Nietzsche și Zarathustra în Iran

— “Ce subtil a fost Dumnezeu, învățând greacă atunci când a dorit să devină scriitor, — dar neînvățând-o foarte bine.”
(Nietzsche, Dincolo de bine și de rău, 1886)

— “Es ist eine Feinheit, dass Gott griechisch lernte, als er Schriftsteller werden wollte, — und dass er es nicht besser lernte.”
(Nietzsche, Jenseits von Gut und Böse, 1886)

Azi fiind aniversarea lui Nietzsche (născut pe 15 octombrie 1844), repet câteva lucrușoare despre recuperare și despre cum filozoful nostru ar fi disprețuit profund nazismul, dar și despre recepția lui Nietzsche în republica teocratică a Iranului, cultura de origine a lui Zarathustra.

Că Nietzsche n-a avut nimic de-a face cu vreun fel de ideologie gregară a fost subliniat încă din anii 1930, de către Georges Bataille, care intr-un text din 1933 intitulat “Nietzsche et les fascistes” o ridiculiza pe sora filosofului, Elisabeth Foerster-Nietzsche, care tocmai îi oferise lui Hitler bastonul cu lamă (canne à epée) al lui Nietzsche.

Or, Nietzsche, filosemitul, a refuzat întotdeauna ideologiile gloatei, precum fascismul sau hitlerismul. Zarathustra, Supraomul, der Übermensch, era un anarhist, precum omul revoltat al lui Camus, anarhist de stânga care nu recunoaște nici autoritatea Bisericii, nici a fanatismului majorității manipulate. Pe Nietzsche, umanist si filosemit, l-ar fi trimis Hitler în lagăr.

Mort fiind, naziștii au recuperat abil conceptul de Supraom, der Übermensch, care era de fapt opusul lor.

Acum: mi-am pus întrebarea cum ar fi putea fi percepută gândirea supraomului anarhist Zarathustra într-o țară totalitară precum Iranul, unde ideologia oficială este nu doar un fascism teocratic, dar unde orice formă de critică a religiei este strict interzisă?

Ei bine, cei care trăiesc intr-un sistem totalitar au un avantaj asupra oamenilor obisnuiti: poseda instinctiv tehnici de fofilare ideologica, de evitare a capcanelor discursului oficial si stiu sa foloseasca o serie de complicate coduri de comunicare prin care poate transmite mesaje ce nu au, aparent, nimic de-a face cu continutul efectiv al comunicarii.

Un filosof iranian a publicat recent, la Teheran, o traducere persana a lui “Așa grăit-a Zarathustra” a lui Nietzsche. Descoperind cartea, m-am repezit asupra ei pentru a vedea (credeam ca stiu raspunsul dinainte) cum a fost hacuita si cenzurata. Desigur, nu ma asteptam ca discursul despre Supraom sa fi fost cenzurat, intrucat iranienii au – si au avut intotdeauna – un complex de superioritate fata de toti turcofonii si arabofonii vecini, asa incat glorificarea Supraomului nu contine nimic care sa contravina ideologiei oficiale. Nu, ma gandeam la tulburatoarea fraza “Dumnezeu a murit”, prin care Zarathustra cauta sa-si transmita extazul ateu de om responsabil de propriul sau destin si neincarcat de nici o ideologie. Cum sa publici in Iranul teocratic, condus de mollahi fanatizati, fraza “Dumnezeu a murit“?

Pana si pornografia ar fi mai acceptabila decat o asemenea blasfemie. si, desigur, ma gandeam deja ca reprezinta o absurditate si un gest inutil sa publici o traducere din Nietzsche din care lipseste tocmai fraza ce condenseaza esenta insasi a gandirii acestuia.

Iata insa ca – surpriza incredula! – textul se dovedeste a fi complet, pana la ultima virgula, iar fraza radioactiva e acolo, la randul ei completa: Pai, se mira Zarathustra, in persana, dupa ce se intalneste cu pustnicul habotnic, pai cum e posibil ca acest intelept sa nu fi auzit ca… si aici, intr-adevar, vine afirmatia ca Dumnezeu a murit… insa geniul traducatorului iranian a fost de a pune Dumnezeu intre ghilimele!…

خدا” مرده است“

Fraza nu e asadar: Cum de nu știe că Dumnezeu e mort, ci: Cum de nu știe că “Dumnezeu” e mort!… – خدا” مرده است“ – Doua mici semne tipografice, doua ghilimele, inaudibile la lectura cu voce tare, din care cenzorii au inteles cu totul altceva.

Este o performanță intelectuala remarcabila si eleganta a obtine publicarea unui text atat de exploziv pentru o dictatura teocratica si a trece prin cenzura gratie unei simple perechi de ghilimele. Asta pune in lumina in acelasi timp natura complexa a mentalitatii iraniene. Atunci cand citim – sau cand anumiti experti ne spun – ca opozitia iraniana nu cauta sa zdruncine natura teocratica a regimului, ca nimeni nu doreste abolirea republicii mollahilor si ca nimeni nu vrea expulzarea lui Dumnezeu din politica, lucrul poate fi rezumat simplu: iranienii nu vor (deocamdata), intr-adevar, sa se descotoroseasca de Dumnezeu; vor insa sa-l puna in ghilimele.

Iar despre Iran și despre cuvinte iraniene în română, am mai scris, printre altele, aici:

Un gând despre Iran…

.