“Rusul e doar un chinez ratat.” Numai Céline putea scoate așa o definiție.
În anii 1930, Céline este o vedetă literară în URSS… «Călătorie la capătul nopții» (Voyage au bout de la nuit), cartea care a făcut pentru literatura franceză ce a făcut «Ulysses» al lui Joyce pentru engleză, spărgând toate canoanele limbii, a fost publicată de sovietici ca fiind un exemplu violent de literatură proletară și anti-capitalistă în Franța, când de fapt Céline își exprimă acolo doar dezgustul profund pentru cotloanele ticăloase ale sufletului uman.
Céline merge în 1936 în URSS (“pe banii mei, ei încă îmi mai datorează 2.000 de ruble, suma e acolo, în contul meu de la librăria lor de Stat!…”) și se întoarce profund dezamăgit (“Am dormit la Hôtel de l’Europe, două stele, gândaci, scolopendre peste tot… și doar camera costa, când fac schimbul: două sute cincizeci de franci pe zi!”). Deși publică un scurt pamflet (Mea Culpa) în care explică de ce s-a vindecat de orice iluzie vizavi de URSS, e acuzat de comunism. Iată ce le răspunde el criticilor, într-un fragment din acel cumplit manifest antisemit din 1937 («Fleacuri pentru un măcel», Bagatelles pour un massacre, niciodată reeditat în Franța și text rămas foarte puțin cunoscut).
Am pus iar un fragment, pe blog, Patron și Substack (de luni încolo totul va fi cu plată)…
„Céline au pays des Soviets”
Nu m-am dus în Rusia pe cheltuiala altora!… Ca un ministru, ambasador, pelerin, vândut, critic de artă, ci am plătit totul din buzunarul meu… din puținii mei bani câștigați cu trudă, am plătit tot: hotel, taxiuri, călătorii, traducător, mâncare, băutură… Totul!… Am cheltuit o avere în ruble… ca să examinez totul în largul meu… n-am ezitat la cheltuială… Și-apoi sovieticii sunt cei care încă îmi datorează bani… Să se afle asta!… Dacă interesează pe cineva. Eu nu le datorez nici un ban!… nici o favoare! nici o cafea!…
Am plătit pentru tot, în întregime, totul mult mai scump decât orice client de „Inturist”… n-am acceptat nimic. Am încă mentalitatea unui muncitor de dinainte de război… Nu e stilul meu să mă plâng când sunt îndatorat undeva… E tocmai dimpotrivă… eu sunt întotdeauna creditorul… cu actele cuvenite… pentru drepturile mele de autor… și nici o traducere făcută de-a moaca… să nu confundăm!… Ei încă îmi mai datorează 2.000 de ruble, suma e acolo, în contul meu de la librăria lor de Stat!… Nu i-am trimis o telegramă, când am plecat, marelui Ghid Stalin ca să-l felicit, să-l îmbrățișez, n-am sforăit în vreun tren special… Am călătorit ca toată lumea, ba chiar mult mai liber, deoarece plăteam totul, încetul cu încetul… De dimineață până la miezul nopții, peste tot am fost însoțit de o traducătoare (de la poliție). Am plătit-o tarif complet… Era și foarte drăguță, o chema Nathalie, o blondă frumoasă, zău, credeți-mă, înflăcărată și vibrând de comunism, făcând prozelitism de mă sufoca, mereu acolo… Complet serioasă, apropo… nu vă gândiți la altceva!… și sub pază! Dumnezeule!…
Am dormit la Hôtel de l’Europe, două stele, gândaci, scolopendre peste tot… nu spun asta ca să fac o dramă… sigur că am văzut și mai rău… dar totuși nici măcar nu era „clean”… și doar camera costa, când fac schimbul: două sute cincizeci de franci pe zi! Am mers la sovietici netrimis de vreun ziar sau firmă, de nici un partid, nici un editor, nicio poliție, complet pe socoteala mea, doar din curiozitate… Hai să repetăm!… sunt curat ca aurul!