Image
Românul fiind snob prin definiție, ziariștii in post la Bruxelles sint judecați de mulți după felul in care pronunță Briussel sau Briucssel… Cine spune cu -CS- e un țăran incult, hăhă.
.
Corespondent in Bruxelles de un sfert de secol, in special pentru radio, devenit belgian si vorbind toate limbile locale, am pronunțat întotdeauna la radio Brücsel, iar nu nu Brüssel, ca francezii.
.
(Tiens, in afara de cele trei limbi oficiale care sint olandeza,  franceza si germana -si curând engleza, turca și darija, araba marocană-, mai sint vorbite aici brusseleir (o limba germanica medievală, la origine un dialect flamand, dar devenit limba aparte, având printre altele o solida influență spaniolă in vocabular, de la dominatia spaniola asupra Țărilor de Jos, și vorbita inca intr-un singur cartier din Bruxelles) sau dialectul din Bruges (het Brugse dialect), care e practic o alta limba decât olandeza oficială din Flandra. Belgia e mult mai farâmițată dialectal decât Olanda. Consecință a autonomiei medievale a orașelor flamande, fiecare -ca si cele din Italia- si-a dezvoltat propriul sau dialect, iar diferențele sint uriașe intre dialectele din Gand (Gent, Ghent), Anvers (Antwerpen) sau Bruges (Brugge).
.
Bruxelles e istoric un oraș flamand, al cărui nume e atestat pentru prima oară ca  Bruocsela — un toponim francic compus. Partea a doua e sigură: sela e corespondentul germanic al slavonescului selo: așezare, settlement. Si astăzi, un foarte vechi sat in pădurile de lîngă Bruxelles se numește Beersel : Locul Ursului (Beer-Sel). Bruoc-sel e presupus a veni sau de la “bruok” (o apa mica, un iaz, un pîrîu, cf. engl. brook), sau de la “brug”, pod, precum atâtea alte localități vechi care si-au luat numele de la un pod (Bruges, Mostar, Pont-l’Évêque, Podu Iloaiei).
.
Acum: belgienii, in amestecul lor de limbi si cultură țaraneasca solidă, care ne-au transmis cuvinte devenite universale, precum manechin (un omuleț, ca Manneken Pis, un simulacru pe care se expuneau hainele), sau chermeză, au pronunțat întotdeauna acel X… Mai precis, in flamandă e Brussel, insa majoritatea francofonilor belgieni pronunta in mod natural acel X.  Pronunția Brrüssel, cu -ss- e franțuzească. Or, Belgia nu e o colonie franceză. Snobismul francez (parizian, mai degrabă) si-a impus pronuntia ignorantă pe multe toponime din țări vecine. Astfel, francezii pronunță [anver], fără S, numele orașului belgian care e Antwerpen in flamandă si Anvers (cu un -s solid: [anverss] de francofonii belgieni).
.
La fel, francezii, nici măcar vedetele de la televiziune, nu au știut niciodată sa pronunțe numele flamando-olandeze, de la Anderlecht, pronunțat de francezi [anderleș], sau Maestricht, pronuntat tot de ei [mastritch]…
.
Locuitorii din Bruxelles pronunță însă indiferent și cum le vine numele orașului lor, cu -ss- sau cu -cs-, însă intre ei se numesc doar cu -cs-… On est “BruXellois“, on n’est pas “BruSSellois“…
.
Acum, ca român pentru care Bruxelles nu a jucat un rol important in istorie ca să aibă o forma veche in limbă, precum Moscova, Paris sau Londra, eu prefer sa pronunț, așa cum o fac oamenii cei mai autentici din partea locului: BruXelles, cu -cs-… Sau Brussel daca așa imi vine fantezia, așa cum alterneaza si localnicii…
.
Pronuntia naturală cu -cs-mai are un avantaj: evită efortul de a te fandosi graseind… Pentru ca dacă te căznești să pronunți cu -ss-, trebuie atunci sa si graseiezi, ca francezii: brrrhhuüssel…
.
Or, Bruxelles nu e in Franța, iar Belgia nu e o colonie franceză. Voi continua așadar sa pronunț, ca localnicii, BruKSel si AnverS… De vreme ce ei le alterneaza de secole, de ce as fi eu mai franțuzit?
… iar colegilor din România le voi spune sa nu ia seama la snobi. Aceia vor găsi oricând altceva sa pufnească…
—-