De la cronicari, care dădeau vina pentru toate belelele pe „haini”, „neferi” și „neprieteni”, până la moralistul pop Emil Cioran, românul a întreținut o obsesie cu „dușmanii” și „ura” (chiar și de sine, cum o spunea Luca Pițu cercetând amuzat „sentimentul românesc al urii de sine”).
Toate astea într-un mod extrem de serios, existențial, ontologic și teologal, exacerbat azi de expunerea pe internet, de mă întrebam odată ce-ar fi făcut Cioran dacă și-ar fi publicat treptat, pe Facebook sau pe un blog, pesimistele cugetări morale și ar fi fost asaltat în permanență de comentariile răuvoitoare ale trollilor. Le-ar fi zis „dușmani”, desigur.
La cât de pătruns de sine e intelectualul român, nu poți să chicotești despre cineva, că imediat ești acuzat de „ură”. Orice impostor public pe care îl ironizezi un pic se va declara victima unei campanii nedrepte, de „ură”. Dacă râzi de biserică trebuie să fii, de asemenea, plin de „ură”.
Să ne uităm cum flendurosul dandy teologal Teodor Baconschi se plânge că cei care râd de pompozitatea lui elitistă sunt : „persoane schimonosite de răutate, resentiment, ură față de tot ce nu-i ca ele”.
Dar aceasta este gândirea din manele!
Da, asistăm la o manelizare totală a discursului public și a vocabularului politic. Manelizare la propriu, inclusiv conceptual, prin vocabular: acea „ură” de care se plâng toți caraghioșii publici care nu-și văd ridicolul este echivalentul „dușmăniei” din lirica manelelor.
(Vali Vijelie si Adrian Copilu Minune: Dușmanii îmi poartă pică)
Ascultați manele la întâmplare și veți vedea că printre cuvintele cu cea mai mare frecvență sunt: „dușman(i)” și „dușmănie”. Nu loser-ul și impostorul sunt vinovați de eșecul lor social/amoros/creativ, ci “dușmanii” . Adică “ura” celor din jur.
Toți aceștia: Baconschi, Papahagi, Neamțu, Paleologu găsesc că ei sunt “urâți” și “dușmăniți”.
Horia-Roman Patapievici a scris chiar o carte despre asta, cu înspăimântătorul titlu: Anii urii !…
(Dușmanii au ciudă pe mine)
Acuzația de „ură” este, desigur, și resortul gândirii totalitare, care oferă acest paradox că: fiind totalitară, ea e săracă în concepte. La fel este și cea a perdantului. Totul e din vina „dușmanilor”.
Ironia rămâne de neînțeles într-un sistem totalitar, sau în gândirea perdantului lipsit de auto-sarcasm, și atunci ironiei trebuie să i se pună o etichetă care s-o facă să intre în violența internă a gândirii totalitare: este „ura” la politicieni, credincioși, persoane publice fără umor; sunt „dușmanii” și „dușmănia” în manele.
Cei care nu mă adoră nu pot decât să mă urască. Din invidie. Cum zice manelistul Baconschi: “inși care n-au ieșit niciodată din mulțime”. Aceștia, după el, nu pot decât să-l dușmănească.
Sarcasmul blând e de neimaginat pentru manelist. Cine râde de el e „dușman”. La fel, întotdeauna propaganda regimurilor totalitare, sau cea a bisericii, a etichetat sarcasmul împotriva lor drept „ură”.
In procesul ăsta de manelizare a discursului public, „dușmănia” explică totul. Perdantul narcisist, ca și ideologul totalitar, rezolvă contradicția oglinzii deformante prin : „ură” sau prin lucrul „dușmanilor”!
În această manelizare generală, ura este vinovată de eșecul public al românului, așa cum doar dușmanii sunt de vină că el bea.
Hans Magnus Enzensberger vedea în „perdantul radical” prototipul teroristului. Cf. :
Teroristul: perdantul radical
.
Guță: La dușmani le e necaz.
15 Responses to „Dușmanul” și teologia românească a „urii”
Iată un punct de vedere la care n-aș fi ajuns singur. Am ocazia să te înjur în barbă dar nu-ți ratez textele. Sunt așa rari cei care gândesc cu propria minte încât insolența este justificată. Cristos a înviat.
