Termenul “femeie” din lexicul fundamental al limbii române nu vine, în ciuda sensului și a aspectului fonetic, de la “femina” din latină. “Femina” dispăruse mai peste tot în latinitate, iar termenul folosit curent era “mulier”, păstrat perfect în aromânul “muljari” și portughezul “mulher”, dar mai erodat în sp. “mujer” și rom. “muiere”.

“Femeie”, cum o și recunosc dicționarele etimologice, este de fapt forma luată în latina dunăreană de latinescul “familia”. “Familia” a dat un foarte regulat fumealji / fãmealji în aromână, însă în română și albaneză a evoluat, fenomen cunoscut în alte limbi și culturi arhaice, spre sensul de “stăpâna casei”, mama familiei, soție, (în română, de unde generic și tardiv: femeie), iar în albaneză spre sensul de copil, copii: fëmijë.

“Fëmija” (copil) în albaneză vine așadar din latinescul “familia”, ca și românul “femeie”. Cuvântul familie din româna modernă e în schimb un împrumut din franceză și italiană, pe când în aromână el s-a păstrat: “fumealji” (familie), cu totul distinct de “muljari” (femeie).

În multe limbi numele soției, al femeii prin excelență, al mamei familiei, e construit pe rădăcina celui care desemnează casa. Așa a fost în dreptul latin: domina vine de la domus (casă). Vorbitorul de italiană de azi care spune “donna” (sau cel de română care spune “doamna”) nu are constiința faptului că termenul “domina”, doamnă, donna, derivă din “domus” (casă), din preistoria limbii.

Asta ne permite să rezolvăm o iritantă enigmă: cuvântul paștun (limba iraniană a talibanilor din Afganistan) pentru femeie: khaza (pronunțat hădza) aduce straniu și intrigant cu cel pentru “casă” din limba iraniană osetă, din Caucaz, limbă apropiată de paștună: хæдзар (pronunțat: xădzar). Hădza paștun pentru “femeie” și hădzar oset pentru casă (household, “familia”): este limpede că termenul oset (xădzar = casă) e cel arhaic, pe când cel paștun (xădza = femeie, soție) este cel derivat. La fel cum “femeia” în română e un derivat al latinescului “familia”.

Voi dezvolta toate acestea, dar este un fapt stabilit: “femeia” românească, precum și “fëmijë” (copil) în albaneză, derivă din “familia”, iar nu din dispărutul încă în epoca istorică “femina”, care fusese înlocuit peste tot în latinitate cu “mulier”. De fapt termenii ecuației sunt total inversați și singurul mister de lămurit rămâne doar supraviețuirea lui “femme” în franceză.