.
Zilele trecute, Miros de roșcată amară a avut parte de două cronici simultane total opuse in Observator cultural.
.
Pe de o parte, Cristina Manole prezintă “un prozator care ştie să scrie despre iubire! Un scriitor cu respiraţie de maratonist se adaugă unui şir de povestitori pe care literatura română îi ignoră, din păcate.”
.
.
Pe aceeași pagină, însă, un domn insistă că nu știu să scriu deloc și că aș avea “carențe gramaticale”. Mă rog, o spune un critic care mă bănuiește (și mă invidiază pentru asta) că aș avea “ştromeleagul învîrtoşat”. Aici am o carență lexicală, mărturisesc…
.
.
Dar, desigur, “ e bine că e democrație la Observatorul Cultural…
[Miros de roșcată amară] poate servi ca pretext pentru recitirea prozei româneşti a secolului recent încheiat. De la 1900 şi pînă la Dan Alexe. De ce? Nu spun, citiţi. “
(Cristina Manole)
.
Pe ăsta care îmi zice să pun mai mâna pe gramatică îl enervează că în fiecare povestire apare câte o “femelă” pe care o duc în minaret. Mă rog, “femele” le spune el. Eu le zic femei. Încă unul care confundă autor-narator-personaj.
Interviul e aici :
.
Interviul se mai difuzează luni, 5 mai, la 22.10 pe TVRHD și pe 7 mai pe TVR International.
.
Intre timp, cartea a ieșit și în versiune ebook, pe site-ul de prăvălie al Humanitas:
.
—
6 Responses to Interviul de la TVR, cu filme și carte…
totuși, la ce carențe gramaticale se referă?
Habar n-am. Trebuie intrebat el. Daca era ceva, ar fi arătat.
Felicitari! prezenta Dvs. la garantat 100% a fost un privilegiu,a fost o mare bucurie sa va ascult cu asa o stiinta si o fabuloasa capacitate de a transmite.Admirabil! Nu ma satur sa ma uit la documentarul cu cei doi evrei… atit de plin de culori ale sufletului.
Cartea e o incintare…”scandaloasa”.!
Convinge-mă să cumpăr cartea: În carte scrii mai bine decât pe blog?… Sau tematica este mai ”suculentă” ? Altfel, rămân în continuare la blog, al tău nelipsit.
(Persoana 1 singular sper că nu deranjează. Apropie.)
Cred că m-a convins Radu Paraschivescu, deja:
”Rar mi-a fost dat, in ultima vreme, sa citesc ceva mai viu si mai vibrant, mai uman si mai firesc, mai arzator, mai dramatic, mai curgator si mai abrupt, mai vesel si mai trist, mai suculent, mai poznas, mai poetic, mai ame- si amutitor. Si rar am vazut, de cand sunt editor de carte, un asemenea talent in (orgolioasa) desfasurare.”
Radu ți-a descris scrisul așa cum, în tinerețe, visam eu să se scrie despre mine, cândva… Încă visez, dar carte n-am să public în veci… le voi citi pe ale altora mai hăruiți.
Domnu’ Dan, felicitari pentru marketingul perfect al “Roscatei…”. As zice acum ca era de asteptat din partea Humanitas, oamenii de acolo au demonstrat de atatea ori ca le au cu marketingul ‘cultural’. Eu insumi, am auzit din intamplare la radio-ul masinii discutia despre carte, pe care o aveati cu o tanti culturala si am avut senzatia, dupa vocea din ce in ce mai uda si usor gafiita a doamnei si vocea ta din ce in ce mai sigura pe situatie, ca trag cu urechea la o bulaneala in toata legea. Am retinut totusi ca e ceva despre o roscata, miros, gust amar…, etc., ce mai, toate ingredientele unui ‘must read’ 🙂
Acu’, dupa ce am scotocit dupa carte, mare deziluzie: o colectie de ‘cum futeam io la tinerete’, impanata cu obsesiile (atragatoare, de altfel) ale autorului. Ca nu puteati sa va futeti decat daca puneati ‘actul’ in context cecen, mordvin sau inguset cu trimiteri mai culte la, sa zicem, Zarathustra e stimabil si de inteles cand pui geana(to say the least) pe cate o absolventa de filologie bulgara-japoneza abonata la Carturesti.
Dar ca futind-o pe Imola avant 1989, intr-o camera de hotel din Neptun/Olimp, bineinteles vrajind-o cu legende cecene, dar avertizind-o sa nu ‘caute pe Internet’ (repet, pe vremea lui Ceasca!) nu-stiu-ce-chestie, asta chiar va face un Jules Vernes, un Isaac Asimov al literaturii de futai… A fost chestia care a pus capac bunavointei mele…
Tot raul, spre bine. Asa v-am descoperit blogul, foarte interesant si captivant, chit ca si aici intervin chestii suparatoare, cum ar fi repetarea obsesiva si obositoare a cuvantului ‘atroce’. Mai frate, ce-o fi patit Dan Alexe in trecutul mai mult sau mai putin indepartat de ii tot da cu ‘atroce’? Please explain!
Vinul rosu cald-rece. Domne’, si eu (pana si eu!) stiu ca vinul rosu nu se bea ‘cald’ dar nici ‘rece’, ci la temperatura camerei. Care camera? Whatever it is? Nu, camera de chateau, deci temperatura de poate 16 grade. Oricum, mai stiu ca supremul rafinament al conoisseurilor ce eram prin anii ’70-’80 era sa bei ‘Murflatar’ 🙂 rosu cu Pepsi!. Cam cum beau unii astazi JIm Beam sau Finlandia cu Red Bull.
Belgienii valoni flamanzi. In treceri scurte prin Bruxelles si imprejurimi, am fost socat sa vad cat de incrancenati sunt valonii si flamanzii unii impotriva celorlalti (ca veni vorba, vreau sa spun ca nu m-am simtit vreodata, bucurestean get-beget, mai confortabil urban decat in trecerile si interactiunile cu localnicii maghiari din Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc si Sfantu Gheorghe, cu romana lor desigur un pic schiopatind dar plini de politete neprefacuta). Desi infasurati in aparente politicoase, belgienii tai (“Ba ai tai, mojico!”… 🙂 mi s-au parut gata-gata sa isi ia gatzii la prima ocazie (nu trebuie decat ‘fo 3-4 ‘baetzi’ de prin servicii, cu studii teoretice in camp-uri si stagii practice prin Bucuresti, Saraievo, Cairo, Damasc, you name it…) si cred ca vom putea spune ‘you ain’t seen nothing yet’ (am uitat ca in cocktail sunt gata sa fie bagati pentru a-l face si mai tasty, multimea de marocani care misuna prin zona…).
Una peste alta, keep up the good work! (si mai lasa-l si pe domnul Sorin Paliga sa ne spuna, mai calificat, cum este cu limbile (ne) indo.europene). Respect!