… Nathalie mă părăsea întotdeauna în jurul miezului nopții, așa… Atunci eram liber… De multe ori m-am plimbat, rătăcindu-mă, după plecarea ei, mergând la întâmplare… am mers după oameni… curios de toate colțurile orașului… Am intrat la întâmplare pe la oameni, în blocuri, pe la etaje… pe la necunoscuți totali. M-am trezit cu harta mea prin suburbii ciudate… la primele ore ale dimineții… Nimeni nu m-a adus niciodată înapoi… nu sunt un copil… Sunt foarte familiarizat cu toate polițiile din lume… Mi-aș fi dat seama dacă cineva mă urmărea… Așa că puteam să discut, să fac pe observatorul, reporter imparțial… Dar dacă m-aș pune să vorbesc, vreo douăzeci de oameni ar fi executați…
Când zic: totul este dezgustător în țara aceea malefică, puteți să mă credeți fără să vă tai factură…
Mizeria rusească, pe care am văzut-o limpede, nu e ceva imaginabil, este asiatică, dostoievskiană, un infern mucegăit, cu heringi în saramură, castraveți și delațiune… Rusul e un temnicer înnăscut, un chinez ratat, torționar, evreul îl încadrează perfect. Rebuturi din Asia, deșeuri din Africa… Sunt făcuți să se pună împreună… Este cea mai frumoasă împerechere ieșită din infern… nu mă jenez s-o spun, după o săptămână de plimbări, îmi formasem deja opinia… Nathalie, a încercat, era de datoria ei, să mă facă să-mi schimb părerea, să mă îndoctrineze cu blândețe… și apoi s-a supărat… când mi-a văzut rezistența… Dar asta n-a schimbat absolut nimic… Am repetat-o tuturor în Leningrad, în jurul meu, tuturor rușilor care mi-au vorbit despre asta, tuturor turiștilor că e o țară atroce, că și porcii ar suferi să trăiască în așa excremente…
În „Tintin în țara Sovietelor” (1929), personajul Tintin descoperă sursa fumului și a hărmălaiei potemkiniene care ieșeau din fabricile sovietice, la Moscova: foc de paie și ciocane pe tablă în spatele decorului… Iată însă cum descrie Céline, care spre deosebire de Hergé, creatorul lui Tintin, a vizitat Rusia (1936), tentativa de îndoctrinare, în Leningrad, de către autoritățile locale și Partid, a marinarilor francezi de pe pachebotul Columbia, care acostase acolo:
***
Céline: —
«Sovieticii s-au ostenit să facă totul pentru echipaj, așa cum se procedează… În câteva ore, s-a ajuns până la a aduce acești „frați de clasă socială”, rătăciți prin „dormitorii” burgheze, la temperatura entuziasmului… la strigătul „Sovietele peste tot!” Trebuia doar pregătit totul în mare grabă! pentru a-i face să admire în timpul celor câtorva ore de escală… tot ceea ce orașul și Regimul oferă mai revelator, mai emoționant pentru inimile proletare. Autocar… tur… întoarcere… biserici… vizite, iar vizite… re-autocar… îndoctrinare peste tot… discursuri… păpică în sfârșit… La fabrica de telefoane, pelerinii sunt amețiți de o avalanșă de explicații tehnice.. “sunatul la cap prin detalii” face parte din frumosul program… În sfârșit, odată vizita încheiată, întâlnire cu directorul.
Pe scurt, directorul bodogănește allegro, traducerea e asigurată de interpretul-polițist-ghid evreu… „Ați văzut, dragi tovarăși, parcurgând atelierele noastre, că toți tovarășii noștri muncitori lucrează aici cu mare mulțumire, fericire, entuziasm și siguranță”, „Mult heirup!” Aceștia nu sunt sclavi suprasolicitați și înfricoșați ca în uzinele voastre din Occident! Aici toți, muncitori, ingineri, maiștri, directori, toți egali, toți contribuie cu entuziasm și egalitate perfectă la construirea socialismului mondial… la aceeași operă de emancipare internațională!… etc!… etc! … Pentru a conchide, tovarăși, dacă vreunul dintre dumneavoastră dorește să-i pună o întrebare tovarășului director, el
va fi foarte bucuros să vă răspundă cu toată sinceritatea.”
