În cartea sa despre posibila origine cumană a Basarabilor, Neagu Djuvara evocă o posibilă etimologie iraniană, persană, a numelui Basarab.
Nefiind lingvist, Djuvara nu se aventura prea mult în etimologii, însă o vom face aici.
Mai întâi însă, să vedem dacă ar fi plauzibilă istoric și cultural o etimologie iraniană a numelui Basarab. Răspunsul este da, desigur.
Cumanii erau turcofoni. Cunoaștem relativ bine limba lor. Teoria lui Djuvara este că familia Basarabilor ar fi fost de origine cumană, deci turcofonă, cumanii fiind un trib turcic creștinat, care domniseră peste un enorm imperiu, de la Dunăre până în Asia Centrală, inclusiv în câmpia Bărăganului, și a căror limbă ne e bine cunoscută datorită acelui dicționar și ghid de conversație descoperit providențial, Codex Comanicus, despre care am mai scris aici.
Așa cum am arătat-o, limba cumanilor are cel mai probabil un descendent în limba kumîcilor de azi, popor turcic de la poalele Caucazului, în Daghestan. Tot așa, de la cumani ne-a rămas termenul oină, dar și o denumire geografică precum Teleorman. Tot de la ei avem nume de persoane precum Coman sau Comănescu, la fel: Kun în maghiară (Kun < Kuman) și nume de locuri precum Comana în România, Kun în Ungaria sau Kumanovo în Macedonia de azi.
Cumanii se convertiseră la catolicism iar despre clasa superioară știm că era bilingvă, vorbind și persana, acea franceză a orientului, adusă de ei din lunga ședere anterioară în Asia Centrală, unde sub forma numită tadjikă persana (farsi) e vorbită până astăzi de milioane de oameni.
Știm că nobilimea cumană era și persanofonă pentru că ni s-a păstrat acel ghid de conversație însoțit de un dicționar în trei limbi: cumană-persană-latină numit Codex Comanicus. Chiar și bulgarii turcofoni ajunși la sud de Dunăre fuseseră iranizați, cum o arată numele atestat al hanului lor Asparuh, în persană: Calul Luminos (Asp = cal; ruh = lumină). Așa încât, este foarte natural ca anumite regiuni atinse de cumani să fi fost numite de ei în persană (farsi).
De la bun început se impune o precizare: Basarabia istorică nu este întreaga Moldovă de dincolo de Prut, ci este doar ceea ce turcii numeau Bugeacul, altfel zis zona de stepă și mlaștini de la nord de Delta Dunării și nordul Mării Negre, cu Tighina și Akkerman, zonă care nu intră în componența Moldovei actuale. Basarabia istorică nu face astăzi parte din Republica Moldova pe care românii o numesc Basarabia, Besarabia. Basarabia au fost zonele de câmpie și mlaștini din capul apei Dunării și de pe malul Mării Negre, Bugeacul.
Acum, etimologia alternativă propusă ca venind chipurile din cumană și dată ca însemnând “părinte și domn”, de la basar: a domni, și aba: tată, e absurdă și artificială. În schimb, vom vedea de îndată că denumirea Basarab, Besarab se explică imediat prin persană. Ea nu înseamnă altceva decât:
— în capul apei sau: — în marginea apei – ba-sar ab (ba-sar – e- ab).
Acum toată lumea o să învețe pe loc puțină persană/farsi, sau măcar cuvântul ab = apă. În primul rând, limba persană nu s-a modificat deloc din secolele XII – XIII încoace. O știm pentru că avem atâtea inscripții, acte scrise, hârțoage de curte și comerciale și monumente literare precum uriașa epopee Shah Nameh, Cartea Regilor, a lui Firdusi.
ba-sar ab (ba-sar – e- ab) = în capul apei. Așa se spune și nu se poate spune altfel, atât în persana de azi (farsi) cât și în cea de acum șapte-opt secole pe care o descoperim în Codex Comanicus:
Ab, آب, este apa în persană. Ca apa din română, da, și nu e de mirare. Persana este o limbă indo-europeană, iar ab e înrudit cu latinescul aqua, de unde românul: apă. Așadar, în persană/farsi: ab = apă. De aici vine și numele Punjabului, regiunea celor cinci râuri, dintre care unul e Indusul: panj-ab = cinci ape = Panjab, Punjab (panj = cinci în persană ca și în hindi sau țigănește, da).
