Am stat și am văzut și eu cele trei ore de imagini montate de oamenii Recorder : “30 de ani de democrație”. Mi se reproșase că am zis că nu văd rostul unui film documentar de trei ore despre cele trei decenii de după Revoluție, film despre care aflasem că ignoră, sau lasă deoparte, cu totul perioada USL, și anume uniunea monstruoasă, începând din 2012, dintre PNL și PSD, care a distrus România acestui deceniu.

Dar pentru că mi s-a reproșat că vorbesc așa fără să-l văd, am stat să mă uit, complet, la cele trei ore, ba chiar am și revăzut apoi câteva secvențe. Așa că iată ce am de zis :

  1. E un reportaj dezlânat, părtinitor și deformant

Este un reportaj de tip TV, așadar, nu un film documentar. E un discurs politic ilustrat cu imagini, unde vocea care citește comentariul ne spune ce să credem și să înțelegem.

Are uluitoare scăpări și șocante și insultătoare modalități de a trata realitatea. Sigur, fiecare și-a găsit ceva ce lipsește acolo: Regele Mihai, sau mizanscena criminală care căuta să provoace ură etnică la Târgu Mureș, sau protestele cu Roșia Montana. Toate acestea lipsesc, deși au fost evenimente importante. Dincolo de asta are însă alte lucruri total scandaloase:

Este inacceptabil să-l faci pe Petre Roman narator al unei bune părți din film fără să spui cine a fost Petre Roman, primul prim ministru al noii Românii, care a fost rolul lui nefast și în ce fel el era ceea ce Le Monde numea chiar atunci, la Revoluție, în decembrie 1989: “Un marxist gorbaciovian“, un om „tipic pentru acele generații de intelectuali crescuți în seraiul marxist și care, în ciuda decăderii regimurilor din est, au continuat să creadă că o a treia cale este posibilă”. Petre Roman, împreună cu Ion Iliescu și Virgil Măgureanu și alții care azi nu mai sunt printre noi au organizat asasinarea rapidă a lui Ceaușescu pentru a-i închide gura și a prelua ei puterea.

Fără asta tânărul spectator nu înțelege că Frontul Salvării Naționale al lui Iliescu, care avea să ducă la PSD-ul lui Năstase și Dragnea, a fost doar continuatorul structurilor Partidului Comunist combinate cu cele ale Securității.

Or, ce vedem în film? Petre Roman e narator, intervievat bonom de la început până la sfârșit, fără ca tânărul spectator să știe ceva din toate astea, dar la minutul 37 apare chiar Virgil Măgureanu însuși, care ne spune, de pildă, că destui ofițeri de Securitate au devenit oameni de afaceri, când el, Măgureanu, a devenit șeful Securității în virtutea faptului că a fost unul dintre cei care l-au omorât pe Ceaușescu. Și că el era șeful securității când au fost aduși minerii și când s-au organizat ciocnirile interetnice regizate de la Târgu Mureș (absente din film).

Ni se spune să admirăm filmul ăsta pentru că deschide ochii tinerilor asupra a ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace, când de fapt trei dintre cei care l-au omorât expeditiv pe Ceaușescu: Iliescu, Roman și Măgureanu apar în film doar ca figuri istorice sau naratori!

Despre Iliescu aflăm, începând de la min. 7, doar că el a ieșit dintr-un fel de confuzie și „a preluat conducerea țării”. Dar Iliescu nu a “ieșit din deșert” și nu a „preluat conducerea țării profitând de lipsa de repere”, cum ni se spune. Filmul așadar demarează pe o confuzie, o minciună, sau o mare naivitate.

La fel, la min. 9.30 aflăm că Iliescu ar fi căutat de la inceput o poziționare față de Moscova si vedem o poza cu el si Gorbaciov, dar nu ni se spune că Iliescu a fost coleg de facultate cu Gorbaciov la institutul Molotov în anii 1950 și că Ceaușescu nu s-a atins de el pentru că el, Iliescu, era omul lui Gorbaciov în România. Nici că tatăl lui Petre Roman, Walter, a petrecut războiul la Moscova. Oamenii aceștia par, în acest film de trei ore, a fi ieșit din senin, iar Petre Roman e chiar fir conducător o bună parte din film.

