Verbul “a merge” a consituit intotdeauna o enigma pentru romanisti. Din punct de vedere formal, verbul, cu intreaga sa conjugare moderna româneasca, corespunde perfect latinescului mergo, mergere… care inseamna insa “a se (s)cufunda”. Nu exista niciun dubiu aici, iar verbul latinesc si toate derivatele lui nu au avut niciodata un alt sens: de la immergo, immersio, pina la emergo si submergo, totul are de-a face cu intratul in apa. “Aves quae se in mari mergunt” scrie Cicero: “pasari care se arunca in mare”. Intreaga flexiune corespunde in toate punctele de detaliu: de la perfectul (ego) mersi, care corespunde românescului (eu) mersei, pina la participii si la supinul mersum, care corespund mersului românesc. In latina, insa, e vorba intotdeauna de o (im)mersiune.
Din punctul de vedere al mecanismului evolutiei limbilor romane, asadar, nu intra indoiala: avem de-a face cu acelasi verb… numai ca e imposibil de conciliat sensul latinesc al verbului cu cel românesc. La o adica, verbul latin mergo, mergere a mai avut si sensul figurat al unei disparitii, precum in “caelum mergens sidera“, “stelele care dispar in cer”, numai ca pista e inselatoare, pentru ca si acolo avem o imagine de disparitie in apa… stelele sint inghitite de negrul cerului, plonjeaza in eter… Nici asa nu putem ajunge la sensul banal de “a merge”…
Asta a dat nastere, in cele doua secole de lingvistica româneasca uneori cam subreda citorva din cele mai fanteziste “explicatii” culturale. Au fost lingvisti exaltati care au vazut in asta o dovada a faptului ca românii ar fi trait refugiati in munte: un calator care coboara spre vale… dispare treptat in ceata vaii, in care scufunda, din punctul de vedere al privitorului ramas pe pisc, ca si cum ar intra in apa.
Odata trecut hohotul de rîs, putem aborda problema intr-un mod elementar de simplu. Desigur, explicatia pe care o voi da aici nu constituie o dovada. E mai degraba o remarca de ordin cultural decit o “demonstratie”. Chiar si in latina, verbul care desemna locomotia, vado, insemna de fapt “a traversa o apa” !… Atit prezentul latin al verbului neregulat andare : vado, cit si grecescul βαίνω, baino, a merge, inseamna etimologic “a traversa apa prin vad“… “Vado” in latina vine de la “vadum“, vad – si la fel grecescul βαίνω, baino, care a suferit o evolutie fonetica proprie limbii grecesti ce nu are relevanta pentru discutia de fata.
“Vado” de la “vadum“, traversarea apei prin… vad (!) a fost persoana I a verbului in latina si asa a ramas pina in italiana de astazi. In româna, vado a disparut, ramanand sub forma atrofiata doar in expresia “ca mai va“, iar verbul a fost inlocuit cu cel care avea sensul imediat apropiat: mergo, mergere, tot a “intra in apa”… a trece prin vad (acesta din urma ramanand intact ca substantiv).
vado = mergo… tot o traversare prin apă, prin vad !…
————-
5 Responses to Prin vadul lingvistic : etimologia lui “a merge” in sfarsit explicata…
vado a rămas doar în mai va?
nu este și viitorul format cu ajutorul său, ca anumite forme ale viitorului din franceză (je vais partir) sau spaniolă (voy a salir)?
știu că în general se consideră că voi, vei, va… vin de la a voi, însă există și opinia că ar veni de la a merge.
Nu poate fi de la a merge, pentru ca toate celelalte limbi balcanice (albaneză, greaca, sarba, bulgara) folosesc ca auxiliar a voi… E doar un calc lingvistic areal.
Redau o semi-explicaţie a semantismului lui “a merge”, pornind de la o demonstraţie mult mai elaborată a regretatului Profesor Sluşanschi: e vorba de scufundarea soarelui în mare, la apus, după un “parcurs” pe crugul cerului în timpul zilei (aşa cum vedea toată Antichitatea greco-romană). Asta fiindcă lat. mergere este legat i.e. de germ. Morgen, rom. (substrat) murg, precum şi de rom. (tot substrat) amurg, desemnînd culoarea roşiatică. Soarele, la apus, ca şi la răsărit (germ. Morgen), are culoarea roşiatică…
Cu tot respectul pentru regretatul Slusanschi, este un non-sens preluat de la scoala ardeleana. Romaanii nu aveau cum sa vada soarele “scufundandu-se in mare la apus”.
Alexe, îţi spun io ţie ceva azi. Tu nu o să fii deştept vreodată din cauză că eşti şmecher.Găseşti mereu mici şmecherii pe care le crezi lucruri bune şi frumoase şi adevărate.
“mai va” (expresie nu rămasă din latină (vado) ci este o prescurtare din româneşte VA este pt viitor.
Viitorul nu e format cu A VOI ci cu A VENI. Vezi că în franceză se cheamă AVENIR.
Eu voi merge…nu înseamnă că eu vreau să merg ci că VINE el timpul să merg.