sar, سر ,este în persană capul, dar și prepoziția echivalentă lui pe. Sar e capul propriu zis, dar joacă și rol prepozițional precum în: sar-e-mez = pe masă (e fiind acolo o particulă de legătură, numită izafet, care nu se scrie, iar uneori nici nu se pronunță). sar-e-mez poate însemna așadar: pe masă sau: capul mesei. La fel, sar-e-ab = pe apă
ba (sau be, în funcție de dialecte), به,este o altă particulă echivalentă cu la, în sau spre. ba-mez va însemna la masă, sau spre masă. ba-ab = la apă sau spre apă.
Așa încât: la capul apei, lângă apă, nu se poate spune decât: ba-sar ab, be-sar ab, sau: ba-sar-e-ab / be-sar-e-ab.
Că iranienii puteau numi anumite râuri Apa o vedem din atâtea râuri siberiene precum marele fluviu Ob = Apa.
Ba chiar din Antichitate, triburile iranofone au numit întotdeauna fluviile și răurile din bazinul mării negre: Apa (cf. toate fluviile cu rădăcina Don-, cum am arâtat-o vorbind despre originea numelui Prut.)
Ce putea fi mai natural pentru nomazi ajunși la malul Mării Negre acolo unde se varsă Dunărea și începe Delta decât să-i spună Capul Apei, la marginea apei: Ba-sar ab?
Sigur, nu vom ști niciodată cu certitudine, dar explicația prin iraniană este perfect logică și plauzibilă, întărită de faptul că nobilimea cumană vorbea persana la fel de fluent și cu același sentiment de superioritate cu care nobilimea rusă țaristă vorbea franceza, limbă pe atunci obligatorie.
Pentru a continua lectura:
Cum ne-au lăsat cumanii oina…
https://cabalinkabul.com/2015/07/19/cum-ne-au-lasat-cumanii-oina/
Un ghid despre “murdar qatın” (dirty Madams) prin bordelurile din Cumania
Prout – port, l‘origine iranienne du nom de la rivière moldave / Prut – port, originea iraniana a numelui Prutului
Găgăuz – găgăuță: Basarabi, originea cumanilor și din nou despre teoria lui Djuvara
In apărarea lui Neagu Djuvara : au fost Basarabii cumani?…
https://cabalinkabul.com/2013/10/06/in-apararea-lui-neagu-djuvara-au-fost-basarbii-cumani/
23 Responses to Basarab, ba-sar ab, la capul apei: din nou despre originea cumană a Basarabilor propusă de Djuvara
Dan Alexe calm. Se intampla rar, dar se intampla. Si cand se intampla, scrie lucruri interesante.
caPU LA apă. încă o elucubraţie pseudolingvistică marca Dana Lexe. care dovedeşte fix nimic, dupa cum i-au explicat deja istorici de profesie. da’ asta e, urechistul a citit multe şi le amestecă, fiindcă n-are o bază solidă pentru amalgamul din capul lui. capu la apă.
“ba (sau be, în funcție de dialecte), به,este o altă particulă echivalentă cu la, în sau spre. ba-mez va însemna la masă, sau spre masă. ba-ab = la apă sau spre apă.
Așa încât: la capul apei, lângă apă, nu se poate spune decât: ba-sar ab, be-sar ab, sau: ba-sar-e-ab / be-sar-e-ab.”
Și uite-așa am aflat de ce în limba maghiară regiunii Basarabia i se spune Beszarábia, cu “e”.
Reblogged this on networks info space.
“cu același sentiment de superioritate cu care nobilimea rusă țaristă vorbea franceza, limbă pe atunci obligatorie” = Baisse-Arabie?
:)))
Ipoteza ar fi interesantă dacă s-ar argumenta cu alte exemple similare din țările iranicilor (Afganistan, Tadjikistan, Iran, *Kurdistan) și câte alte toponime ”persane” au mai lăsat turcomanii ăștia.
Cred că-i un accent circumflex în آب (âb), deci ”āb” ar fi coradical cu v. Oss. æf ”apă, râu” sau geticul -opa (Axiopa), dar nu apare cu un /a/ lung în Basarab, Băsărabă, Basarabia. Cu siguranță nu-i coradical cu Lat. aqua, ci cu amnis (râu), Alb. amë (1, 2) și poate reg.vop (Ban., Trans. val de apă), vopon (Trans. ploaie mare).
https://en.wiktionary.org/wiki/amnis#Etymology
https://en.wiktionary.org/wiki/am%C3%AB#Albanian
Nu-i asta o piedică, căci Româna scurtează vocalele lungi din cuvintele moștenite sau au transformări specifice în cuvintele provenite din substrat, dar îmi vine greu să accept tălmăcirea Basarabiei din articol.
https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%A2%D8%A8
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-Iranian/H%C4%81%CC%81p%C5%A1
Cred că am putea traduce به سر آب ”la capul râului” deși în engleză se traducere ”to the head of the water” (la capul apei), dar expresia asta ar trimite spre izvorul râului, nu deasupra unui braț terminal al Dunării. Vezi moesicul Saldokela/Saldocaput sau dacicul Vardæorum caput (izvorul Crișului Negru) și atâtea alte exemple indo-europene.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Harta_Dacia_Brue_Adrien_Hubert.jpg
După cum văd în link-ul următor, سر (sar) nu funcționează ca prepoziție, ci se folosește ca determinant în form. bitematice. Ca prepoziție auبر (bar) și روی (ruy-e) cu sensul ”pe, asupra” (on, upon, onto).
https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%B1%D9%88%DB%8C#Etymology_1
https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%B3%D8%B1#Etymology_1_2
”pe masă” (on the table) se traduce روی میز /miːz ruye /, nu ”sar-e-mez”. Ce dialect este acesta care folosește ”sar-e-mez”?
Nu cred că putem traduce Basarab, Băsărabă cu ce s-a scris până azi, dar *abă (tată, tată mare?) e probabil coradical cu Alb. apë (frate mai mare, tată), dacă nu provine dintr-un dialect turcoman vechi. Cu siguranță n-aș exclude o etimologie IE dacă considerăm și Alb.atë (tată), amë (mamă; arh. îmă) sau goticul aba (tată). Determinantul Băsăr- *Besar-, *Băsar- ar fi putut semnifica ”credincios” cf. alb.besë (promisiune, cuvânt de onoare; jurământ, credință; crez, PIE *bʰeydʰ-), ca derivat neatestat cu sufixul -ar.
https://en.wiktionary.org/wiki/bes%C3%AB
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/enigma-unui-nume-basarabia
arom.basareti (curaj), besalâ (fidel) http://www.aromanii.ro/aromanii/dictionar.php
Mez-e-ruy este în fața mesei, nu pe masă. Iraniana de azi, farsi, nu se reduce la dialectul Teheranului decretat limbă oficială. În tadjikă și dari, persana din Afganistan, limba in care a scris Rumi, se spune sa-e-mez. Asta e limba pe care o învățaseră turcofonii din Asia Centrală, nu teheraneza de azi de la TV. N;ici româna nu se limitează la graiul bucureștean, ba chiar dimpotrivă.
Traducerile ”goagăl” au devenit destul de bune în ultimul deceniu și se pot verific prin alte surse (tot virtuale). Mă îndoiesc că روی میز /miːz ruye / semnifică ”în fața mesei” când prepoziția روی (on, over, upon, aboard, up, toward; ca prefix: hyper-, supra-) n-are nicăieri sensul de ”față” sau ”în fața”. Dacă vă referiți la persanul روی (roy) sau Tadjik рӯй (rüy) e cu totul altceva, dar nu-s chiar omonimi. Cred că lipsește un semn diacritic pentru vocala prepoziției de mai sus în scrierea lor arabică.
https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%B1%D9%88%DB%8C#Etymology_1
”în fața mesei” se traduce în dialectul din Teheran prin در مقابل میز (miz moqâbel dar =mot-a-mot ”table opposite at”, adică ”opposite to the table”)
Am tradus și-n tadjikă ”on the table” (дар ҷадвал / dar çadval), precum și prepoziția în dispută și tot nu se găsește vreun /sar/ cu sensul dorit de mai sus, deși separat văd că ”masă” se traduce мизи /mizi/. Probabil că împrumută termenul pentru masă din uzbecă (jadval), așa cum multe cuvinte străine, rusești și turcice, împestrițează dialectul lor literar nordic.
Nu-s pedant de felul meu, dar vreau să fiu contrazis cu trimiteri directe spre un link, dacă aveți. Nu m-am perindat prin Asia centrală ca să am contact direct cu dialectele iranice vorbite, interesul meu în chestiunea asta fiind doar pentru Ossetină și Yaghnoby, dar sunt curios cum a evoluat semantic acest termen pentru ”cap” în limbile iranice, pe care eu nu l-am mai întâlnit undeva ca prepoziție. Din câte știu ar fi prima ”forma mentis” de felul ei.
Tadjik сар • (sar) = head; beginning (=cap, început).
https://en.wiktionary.org/wiki/%D1%81%D0%B0%D1%80
Oss. сӕр (sær) https://en.wiktionary.org/wiki/%D1%81%D3%95%D1%80
Carevasăzică nu vorbiți farsi și nu cunoașteți dialectologie persană. Lăsați Teheranul, că n-au trecut pe acolo cumanii. Dacă tot vă bazați pe Gggogle, scrieți în tadjică (Tajik) și traduceți ambele variante : ба сар об și ба сарe об.
Turcomanii ar fi folosit “ob” pentru apă, ca materie, nu pentru a se referi la cursul unui râu. Nu știu ce limbă iranică au învățat turcomanii dumneavoastră, dar trebuie ținut cont de faptul că aceia se împart în două. Unii care vor migra spre vest peste Asia centrală, sudul Rusiei și Ucraina (unii oprindu-se în Caucaz), iar alții vor trece peste țările iranice ale Asiei centrale spre Anatolia, devenind musulmani și fiind puternic influențați de arabă și persană. Sunt și azi o mulțime de turcofoni în Iran și țările din Caucaz.
Primii se vor deplasa spre vest cu cel puțin două sau trei secole înainte ca Sogdiana să înceteze a mai fi vorbită (sec.XI cel mai târziu) și să fie înlocuită de un dial.persan. Chiar și ungurii au ceva cuvinte vechi din dialectele iranice nord-estice (allanică, iașică) și mai puțin din persană (prin intermediul otomanilor).
Personal, nu cred că turcomanii veniți prin nordul Mării Negre ar fi înlocuit niște cuvinte primare din lexicul de bază cu unele persane. Toponimia noastră relevă clar acest fapt. Împrumuturile își au rostul lor, ca în orice altă limbă.
Dacă foloseau об (=apă), trebuie să te referi la o calitate sau o culoare a apei. Vedeți turcicul Kara-su “apă neagră” (Cernavodă, Axiopa, -olis), sau Kyzyl-Suu “apă roșie” = Tadjicul Сурхоб (Surkh-ob).
În Tadjikă au moștenit рӯд /rɵd/ (”râu”) cf. Persanului Wehrōd (“good river”) și дарё /darjɔː/ (”sea, river/mare, râu”) cf. Amu Darya (Амударё, Amudaryo), Syr Darya (sec.XVI, ”râul mării” Aral) și altele.
Nu vorbesc nicio limbă iranică, e drept, dar și acelea trebuie să aibă o declinare rațională, care în “ба сар об” (to head to the water?) și “ба сарe об” (to the water?) îmi sună incorecte și incomplete. Nici traducătorul nu găsește o noimă, deși sunt conștient că traduce mai bine cuvinte individuale decât propoziții și fraze.
ба (= “către”), сар (=”cap, început”) și об (=”apă”), dar unde-i declinarea?
E și o chestiune de istorie lingvistică aici.
Ce limbi iranice influențează cu adevărat dialectele turcomane vechi? Cei care vor fi atrași în sfera persană sunt doar o parte, însă cei care vor împinge triburile Sarmate și Saka iau contact cu Sogdiana și dialectele vechi allanice (Don-Volga), sunt sigur că vor fi influențați de acestea într-o anumită măsură. Persana care se vorbește azi în Tadjikistan va surplanta vechi dialecte iranice, din care numai Yaghnobi și Paștuna se mai vorbesc azi. Sute de ani, Sogdiana a fost o ”lingua franca” pe linia de comerț ce lega China de Europa, deci în trecut trebuie să fi avut o influență mai mare asupra triburile turcice decât o au Persanii mai târziu.
Ob în tadjikă e doar evoluția fonetică recentă a ceea ce era un a lung. A din aab este lung. Orice a lung a devenit o în ultimele secole in tadjikă, așa că din perspectiva foneticii istorice avem āb.
CândCând recurgeți la GoogleTranslate, evident că veți da de farsi din Teheran.
Ob în tadjikă e doar evoluția fonetică recentă a ceea ce era un a lung. A din aab este lung. Orice a lung a devenit o în ultimele secole in tadjikă, așa că din perspectiva foneticii istorice avem āb.
Mircea cel Batran era slavofon, cunoastem bine limba lui, caci absolut toate documentele scrise pe care le avem de la Mircea cel Batran sunt in slavona.
carevasazica, delirul meu vechi [de pe forumul de nebuni astazi disparut, dar amintit odinioara aci, pe paginile dumneavoastra] cu ‘conjuratia iudeo-persana’ a inceput sa faca pui 🙂 [las deoparte faptu’ ca cel ce ma pomenea n’a prins o iota din ironiile mele vizavi de uneltiri]. si da, ma bucur ca influenta iraniana asupra vocabularului politic romanesc de care vorbeam noi acu 7 ani e [re]descoperita astazi de cineva.
numai ca Basarab/Basarabia nu vine din persana. E un cuvant compus, local, din termeni cat se poate de neaosi: ‘Bessi’ -denumirea unui vechi, antic chiar, trib de geti- si ‘arab’, echivalentul epocii in limbile nord-dunarene pentru ‘mahomedan’ sau ‘islamizat. Deci forma corecta este: Bessarabia, adica taramul bessilor musulmani.
o zi buna va doresc.
Bessi sunt cunoscuți ca trib tracic. Antroponimul Bessus este atestat in nordul Muntenegrului. Bizantinul Ceukamenos scris in Strategikonul său din sec 11 că vlahii din Tessalia(aromânii din Marea Vlahie) erau urmași ai dacilor/bessilor.
Doar în latina medievală apare formularea “Pizenaci, Bisseni sau Bessi” (nu știau nici ei prea cum) în vreme ce toți le zic Pieczyngowie sau Piecinigi, Pečenegi sau Pečenezi. Acest ultim Bessi este fals întrucât a existat tribul trac al Bessi-lor. Este consemnat numele de persoană tracă Bessus (Wilkes, John, The Illyrians, 1982, p. 84.) În toponimii maghiare rădăcina este mai mult ca sigur Besny/Beseny (Besnyő, care facxe în sărbă Bešenovo), maghiarele Besenyszög, Besenyőtelek, Besenyőd, în cea slovacă e Bešen/Bešeň (Bešeňov, Bešeňová) dar și Pečen(-ice, -ady, -any), e Biçənək în Azerbaijan, Peçen(ek, Kazan, Turcia), Pečenjevce(Serbia), Pecineaga ori satul Pecinișca de la Băile Herculane de la noi (pe care ungurii intr-o vreme îl numeau Pecsenyeska ca apoi să se hotărască pe Csernabesenyő), Pechenihy, Ucraina, Pöttsching (pronunțat Poecin’ din Austria și Pecsenyéd în ungară, unde cică regatul ungar i-a colonizat pe pecenegii “locului” tot așa ca grăniceri). E o vilă azi acolo numită Villa Beseneu. Seamănă cu “Deseneu” al nostru 🙂
Pentru cei care susțineau că “peceneaga” este o limbă turcică să le transmitem că în azeră înseamnă “biscuiți” (“peçenye”) și produs de brutărie în turcă. Săracii pecenegi. 🙂 Muieți sunt acum muică 🙂
Astfel printre pizenaci, cozonaci, pecenegi, posmegi, biscuiți și bescuiți, facem lingvistică.
