Image

“Vroiam să fiu singur şi să-mi închipuiesc ţările, cu munţi, cu ape, cu soare, pe unde toate juvinele vorbesc şi cocorii să înşiruie şi cântă acelaşi cântec jalnic…” (Delavrancea, Trubadurul)
.

Mă cunosc în talibanism gramatical și ortografic, așa ca identific de îndată inversunarea pretentioasă, cum e cea declanșată împotriva imperfectului popular si incetatenit de mai bine de un secol “vroiam”. Ar trebui sa fie “voiam”, se insistă, fără -r-, si asta cu toate ca “voiam” e imperfectul unui alt verb, invechit si pe care nu-l folosește nimeni la prezent : “a voi”.

.
Nimeni cu capul pe umeri nu spune astăzi, ba chiar de mai bine de un secol încoace, “eu voiesc”. De ce așadar sa spunem “eu voiam”? “Voiam” NU POATE fi, in niciun caz, imperfectul lui “a vrea”. “Voiam” este imperfectul desuetului “a voi”, care a fost respins de către limbă din pricina asocierii lui cu vocabularul hrisoavelor și al cronicarilor.
.
Daca am vrea sa fim riguroși, imperfectul canonic, regulat, al lui “a vrea” ar trebui sa fie “eu vream” – “noi vream”. “Noi vream” a fost însă, la rândul lui, respins de locutori, din pricina confuziilor pe care le-ar fi produs similitudinea fonologică cu prezentul persoanei I plural : ” noi vrem”. “Noi vrem” (prezent) – “noi vream” (imperfect) a fost simțit ca nenatural și înlăturat. Cele doua forme ar fi fost insuficient diferențiate. Pe deasupra, la persoana III singular forma prezentului ar fi identica cu imperfectul: el vrea (prezent) – el vrea (imperfect).
Încă o dată: “voiam” nu are ce căuta aici. Voiam e imperfectul lui “a voi”, iar nu al lui “a vrea”.
.
A folosi două rădăcini diferite pentru două timpuri ale unui verb se numește supletivism, iar limbile, in general, au oroare de asta. Cei care nu suportă “vroiam” ar trebui așadar sa-l înlocuiască prin “vream”, iar nu prin “voiam”.
.
Uzajul consacră anumite forme. Vream si vroiam sint simple dubleuri, precum : “dam” si “dădeam”; “fui” și “fusei”… etc.
.
Talibanii lingvistici sînt cei care au obsesia unei limbi perfecte, simetrice și fără excepții. Or, numai moartea e simetrică.
.
Cam asta vream să spun.
.
—

PS : DOOM-ul a introdus reguli absurde chiar și în morfologie. Imperativele prohibitive de la

a zice și a face sînt:

nu zi !… și nu fă !…

…iar nu monstruoasele nu zice! și nu face! impuse de noile reguli. Limba naturală a poporului a avut întotdeauna „nu zi hop pînă n-oi sări“, iar în

„Ce ție nu-ți place

Altuia nu-i face.“

„nu face“ e acolo doar pentru rimă cu „place“, altminteri spunându-se „nu fă așa“!…

.

Sau, la Eminescu :

“Părul tău ţi se desprinde

Şi frumos ţi se mai şede,

Nu zi ba de te-oi cuprinde, –

Nime-n lume nu ne vede.”

 —–