Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii.” (Eminescu)

Spahiii desemnau în armata otomană cavaleria, iar numele lor spahi / sipahi vine într-adevăr de la numele calului. Așa cum cavalerie urcă până la caballus, spahiul vine din persană, de la numele indo-european al calului, care e aspa în iraniană.

Aspa iranian care corespunde perfect lui aśva sanscrit, equus latin (de la care ne-a rămas și nouă iapa < equua) și hippos grec.

Spahi (سپاهی‎) este, așadar (a)spa-hi. Sensul inițial nu mai e limpede nici în farsi astăzi, deoarece a- a căzut, precum a căzut și în termenul sawar = călare, pe cal, sawar care vine din anticul aspa-bara, “dus de cal”, “pe cal”.

Dar “spahi” mai este, scris și pronunțat altfel, același cuvânt cu: sepoy sau cipaye, sau çipaye, mercenarii folosiți în India de britanici și de francezi și care au fost la originea unei teribile revolte în 1857.

În istoriografia română o numim: “Răscoala șipailor”, fără a ne da seama că acei sepoy (greșit ajuns în română ca “șipai”) sunt de fapt spahiii.

Cât de mare a fost influența iraniană asupra tuturor popoarelor vecine, în special asupra turcofonilor, am tot arătat-o vorbind despre limba cumanilor de la noi, profund iranizată, așa cum o vedem în acel Codex Comanicus, dicționarul și ghidul de conversație cumano-persano-latin de pe la 1300.

Dar cu multe secole înainte de asta, tribul turcic al “bulgarilor”, cel care și-a lăsat numele în Balcani, trebuie să fi fost deja profund iranizat, dacă ne gândim la căpetenia lor, care avea un nume iranian: Asparuh.

 

Într-adevăr, Asparuh este: “Calul Luminos”, sau “Stăpânul Calului de Lumină”. E un nume format precum în greacă: Hippokrates, Hipocrat, cel cu “Putere asupra Cailor”.

Asparuh al bulgarilor purta așadar un nume iranian, de la aspa = cal (aspa de la care, cum am arătat, mai avem și spahiul – (a)spahiul) și rukh-, care e lumina.

Mai avem acolo, așadar, rădăcina rukh-, lumina, în frumosul și elegantul nume feminin iranian Roxana ( < Roshana), Luminoasa, Luminița, iubita (cu forța) a lui Alexandru Machedon, și probabil în numele sciților (iranieni, deci) Roxolani, pe care îl putem interpreta ca Rokh-Alani, “Alanii Luminoși”.

Și aceia, cu toții pe cai, ar fi putut avea în fruntea lor un Asparuh, un “Cal Luminos”.