Becisnică treabă 🙂
Totusi in Cronica Pictata de la Viena, numele apare mai ales ca Basarad, nu ca Basarab. Mie imi pare un nume inventat de cronicar pentru ca este compus din ‘Basa’ + ‘Rad'(u). Primul cuvant pare a inseamna ‘Fondator’ in latina folosita in textul mentionat, ceea ce are sens nu-i asa? Probabil ca numele personajului real era doar Radu (ca si ‘Negru’ din Letopisetul Cantacuzinesc pare sa vina de la statutul lui de junior dintr-o casa mare princiara/cnezala din Almas si Fagaras, poate chiar sa fi fost un frate a lui Roland Borsa )
Ma intreb daca nu si titul de Voievod nu vine oare de la ‘Voie’ + ‘vot’, unde ultimul insemna in antichitate un juramant dat de comandantul unei osti inainte de pornirea la lupta pentru indeplinirea unei fapte in caz de victorie
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/01/25/basarab-ba-sar-ab-la-capul-apei-din-nou-despre-origine… […]
Daca cumanii știau si cumana si persana puteau sa facă jocuri de cuvinte.
[…] de la noi, profund iranizată, așa cum o vedem în acel Codex Comanicus, dicționarul și ghidul de conversație cumano-persano-latin de pe la […]
O mică precizare, nu cred că românii au zis Moldovei de peste Prut Basarabia, ci rușii.
Toponimia noastră ridică o serie de probleme interesante, și a generat de-a lungul timpului numeroase controverse. Personal, urmăresc de multă vreme discuțiile legate de toponimie, și am citit majoritatea lucrărilor considerate a fi de referință (foarte interesante și edificatoare contribuțiile lui Emil Petrovici, unul dintre puținii savanți români care a analizat în mod științific dimensiunea influențelor slave în toponimia românească. De asemenea, lucrarea lui Iorgu Iordan – Toponimia romînească, cu î din i, e apărută în 1963…).
Acum, o observație de ordin general. Specialiștii noștri în domeniu (respect deosebit pentru regretatul profesor ieșean Dragoș Moldovanu) au clasificat din punct de vedere genetic toponimele în două categorii: toponime personale (cele formate de la nume de persoane – Ionești, Popești, Vlădeni etc.) și toponime descriptive, bazate pe însușiri ale elementului denominat (Valea Neagră, Malu cu Flori). Din această perspectivă, explicația dată ar clasifica toponimul Basarabia în a doua categorie.
Aici apare prima problemă în explicația domnului Alexe, și anume cea de ordin cronologic: în timp ce numele de persoană Basarab apare încă de la 1324 în documente ale cancelariei maghiare – cu referire evidentă la conducătorul Țării Românești, ulterior la succesori ai acestuia, coronimul (numele de regiune) Basarabia, cu sensul clar de zonă de la nordul gurilor Dunării, apare mult mai târziu, după 1500 (și nu în spațiul românesc sau în cele învecinate, aspect asupra căruia voi reveni imediat). Este curioasă apariția acestui decalaj, mai mult, primele mențiuni ale unei regiuni geografice “Basarabia” apar la cronicari polonezi (printre care Dlugosz), cu referire clară la Țara Românească, și (inițial) nu la o parte a ei. Este adevărat, Dlugosz vorbește (primul) despre “Multania și Basarabia”, dar din contextul operei sale nu reiese nicăieri că Basarabia ar fi fost ceea ce azi numim Bugeac. Dimpotrivă (aici voi anticipa puțin) Dlugosz părea a privi cele două denumiri ca fiind mai degrabă sinonime (posibil, fiind indus în eroare de dualitatea de nume: Multania/Muntenia, numele probabil de sorginte populară al Țării Românești – numele autohton oficial era Ungrovlahia – respectiv Basarabia – numele dat Munteniei de predecesorii polonezi al Dlugosz, din operele cărora acesta s-a inspirat fără îndoială – nu există vreo dovadă ca ar fi călătorit în Țara Românească, pentru a culege informații la prima mână). Or, dacă numele Basarabia ar fi fost dat de către cumani, originea lui ar trebui căutată cel mai târziu până la 1241, dată la care tătarii au invadat zona, nimicind tot ce au întâlnit în cale (probabil, atunci a fost distrusă cetatea de la Bâtca Doamnei, precum și ipotetica așezare de pe Milcov, sediul episcopiei cumanilor creștinați). De aceea, faptul că numele Basarabia – ca regiune separată – apare abia pe la 1470 (la Dlugosz) pare inexplicabil. În mod normal, termenul ar fi trebuit să reprezinte de la bun început o parte (și una mărginașă) a Țării Românești, nu ca denumire a întregului spațiu dintre Carpați și Dunăre.