Un membru al echipajului francez:
– Întrebați-l pe tovarășul director cât câștigă în medie un muncitor în fabrica lui?
– De la 200 la 300 de ruble pe lună (o pereche de pantofi costă 250 de ruble, locuința 90… etc., etc…).
Un alt marinar chițibușar:
– Și tovarășul director cât câștigă pe lună?..
Puțină jenă… discuții între ei… șoapte între colegul director și tovarășul traducător…
Directorul (în rusă):
— Hai! bun!… spuneți-i 1.500 de ruble…
Traducătorul:
– Directorul vă transmite că el câștigă 1.200 de ruble pe lună.
Apoi continuă, bâlbâindu-se, entuziasmat și încețător:
– Dar iată, vedeți, tovarăși, muncitorul se bucură aici de avantaje enorme, v-am arătat, muncitorii nu sunt deloc ca la voi, legați ca să facă mereu cea mai grea muncă… ei fac doar pentru o perioadă munci inferioare! apoi urcă! și tot urcă! Ascensiune pe toată scara! oricare din tovarășii muncitori poate deveni director! toți!…
Directorul (puțin nervos):
– Spuneți-le că și eu am fost muncitor…
Traducătorul (supralicitând):
– Directorul vă transmite că și el a fost odinioară marinar! ca voi!…
.***
Din «Bagatelles pour un massacre» / «Fleacuri pentru un măcel», violentul pamflet al lui Céline, niciodată republicat în Franța din 1937 încoace și text total inedit pentru majoritatea Célin-ofililor…
5 Responses to “Rusul e doar un chinez ratat.” — Céline au pays des Soviets
Foarte bun. Aștept cartea.
Ce carte aștepți? 😂
Asul de trefla
Panait Istrati, ca tot vorbim de curisti dezamagaiti de homofobia lui Stalin, si frantuji sofisticati cu vise de comisari si instructori de invatamant politic, pare un fel de Celine geto-dac.
Ma intreb care din generatia lui cartarescu, adanc inamorata de decadenta si decandentism al lui Mateiu Caragiale, obiceiuri fanariote dedate scarbavnicului madular, si uverturi catre homosexualismul nemanstiresc pe plaiurile noastre in afara de piata operei, bineinteles, (care nu are echivalent popular pentru lesbianism, homosexualitate femininina), se va decide sa vada care-i treaba cu kira kiralina si Panait Istrati.
Nu se va intampla pre curand, pentru ca beizadeaua comunista Valdimir Tismaneanau Tismenitchi n-o sa-i placa de Istrati si Stelescu si tragedia bolsevica perpetuata de Tismenitchi senior.
As vrea sa fiu un Iosif Constantin Dragan, adica sa am banii lui, sa ii cheltuiesc impptriva veleitarilor asta care se dau cu piept de arama anticomunist decat pe tot felul de fanstasme geto-dace varcolace si haiducesti.
Si acum sa asteptam viitura grafomana a astrologului….
Astronomie (din grecescul ἀστρονομία / ástronomía, care s-a format din ἄστρον / astron, „stea” și -νομία / -nomia din νόμος / nomos, „lege”) înseamnă „legea stelelor”.
Astronomia (greacă ἀστρονομία / ástronomía) este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești. Folosește matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes se numără: planete, sateliți naturali, stele, nebuloase, galaxii și comete. Fenomenele relevante includ explozii de supernove, explozii de raze gamma, quasari, blazari, pulsari, și radiații cosmice de fond. Mai general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara atmosferei Pământului. Cosmologia este o ramură a astronomiei și studiază Universul în ansamblu.
Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. [aparuta la anul 746 BC, in Noul Babilot, pe vremea regelui Nabonassar II). Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată au făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii, chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America. În trecut, astronomia includea discipline la fel de diverse precum astrometria, navigația cerească, astronomia observațională și întocmirea calendarelor. În zilele noastre, astronomia profesionistă este sinonimă cu astrofizica.
Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică. Astronomia observațională este concentrată pe achiziționarea de date din observațiile obiectelor astronomice. Aceste date sunt apoi analizate folosind principii de bază ale fizicii. Astronomia teoretică este orientată spre dezvoltarea de modele computerizate sau analitice pentru a descrie obiecte și fenomene astronomice. Aceste două câmpuri se completează reciproc. Astronomia teoretică încearcă să explice rezultatele observaționale, iar observațiile sunt folosite pentru a confirma rezultatele teoretice.
Astronomia nu trebuie confundată cu astrologia, pseudoștiința conform căreia pozițiile relative ale obiectelor cerești ar putea oferi informații despre personalitatea, relațiile umane și alte probleme legate de viața umană. CINE CONFUNDA INCA ASTRONOMIA cu astrologia … ESTE DOAR UN PROST – TAMPIT si NEBUN ! Un sarman Dionis …
gândi Dionis — dacă în cartea aceasta nu e semnul ce-i în stare de a te transpune în adâncimile sufletești, în lumi care se formează aievea așa cum le dorești, în spații ilu”Dar în astă sară Dionis era vesel fără să știe de ce. La căpețelul de lumânare ce sta în gâtul garafei cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii — un manuscript de zodii. El era un ateist superstițios — și sunt mulți de aceștia. Inițialele acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pământul de centrul arhitecturii lumești și pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea. Titlul era scris și latinește: „architecturae cosmicae sive astronimiae geocentricae compendium” — învățătură despre a lumii orânduială dumnezeiască dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de către înduratul Dumnezeu — de pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrâurinței zodiilor asupra vieții omenești. Și cu o dedicațiune: „celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mânurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită.” Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe margini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe înconjurate de sentința: „Director coeli vigilat noctesque diesque, qui sistit fixas horas terrigenae.” Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic — o carte care nu lăsa nimic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. La sfârșitul cărții era zugrăvit Sf. Gheorghie în lupta cu balaurul — dragă doamne simbol ce înfățișa adevărul nimicind neștiința. Aurul de pe spata legăturii de piele se ștersese pe alocurea și licurea pe la altele ca stropit cu peteală. Cu coatele așezate pe masă și cu capul în mâini, Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit, până ce căpețelul de lumină începu a agoniza fumegând. Se stinse. El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise și, la lumina cea palidă a lunii, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încât părea un ghem de fire roș sau un painjiniș zugrăvit cu sânge. Apoi își ridică ochii și privi visând în fața cea blândă a lunii
— ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime… Cine știe — gândi Dionis — dacă în cartea aceasta nu e semnul ce-i în stare de a te transpune în adâncimile sufletești, în lumi care se formează aievea așa cum le dorești, în spații iluminate de un albastru splendid, umed și curgător.
… El nu mai era el. I se părea atât de firesc că s-a trezit în această lume. Știa sigur cum că venise în câmp ca să citească, că citind adormise. Camera obscură, viața cea trecută a unui om ce se numea Dionis, ciudat — el visase! „Ah! gândi el — cartea mea mi-a făcut șotia asta, în urma citirii ei am visat atâtea lucruri extraordinare. Ce lume străină, ce oameni străini, ce limbă, parcă era a noastră, dar totuși străină, alta”…
… Ușa se deschise și intră maestrul Ruben.
— Ce pustia, maistre, de când ai lăsat să-ți crească perciuni și de când porți caftan jidovesc?
— Vai de mine domnule, de mult! — de când mă țin minte, zise Ruben netezindu-și barba. Dar m-ai văzut altfel vrodată lângă Curtea veche?
— Lângă Curtea veche… E Riven… vânzătorul de cărți, iar nu d-ta, maistre Ruben.”
[Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis]