158466_600

In toată magma de mizerii morale și ignoranță agresivă recitate prin mass media în România după tragedia de la Charlie Hebdo, am citit stupefiat și mâhnit un text în care Andrei Pleșu cere public instaurarea cenzurii și încredințarea ei unor “specialiști”. Scrie el, pe un blog în Adevărul:

–“cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie, mai exact să cer legiuitorului şi spiritului civic, dar şi bunei cuviinţe, civilizaţiei interioare, bunului simţ să mă ajute.”

Contradictoria contorsiune semantică și morală (echivalentul în politică a fost promisiunea lui Ponta că dacă e ales președinte va organiza un referendum despre monarhie !), contradictoria contorsiune semantică și morală prin care anunți că folosești o libertate greu câștigată tocmai pentru a o anula sau diminua, predându-te în mâinile “legiuitorului”, sau, cum a spus-o Pleșu în altă parte, a unor “oameni de specialitate” care ar trebui să decidă “limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie”, reproduce îngrijorător modelul sinuciderii morale a intelectualilor interbelici.

Atunci, în urmă cu aproape nouă decenii, după devastatoarea Grande Guerre (Primul Război Mondial), filosoful francez Julien Benda a publicat o cărțulie-pamflet intitulată Trădarea clericilor (sau: a intelectualilor – La trahison des clercs) in care își exprima durerea, mâhnirea și mânia neputincioasă în fața abandonului laș al intelectualilor.

Epoca era una a tupilării colective, a închiderii in sine, a retragerii în valorile tradiționale sigure: patria, religia, familia. Intelectualii, spre care se îndreptau toate așteptările, au trădat atunci, i-au trădat pe cei care credeau în ei și care așteptau să fie îndrumați… Au trădat călduț, din comoditate, “spirit civic”, civilizatie interioara și “bun simț” (toate acestea, “spirit civic”, “bun simț” invocat acum de Pleșu pentru a limita libertatea de expresie). Au trădat, chipurile ca să nu învrăjbească. In fața tăvălugului nazist și a naționalismului și a doctrinelor fanatice, au tăcut. Le-au cerut celor care așteptau îndrumare de la ei să aibă “bune maniere”.

Rezultatul a fost ascensiunea nazismului și al Doilea Război Mondial. După război, Benda și-a reeditat cartea. Mare, mare era amărăciunea lui Julien Benda, care a pus dinadins acest titlu ambiguu: Trahison des clercs, folosind un termen care în franceză poate desemna atât un notabil al spiritului (un clerc), cât și clerul bisericesc, preoțimea… Căci intelectualii, in tradiție franceză, au avut întotdeauna un rang aproape preoțesc, pe care si l-au pierdut doar recent, după dispariția ultimilor pontifi ce au fost Sartre, Foucault, Derrida sau Bourdieu.

In cazul lui Pleșu, însă, termenul de cleric capată o altă dimensiune, întărită de apetența sa pentru religie in spațiul public, ceea ce de asemenea constituie o trădare a spiritului. Trădarea lui Pleșu a început de acolo, da:  a încurajat predarea religiei în școli, arătând în permanență o ambiguitate nedemnă de rolul său de intelectual echidistant. In loc de clerc, a devenit cleric. Intr-o țară de pupători de moaște și exhibare și încurajare  a tuturor superstițiilor de catre politicieni, Pleșu a permis, prin atitudinea lui, batjocorirea liberului cuget.

A crezut poate că merge pe urmele lui Papini, scriitorul, filosoful și moralistul Giovanni Papini, cel care îl fascina pe Eliade și care, în Italia fascistă a lui Mussolini, a sfârșit prin a se converti si a scrie o anostă Viață a lui Iisus (anostă, da, însă era invitat prin saloane de toate cucoanele cu maniere, “spirit civic”, civilizatie interioara și “bun simț”).

Pleșu a trădat astfel deja de mai multe ori, incepand cu incurajarea predării religiei în școli (însă, iată: Curtea Constituțională a decis în noiembrie trecut că predarea religiei în forma actuală nu e conformă Constituției), iar în loc să vadă că ceea ce separă Europa de restul lumii din ce în ce mai fanatizate religios este moștenirea Secolului Luminilor, el ne-a oferit mai mult creștinism.

In loc de un nou Voltaire care să ne păzească de idoli și fanatism, ne-am trezit cu Parabolele lui Iisus.

Trădarea finală, supremă, a venit însă zilele trecute: propunând senin și public cenzura, Pleșu merge mult mai departe decât un Cristoiu, sau Cristian Tudor Popescu cu care el s-a coborât spre dialog.

Formulele lui Pleșu sunt alese, desigur, amintind de Platon (deși puțin pompos): “limitarea înţeleaptă” a libertății de expresie. “Limitarea înţeleaptă”. Ne amintim pe dată de Republica lui Platon, unde filosoful, prin gura lui Socrate, propune un strict control al artelor, astfel încât imaginile si ideile licențioase sa nu perturbe liniștea populației.

Vorbele lui Platon sunt aceleași cu cele alese de Pleșu. In mica societate perfectă a lui Platon, în distopia lui sufocantă, breslele trebuie să se ocupe de meseriile lor, jandarmeria polisului de ale ei, iar “înțelepții”, “legiuitorii”, “oamenii de specialitate”, veghează ca anumite tipuri de vers, muzică și armonii, ca anumiți tropi și teme poetice să nu tulbure bunul mers al societății. Artizanul, spune Socrate, nu trebuie să audă muzică lascivă. Mesajele morbide și defetiste sînt interzise. In final – poeții originali și recalcitranți, cei care nu urmează linia estetică a societății vor fi goniți, expulzați.

Karl Popper in Societatea deschisă și dușmanii ei, avertiza deja că Republica lui Platon este o societate totalitară. Platon o propunea fățiș, ca pe un mecanism gata rodat și bun de aplicat. Pleșu cere însă limitarea libertății de expresie folosindu-se de libertatea de expresie. Ba chiar, el revendică această pervertire a Logosului: “am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie”. Prin această deturnare a Logosului, Pleșu merge și mai departe decât autocratul înțelept al lui Platon, pentru că Pleșu caută să te și convingă logic că despuierea ta de drepturi se face pentru binele tău.

Ca în exemplul “pedagogiei negre” analizate de Alice Miller, libertățile, în optica lui Pleșu, vor trebui să fie din ce în ce mai îngrădite, în vreme ce “înțelepții” ne vor repeta că e pentru “binele nostru”.

Apoi, abandonându-ne libertatea pe mâna unor “oameni de specialitate” (ce sinistră formulă) care ar trebui să decidă “limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie”, Pleșu trădează o ultimă oară, tăinuind obiecția clasică, adusă încă din Antichitate modelului Republicii totalitare a lui Platon: cine îi va școli pe “înțelepți”? Cine îi va supraveghea pe “gardieni”?

Poate are el pe cineva în minte…

Am pus pe blog multe decriptări ale caricaturilor din Charlie Hebdo. Aici sunt doar câteva:

Big balls of cartoon fire – numărul de după asasinare

https://cabalinkabul.com/2015/01/15/big-balls-of-cartoon-fire-umorul-charlie-continua-iata-ultimul-numar/

 

— Numărul din ziua asasinării –

Charlie Hebdo: o decriptare completă, pagină cu pagină, a numărului din ziua asasinării…

https://cabalinkabul.com/2015/01/09/charlie-hebdo-o-decriptare-completa-pagina-cu-pagina-a-ultimului-numar/

 

“Soumission” (2015) – Houellebecq și islamul, “religia cea mai cretină”

https://cabalinkabul.com/2015/01/01/soumission-2015-houellebecq-si-islamul-religia-cea-mai-cretina/

și, despre reprezentare și imagine în Islam:

Occident vs. Islam… progresul prin încălcarea poruncilor sacre…

https://cabalinkabul.com/2013/06/12/occident-vs-islam-progresul-prin-incalcarea-poruncilor-sacre/

 

Charlie, alte decriptări mahomedine și Jean-Luc Godard…

https://cabalinkabul.com/2015/01/12/charlie-alte-decriptari-mahomedine-si-jean-luc-godard/

Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează…

https://cabalinkabul.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-anchiuleaza/

Charlie Hebdo, Wolinski și Scoopette – prădătorul cu iPad si zîmbet letal…

https://cabalinkabul.com/2013/01/07/scoopette-pradatorul-cu-ipad-si-zimbet-letal/

După Charlie Hebdo: fundamentaliștii ortodocși sînt obsedați de SEX-SEX-SEX…

https://cabalinkabul.com/2015/01/11/dupa-charlie-hebdo-fundamentalistii-ortodocsi-sint-obsedati-de-sex-sex-sex/