Matrioșka narativă (Alexandru Oravițan despre “Pantere parfumate” în Revista Orizont)

Matrioșka narativă (Alexandru Oravițan)

După proza scurtă din Miros de roșcată amară și În punctul lui rebbe G., Dan Alexe revine cu Pantere parfumate[1], roman care preia o formulă deja consacrată, dar o și îmbogățește prin diferite straturi de semnificații, cu puternice referințe culturale. În timp ce o serie de prozatori români se axează asupra spațiului autohton, fie prin încercări de recuperare a istoriei, fie prin conturarea prezentului imediat, Dan Alexe este un explorator. El înfățișează lumi de lângă noi, insuficient cunoscute, prin utilizarea formulei cinematografice a documentarului fără comentariu din off. Proza sa vorbește pentru sine și pune în scenă o experiență de viață într-un cadru fascinant și puțin înțeles de majoritatea publicului-cititor: Rusia lui Putin, Caucazul, Cecenia și Kalmîkia, regiuni situate la intersecția dintre basm și coșmar, unde ancestralul e mereu viu, iar cotidianul e străbătut de tensiuni și de o violență omniprezentă.

Formula literară aleasă de Dan Alexe este una care a produs importante opere ale experienței: road novel. Însă, spre deosebire de o capodoperă a genului, romanul Pe drum al lui Kerouac, unde întâmplările și cadrul spațio-temporal se aflau într-o consonanță genuină, la Dan Alexe întâmplările par a fi un pretext pentru șlefuirea unei lumi. Tehnica este suprapunerea a multiple straturi de semnificație, o matrioșkă narativă care se deschide în noi și noi direcții de lectură. Un cineast român dorește să calce pe urmele lui Alexandre Dumas și să realizeze un documentar-portret al Rusiei și Caucazului prin locurile restituite de scriitorul francez. Paradigma dislocatului e prezentă încă din primele pagini, când protagonistul-narator își părăsește apartamentul din Bruxelles sub amenințarea cămătarilor albanezi, care mai apoi îi incendiază sălașul belgian. Ajuns la Moscova, acesta decide să ia cu el și pe amanta sa, Eva, o artistă conceptuală din București, nimfomană vorace, o self-made woman care își construiește cariera pe spuza bărbaților pe care îi întâlnește sau pe care îi seduce. Romanul abundă în scene de sex, multe de evitat pentru pudibonzi. Auxiliarii Ali și Baisengur, mâini dure din Cecenia, prieteni ai naratorului, pe care i-a cunoscut în periplurile sale anterioară prin zonă, potențează proza cu umor local, dar și înlesnesc accesul la perspectiva și gândirea locală.

Evenimentele prin care trec toate aceste personaje ajung rapid în plan secundar, în favoarea redării peisajelor, monumentelor sau a înțelepciunii populare din zonele traversate. Romanul Pantere parfumate merită lecturat tocmai pentru creionarea portretului acestei lumi și pentru revelarea unei culturi a estului, situată la intersecția dintre mit, ficțiune și o brutală realitate. O experiență comună a culturilor din est este legată de mitul fondator, de întoarcerea la origini. În rezonanță cu Dacopatia și alte rătăciri românești, Dan Alexe constată aceeași propensiune spre impresia de ombilic al lumii și în cazul popoarelor Caucazului: „(…) înainte de invadarea de către colonizatorii indo-europeni, adică voi, sau slavii, întreaga Europă era populată de strămoșii noștri, de georgieni, de mingrelieni, de proto-kartvelieni. Contactele au continuat de-a lungul veacurilor și așa se face că bună parte din legendele și moștenirea culturală a popoarelor europene provine de la noi, georgienii și mingrelienii.”

O astfel de perspectivă, de supralicitare a ancestralului și de construire a mitului demonstrează o incapacitate de a stabili o structură trainică a societății și oferă cadrul pentru dezvoltarea permanentă de tensiuni în societate.  Una dintre acestea ține de contactul violent dintre vechi și nou, dintre cultura marginii și cea a centrului: „mă tot întorsesem periodic în Cecenia, observând cum se erodează lent țesutul social al societății lor clanice și modul inexorabil în care două războaie nimicitoare cu Rusia le demolaseră cecenilor toate certitudinile. Așa învățasem, treptat, cum în contactul dintre două culturi opuse eșecul se poate strecura la fel de insidios ca în amor: fără să vrei, se înfiripează ucigătoarea dezamăgire.”

Lumea pe care protagonistul lui Dan Alexe o observă este departe de imaginile tip-vedere ale clișeului rusesc. Deși Kremlinul apare fulgerător, Moscova este înfățișată ca o înșiruire de „hâde bulevarde și înlănțuiri de fațade de beton ce îmi produceau transa hipnotică a unui joc video”. Spațiul moscovit e unul claustrant, al unor apăsări puternice de pe urma prăbușirii Mamei Rusii. Naratorul e bântuit de momente onirice în care se află în Mausoleul lui Lenin și dorește exorcizarea trecutului prin singura modalitate palpabilă: „Faptul că doream să violez leșul inodor și artificial al Fondatorului nu era decât o hierogamie, încercarea supremă, uniunea contrariilor.” Senzația de silă și repulsie provocată de această scenă e revelatorie pentru perspectiva contemporanului asupra a ceea ce a devenit tradiția istorică, a reverenței frânte pentru figurile prăpăstioase ale istoriei.

Prin întâlnirile pe care le are, protagonistul descoperă o lume cu un alt sistem de valori, o altă modalitate de a percepe lumea, un alt construct ideologic neafectat de influențele occidentale: „Rusia noastră este foarte coruptă, da. Însă corupția e bună pentru noi (…). Corupția este doar o altă formă de redistribuire a bogăției. (…) Fără acei corupți neplătitori de taxe, nu s-ar construi în timp record clasa de mijloc de care noi avem azi absolută nevoie.” Această răsturnare de perspectivă prin comparație cu societatea românească conduce la o altă abordare a problemei corupției: „corupția din Europa de Est și din Rusia e diferită prin natura ei de cea a țărilor subdezvoltate, unde spun economiștii că ar fi permanent benefică. Practic, toate țările ieșite din comunism au asistat la aceeași împerechere incestuoasă dintre putere, aripa economică a serviciilor secrete și organismele privatizării.”

Corupția ca fenomen endemic se convertește într-o problemă ereditară, perpetuându-se asemenea unui virus. Însă totul este redat cu cinism de către un magnat georgian, un produs grotesc al acestor realități dure, greu de combătut și la fel de dureros de acceptat. Aceste idei cu semnificații și implicații dincolo de limitele ficțiunii oferă cele mai valoroase și percutante valențe romanului lui Dan Alexe.

Transferul cultural realizat în Pantere parfumate e, așadar, atuul romancierului. Odată pornit în periplu pe urmele lui Dumas, cuplul de îndrăgostiți intră într-o lume ancorată în patimile istoriei recente, cu dictaturi provinciali, stăpâni pe o lume ale cărei granițe sunt bine trasate și delimitate, în care confluența om-natură s-a schimbat prea puțin din vremea lui Dumas, sau ba chiar din vremea lui Prometeu. Pe măsură ce îndrăgostiții străbat marile stepe și intră în umbra munților Caucaz, iar acumularea de detalii culturale atinge cote amețitoare, integritatea cuplului ajunge să scârțâie și, în cele din urmă, să se destrame. Ruptura este redată în oglindă cu cea a lumilor străbătute, iar dorința de construcție este omorâtă în fașă în aerul cu iz de petrol al Caucazului.

Peisajul provoacă reacții viscerale, prilej pentru exersarea propensiunii pentru cuvânt și pentru redarea cinematografică a unei lumi de către Dan Alexe: „Mă apucase o imensă melancolie la vederea stepei la infinit, fum peste apa morților, câmpii fără vânat, doar turme de oi trecând lent din când în când și câte un plop răzleț păzind lacuri fără pești.” Scena ar putea fi lesne plasată în contextul amenințării hoardelor mongole ale Marelui Han. Același lucru poate fi constatat și în perimetrul spațiului urban: „Groznîi: militari mascați și vehicule blindate la fiecare intersecție strategică. Peste tot uriașe afișe cu Ramzan Kadîrov și Putin, fotografiați separat sau împreună, agățate sus pe fațada blocurilor noi, fațade deja fisurate.” Conflictul vizibil și invizibil în lumea Caucazului este transferat și în planul naturii, unde panterele parfumate din titlu devin agenți ai violenței omniprezente. Muntele este un topos ancestral, un ax ce fixează această lume a contrastelor și conflictelor: „Iată-ne în creierul cel mai ascuns al piscurilor, de unde acestea se prăvălesc violent, crupe aride, zimți, canioane, cotloane prin care zac și se ascund semințe de specii niciodată pe deplin zămislite. Cine știe dacă prin anumite văi nu trăiesc încă – ne-grăitor – arătări pe jumătate umane care n-au inventat niciodată vorba articulată: giganți cu orbitele goale, eroi rătăciți scoțând din torbă câte o pâine care nu se mai isprăvește.”

Pantere parfumate propune, așadar, o proză luxuriantă, în care elementele extraliterare potențează lectura și dovedesc măsura talentului lui Dan Alexe în arta decupajului cinematografico-literar, concentrat asupra unui „ciclu permanent de violență în acea parte a lumii”: „Totul a pornit din locul ăsta pustiu și amenințător, unde un păstor azer își adapă acum oile de la o țeavă ce se varsă direct în Marea Caspică.”

[1] Editura Polirom, Iași, 2017, 304 p.

Cf. alte cronici:

— România Literară: Pe urmele Panterelor parfumate, după Dumas, prin Rusia şi Caucaz

— Kamikaze: Nimic din ce spune Dan Alexe în Pantere parfumate…

— Bookhub: Invitaţie la mistica literaturii… care este mai mult decât literatură

— Europa Liberă: Dan ALEXE. Pantere parfumate

— Radio România Cultural: “Pantere parfumate”: un excepțional roman de sinteză

— blog Alexandra Halma: Am un tatuaj cu Eva

— Pantere parfumate în librării