Ușă în Kabul.

Derbedeul, o spun corect dicționarele, este turcescul “derbeder”, dar, cum o știe deja cititorul acestei rubrici, avem aici iarăși un iranism pur, cum e cazul cu mai tot vocabularul limbii otomanilor.

Într-adevăr, “derbeder” nu-i altceva decât expresia, luată telle-quelle din farsi: “dar ba dar” = ușă-n ușă, ușă după ușă.

Ușă după ușă, dar-ba-dar, der-be-der,  در ب در, derbedeul este cineva care merge (probabil beat) din poartă-n poartă, un coate-goale, o haimana.

Dar در, “dar”, ușa în farsi, limbă indo-europeană, e înrudit desigur direct cu englezescul “door”, armeanul dur, albanezul derë și slavonul “dvar”, “dver”, “dvor”. Acel “dvor” slavonesc de la care am luat și noi înalta funcție de (d)vornic, “Portarul” (dvor-nik), cel care se ocupa de treburile palatului/regatului, Vornicul.

În farsi din Iran, așadar, ușa/poarta este arhaicul termen indo-european “dar” (door, در), de la care derivă și numele limbii persane în Afganistan: “Dari”, adică limba “Porții”, “Dar”, a Palatului, limba în care a scris poetul Rumi, cel care, dat cadou în ediție ilustrată, le face să suspine pe farmaciste.

Dar mai avem persanul “dar”, “der” (door, ușă) într-un cuvânt celebru, nu doar în “derbedeu” (dar-ba-dar) ci și în “derviș”, căci dervișul, darwish (درویش‎ ) e tot o haimana care se ițește pe la uși (“dar”, “der”) cu mâna întinsă, poate chiar beat. Der-vișul e un der-bedeu.

“Dervish” at the gates of dawn, “derbedeu“ at the doors of perception. Sau, cum suna invitația lui Rumi:

سرمست بدر بر منشین خانه در آ زود

Sarmast be-dar bar ma-nashin, khāna dar ā zud.

— “Nu sta beat la ușă, hai repede-năuntru!”

Sau, în traducerea clasică, pretențioasă, a lui Raymond Nicholson: “Do not sit intoxicated at the door: come into the house quickly”.

Cf. despre Rumi și:

Roasted-hearted melody: obsesia poeților sufi cu kebabul…

.