Rodia, fruct paradisiac și al transgresiunii și cum româna e singura limbă care i-a luat numele din greacă

Sub influența certă a fanarioților, româna e singura limbă în care numele rodiei este luat din greacă: ροδιά, ρόδι.

E inanalizabil și în greacă, probabil un împrumut mediteranean. La autorii antici are forme diferite, dar foarte apropiate: ῥόα, ῥόα, ῥοιή, ῥοιά (rhoia). Varianta care s-a impus până azi, cu –d-, e un diminutiv: ῥοΐδια, ῥοΐδιον, ῥῳδιά: rodia.

Denumirea occidentală de “grenadă” vine din latina medievală, de la “pomum (măr) granatum (cu semințe)”. Acel “granatum” e de altfel înrudit etimologic cu grânele noastre, niște semințe.

Așa încât, din franțuzescul (pomme) grenade, engleza a făcut pomegranate. Este limpede că “grenada”, micul proiectil explozibil, bombița de mână, își trage numele de la fruct, pentru asemănarea ei cu un (măr) granat, granulat, iar nu invers.

Majoritatea limbilor europene numesc așa fructul: germ. Granatapfel, rusă, polonă: granat etc. Alt nume paralel, format la fel, vine tot din latină, precum în italiană și alte limbi influențate de ea: melagrana, de la malum granatum (identic cu pomum granatum, pomegranate). În engleză, pentru că au fost împrumutate la date diferite din franceză, legătura dintre pomegranate (fruct) și grenade (arma) nu mai e percepută.

Portugheza, însă, a luat termenul arab: romã, cu -ã final nazalizat din arăbescul رمان , roman, ruman, întrucât pentru arabi fructul venea din Imperiul Bizantin, numit de ei Rum (Roma, cf. aici Scrisoarea lui Mahomed către Împăratul Heraclius al Bizanțului). De acolo, de la Rum, Bizanțul, se mai trage și porecla poetului sufi persan Rumi, care era de altfel afgan, născut fiind pe teritoriul Afganistanului de azi (despre Rumi am mai scris aici).

În sfârșit, unele limbi slave din Balcani, cum e bulgara, au luat pentru a numi rodia turcescul nar, care nu e altceva decât persanul anar (انار), fructul provenind de altfel, încă în Antichitate, din Iran.

Anar-hie, anar să hie

De la acest “anar” (rodie în persană, în farsi), am făcut eu odată un joc de cuvinte cu care înspăimântam și lăsam cu gura căscată prietenii afgani mai intelectuali, jucând pe fraza celebrului mistic sufi Hallâj, figura din Islam care s-ar apropia cel mai mult de Isus Hristos. (A scris și Mircea Eliade niște banalități despre el, dar am explicat aici de ce nu trebuie luat în seamă ce spunea Eliade despre Islam.)

Ba chiar Hallâj a și pătimit ca Isus, fiind condamnat la moarte și executat public în Bagdad pentru fraza lui mândră și insolentă: — Ana ‘l-Ḥaqq : — Eu sunt Adevărul!

Dar acel Haqq, Adevărul (de unde avem și noi, prin turcă, a-i veni cuiva de hac, cum am explicat-o aici) este și unul din numele lui Dumnezeu, încât fraza lui Hallâj, care a refuzat să se căiască, a fost interpretată ca o blasfemie: — Eu sunt Dumnezeu.

Așa că prietenii mei afgani simțeau un fior de transgresiune când vorbeam despre Rumi și, arătându-le o rodie, pronunțam: — Anar ul-haqq = rodia e Adevărul !, joc de cuvinte care le amintea de îndată de Ana ‘l-Ḥaqq al lui Hallâj.

Și într-adevăr rodia e văzută în mistica musulmană ca un fruct paradisiac, ba chiar tot așa și în Kabala ebraică.

În ebraică, încă din Torah, din Vechiul Testament, rodia este: rimon, iar dacă anar e fruct paradisiac pentru poezia sufi (precum este și pepenele sau bostanul, despre care am mai scris aici), la fel ebraicul rimon posedă o semnificație kabalistică. De altfel, în imageria Kabbalei, grădina rodiilor, pardes rimonim, este un nume alegoric al Paradisului (pardes, însă a devenit o banală grădină sau livadă astăzi, în limba modernă, la fel cum rimon mai înseamnă în ivrit și grenada de luptă sau lacrimogenă, sens calchiat pe pomme grenade european).

Pardes Rimonim / Grădina rodiilor ( Paradisul ) este unul din textele fundamentale ale Kabbalei, scris de învățatul cu minunatul nume de Moșe Cordovero (În volumul În punctul lui rebbe G. fac des aluzie la felul în care Kabala a fost folosită de ocultiștii europeni în combinație cu jocul de Tarot).

(Inginerii și militarii israelieni au făcut întotdeauna dovadă de umor biblic, ca atunci când și-au botezat celebrul tanc, reputat invincibil: Merkaba (pronunțat [merkava] în ivrit, de la căruța din vedenia lui Iezechiel, cum am arătat-o aici).

Iar Iranul ne-a dat Paradisul…

Și așa ajungem și la Paradis (Pardes). Una din noțiunile fundamentale date de Iran omenirii, inclusiv habotnicilor creștini, prin evrei, este Paradisul. Nu doar că termenul în sine, paradisul, “pairi-daiza”, (“pardes” în ebraică) este iranian (grădină împrejurată cu zid unde cresc rodiile), dar marele împărat al perșilor, Cirus, care i-a slobozit pe evrei din robia Babilonului, este singurul ne-iudeu din Biblie care e considerat de profetul Isaia ca fiind “unsul lui Dumnezeu”.

Altfel zis, Vechiul Testament îl consideră pe împăratul pers Cirus ca fiind egalul lui David și Solomon, într-atât mitologia zoroastriană a Iranului îi impregnase pe evreii din Babilon.

Tot din Iranul zoroastrian mai avem, printre multe alte noțiuni comune și azi, ideea de îngeri, precum și cea care avea să devină dominantă în creștinism de Împărăția Cerurilor. De aceea îl vedem pe Isus ca Împărat pe un tron, cu o întreagă curte de îngeri și Drepți împrejur, e o moștenire a imperiului iranian, imagine preluată de evrei. Iudeii nu concepeau noțiunea de Imperiu care domnește peste nații, nici grecii mai târziu, ei cunoscuseră doar regi. Imperiul ca noțiune eternă, transpus în ceruri, cu ierarhiile lui, vine din Iran.

Și tot de acolo, din Iranul zoroastrian, ne vine ideea pe care o credem superstiție creștină, de înger bun și înger rău, câte unul pe un umăr, la care ascultăm alternativ.

Unii ascultă doar la ăla prost și stricător, dar Zarathustra prevăzuse o mângâiere și pentru asta, numai că trebuie să fii deștept ca s-o pricepi, așa că ești prins într-o buclă care e doar făcătura ta.

Iar în Paradis cresc, desigur, rodii. Toate această excursie culturală pentru a reveni la ideea inițială: româna este singura limbă în care numele rodiei vine din greacă. În bulgară e luat din turcă (nar), unde vine din persană (anar). În portugheză vine din arabă (romã, roman). Faptul că în română rodia provine din greaca fanarioților arată că până la domnia acestora Țările Române nu cunoscuseră nici fructul și, evident, nimic din mitologia lui.