Metafora roții și a buricului într-o traducere anglo-saxonă din Boethius cercetată de Adrian Papahagi

În textele și notele sale despre receptarea medievală a lui Boethius (Boethiana Mediaevalia: A Collection of Studies on the Early Medieval Fortune of Boethius’ Consolation of Philosophy, Bucureşti : Zeta Books, 2010) Adrian Papahagi remarcă ciudățenia unei adaptări anglo-saxone a textului filozofului roman: în Consolatio Philosophiae, cartea a IV-a, Boethius caută să explice relația dintre destin și providență și folosește pentru asta imaginea unor cercuri concentrice. Centrul, punctul median este Dumnezeu, iar credincioșii sunt tot mai stabili și se mișcă (se învârt) tot mai puțin pe măsură ce cercul lor e mai apropiat de centru. E de la sine înțeles că cei din centru vor fi statornici, iar cei de pe circumferința externă se vor învârti ca la bâlci și se vor afla departe de Dumnezeu.

Nam ut orbium circa eundem cardinem sese uertentium qui est intimus ad simplicitatem medietatis accedit ceterorumque extra locatorum ueluti cardo quidam circa quem uersentur exsistit.

Textul e limpede și simplu, imaginea e clară. Cu toate astea, traducătorul anglo-saxon (textul e atribuit tradițional regelui Alfred cel Mare, † 899) a folosit altă metaforă, cea a unei roți de căruță, a spițelor și a osiei. Acolo în textul saxon, Dumnezeu este osia (eaxe = axul); apoi, butucul (nafa, nafu) care fixează spițele pe osie în mijlocul roții reprezintă credincioșii cei mai apropiați de Dumnezeu; spițele însele (spacan) sunt oamenii de mijloc, cu credința moderată; iar pe circumferință (felge, obezele) vor fi agățați, precum la Boethius pe cercul extern, destrăbălații ca mine și ca voi.

(Trebuie spus că ceea ce numim convențional Old English era un snop de dialecte saxone mai apropiate de frizona de azi din Germania și Olanda decât de engleza modernă și numite „anglo”- saxone pe la anul 800 de Paul Diaconul, autorul istoriei longobarzilor, doar pentru a le distinge de saxona de pe continent.)

Diferența iconografică spațială introdusă de traducătorul saxon e ciudată și greoaie, iar Papahagi, pe bună dreptate, se întreabă de ce a înlocuit el elegantele rotocoale circumcentrice ale lui Boethius, imagine pur platoniciană, printr-o roată de căruță cu spițe (waenes hweol, în engleza modernă: wagon’s wheel, unde waen = wagon, hweol = wheel): wænes eaxe hwearfiað þa hweol — “ca o roată ce se învârte pe osia unei căruțe”.  

Ei bine, răspunsul se află chiar în buricul textului: traducătorul va fi fost pur și simplu marcat de imaginea roții și a carului din vedenia lui Iezechil, una din cele mai puternice metafore vizuale din Vechiul Testament.

Supoziția noastră e întărită lexical de faptul că textul traducerii, pe lângă aceea că introduce inutil o căruță (waen), când roata (hweol) singură ar fi fost de ajuns, mai folosește și termenul nafa pentru butucul care ține osia în mijlocul roții carului. Or, nafa diminutivat, nafela, este buricul, ombilicul, navel în engleza modernă. Știm însă din traduceri ulterioare ale Bibliei în Middle English (Biblia lui Wycliffe) că buricul (nawle în middle English) apare și în alte locuri în textul lui Iezechiel: And whanne thou were borun, thi nawle was not kit awei (And when thou were born, the navel was not cut away = Et quando nata es, in die ortus tui non est praecisus umbilicus tuus = Și când te-ai născut, buricul nu ți-a fost tăiat.)

