N-am să obosesc să spun că eu zic cu încăpățânare “viruși”, un plural firesc, iar nu odiosul “virusuri”, așa cum vor doctorii. Nu e firesc ca româna să fie singura limbă ce impune acestui simplu neutru latinesc, virus, două pluraluri.
Văd insistența absurdă că pluralul medical al lui virus, în sensul de agent patogen, trebuie să fie virusuri, spre deosebire de viruși, care ar fi doar pluralul virusului informatic.
Ei bine, virușii informatici au fost numiți metaforic și în glumă viruși, amintindu-i pe cei medicali. Nu sunt două cuvinte diferite. Asta a fost, insistent, metafora inițială.
Așa că spunem viruși în toate cazurile. Dându-i două pluraruri distrugi metafora inițială care a făcut ca programele nocive informatice să fie numite și ele viruși, ca virușii medicali, ca o boală care îți invadează computerul. Lucrul a fost făcut cu intenție și nu există niciun motiv ca să stricăm gluma si metafora, cum s-ar întâmpla disociind două pluraluri diferite. Diferențierea e inutilă, pedantă și stricătoare de glumă. Spunem doar: viruși.
Iată apoi un alt argment pentru care, în psihologia adâncă a limbii, în acele profunzimi iraționale unde se triază pleava lexicală, pluralul “virusuri” este total nenatural:
— terminația –uri e asociată, în inconștientul limbii noastre, neutrelor inanimate, tren-trenuri, dulap-dulapuri. Materie moartă, obiecte, lucruri (lucru – lucruri). Virusul, în schimb, e o formă de viață, poartă material genetic, virusul nu este materie moartă. Virușii se reproduc și evoluează, precum microbii. Percepem microbii ca pe ceva viu, activ, de aceea ar fi total nefiresc să spunem “microburi”, deși fonetic limba nu s-ar opune.
Sigur, au să sară unii pedanți să spună că virușii nu sunt totuși chiar vii. Noi o să-i ignorăm suveran pe acești călăi ai limbii, cum o să ignorăm și morocănoșenia ignorantă a călăilor de la Academie care insistă pe inutila și neumoristica diferențiere.
Nu există nimic viu în lexiconul limbii noastre cu terminația plurală -uri. Ar fi imposibil să spunem “delfinuri”, psihologia limbii o respinge. Delfinii sunt vii. Nici “țapuri” sau “berbecuri”.
Așa încât “virusuri”, de pus în categoria lui “becuri” și “moțuri”, lucruri, e refuzat de limbă. Dacă limba a simțit că “microb” e viu și l-a înmulțit în “microbi”, la fel “virus” e “viruși”. De-aia nu spunem “microburi”, că sunt vii.
“Virusurile” ar fi ca “mirosurile”, mirosurile nu se difuzează pe planetă și nu se înmulțesc de la sine. Virușii sunt însă precum cactușii. Se multiplică și înțeapă.
Cei care spun virusuri merită niște cactusuri în pat.
19 Responses to De ce “viruși” e pluralul firesc, iar nu odiosul “virusuri”…
te iubesc esti zeul meu sa moara papahagi si tot neamul lui muie academia muie toti intelectualii bășiți imi doresc schimbarea la fata a rominiei si dlul dan alexe este scaparea noastra ce ma bucur ca si pe mine ma cheama dan numai bine va doresc
Haha. Să ciocnim.
Vă înșelați: virusurile nu se reproduc, nu se multiplică (afirmații explicite), nu se înmulțesc de la sine (afirmație implicită).
În continuare mă iau doar de argumentație, fără să îmi dau cu părerea în privința pluralului corect.
1. Spre deosebire de virus, delfinul (berbecul/țapul/…) este în primul rând un individ, nu o categorie biologică (specie sau ceva mai larg) – când românul a spus „berbeci”, prin „doi berbeci” s-a referit strict la „doi indivizi din specia respectivă”, în timp ce „două virusuri” înseamnă ceva diferit: „două tipuri de virus”. Deci analogia cu delfinul și berbecul este greșită.
2. Multe elemente de taxonomie biologică sunt denumite prin substantive neutre (chiar dacă terminate în „-e”, nu neapărat în „-uri”): orzuri, orezuri, animale, mamifere, carnasiere, canid:canide, conifere, rozător:rozătoare ș.a.m.d. În toate aceste exemple, pluralul nu desemnează doi indivizi, ci două tipuri din acea categorie, la fel ca „virusuri”. Virusul este o categorie foarte largă, chiar mai generală decât animalul. (Faptul că majoritatea denumirilor se termină în „-e”, nu în „-uri”, ține de faptul că singularul lor nu se termină într-o consoană șuierată.) Sigur, aceasta nu înseamnă că „virus” ar trebui să fie neutru, dar înseamnă că ar putea fi neutru, nu e obligatoriu să fie masculin.
