Cine va câștiga la Oscar 2020

Predicțiile mele sunt cam așa:

Best Movie: ‘1917’

‘1917’ nu trebuie văzut decât în sală, desigur. Da, sunt nouă filme în competiție, printre care Joker, apoi The Irishman (Netflix) al lui Scorsese și Hollywood-ul lui Tarantino. ‘1917’ însă e singurul care oferă un spectacol de cinema atât de grandios.

E o experiență cinematografică completă din toate punctele de vedere. Pe lângă impresionantul spectacol și munca cu camera, filmul mai are meritul, pentru Hollywood, de a fi în permanență, pe plan estetic, plin de trimiteri la filme trecute, de la Path of Glory al lui Kubrick, până la recentul  ‘Dunkirk’, un fals documentar, un film mai degrabă ca un joc video, despre care scrisesem aici o scurtă cronică. Nimic din asta în ‘1917’, care e un spectacol total, de la cinematografie și efecte până la muzică și jocul actorilor (cu un mic bemol: scena în ascunzătoare cu țărăncuța franceză atât de curată și frumoasă și purtătoare de bebeluș prin ruine, de nu-ți vine să crezi o secundă).

Apoi, felul în care e filmat pentru a da impresia turnajului într-un singur shot, o singură lungă scenă, urmărind personajul soldatului-ștafetă prin toate elementele (pământ, aer, foc și apă) este într-adevăr uluitor. Sigur, tehnica mai fusese aplicată și în Birdman, al lui Iñárritu, care luase Oscarul în 2015, dar acela nu avea efecte de un realism halucinant ca aici.

Și, desigur, fiind un film atât de complet, el nu trebuie văzut decât în sală, cum am făcut-o de altfel, lipit de fotoliu în întuneric, iar nu pe cine știe ce ecran de computer sau, Doamne ferește, cum implora Scorsese să nu facă lumea cu Irishman, pe un telefon!

Best Director

Același, desigur. Sam Mendes merită de departe Oscarul pentru acea halucinantă coregrafie. El, iar nu Tarantino care face doar Tarantino, sau Scorsese, care nu va primi pentru că Academia și-ar ridica lumea în cap că iar premiază un film de Netflix, în loc să recompenseze „adevăratul” cinema. De altfel, Sam Mendes a mai primit premiul pentru regie, acum exact două decenii, cu American Beauty, film care nu a meritat atâta apreciere.

Best Actor

Cred că nu există niciun dubiu că va fi Joaquin Phoenix pentru rolul din Joker.  Am scris despre Joker că e repetitiv nu doar prin jocul lui Phoenix, care ne hipnotizează cu cușca lui toracică de schelet, ci și prin succesiunea de scene de umilință cotidiană care se acumulează fără a explica declicul criminal final. Pe latura înspăimântătoare, era oricum greu de depășit ceea ce făcuse defunctul Heath Ledger in “The Dark Knight”.

Am spus în cronica filmului că “Joker” nu va declanșa, cum I s-a reproșat, o revoluție anticapitalistă. Dimpotrivă, “Joker”este o întreprindere pur capitalistă. În capitalismul funcțional, totul e scos la mezat, incusiv simbolurile, idealurile și  ideologiiile, dacă vânzarea se face pe față, legal, creativ și ludic. Gloata piticilor de grădină ai dreptei românești țipă a sacrilegiu de parcă ar fi fecioare cubaneze bocind leșul lui Che Guevara. Nu-și imaginaseră că ideologia lor chiar poate fi aplicată coerent și inteligent și că în capitalismul real moaștele sunt de vânzare.

Cronica completă a filmului Joker e aici.

Best Actress

Renee Zellweger în “Judy”, la egalitate de șanse cu Charlize Theron în “Bombshell”.

Cea dintâi e limpede de văzut de ce are toate șansele : Hollywoodului îi plac filmele despre sine, mai ales când e vorba de un biopic muzical. Charlize Theron este însă magistrală în “Bombshell”, care are avantajul că fiind despre hărțuiala sexuală, pe fundalul afacerii Weinstein, ar trebui să-i facă pe membrii juriului să arate că au conștiință politică.

Afară de cazul în care nu se vor decide pentru actrița de culoare Cynthia Erivo, din “Harriet”, cum au făcut-o în 2014 cu Lupita Nyong’o, pentru rolul său deplorabil din deplorabilul 12 Years a Slave (un manifest cu zorzoane înlăcrimate și sclavi negri rași proaspăt, cum scriam atunci).

Best Supporting Actress

Cel mai probabil Laura Dern în Marriage Story, deși ar merita de departe Margot Robbie din Bombshell, care pe deasupra mai joacă minunat, deși Tarantino a pus-o să facă un rol tâmpit și în “Once Upon a Time… in Hollywood”, prefăcându-se proastă (ceea ce Sharon Tate nu era).

Best Supporting Actor

Aici, fără nici cea mai mica îndoială, va lua Brad Pitt, pentru rolul lui din detestabilul film al lui Tarantino. Cum o scriam atunci, Brad Pitt e magic acolo, dar asta se întâmplă în ciuda scenariului inept și a dialogurilor stupide, se întâmplă în ciuda scenelor anoste, inutile, care nu se mai sfârșesc.

Cronica completă a filmului “Once Upon a Time… In Hollywood” e aici.

Best Foreign Movie

Aici este unanimitate în presă în a alege Parasite, filmul sud-coreean despre o familie umilă care reușește să se strecoare în viața unor bogătași. The Guardian, la Londra, îi dă un maximum de cinci stele și scrie că este un film shakespearian, care te lasă cu gura căscată. Mai mult de atât nu se poate spune. Unii afirmă chiar că ar merita premiul de Best Movie, scurt.

Dacă Parasite nu ar fi fost un asemenea tsunami, e sigur că Dolor y gloria al lui Almodovar ar fi meritat. Să zicem că încă mai domnește un suspans aici.

În schimb, cum am mai scris, La Gomera al lui Cornelui Porumboiu, care fusese propus, n-a fost nominalizat. (Nici filmul lui Radu Jude Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, propus în 2018, nu fusese nominalizat.) Săptămâna trecută, vineri am mai scris și despre cum sprijină UE cinematografia și de ce intervine în cultură, dând chiar exemplul filmului lui Porumboiu.

Best Sound Editing & Best Visual Effects

Cel puțin una din acestea (pe merit) pentru Star Wars, The Rise of Skywalker. Altminteri, s-a încheiat saga Star Wars. Nici nu mai știi ce valorează cinematografic un asemenea produs cum e ultimul episod. Este oare un film bun? Ei bine, ajuns în stadiul ăsta de mitologie închegată ajungi să spui că nici nu mai contează calitățile estetice. Dorești doar să fii sedus, să-ți lepezi scepticismul / neîncrederea specifice publicului în fața noutăților.

Am scris pe larg despre acest ultim episod, și din punct de vedere mitologic, și psihanalitic, și cum nu există o variantă “autentică” a mitului.

Cronica completă a filmului aici.