Ansamblul pare chiar a contribui la o întreagă ofensivă de reabilitare a lui Petre Roman, căci el mai apare, narator surâzător, și într-un recent documentar franțuzesc despre Revoluție și căderea lui Ceaușescu: “LE PROCÈS DES CEAUSESCU: UNE RÉVOLUTION VOLÉE” (documentar de Vincent De Cointet, 2019). Acolo filmul începe de asemenea cu un interviu cu Petre Roman, după care trece la mărturia celor care ne sunt prezentați ca opozanți (!): Stelian Tănase și Gelu Voican Voiculescu (!!!).

Să zicem că francezii nu știau toate astea. Dar e inadmisibil ca într-un film românesc de trei ore care începe cu răsturnarea lui Ceaușescu, în condiții tulburi, de către Securitate, Petre Roman să apară ca un cavaler alb și un martor neutru, de-a lungul filmului.

Să-l pui acolo pe Petre Roman este deja o insultă, dar să-l lași, la min. 20, să se laude că el l-a salvat pe Corneliu Coposu de la linșarea organizată tot de Securitatea lui Roman și Iliescu și Măgureanu este iarăși o insultă pentru privitor.

Și la fel, e o insultă pentru privitor să-i lași pe cei tineri să creadă că Adrian Năstase ar fi încercsat nobil să se sinucidă, când de fapt totul a fost o mascaradă, cu complicitatea unor doctori apropiați PSD și ulterior puși sub acuzare pentru asta, ca să-l facă pe el să scape de o meritată închisoare.

La fel de nejustificat este firul narativ pițigăiat și părtinitor al lui Cristian Tudor Popescu, mult prea prezent și gol în spuse. Dar manipularea ideologică (sau părtinirea naivă) devine flagrantă când vedem că autorii filmului trec cu totul sub tăcere rolul nefast al PNL-ului, al partidului National Liberal, începând din 2012.

Da, este inadmisibil să te întinzi pe bișnițăreala lui Vanghelie și pe interviuri vechi cu S.O. Vîntu și să nu spui că PNL-ul lui Orban și Iohannis s-a aliat cu PSD-ul lui Dragnea și Ponta pentru a distruge statul de drept in 2012.

La fel, e inadmisibil ca vocea crainicului să spună, neutru și tern : “Traian Băsescu a reușit să risipească toate speranțele pe care românii si le puneau in el’’ trecând cu totul sub tăcere faptul că alianța PNL cu PSD era în acel moment rușinea Europei si că Romania a fost discutată pentru asta in Parlamentul European, unde Victor Ponta nu era primit… sau că impostorul șef PNL Crin Antonescu și-a realizat scurtă vreme visul care îl istovea de a fi președintele uzurpator al României, marionetă ridicolă și dezarticulată în fața misiunii FMI-ului.

Așa încât nu e valabil argumentul, în apărarea acestui „obiect vizual” al Recorder, sau acest „lucru montat”, să spui că este un produs didactic și că îi învață pe tineri cum au fost cele trei decenii. Îi învață o perspectivă deformată și falsă, îi învață că Petre Roman și Virgil Măgureanu sunt persoane decente și oneste care pot fi intervievate (dar nu aflăm că ei l-au omorât pe Ceaușescu), că Băsescu era rău (dar nu știm de ce), însă nu aflăm că PNL s-a aliat cu Dragnea și Ponta, șubrezind statul de drept în România.

Ar fi fost foarte important să aflăm, în a treia oră a filmului, că acest al treilea deceniu, începând din 2011-2012, a fost dominat de procesul destabilizării României declanșat de alianța împotriva firii a unui partid presupus de dreapta — PNL– cu mafia populistă, presupusă de stânga — PSD — și că împreună ei au declanșat atunci un eșuat puci parlamentar, ceea ce a dus vreme îndelungată la izolarea României în Europa, înainte ca alianța lor — USL —  să se rupă, din motive de împărțire a puterii, făcând ca PNL să se acopere apoi cu zdrențele virtuoase ale “opoziției”.

La fel de important ar fi fost să aflăm că PNL nu și-a făcut niciodată mea culpa pentru alianța cu Dragnea și Ponta împotriva instituțiilor statului, ba chiar, atunci în 2012, împotriva instituțiilor europene, care au apărat din afară ordinea și legea în România, șubrezite în interior de partidul lui Antonescu, Orban și Iohannis.