3. Argumentul „inanimatele se termină în «-uri»”, prin care încercați să combateți pluralul „virusuri” în cazul agentului patogen, conduce de fapt la concluzia că (și) virusul informatic ar trebui să aibă pluralul „virusuri”. „Viruși” în biologie, „virusuri” în informatică, exact ca în cazul lui „zmei” și „zmeie”.
4. Și în cazul lui „zmei/zmeie” ați putea invoca exact aceeași metaforă. Și în cazul lui „mausuri” – dacă și animalul ar fi „maus” în română, ar avea pluralul „mauși”, deci invocarea metaforei ar argumenta pluralul „mauși” și în cazul dispozitivului de computer. Și totuși, pluralele corecte sunt „zmeie” și „mausuri”, semn că nu e bai dacă se distruge metafora cu pricina.
5. Că virusurile sunt vietăți sau nu, ține de cum e definită materia vie. Dar CU SIGURANȚĂ următoarele categorii sunt constituite din materie vie: roiuri, stomacuri, vaccinuri (plus exemplele de mai sus, precum „orzuri”). Nu „doi roi”, nu „stomaci”, nu „vaccini”. Deci terminația „-uri” nu se rezumă, cum spuneți, la neutre inanimate, la materie moartă, ci vizează și ceva „mai viu” decât virusul. Desigur, nu sunt ființe, dar arată că românii au folosit terminația „-uri” și pentru materia vie.
6. Dacă considerați că afirmația „virusul nu este tocmai viu” nu ar însemna rigoare, ci pedanterie, atunci ar trebui să considerați pedanterie orice articol în care respingeți cu argumente (corecte sau nu) folosirea unui cuvânt. În special articolul acesta.
Io la maus îi zîc șoarec. Și la pluralul de la stomac stomace, cum e maț și mațe.
Dicționarele spun că e „stomacuri”: https://dexonline.ro/definitie/stomac
Exista si rictus, rictusuri.
Faptul ca albaneza nu e neo-ilira iar viezure, mazare nu sunt imprumuturi paleo-albaneze in substratul trac al limbii romane (si nici imprumuturi tracice in ilira) este dovedit si de lipsa aproape totala a influentei paleo-grecesti in limba romana. Exista doar 5-10 cuvinte paleo-grecesti dintre care cel putin unul exista si in albaneza (stur, din paleo-grecul styllos). Atat grecii cat si ilirii erau vecini imediati ai tracilor. Ba grecii chiar traiau si inconjurati traci, in Tomis, Kallatis, Histria etc. In plus grecii aveau un prestigiul si o civilizatie mult mai mari decat ale ilirilor. Nu are sens ca in limba romana (cu substrat tracic) sa nu existe o influenta paleo-greaca mai mare decat cea ilira, decat daca “viezure, mazare” nu sunt elemente ale influentei ilirice, ci tracice.
No bine, și brînza cui o lași?
Albanezii se pare ca sunt traci iar noi suntem albanezi latinizati.
Daca albanezii sunt totusi iliri, inseamna ca noi suntem iliri latinizati.
1. Conform wikipedia fonemul “h” din albaneza e identic sau foarte asemanator cu cel din romana (si sarbo-croata) dar diferit de cel din bulgara si greaca. “H”-ul grecesc si bulgaresc este acelasi ca Ach-Laut-ul nemtesc.
2. In albaneza exista articol nehotarat, ca si in romana (doar la singular, ca si in romaneste).
De asemenea in albaneza exista articol hotarat care se pune dupa substantiv si este unit cu substantivul (enclitic), ca in romaneste. In neogreaca exista articol nehotarat (doar la singular) dar exista si articol hotarat proclitic, care se pune in fata substantivului si nu se scrie intr-un singur cuvant cu substantivul. Deci articolul hotarat din neogreaca este la fel ca cel din limbile neo-latine si unele limbi germanice (germana, engleza si olandeza). In greaca veche si latina nu exista articol hotarat, nici nehotarat. In limbile slave nu exista articole, nici hotarat, nici nehotarat. Doar in bulgara exista articol hotarat, insa nu exista articol nehotarat. Articolul hotarat din bulgara este enclitic, la fel ca in albaneza si romana dar in bulgara nu exista articol nehotarat, spre deosebire de romana si albaneza.
Unii lingvisti sustin insa ca nu exista articol nehotarat in albaneza, deoarece acesta este formal identic cu numeralul “unu”. Deci in albaneza se spune “unu copac”, nu “un copac”, “unu casa”, nu “o casa”.
In albaneza exista si dublare a articolului, situatie asemanatoare (poate chiar identica) cu cea din limba romana. “Masina e A frateLUI meu”, “sfarsitul CELUI de-AL razboi mondial”, spre deosebire de bulgara.
