vreodată.

E genul de scriitură decentă, conștiincioasă, a unui om care a fost pescuit si propulsat si de care trebuie sa-ti placă, pentru că marile edituri franceze au decis că el umple o nișă. Nișa e cea de scriitor rus trăitor la Kiev… Adică mai are si probleme de identitate, știți, că scrie in rusește, dar de fapt e ucrainean, iar prietenii lui se așteaptă ca el să ia poziție acum, iar el pentru asta își ține un jurnal lângă Maidan.

Financial Times, in numărul de weekend, îi face azi o mare cronică la Ukraine Diaries, scriind că e o carte puternică, puterea standu-i in “the interweaving of the extraordinary and the mundane”. Adică descrie fumul exploziilor de pe Maidan, pe care îl vedea de la balcon, în paralel cu cu dusul la spital după soacră-sa. Eu m-am uitat doar pe sărite prin această pretențiozitate care e Ukraine Diaries, pentru că am văzut din start că el spune că e un martor la un “whirlwind of history”. Având eu radar pentru plicticoșenie am sărit imediat jumatate din carte.

Dupa care am reluat-o, pentru că din decembrie si pana astăzi si eu țin, ca el, un jurnal zilnic despre Ucraina și Kiev și Maidan, blogul ăsta de pe Europa Liberă:

Criza din Ucraina. LiveBlog

Ucraina văzută de la Bruxelles.
http://www.europalibera.org/contentlive/liveblog/25197808.html

Sigur, la mine nu sint pretenții literare, fiind vorba doar de un blog de radio, insa am urmărit zi de zi, din decembrie încoace, totul, așa, ca vad potențialul unui asemenea proiect: cine merge in urmă pe blog va găsi, de-a lungul lunilor, nenumărate schițari de posibilităti narative si anecdotice, excursii culturale despre diferitele biserici si minorități ale Ucrainei, portrete de profeți si psihopați, scenarii eșuate si ideologii in coliziune.

La Kurkov, însă, pe langa o grămada de inexactități cronologice – nimic din toate astea. Omul doar și-a livrat comanda, încheind cu reprosuri plate aduse Europei: “money matters more than democracy”… Hmmm, profund.

E drept însă că eu și sînt deformat de felul expeditiv în care Romain Gary a calificat toate revoluțiile: “O revoluție care învinge – iată încă o revoluție futută”. (“Une révolution qui gagne – encore une révolution de foutue.”)

—