Site icon Cabal in Kabul

Internetul și numărul Fiarei (666)… Popii români nu au habar de Cabală

ImageZic popii și călugării români, din cei care au identificat numărul fiarei (666) în cipurile noilor cărți de identitate, că internetul e drăcesc pentru că orice adresă internet incepe cu www., care e, în cabala ebraică,  666… De ce? Ei bine, litera w corespunde, ca valoare fonetică, ebraicului waw, a șasea literă din alfabetul iudeilor ucigători de Mesia.

Cum zice, de pildă, Parintele Hariton Negru, staretul manastirii Petru-Voda, în predica postata pe site-ul manastirii: A intra pe internet cere acest mic obol satanei, a scrie numarul numelui fiarei, este o sfidare a sfinteniei sufletului crestin
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16631645-parintele-hariton-negru-staretul-manastirii-petru-voda-intra-internet-cere-acest-mic-obol-satanei-scrie-numarul-numelui-fiarei-este-sfidare-sfinteniei-sufletului-crestin.htm

Waw, da… A șasea literă, cu valoarea numerică 6.

In această banalitate popii ortodocși anti-ecumenici au dreptate : w = 6…

Dar după aceea, spun ei, dacă ai trei waw înșirați, ca în adresele internet : www – atunci obții 666, de trei ori waw, , numele Satanei ranchiunoase, care va inaugura Apocalipsa după apariția Curvei celei Mari (identificată in general cu Vaticanul)…

Demonstrație aparent de o claritate fără falie… dar… dar… Popii nu au, în mod vizibil, habar de Cabală și Ghematrie. Căci numeralele ebraice nu se obțin prin adiționarea vizuală a literelor cu valoare cifrată, ca în cel folosit de noi, cu cifrele arabo-indiene, ci existau litere diferite pentru sute, zecimi și unități… Așa se face că pentru a scrie 666 nu s-ar scrie niciodată WWW, pentru că asta ar însemna doar 18 : 6+6+6. Pentru a scrie 666 în Cabală unim de fapt literele taw – reș (T și R, ת și ר), care au valorile 400 și 200, cu samekh, ס , care are valoarea 60, și în sfârșit waw, ו…

Așa încît 666 se scrie ת רס ו, altfel zis : TRSW…

Există un singur site care în mod evident conține numele fiarei ת רס ו, altfel zis : TRSW… E acesta :

http://www.trswmorgans.com

Aștept propuneri de consultanță de la Patriarhie pentru a desluși calea spre Armaghedon.

Despre Curva cea mare, vezi și ai aici :

Curva = whore, sau când lingvistica e reconfortantă…
http://cabalinkabul.com/2013/04/21/curva-whore-sau-cand-lingvistica-e-reconfortanta/

Exit mobile version