De notat ca in limbile germanice care nu au avut niciun contact cu limbile neolatine (franceza/italiana), deci in suedeza, daneza, norvegiana, islandeza (probabil ca si in feroeza) articolul hotarat este enclitic, ca in romana, albaneza si bulgara.
[…] Lupta dintre asediatori și apărători nu se termină niciodată. Deodată, dinspre sud apare un grup de noi dușmani. Sunt mai mici, vin pe niște mașini mici și rezistente și au steaguri negre. Și sunt mult mai răi decât dușmanii noștri tradiționali, bacteriile. Bandiții ăștia mici sunt virușii (citește aici de ce se spune viruși și nu virusuri, cum spun cei de la televizor: https://cabalinkabul.wordpress.com/2020/03/10/de-ce-virusi-e-pluralul-firesc-iar-nu-odiosul-virusuri…). […]
Domnule Dan Alexe de unde vin următoarele forme ale verbului a fi în limba română :
Io îs, el/ea îi, ei îs? Îs doar simple prescurtări de la sînt, este?
De ce e considerat vulgar și incorect să folosesc “io” în loc de “eu”?
Vă mulțumesc!
1. Îs e o simplă pronunție scurtă, da. Așa cum el e < el este.
2. Româna pronunță pronumele personal pers. 1 < ego fie ca italienii: io, fie ca portughezii: eu. Decizia de a impune eu și a considera io ca incorect e pur arbitrară și o formă de centralism cultural, un soi autoritaris în limbă, cum s-a întâmplat și in Franța.
Mulțumesc pentru promptitudine!
Trăind în Spania de 6 luni am remarcat că ei folosesc natural și oficial, cuvinte care în limba română (echivalente lor) sînt considerate ba vulgare, ba incorecte, ba arhaisme. Yo/io, mujer/muiere, estirpe/stirpe, ladrón/lotru, etc.
Am remarcat de asemenea cuvinte cu origine comună al căror sens e divergent,un mic exemplu:
Cortar/a tăia
Acortar/a scurta
Tallar / a ciopli,a sculpta
Toate implicând prezența unei unelte tăietoare.
Ce parere aveti de aragaz , aragazuri?
Greșit profund, la rădăcină, din toate punctele de vedere
Nu insist, cauză pierdută din start
“Decât” 😃
[…] “Un test de maturitate (Reifetest) pentru societate” este titlul care ocupă întreaga pagină 1 din cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung. Cotidianul atrage atenția asupra unor gesturi domestice la care nu suntem atenți, dar care se pot dovedi periculoase. Astfel, dacă într-adevăr se pare, în lumina cercetărilor de până acum, că animalele par imune la virus și că deci teoretic nu putem lua boala de la drăguțul câine de apartament, nu același lucru se poate spune despre zgarda lui, care poate fi un autentic cuib de viruși. […]
Problema nu e pusă bine. Baiul e singularul, şi numai după aceea pluralul. Cuvîntul, de au vut fi moştenit de la străbuni, ne-au vut da *bîr, pl. *bîri. Cuvintele ce vin de la străbuni, pedig nemoştenite, unde sufixul “-us” se ţine în alte limbi, se deghizează în diminutiv pe rumâneşte, ca în “riţinuş” şi tot felul de nume de plânturi. Până şi cuvintele ungureşti în “-sz” se prefac în “-ş” pe rumâneşte. Am vut avea *virúş” la singular, “virúşe” la plural.
Orice cuvînt întră într’o limbă, e musai să nu pângărească limba unde întră.
Prea puțin contează ce susțineți dumneavoastră, Dan Alexe. Avem o academie română, avem norme și dicționare. Și mie mi se pare căpșune o formă forțată dar respect convențiile.
Problema e că ordinea apariției acestor două forme este tocmai inversă. A existat întâi virusuri, conform dicționarului din 1939 care nici nu menționează viruși. Ulterior au apărut computerele și în mediul nemedical a început să fie utilizată o formă mai apropiată de limbajul curent.
vírus n., pl. rar urĭ (lat. virus, suc, venin). Veninu boalelor infecțioase: virusu turbăriĭ. Fig. Veninu contagiuniĭ morale: virusu anarhiiĭ.
sursa: Scriban (1939)
Pe acest principiu ar trebui ca singura formă corectă să fie virusuri, folositã şi în informatică şi în medicină.
În final câteva exemple de cuvinte animate, categorii de oameni, animale sau părți anatomice, cu terminația “uri” la plural: maur/mauri, bour/bouri, taur/tauri, iepure/iepuri, cangur/canguri, mugure/muguri, ghiauri/ghiduri, gât/gâturi, nas/nasuri, c*r/c*ruri etc m-am plictisit să mai caut.
Urmatoarele pe lista: soarecuri, gandacuri (bugs), etc…
[…] De ce “viruși” e pluralul firesc, iar nu odiosul “virusuri”… […]