Cînd înfloreşte liliacul
Atunci îşi lasă Lili acul.
(George Ranetti)
În română, 1. liliac (florea și arbustul) și 2. liliac (mamiferul care ne-a făcut cadou, prin supă, coronavirusul) sunt simple omofonii, cuvinte care au coincis formal, fonetic, în lexicul românei fără a avea ceva în comun. De altfel, doar liliacul mamifer zburător nocturn și malefic are un plural: lilieci. Floarea – nu. Nici o legătură, așadar, nici cea mai mică. Simplă omofonie, din două surse diferite.
Numele florii este cvazi-universal, de la lilac în engleză până la leylak în turcă. Asta face imposibil și irelevant a căuta de unde vine în română. Liliacul (floarea) putea veni din orice parte, sau din mai multe simultan. Și în bulgară e liuliak (люляк), cel mai probabil din turcă (leylak), dar și în arabă la fel: ليلك
În toate limbile, termenul vine de fapt din persană (farsi, iraniană), unde e adjectivul de la culoarea nīl = albastru, mov. De aici adjectivul: nīlak (mov, albăstrui). Dar de ce nīlak a dat līlak (și lilac, liliachiul nostru)?
Știm că nīl e termenul original, pentru că îl avem și în sanscrită: nīla = albastru, mov.
Ei bine, pentru că în unele dialecte persane și paștune, oamenii au tendința de a pronunța cu l- inițial cuvintele care încep cu n-.
Cine privește filmul meu Cabală la Kabul, îl va vedea pe bătrânul vindecător și psihanalist evreu Mollah Isaac vorbindu-i disprețuitor unei femei de la țară (exact la min. 50’.10’’ în film, LINK aici). O întreabă unde-i fiică-sa. Femeia răspunde că fata n-a putut să vină, pentru că și-a găsit o slujbă: ’’lokari’’. Isaac înțelege, dar o face să repete: — Ce-a găsit? Iar femeia: — O slujbă, ’’lokari’’.
Isaac o pune să repete dinadins, ca să râdă de ea, pentru că pronunția corectă e ’’naukari’’. Dar femeia pronunță cu l- la început: ’’lokari’’.
Exact la fel vechiul adjectiv iranian nīlak (albastru, mov) a dat, în pronunție vulgară: līlak, iar de acolo în turcă: leylak. Din turcă – în occident, odată cu lalelele.
Liliacul și lalelele au fost importate în același timp în Europa, din Turcia. Ca un detaliu amuzant, acolo unde balcanicii (și românii) au luat direct termenul turcesc lale, olandezii, care au înnebunit văzându-le, au considerat că seamănă cu niște turbane mici și le-au spus: tulipan (turban). Iar tulipan a dat, mai scurt, tulipe, nimeni nemaiavând astăzi conștiința că tulipe vine de la turban (ca aici, în portretul lui Mahomed al II-lea de Veronese; bine, mai seamănă laleaua și cu un cap de mădular, dar asta e altă mitologie.)
Cam asta cu liliacul – floarea. Liliacul mamifer zburător nocturn e însă altceva.
În multe limbi numele lui este o expresie.
De pildă: șoarecele zburător – Fledermaus”, ca opera lui Johann Strauss; vleermuis în olandeză și vliendrmuus în unele dialecte flamande;
sau: șoarecele chel, chauve-souris în franceză;
sau: cel din piele care zboară noaptea, shaw-parak charmi, în persană
În aromână e, ca în multe limbi și dialecte balcanice : puľiu di noaptea, puiul sau pasărea de noapte.
Și aici ajungem la o altă trăsătură balcanică a limbii române. În multe limbi, într-un anume areal cultural, se produce o încrucișare permanentă între numele anumitor păsări foarte frecvente și numele generic al păsării. Astfel, însuși termenul generic de pasăre (ca și pájaro în spaniolă) vine de la latinescul passer, care era… vrabia. Românescul barză nu e altceva decât albanezul bardhë, care înseamnă ’’alb’’ și e probabil un rest dintr-o expresie care însemna ’’pasărea albă’’.
În schimb, în unele limbi slave, dialectal, din Ucraina până în Bulgaria, lelek (лелек) este pur și simplu… barza, pasărea zburătoare prin excelență în mitologia satelor.
