Statuia lui Ostap Bender, maestrul combinațiilor din romanele lui Ilf și Petrov, Sankt Petersburg

«Șmecher»

În filmul lui Emil Loteanu «Găoacea» (sau Coaja / Скорлупа, ultimul său film, în 1993), care se petrece în cartierul Старая Почта din Chișinău, avem personajul — șef de bandă suburbană — Șmecheru…

Subiectul filmului nu ne interesează aici, nici rivalitatea dintre bande, pe modelul West Side Story, și nici amorul lui Șmecheru pentru Fofoleta, care pleacă în America, ci porecla argotică a personajului: Șmecheru.

Asta pentru că circulă mai recent prin România o iritantă legendă urbană care spune că „șmecher” ar veni de la germana înțeleasă prost de olteni, pentru că unii nemți mergeau în Oltenia să cumpere vin (ce absurditate!) și doar se prefăceau că gustă pentru a înșela la preț etc. și alte asemenea enormități lipsite de sens.

Ei bine, „șmecher” nu e creat în Oltenia și nu a venit în română direct din germană, ci a fost luat, ca și „fraier” și altele, din vastul argou banditesc al Europei de Est suburbane. De aceea găsim „șmecher” și „fraier” și în anumite argouri rusești, dar și în Serbia sau la bulgari.

Tot „șmecher” și „fraier” zic și aceia, însă cuvintele nu le vin de la olteni. Sunt influențe idiș vechi, din banditismul și proxenetismul de mahala de la Belle Epoque, la apus de imperii (austro-maghiar și țarist). Era de așteptat, așadar, să găsim “șmecher” și în argoul unui cartier mărginaș din Chișinău.

De altfel, în croată, sârbă și bulgară există nu doar šmeker / шмекер, ci s-a format și adverbul šmekerski / шмекерски, adică: șmecherește.

Sursa cea mai probabilă, de altfel, este că șmecher vine din idiș, ca și fraier, despre care vom vorbi imediat.

«Fraier»

„Fraier“ prezintă teoretic o enigmă similară: și el există și la slavii din sud, ba chiar și în rusă, dar în toate aceste limbi are o conotație pozitivă si familiară. Atât în sârbo-croată, cât și în slovenă, „frajer“ e echivalentul lui tip, gagiu, în engl. guy, în fr. mec, însă cu sens total pozitiv, sinonim de fapt cu șmecher și desemnând adică un om care se descurcă. Altfel zis: total opusul sensului românesc!

— Kako si, frajere? se întreabă în sârbă și croată pur si simplu „ce faci, gagiule?”Singura limbă în care sensul e relativ negativ este macedoneana, unde фраер, care poate fi un aventurier, desemnează si un vagabond, o haimana… dar suntem și acolo cu totul departe de sensul românesc de „sucker“…

În rusă, în schimb, el poate avea și sensul din română si s-a răspândit din vocabularul banditesc, фраер sau фрайер desemnând un tâmpit, un naiv bun numai de jumulit. Tot așa, în rusă, gangsterii mai numesc „фраер“ pe cineva care nu este inițiat în treburile mafiei.

Lingviștii sloveni si croați înlătură, desigur, absurda derivare populară de la germ. „frei Herr“, la fel de falsă ca și cea care pretinde ca mişto ar veni de la un neatestat „mit Stock“!…

(Despre mişto, termen din limba romilor coborâtor din sanscrită si prezent în mai multe limbi din Pakistan, vezi aici în această introducere în lingvistica țigănească.)

Serioșii lingviști sud-slavi se opresc așadar, ca sursă posibilă, la germ. Freier, peţitor, care însă mai desemnează argotic si clientul unei prostituate!… Și abia aici avem adevãrata cheie: Freier a intrat în idiș (yiddish) încă din evul mediu cu sensul exact pe care îl are în română si rusă… Fraier (פראייר) a fost întotdeauna un “idișism” curent, un termen fundamental din vocabularul evreilor europeni, care a trecut și în ivrit, în ebraica modernă din Israel, adus de imigranții din Europa Centrală după război… Nu trebuie căutate absurde origini de la un nobil frei Herr, căci fraier ne e o moștenire, alături de chibiţ, balabustă si atâtea altele de la perioada în care România avea încă o masivă și compactă populație evreiască.