Așa se relatează, într-adevăr.
“întotdeauna propaganda regimurilor totalitare, sau cea a bisericii, a etichetat sarcasmul împotriva lor drept „ură”.”
Domnul Dan Alexe, dacă ai fi făcut o analiză obiectivă și imparțială, ai fi observat (nu era deloc greu) că stânga liberală atee, homosexuali, feministe etc., practică exact aceiași strategie, acuzându-i pe conservatori, pe creștini, de un “discurs al urii”. Încurcă-i drace!
Funny articolul, merci!
Btw, fiindca ai adus vorba de Baconschi & co, am o nelamurire, legata de T. Paleologu: desi vorbeste des de filosofie si filosofi, nu e un om care sa imi inspire ceva filosofic, sa spun. Sa il percep ca un fel de semi-model in ale intelepciunii.
Apoi, apropos de sarcasm bland, il tot aud pe Banciu, in fiecare emisiune aproape, aducand vorba de tine. Vrea pace, oare? Asteapta o reactie? 🙂 Raman la parerea ca voi doi sunteti incompatibili pentru o discutie publica, asta nu din cauza ta, ci din inabilitatea lui.
Off-topic: mi-as dori sa scrii ceva despre umorul barbatilor francezi sau al rezidentilor de acolo (musulmani, africani, etc). Eu nu l-am putut gusta neam.
Am notat tot. Mersi mult pentru feedback.
Deși persoane interesante amândoi,sunt doua pietre tari în orgoliu.Sar scântei când se intâlnesc.Culmea e că eu îi cred în stare de reconciliere dacă iau în considerare gradul de inteligență pe care-l au.
Corect și să nu uitam de “Lupta de clasă ” din care se trag unii.
Cu tot,toata…,cand acesti ,,elitisti” erau pro-basisti,arhi-privilegiati,ai grait ceva suparator pentru ei?
Mai vad un aspect, am impresia ca ambele istante ale urii, atat manelistii cat si moralistii anticomunisti au intuit ca pot scoate mare profit din aceasta tematizare a dusmanului. E, cum ar veni o activitate foarte lucrativa. De-aia nu dau faliment: Editura Humanitas, canalele Tv de manele, emisiunea Memorialul Durerii, solicitarile muzicale cu bancnote pe frunte de pe la nunti si petreceri, conferintele simandicoase cu Papapievici-Plesu-Liiceanu (de asemenea, cu bani aruncati) sau casetele cu Gutza-Minune-Vijelie de pe tarabele din pietele patriei.
Vorbind de dusmanie, ati mai auzit ceva de Paul Goma, cel fara de tara, decedent recent?
[…] pe creștini, de un “discurs al urii”. (Col (R) Florin Gulianu). Va lasam sa savurati: „Dușmanul” și teologia românească a „urii” Bonus pentru cititori (mai ales pentru „neofitii” de pe profil antitero, care nu vor […]
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Las’ ca stim noi cine e iarba rea. Obsesia cu veneticii care ne corup (bulgaroi cu ceafa gorasa, grecotei cu nas subtire) e menita sa mascheze incercarea disperata de a ne pretinde puri si cinstiti. Ura la care va referiti e parte integrala din discursul politic romanesc. Suntem inconjurati de dusmani (unguri, romi, evrei, Soros etc.) si ii ura este autoaparare. ” La dusmanii le e necaz” e in parte, un mod de a te lauda, in parte un mijloc de a te justifica. Ura simplifica lucrurile, elimina nuantele, duce la o perspectiva rigida alb-negru care, la randul ei , faciliteaza raspunsuri infectate de ura.
Ca tot de ura si ura sinelui este vorba, ati putea sa muscati nomenclatura & securismul gerontocrat (impreuna cu descendentii pieptanati & impletiti cu tot soiul de nobleturi tangibile & non-tangibile) care stapaneste bucatile ermetice de putere din tara asta.
Monstrii adevarati…
[…] în jurul nostru, dar de vină că eu te-am ruinat cu un proiect absurd și irealizabil sunt doar dușmanii. Acum hai să bem.) Zor, ζόρι, zorba… Și greaca e plină de turcisme, dar grecii nu […]
Dușmani sunt toți cei care nu ascultă manele.