Filmul cu cele mai multe nominalizări la Oscar anul acesta (10, zece!) este Mank, un biopic Netflix, alb-negru, despre un scenarist al Hollywoodului clasic, Herman J. Mankiewicz, ceea ce e deja un lucru rar.
Nu e că ar fi rare filmele despre industria filmului. Hitchcock (2012) a fost un asemenea film. Deja atunci Anthony Hopkins, umflat monstruos de convingător, care îl juca pe Hitchcock, ar fi meritat un premiu, iar anul acesta el e iarăși în competiție pentru cel mai bun rol masculin în filmul Father.
Dar aici e vorba de un film despre un scenarist! „Mank” este Herman Mankiewicz, fratele (uitat azi) al regizorului Joseph Mankiewicz, marele, uriașul, giganticul regizor de la Hollywood. (All About Eve, Julius Caesar etc.) De fapt, frații Mankiewicz sunt Hollywoodul anilor 1950-1960, zeii din mașina de visuri a planetei, pe care întotdeauna au criticat-o.
Criticând, asta nu înseamnă că ei n-au reprezentat, la rândul lor, ceva foarte „hollywoodian” în sensul cel mai rău al cuvântului. Astfel, în volumul său Mythologies (1957), Roland Barthes, în acea carte care a marcat nașterea structuralismului, râdea de filmele peplum americane, spunând că în Julius Caesar toată lumea e permanent transpirată, cu broboane mari pe frunte, sub meșe bine lipite și coafate.
Julius Caesar al lui Mankiewicz (Joseph) ieșise cu puțin înainte, în 1953, produs de Metro-Goldwyn-Mayer, cu Marlon Brando în rolul lui Marc Antoniu și James Mason (amândoi transpirați) ca Brutus.
„Mank” e un film plăcut și chiar util ca documentar, deoarece ne arată Hollywoodul (așa cum îl vedem de altfel și în Nașul 1) de dinaintea revoluției culturale și actoricești a celor ieșiți din Actor Studio.
Gary Oldman (care îl joacă pe Mank) e foarte convingător în rolul de scriitor și scenarist alcoolic angajat să scrie scenariul de la Citizen Kane al lui Orson Welles.
Da, adevărul e că mai toată lumea are impresia că Welles și-a scris singur scenariul acelui film considerat cel mai important din istorie. În realitate, fără încăpățânarea alcoolicului scenarist Mankiewicz, gloria scenariul ar fi mers în totalitate către Welles, pentru că așa stipula contractul. Mank fusese angajat ca ghost writer, dar văzând ce minunăție i-a ieșit din ceea ce îi dicta din pat secretarei refugiate din Germania, până la urmă l-a forțat pe Welles să accepte să apară ambele nume pe generic.
De altfel, Mank se răzbună răutăcios, în film, atunci când primește Oscarul pentru cel mai bun scenariu în absența lui Welles, care turna undeva, și spune rânjind în discursul de mulțumire că „Orson e absent, cum a fost și în timpul scriiturii”.
Mai vedem acolo cum funcționa rivalitatea dintre fabricile de visuri care erau marile studiouri. Vremea de aur a peliculei, când nimeni nu și-ar fi imaginat virtualul și faptul că de acum înainte viitorul cinematografiei o să fie determinat pentru noi, cel puțin parțial, de streaming.
Cu 10 nominalizări, „Mank” e aproape în toate categoriile, mai puțin rol feminin principal (doar rol secund pentru Amanda Seyfried).
Multe roluri sunt delicioase cinematografic, cum e cel al lui Louis Meyer, patronul influent și irascibil al studiourilor Metro-Goldwyn-Mayer, cinic, bănuitor și presărându-și frazele cu expresii în idiș, de la meshugge (nebun, crazy) la ganze mishpoke (toată familia).
Problema e alta: filmul e criptic și opac pentru neinițiați într-ale istoriei cinematografiei și mai ales a Hollywoodului. Un film prea intelectual, de fapt.
Multora nu le place să audă asta. Mi-a făcut cineva remarca cum c-aș fi elitist că am zis că celălalt film principal propus la Oscar, „The Trial of the Chicago 7” (de văzut tot pe Netflix), are multe aluzii culturale la perioada hippie care-s greu de înțeles pentru generațiile de azi, cum ar fi cele la poetul Allen Ginsberg (“Howl”) sau la grupul de rock Jefferson Airplane…
Elitist eu, ha? Dar prostimea de azi nu pricepe nici măcar aluziile dintr-un film popular cum a fost “Shakespeare in Love” (Miramax, Gwyneth Paltrow etc.). Sunt, de exemplu, scene cheie acolo pe care nu le înțelegi dacă nu știi cine a fost Christopher Marlowe (ca să nu mai zic să-l fi citit).
Cine e Marlowe? Apare în film, înșelător episodic, dar a fost cineva la fel de important ca Shakespeare, care l-a stimulat prin rivalitate, sodomit pe deasupra, mort într-un duel, un om care scria înaintea epocii lui. Un geniu literar.
Eu știu că nulitatea digitală de azi nu cunoaște toate astea, dar intrăm într-o nouă epocă a bunei-cuviințe în care nu-i frumos să-i spui prostului (sau proastei) că n-are de fapt nimic în cutia craniană.
Și nici curiozitate.
Iată aici, ca dulcegărie suplimentară despre tiranicul și seducătorul Orson Welles cum am decriptat întâlnirea dintre el și Pasolini:
“The mediocre man is a monster” – When Pasolini met Orson Welles
https://cabalinkabul.com/2013/11/26/the-mediocre-man-is-a-monster-when-pasolini-met-orson-welles/
Dar nu mică mi-a fost mirarea să descopăr o statuie a lui Orson Welles în Split, Croația, ridicată de o sculptoriță locală îndrăgostită de el în timpul turnajului epicului film iugoslav (cu actori internaționali) Bătălia de pe Neretva:
O statuie la fel de imozantă pe cât era omul. Am scris despre astea aici, pentru cine vrea detalii suplimentare:
Tracing Orson Welles: The darker side of Split
https://euobserver.com/news/30649
Cf. și, tot în competiție Oscar anul ăsta:
„The Trial of the Chicago 7” — un mesaj din Hollywoodul stângist
“Nomadland”… pentru cine caută o depresie solidă
https://cabalinkabul.com/2021/03/21/filme-de-oscar-nomadland-pentru-cine-cauta-o-depresie-solida/
și, pentru cel mai bun rol feminin (Vanessa Kirby):
„Pieces of a Woman”: când găsești artă pe Netflix
2 Responses to Oscar 2021: „Mank”, omul care a scris Citizen Kane
Mank cel care scrie,biografia lui Alexe,youngian desigur😷
“…Eu știu că nulitatea digitală de azi nu cunoaște toate astea, dar intrăm într-o nouă epocă a bunei-cuviințe în care nu-i frumos să-i spui prostului (sau proastei) că n-are de fapt nimic în cutia craniană.
Și nici curiozitate….”
Sau politicianului care are putere de decizie asupra calitatii vietii tale, de la noi si aiurea, remarcat frumos chiar de D-l Alexe in “Importanata primei fraze…”, intr-un post duios.