(Toți acești termeni saxoni ai economiei domestice: nafa (buricul roții de căruță, dar și al omului), waen (căruța), spacan (spițele) și, desigur, hweol (roata) sunt prezenți, cu echivalentul lor latin, în Vocabularul arhiepiscopului Aelfric din Eynsham, pe la anul 1000, probabil unul din editorii Hextateuhului și care nu trebuie confundat cu exactul său contemporan, de asemenea lexicograf biblic, Aelfric din Abingdon, devenit arhiepiscop de Canterbury, deși prezentul cititor îi poate confunda liniștit, căci Papahagi, în text și la Index și bibliografie nu menționează pe nici unul din acești Aelfrici lexicografi.)

Același nafa, așadar, în textul Old English („anglo”-saxon) al traducerii din Boethius dar și în Middle English al Bibliei lui Wycliffe desemna și buricul (nafela), dar și miezul osiei roții de căruță, the hub, în engleza de azi. Sigur, nu posedăm traducerea lui Iezechiel în anglo-saxonă (Old English), dar cunoscând conservatismul călugăresc ne putem imagina că “nafa” va fi fost prezent din primele traduceri. Precum e prezentă acolo și căruța, waen. Or, buricul însuși este ca o roată mai mică cu spițe, precum butucul roții în mijlocul spițelor. De aceea, introducând roata și căruța (absente în textul latin) lui Iezechiel în traducerea din Boethius se rămânea într-un corpus imagistic familiar traducătorului și cititorilor (sau ascultătorilor).

Imaginea roții lui Iezechiel e de altfel o constantă în imageria mistică britanică până în epoca modernă a franc-masoneriei, până la marele mistic cabalist creștin rozicrucian Robert Fludd, de pildă:

Gravură din Utriusque Cosmi, Maioris scilicet et Minoris, metaphysica, physica, atque technica Historia de Robert Fludd (Robertus de Fluctibus), 1624.

Ea se apropie în același timp și de cea figurată în manuscrisele lui Boethius așa cum au fost reproduse chiar de Papahagi (cf. mai jos):

Nimic mai banal, așadar, decât a ne imagina că traducătorul anglo-saxon, cel mai probabil un călugăr, a folosit, pentru a reda imaginea cercurilor concentrice ale lui Boethius, o imagine mai familiară lui și cititorilor lui, cea a roții și a carului lui Iezechiel (și a buricului).

Imagine care a bântuit vreme de multe secole și misticismul ebraic, cel al Cabalei (care l-a influențat de altfel pe britanicul Fludd), căruța lui Dumnezeu cu roțile ei cu multe spițe din vedenia lui Iezechil numindu-se în ebraică merkaba, termen preluat, mai întâi probabil ca o glumă de inițiați, de către inginerii și militarii israelieni pentru a-și boteza celebrul tanc, reputat invincibil: Merkaba (pronunțat [merkava] în ivrit).

Iar roata lui Iezechiel e mult iubită și în Gospel, desigur:

— Oh, Ezekiel saw the wheel !… (cântat aici de… The Charioteers, Căruțașii)

Cartea lui Papahagi va rămâne cu puțini cititori, desigur. Dacă vreodată s-ar căuta lărgirea publicului, aș sugera adăugarea unor referințe mai pop, precum faptul că în hilarul roman al lui Anatole France La Rôtisserie de la reine Pédauque (tradus în română Ospătăria La regina Pédauque), personajul abatele Coignard nu se separă niciodată de volumașul lui din De consolatione philosohiae al lui Boethius… până în momentul nocturn în care, consolându-se filozofic și recitând boețhian, bunul abate cade într-o baltă și se apucă să înjure luna, “astru obscen, viclean și libidinos”. Luna ca un buric în roata firmamentului nocturn din care vine spre noi, huruind, cumplita căruță Merkabă.

Despre frumusețea textului lui Iezechiel și felul magic în care a fost tradus în română de Gala Galaction am mai scris și aici:

“Zarnacadeaua de câmp” în Cântarea Cântărilor, cea mai erotică scriere din istorie