“Suicid“!… Când aud asta imi vine să-mi pun capăt zilelor.
Ah, oribilul neologism “suicid” care ne sluţeşte limba, “suicid” în loc de sinucidere, a se sinucide, a se omorî, a-și pune capăt zilelor, etc…
Suicid îmi dă piele de găină. S-a omorât sună așa frumos și natural.
De ce suicid? Când deodată văd că s-a strecurat si în germanã: “Suizid” zic și unii nemți afectați în locul venerabilului Selbstmord folosit de Luther… ca să-mi dau seama ca e aici o nuanță fină: accentul în Suizid în germană e pus pe neseriozitate… Adica pe încercarea mimată de a comite “suicid”… cã dacã ar fi Selbstmord, ar insemna că trebuie luat în serios…
Și deodată mi-am amintit că într-un interviu dezastruos în Adevărul și Andrei Pleșu a fost întrebat odată dacă a “cochetat cu suicidul”… ”
La care filosoful moralist răspunde că: “Aş spune că am trei piedici la chestia asta. Mi se pare lipsită de umor faza aceasta…” etc.
De “suicid” il intrebi, de “chestie” si “fază” îți răspunde…
“Razors pain you;
rivers are damp;
acids stain you;
and drugs cause cramp.Guns aren’t lawful;
nooses give;
gas smells awful;
you might as well live.”
—-