  1. Estetica „filmului”

De aici pornisem, de la faptul că inițial nici nu voiam să-l văd, aflând că durează trei ore și că PNL-ul nici măcar nu e menționat. Spuneam așa:

Trei ore înseamnă că filmul are în el cel puțin o oră și jumătate de balast, de încărcătură inutilă. Faptul că acoperă 30 de ani (si, cum am văzut, nici măcar nu o face corect) nu este o justificare. Un film despre secolul XX n-ar trebui să dureze 10 ore pentru că acoperă 100 de ani. Trei ore înseamnă că filmul e făcut fără un plan și că fie nu are nimic de dovedit, nu prezintă o structură și o idee precisă în spate, fie pretinde că-l lasă pe spectator să-și facă o idee, dar atunci n-am nevoie de selecția lor. Găsim alte zeci de ore de imagini în alte părți.

De altfel, bună parte din cele trei ore e compusă din inutile și repetitive intervenții ale unor personaje neinteresante pentru construcția și structura filmului: nu aveam nevoie să auzim opiniile neinteresante, sau rău formulate, sau fără legătură cu firul narativ, ale lui Văcăroiu, Stolojan, Liiceanu, Andrea Esca sau Alison Mutler și alți jurnaliști cu care se umple, pe fond negru, spațiul dintre secvențele de arhivă.

Un documentar rămâne tot un film, ca și o ficțiune, și ar trebui să aibă o estetică și o rigoare structurală și narativă, dincolo de eventuala teză sau idee din spate. Un documentar deschide o temă și lansează o reflecție, după care spectatorul continuă singur cugetarea estetică sau politică. El nu te îndoapă cu o masă de informații si imagini și bucăți de interviuri, ca cele conținute aici în trei ore, cantitate ce nu poate fi reținută de spectator, ceea ce înseamnă că ea n-a fost structurată și că doar îmi e prezentată în vrac, cronologic sau cum a ieșit la montaj. Cu un program politic definit, cum am văzut, prin ocultarea totala a PNL-ului.

Dacă se argumentează că asta au găsit semnificativ să păstreze autorii, trei ore din miile de ore de imagini ce acoperă 30 de ani, atunci se poate argumenta că puteau reține doar o oră, sau 30 de minute, scoșțnd interviurile inutile și întărind structura narativă, ceea ce se pare că n-a fost cazul. Dar puteau totuși să ne spună că unii din cei intervievați, care ne explică ce pretind ei că s-a petrecut, sunt de fapt cei care l-au omorât pe Ceaușescu și care au condus ulterior țara, prefăcându-se că au “emanat” din “Revoluție”.

  1. Nu sunt mulțumit să văd că aveam dreptate

Nu sunt mulțumit deloc să văd că aveam dreptate. Cu totul altceva este când ai de-a face cu un film cum a fost Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu al lui Andrei Ujică, unde avem o structură și o estetică și un tratament tematic coerent al imaginilor. Aici descopăr doar o magmă vag cronologică, părtinitoare, dezlânată și lungă, din care lipsesc hălci esențiale de realitate istorică. Nu, tinerii nu învață adevărul din filmul ăsta. Învață ce vor să audă politicienii din PNL, învață că Petre Roman și Virgil Măgureanu sunt persoane onorabile, învață că Iliescu a ieșit din neant si a preluat puterea rezultată din “haos”.

Despre lupta din serviciile secrete avem doar niște aluzii, privind unii marginali care s-au îmbogățit și până la urmă au pierdut, dar nu despre felul în care oamenii serviciilor au infiltrat toate partidele și că mafia lemnelor și a defrișărilor, de pildă, a funcționat sub toate guvernările..

Tehnic, așadar – filmul e școlăresc, demonstrativ și chiar rău făcut. Nici nu este de fapt un film, termenul de “film” e abuziv aici, este un discurs sprijinit cu imagini. Iar informația din el e părtinitoare si deformată.

Și pornind de aici, iarăși – acest obiect vizual nu își justifică lungimea.

Din nou amintesc vorba de duh a bătrânului producător evreu Meyer (sau poate era Goldwyn, nu mai știu, din duo-ul Goldwyn-Meyer), care, când a fost întrebat de durata ideală a unui film a spus: — „Durata ideală a unui film e durata rezistenței bășicii umane.”

Dar măcar să fi fost trei ore de montaj neutru și onest și corect informativ.