Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος. (Evanghelia după Ioan)

Câteva considerațiuni aici ca o introducere la un mic studiu privind miturile populare despre limbi, adevărata poziție a limbii române în peisajul lingvistic mondial, adevărata istorie a limbilor și felul în care au putut fi influențate de texte precum cele ale Scripturilor creștine. 

Totul pentru a introduce cartea la care lucrez acum și care va apărea la toamnă la Humanitas:  — ,,La început a fost Cuvântul. Fascinanta poveste a limbilor lumii”.

Nu trebuie să fii credincios, ba chiar până și un ateu pasionat de limbaj și Logos poate să vadă că discursul nostru de astăzi, felul în care folosim limba și întreaga noastră literatură occidentală au fost fasonate și determinate și puse în forma actuală de retorica Evangheliilor.

Armenii, georgienii, goții, slavii și-au pus pentru prima oară în scris limba prin traducerea literală a Evangheliilor.

Greaca apostolilor a introdus, la rândul ei, o ruptură stilistică și retorică cu tradiția antichității elene, nefăcând decât să imite ritmic turnurile semite ale textului aramaic original, care nu ni s-a păstrat.

Acolo unde apostolii vorbeau între ei în aramaică, cu trimiteri permanente spre textele anterioare ale Torei și prorocilor, în ebraică, apostolii nu au făcut decât să adapteze artificial gramatica și stilul limbii grecești la discursul profetic semit, aramaic.

De aici repetițiile, imprecațiile în vorbe puține, absența propozițiilor subordonate. Limbaj profetic imitat ulterior și de Mahomed, recitând în transă în araba de la Mecca, în misiunea ce avea să dea Coranul și Islamul.

Așadar, la început la fost Cuvântul… Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος… în slavonă:  Искони бѣаше слово, la început a fost Slova.

Una din cele mai abile îmbinări de slove din istorie.

Logosul: masculin, neutru, sau lipsit de gen?

Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος… La început a fost Cuvântul, sau, în greacă, Logosul. Evanghelia lui Ioan începe cu aceste cuvinte care fac ecou, în mod limpede, acelui Bereșit (בראשית, be-Reșit = la început), primul cuvânt (sau mai degrabă primele cuvinte) din cartea Facerii care deschide Vechiul Testament (esențialmente Tora evreilor, căreia creștinii i-au adăugat câteva scrieri minore).

La început a fost Cuvântul, ὁ Λόγος. Geniul celui pe care-l numim Ioan Evanghelistul a fost de a-și începe relatarea istoriei lui Isus prin expresia adverbială “La început…” (Ἐν ἀρχῇ…) care nu e altceva decât cea care deschide Scriptura, Vechiul Testament (și Tora iudaică): בראשית, be-Reșit, “la început”, și de a reda prin Logos (Cuvânt) ceea ce ebraica biblică numește דבר (Dabar, în pronunția modernă: Davar).

Misionarii și filologii creștini nu s-au înșelat, așadar, atunci când Noul Testament a fost tradus în ebraică, ad promovendam christianitatem inter Judaeos, punând la începutul Evangheliei lui Ioan cuvintele בראשית היה הדבר, pentru ca iudeul să priceapă că începe acolo o nouă carte sfântă, egală cu cea pe care el o știa deja (Tora = Vechiul Testament). 

Varianta în arabă general acceptată a textului este mai puțin ambițioasă decât acel feedback ideologic și lingvistic ebraic: فِي الْبَدْءِ كَانَ الْكَلِمَةُ, unde Logosul este redat prin “kalima”, Vorbă, Cuvânt, termen devenit unul din acele universalia islamica intrate în multe limbi ale popoarelor convertite la Islam. Avem astfel kalam sau kelam în traducerea Evangheliei în limbi atât de diverse precum farsi, urdu sau turcă. 

În turca osmanlîie, din Turcia, Cuvântul Evangheliei este astfel kelâm, împrumutat din arabă, așa cum este kəlam în azeră (și în alte limbi turcice). În schimb, e probabil pentru a evita termenul arab că Biblia găgăuzilor creștini folosește pentru Cuvânt un termen pur turcic: Söz (Сёз). (Găsim astfel: “Başlangıçta Kelam var idi” în turcă, dar: “Bașta Söz bar edi” în găgăuză.)

Personificarea Logosului

În greacă, Logosul din textul de origine este masculin prin definiție și numai așa poate fi identificat cu Sfântul Duh al Treimii. Valența masculinității dispare însă în limbile germanice sau slave, acolo unde Cuvântul este neutru. Avem astfel das Wort și het Woord în limbile germanice și neutrul — prin însăși forma sa — Slovo în toate limbile slave. 

Problema genului sau sexului Logosului este însă inexistentă în limbile lipsite de genuri gramaticale. Ba chiar, problema este absentă în majoritatea limbilor planetei. Ne-am obișnuit atât de mult cu genurile gramaticale (masculin-feminin-neutru; sau doar masculin-feminin; sau animat și neutru, ca în olandeză, limbile scandinave sau hitită), încât trecem cu totul pe lângă faptul că majoritatea limbilor planetei ignoră genurile gramaticale. Limbile din marginea continentului european, precum basca, maghiara, finlandeza, georgiana (gruzina) sau turca ignoră cu desăvârșire distincțiile masculin-feminin, dar și limbi indo-europene cum sunt armeana, farsi (persana) sau engleza le-au pierdut practic cu totul.

În realitate, genurile gramaticale sunt o bizarerie a limbilor noastre indo-europene și a celor vecine, cele semitice. Sunt o trăsătură morfologică și lexicală apărută în timpuri preistorice în bazinul Mării Mediteraneene, o particularitate areală, apărută poate prin contact, și care nu este foarte importantă statistic, la scară planetară. 