Așa încât, în dialectul macedonean din Prizren (astăzi în Kosovo), liliacul, mamiferul zburător nocturn, este : kior lelek, adică… pasărea oarbă ! (cu kör = orb venind din turcă, precum și românescul chior). I se mai spune liliacului în dialectele bulgărești și macedonene ’’pasăre/pui de noapte’’, precum ’’vecerno pile’’ (pui de seară); нойкно пиле (pui de noapte) prin Macedonia (cf și aromânescul puľiu di noaptea) și, în sfârșit, pan-macedoneanul: лилјак (liliac), cu pluralul лилјаци (palatalizat ca în română: lilieci).
În final, pentru a adăuga confuziei, liliacul în albaneză este: lakuriqi i natës, care nu înseamnă, cum ne-am repezi să interpetăm, licuriciul (lakuriq) de noapte, ci: despuiatul nocturn, căci lakuriq (pronunțat lacurici), înseamnă gol în albaneză (cf. fr. chauve-souris).
Numai româna și slava macedoneană și unele dialecte bulgărești numesc, așadar, mamiferul zburător nocturn dătător de spaime și viruși: liliac, iar numele acestuia nu are absolut nimic de-a face cu liliacul floarea.
10 Responses to La lilieci… de unde vine vorba asta cumplită, “liliac”, ce n-are nicio legătură cu floarea
Din filmul de la Kabul, am recunoscut două cuvinte, pe care le redau în româneşte: muşterii şi duşmani. Sper că le-am auzit corect.
Da, sigur. Mușteriu e din arabă, ca și musafir, iar dușman e din persană, farsi (ca și cioban, cerdac, șotron și multe altele).
Ca de obicei, o încântare să citesc aici despre etimologie. Mulțumesc.
Fabulos!
Pas mal mon cher 😉 Chapeau!
Pai daca barza vine din albaneza, cum ramine cu lista de cuvinte dacice minz, viezure…barza despre care am invatat cindva la scoala?
Nu știm absolut nimic despre limba dacă. Neștiind nimic, e lipsit de sens să strângi câteva cuvinte cu etimologie obscură și să spui că vin din dacă. Iar albaneza poate fi la fel de bine coborâtoare din dacă.
“În schimb, în unele limbi slave, dialectal, din Ucraina până în Bulgaria, lelek (лелек) este pur și simplu… barza, pasărea zburătoare prin excelență în mitologia satelor.”
În limba persană barza se numește lak-lak ( لکلک).
Cred că este o onomatopee care imită clămpănitul berzelor.
Din câte știu, tot în persană, noukar ( نوكر) înseamnă servitor … deci respectiva fată își găsise un serviciu de servitoare.
Poate că în Dari are sensul generic de muncă/loc de muncă, nu pot să vă contrazic.
Ceea ce îmi ridică un semn de întrebare este explicația în legătură cu “cel din piele care zboară noaptea, shaw-parak charmi, în persană “.
Iranienii folosesc cuvântul hofash ( خفاش) dar și varianta shab-pareh ( شبپره) care într-o traducere aproximativă ar suna așa : aripă de noapte ( shab – noapte, pare(h) – aripă).
Nu am întâlnit niciodată în vorbirea curentă o variantă care să includă și cuvântul piele ( چرم)
Presupun că forma dată în postare este luată tot din dialectul Dari.
Din dari, da. Străinii cred că farsi din Iran e forma principală a limbii. Dari însă e limba lui Rumi (născut în Balkh) și este mai conservatoare și mai puțin arabizată decât farsi din Teheran. Nu e un dialect, așadar, ci doar o formă alternativă a limbii, cu titluri de glorie la fel de prestigioase. Afganii sunt foarte sensibili la imperialismul cultural și lingvistic iranian.
Oare de ce ar trebui sa vina barza din daca prin albaneza si nu direct din daca? Au fost mai multi daci la albanezi decit la noi? De cit timp nu mai avem relatii lingvistice si umane cu albanezii? Citi romani au vazut macar vreun albanez la fata de-a lungul timpului, ca sa ne influenteze atit de tare, in afara faptului ca sint tot o populatie traca? Ce relatie aveam cu albanezii in perioada formarii limbii romane? Daca imi amintesc bine, la scoala ni s-a spus ca aceste cuvinte dace (pe atunci si mazare si varza, intre timp acestea primind etimologii latine) au fost gasite ca atare in scrierile geografilor antici. Ce stiti despre subiect?