O femeie de la țară, sau din mahalaua unui mare oraș, credincioasă cu batic care ascultă de sfaturile preotului-duhovnic, dar îi ascunde că e îndrăgostită în taină de intelectualul ateu bogat și destrăbălat la care ea merge acasă să curețe după orgii în fiecare miercuri.
Psihiatra orășeancă modernă care o (psih)analizează pe această femeie de serviciu perturbată trimisă la ea și care se crede atee, dar are la rândul ei obsesii cu șamani din Peru.
Înlocuiește popă prin imam (sau hogea) și București prin Istanbul și vei înțelege succesul uriaș al serialului turcesc “Bir Başkadır”.
A ajuns pe Netflix (unde am văzut că mai e numit stupid și “Ethos”). E altceva decât istorii cu sultani, suntem aici în plină nevroză contemporană a Europei de Est și a Balcanilor (căci Turcia e parte din amândouă) prinsă între modernitate, tradiție și religie anacronică, totul presărat cu un provincialism dureros.
“Bir Başkadır” ar însemna: “Asta-i altceva” (spus cu admirație), sau: “Asta-i ceva așaaa…!”
Foiletonul îi fascinează pe turci și a sfâșiat deja societatea turcă între cei total pentru și cei total contra. Pe deasupra, toate rolurile importante sunt ținute de femei, din toate clasele sociale…
Sigur că e plin de clișee, că de-aia e film turcesc: Fata imamului (hogea) este o lesbiană reprimată. Psihiatra care o analizează pe femeia cu batic merge la rândul ei la o psihiatră. Orășenii beau, fac “yoga” și se visează occidentali. Țăranii, mahalagiii, sunt oribili moral, fără intimitate, practicând o religie falsă.
Presa oficială, a lui Erdogan, islamistă și naționalistă, judecă filmul destrăbălat și corupt. Adevărul e că autorii filmului s-au dedat unei distrgeri sistematice a tot ce înseamnă valori familiale turcești (sau balcanice, sau est-europene).
Sigur, pentru cine îl privește cu un ochi profesionist, filmul are ceva păcate, defecte formale: un montaj demonstrativ, bașca ceva muzică oribilă.
Pe deasupra, în Turcia, disputa ideologică e însoțită de fractura culturală care se adâncește între cei care regretă că rolul principal al provincialei cu batic nu i-a fost acordat glamoroasei Nihal Yalçın:
ci mai convingătoarei: Öykü Karayel:
Allah-Allah, câtă nevoie ar avea România nu doar de un asemenea foileton iconoclast, dar și de unul însoțit de un “catfight” pe măsură… “Bir Başkadır”, într-adevăr. Așa cevaaa…
În final, e un foileton feminist, fără vreo pretenție de inovație vizuală artistică (nu găsești niciun fel de “Nou Val” acolo), dar tare mare nevoie ar avea și România de o astfel de oglindă cinematografică și de un auto-sarcasm inteligent și atât de sănătos.
Pe deasupra, cel mai amuzant ar fi că toți conservatorii români s-ar regăsi în aceeași tabără cu Erdogan, a indignaților mollahi cu turban și crescători de lalele, ca cel din film (lalea — tulipe — și turban având o relație intimă, cum am mai arătat-o.)