Desigur, s-ar putea formula explicația: Basarabia > Basarab (adică numele să provină de la regiune). Dar, pe de o parte, nu cunoaștem legile de formare a antroponimelor de la toponime în limba cumană (în care ar fi trebuit să se producă în mod obligatoriu transferul. Pe teren românesc derivarea ar fi trebuit să dea Basarabeanu/Basarabescu, și nu pur și simplu “Basarab”). Pe de altă parte, nici un domnitor muntean nu a revendicat vreodată o legătură specială cu zona respectivă, care nici nu a reprezentat vreun nucleu “prestatal”. Zona, de fapt, era aproape pustie după invazia tătarilor, Chilia fiind singura așezare menționată în documentele de la 1350-1400. Documentele emise de Mircea cel Bătrân, în care se vorbește despre “părțile tătărești”, sunt bine cunoscute, și au fost întoarse pe toate fețele, de la Iorga până în zilele noastre (în parte datorită controverselor privind natura stăpânirii muntene asupra Chiliei). Dar, nota bene, nici Mircea, nici succesorii săi nu menționează în vreun document existența unei regiuni cu numele Basarabia.
Ajungem astfel la a doua problemă a teoriei formulate de domnul Alexe – și anume, cum a ajuns totuși să se încetățenească numele “Basarabia?”
În anul 2011 a apărut un articol al istoricului Marian Coman, actualmente conferențiar la Universitatea București. Articolul, intitulat “Basarabia – inventarea cartografică a unei regiuni” vine cu o interpretare nouă, pe care eu o găsesc convingătoare, a originii numelui Basarabia pentru zona Bugeacului. Articolul, accesibil în mod liber pe Internet, spune în esență următoarele: denumirea Basarabia a apărut ca urmare a unei confuzii între diversele nume date Țării Românești în epocă: Ungrovlahia, Muntenia, Transalpina, respectiv Basarabia (în sensul de țară stăpânită de dinastia Basarab); confuzia fost făcută de către unii dintre primii cartografi occidentali moderni (în speță, Munster și apoi Gastaldi, care au consemnat pe hărțile lor atât “Valahia/Muntenia/Transalpina” cât și “Basarabia”, pe care au plasat-o în mod aproximativ în sudul Moldovei; sursa inițială a erorii pare să fi fost geograful polonez Wapowski (harta acestuia din 1526 nu s-a păstrat); eroarea a fost preluată apoi de către alți geografi, a pătruns și în documentele oficiale de proveniență occidentală și chiar în relatările unor călători din Țările Române (care, însă, nu au trecut și prin Bugeac); în tot acest timp, numele Basarabia continua să-i nedumerească pe moldoveni, care nu înțelegeau de unde provine toponimul. Mărturia lui Miron Costin, citată de Marian Coman, este elocventă în acest sens: cronicarul moldovean vorbea în mod clar despre o creație cultă, legată de hărțile care în epocă (pe la 1670) începuseră să circule mai frecvent, inclusiv în spațiul românesc și în cele învecinate (Miron Costin, format intelectual în spațiul polonez, avusese probabil ocazia să vadă astfel de hărți). În concluzie, numele Basarabia este, totuși, un toponim personal, provenit în ultimă instanță de la numele dinastiei Basarabilor, și nu o denumire creată de către cumani pentru zona Bugeacului și preluată apoi ca atare de către români. Toponime (mai ales hidronime) create de către cumani există, fără îndoială, în spațiul românesc (a se vedea articolele lui Dragoș Moldovanu pe această temă), dar cel mai probabil Basarabia nu face parte dintre ele.