Filmul ăsta imbecil al lui Nolan, Tenet, marea superproducție post-Covid menită să salveze cinematografia și sălile de cinema este o insultă adusă inteligenței. Această monstruozitate n-ar trebui să existe și este doar ultimul exemplu a ce se întâmplă de când Hollywood nu-și mai tratează spectatorii ca pe niște adulți.

Am fost să-l văd în sală, desigur, cum se cuvine, cu ecran gigantic, sunet stereo și bere băută prin mască. Ei bine, cine spune că ar fi ceva de înțeles din succesiunea dezlânată de clișee insuportabile de acolo minte cu nerușinare.

Chiar dacă, aplicând o caznă supraomenească, s-a putea scoate o însăilare logică de acolo, eforturile intelectuale ar fi irosite, într-atât ansamblul mai e și rău jucat.

Sigur, Nolan a făcut două Batman impresionante, cele mai bune ale francizei. Dar de când a căpătat obsesia cu timpul, cu călătoria în timp, deja de la Inception, din care nu era nimic de înțeles, el pare a fi pierdut orice urmă de bun simț narativ și de logică a scenariului.

Producătorii de la Hollywood îl lasă probabil în pace pentru că face imagini spectaculoase cu mult bum-bum și le dă adolescenților impresia că sunt inteligenți dacă au priceput că acolo e ceva cu timpul. Interstellar încă mai funcționa, deși era cu cel puțin o oră prea lung, iar Dunkirk n-a fost altceva decât un joc video. Aici însă, cu Tenet, nici măcar ca scenariu de joc video n-ar putea funcționa, decât o lungă, încăpățânată încrâncenare de a arăta spectatorului că e interesant să sugerezi că se poate merge înainte și înapoi prin timp.

Tenet nu e altceva decât o prelungire insuportabilă a insuportabilului Inception. Personaje fără sens, situații absurde, care nici într-o bandă desenată nu și-ar găsi sensul, dialoguri filozofice lungi, greoaie, înfiorător de stupide (The Guardian a criticat deja dialogurile).

Da, avem acolo toate codurile sub-genurilor: spionaj, SF, infiltrări, mafia rusă, film de război. Suntem duși din Ucraina în Londra și Siberia, trecând prin Londra și de nesfârșite ori înainte și înapoi în timp. Virtuozitatea tehnică e totală –conținutul e nul. Fiecare personaj e o pisică a lui Schrödinger, fără nicio psihologie, cu toții vorbind în tirade filozofice anoste.

Christopher Nolan, imperiul nimicului

Ei bine, spunea Libération, în acest film grandios și glacial, „virtuozitatea tehnică nu poate să astupe vidul conținutului, lipsa vieții, absența sensului acestui film.” Tenet e „un obiect perfct, dar inutil, un sistem indiferent și rece de «pur divertissement». Acest reproș, care de obicei lasă nevătămat orice blockbuster hollywoodian, se lovește aici de simpla problemă care e aceea ce a înțelege ce se întâmplă în film : Tenet, căutând să demonstreze reversibilitatea timpului, este o experiență de gândire intensă de la care ne e greu să acceptăm că se încheie pe un nimic absolut.”

Le Canard Enchaîné a fost singurul ziar care a publicat o cronică derutant de pozitivă a filmului, dar și acolo cronica, fals entuziastă, se rezuma de fapt la sfatul: „Nu încercați să înțelgeți.”

Filmul învinge în săli doar prin KO tehnic, prin bugetul de 200 milioane de dolari, acolo unde toate celelalte filme au părăsit cinematografele covidate de public.

Filmul e un eșec vulgar, în ciuda somptuozității imaginilor și a sunetului. Rămân în urmă doar eșarfele insuportabil de elegante ale lui Robert Pattinson (aoleu, ăsta e viitorul Batman!).

Greu de acceptat, într-adevăr, din partea unui film presupus a salva economia în fază terminală a cinematografiei mondiale, așa cum eroul filmului, «Protagonistul», trebuie să salveze planeta.

 

Cf. și:

Interstellar

“Interstellar”: despre relativitate și cum, când filmul atinge viteza luminii, un minut acolo echivalează cu 7 ani pe pământ.

Dunkirk

O foarte scurtă cronică despre Dunkirk, un fals documentar