Noțiunea de gen gramatical lipsește cu desăvârșire din limbile extremului Orient: chineză, japoneză, coreeană, vietnameză, thai, tibetană, birmană, sau mongolă sau limbile siberiene (toate acestea fiind de altfel neînrudite între ele); după cum lipsește și din limbile celor două Americi. Statistic, așadar, o ciudățenie cum e aceea de a simți și a exprima ideea că o “casă” este feminină (domus în latină) sau masculină (dom în rusă) le e total străină vorbitorilor altor limbi, iar maghiarului lipsit de contact cu vorbitori de limbi (indo)europene nu i-ar trece prin cap că aceștia și-ar complica universul acordând adjectivul nagy (mare) în funcție de “sexul” sau genul gramatical al casei (ház).

Cu totul altfel se pune însă problema într-un caz particular cum e cel al limbilor caucaziene de nord-est, cum sunt limbile din Daghestan sau cecena. Cecena, precum și limbile din Daghestan (care prezintă o diversitate la fel de mare ca întreaga familie indo-europeană), oferă o rară particularitate: e vorba de ”limbi cu clase nominale“. Toate cuvintele lexicului sunt împărțite în felurite clase nominale ce corespund genurilor noastre gramaticale. Acolo însă unde limbile indo-europene prezintă un maximum de trei genuri, cecena de pildă are șase. Altfel zis, putem spune, simplificând grosolan, că cecena posedă genurile masculin, feminin și patru tipuri de neutru, distincte morfologic. 

Multe din aceste cuvinte “neutre” încep de altfel cu consoana care arată cărei “clase nominale” aparțin. Astfel, în traducerea cecenă a Evangheliilor, fraza din Ioan este: Юьхьанца Дош дара, în transcriere: yuhanța (la început) Doș dara (Cuvântul a fost). Cuvântul (Doș), aparține clasei de neutre care încep cu d-, precum “inima” (dog), “ploaia” (doğ), “gingia” (dol) sau “praful” (dom). Mai mult, consoana cu care încep aceste neutre precede și rădăcina verbală: Doș d-ara (Cuvântul a fost). Altminteri, dacă am fi folosit un neutru din clasa b-, precum bolkh (“muncă”), fraza ar fi fost: yuhanța Bolkh b-ara (“La început a fost munca”). Este limpede că într-o limbă cu o asemenea tipologie, personificarea Sfântului Duh nu ar fi realizabilă decât făcând să intre termenul respectiv (doș = cuvânt) în clasa masculinelor, ceea ce este imposibil, mai ales dată fiind forma sa (morfologic el nu poate fi decât un neutru începând cu d-).

Tot așa, culturile indo-europene aflate la baza creștinismului au căutat instinctiv să păstreze masculinizarea Logosului, evitând mai ales feminizarea sa. Astfel, franceza ar fi putut traduce foarte bine: “Au commencement était la Parole”, dar cum “parole” este simțit ca fiind prea feminin, s-a preferat dintotdeauna “Au commencement était le Verbe”.

Într-o singură limbă indo-europeană, din neglijență perpetuată, Verbul, Logosul, Cuvântul este feminin: în albaneză: “Në fillim ishte Fjala”, unde fjalë, cuvânt, articulat cu articol hotărât: fjala, este de genul feminin.

Tatăl nostru și “limbile proto-capitaliste”

Toate acestea pălesc însă pe lângă dificultatea de a traduce un text precum Tatăl Nostru într-o limbă cum e cea a indienilor navajo din SUA, limbă dintre cele care folosesc posesiunea inalienabilă. Termenii comuni, precum cei de rudenie, membrii familiei, mădularele corpului, animalele domestice, femeile și copiii, armele și calul nu pot fi folosiți în stare liberă. Nu există un cuvânt izolat precum tată. Nu poate exista în fluxul vorbirii decât shizhé’é – tatăl meu; bizhé’é – tatăl tău; nizhé’é – tatăl lor etc…

Cam greu, așadar, de redat șocul din “Luke, I am your father”, sau de transmis adevărata semnificație din Tatăl nostru (Nihi Taa)… Intelectualii navajo se amuză deja nespus cu toate astea, iar internetul și Facebook în navajo sunt pline de propuneri și contrapropuneri.

Navajo nu e singur în situația asta în care noțiuni fundamentale nu pot exista în stare izolată și trebuie să aparțină cuiva. O altă asemenea limbă este burushaski, din nordul Pakistanului, în munții Kashmir. E vorba de o limbă izolată, vorbită de câteva sute de mii de oameni, o supraviețuire din preistorie, precum basca sau majoritatea limbilor Caucazului. Or, în burushaski, precum în navajo, există posesiunea inalienabilă, altfel zis părțile corpului, copiii, femeile, armele și animalele nu pot exista gramatical în formă izolată.

In aceste limbi, nu există, pur și simplu, noțiunile de mână, femeie, mamă etc… Nu se poate spune decât mâna MEA, femeia TA etc.

Astfel, în burushaski:

as = femeia mea, gus = femeia ta, is = femeia lui etc… Nu există cuvântul femeie. Chiar și mus, femeia noastră, e posibil gramatical, dar nu femeie în sine… Ea trebuie să aparțină cuiva. La fel se întâmplă cu toate substanțele, produsele, obiectele și tot ce e necesar unei economii de subzistență.

Navajo, burushaski: primele limbi capitaliste din istoria omenirii, un model pentru viitorul nostru mental și afectiv!…

Iată așadar câteva considerațiuni menite a relativiza ceea ce suntem învățați a considera complexitatea, frumusețea și unicitatea limbii române, totul în perspectiva cărții la care lucrez acum și care va apărea la toamnă la Humanitas:  — ,,La început a fost Cuvântul. Fascinanta poveste a limbilor lumii”.