Trebuie urcat până la anul 2014 și la dezastruosul și pomposul 12 Years a Slave (12 Years a Slave – un manifest cu zorzoane înlăcrimate și sclavi negri rași proaspăt) ca să găsim un festival de Oscaruri mai plicticos și mai necinematografic, deși nici 2017, cu Moonlight, o prostie plângăcioasă cu niggers homo, nu a excelat prin exces de creativitate memorabilă. (Ba chiar au sărit unii pe mine atunci, cum că aș fi rasist pentru că am pus nigger în titlul cronicii. Ironia era că în film fiecare al doilea cuvânt în Moonlight este nigger. A pune asta în titlul cronicii se numește metalimbaj si e o tehnică retorică ce se bazează pe ironia și cultura cititorului).
Bun, ce am avut anul ăsta? Filme-manifest, filme pentru bine-cugetători pioși și de un umanism dezgustător, filme care nu sunt, în ciuda pretențiilor, decât un joc video (Dunkirk).
Shape of Water, o pretențiozitate plagiată
Știm cât a fost lăudată pentru estetism și alte petice ale creativității această peltea cu găuri în logica internă a narațiunii.
Știm și cum gloata nenarativă cu estetismul supușeniei ne aruncă un dezinvolt: Hai, mă, lasă detaliile, te legi și tu de orice.
Nu e așa, gloată fără rigoare. O construcție narativă are o logică internă care trebuie să fie respectată, altfel întreaga lume de acolo se prăbușește. De aceea Star Wars este un diamant șlefuit în fiecare din episoadele sale: nu trebuie să credem în războaie galactice și control al Forței, ci să admirăm coerența internă a universului construit acolo.
Shape of Water are inadmisibile găuri în logica scenariului, asta pentru că e în mod țipător furat din multe surse conflictuale.
Creatura acvatică, de pildă, care trebuie întreținută în mediu umed salin, altfel moare, și pentru că asta era logica Omului amfibie, de unde vine primul asemenea scenariu, aici în Shape of Water trebuie într-adevăr să zacă într-o cadă cu apă sărată în așteptarea scenei în care e aruncată în ocean… după ce ni se spusese că a fost capturată într-un râu în Amazonia, unde era adorată ca un zeu de triburile locale!… Dar de când curg râuri sărate în jungla Amazonului?
Lenea narativă provenită din furtul leneș e atât de mare încât femeia, curățătoarea care se îndrăgostește de monstru trebuie să fie mută. De ce? Pentru că în scurtul metraj The Space Between Us, al acelui student olandez Marc S. Nollkaemper care îl dă acum în judecată pe regizorul Guillermo del Toro pentru furt, femeia e mută deoarece, totul petrecându-se după Apocalipsă, ea poartă în permanență o mască de oxigen:
Da, acest scurt metraj al unui student olandez e flagrant și prin estetică și prin aspectul creaturii, dar și prin aceea că femeia de serviciu, purtând în mod permanent o mască, este în mod natural mută. Guillermo del Toro nu și-a pus însă absolut deloc întrebarea dacă CIA ar angaja o femeie mută să lucreze într-un laborator de o asemenea importanță militaro-strategică.
Filmul are multe tare pe care vulgul le mătură nepăsător. De pildă: începe și se termină printr-o voice-over, un narator neidentificat inițial (în final recunoaștem vocea ca fiind vecinul de palier al mutei) care ne spune… nimicuri.
O voice-over, ca și un flashback, sunt petice rușinoase acolo unde nu aduc nimic într-o construcție narativă. Dar la fel de rușinos și inutil e și dansul, pe fundal de orchestră hollywoodiană, al mutei cu creatura, într-una din fanteziile sale, insert inutil și care sparge ritmul, și așa căznit, al filmului.
Furat din atâtea surse, inclusiv (și aici e un proces în curs), de la Omul amfibie la piesa din 1969 Let Me Hear You Whisper a lui Paul Zindel Pulitzer (acolo femeia de serviciu se îndrăgostește de un delfin pe cale de a fi disecat de răii military americani)
și din alte surse evidente ale nerușinării care a dat, prin împrumut nerecunoscut, atâta leneveală estetică apăsătoare, precum și un cod care se mănâncă pe sine (nu căutați joc de cuvinte acvatic la cod), filmul are nevoie și de ceva în plus, măcar o fărâmă de originalitate…
și aici vine ideea cu agenții sovietici, care cade și mai rău decât găselnița similară din Hail, Caesar! (2016, un filmuleț anost, cu actori irosiți, al fraților Coen).
Dar acolo Shape of Water devine o pastișă nereușită a fraților Coen, Guillermo del Toro nedându-și măcar osteneala să angajeze pe cineva care să scrie dialoguri corecte în rusă, sau să-i facă pe actori să pronunțe inteligibil.
Cât despre plagiat, uneori cazul e atât de flagrant, dar face atât de puține valuri, încât protestul e inutil. Așa a fost și cu The Revenant, iar Woody Allen a plagiat în totalitate scenariul unei benzi desenate a francezului Lauzier.
Dar să ne consolăm cu ideea lansată de unii istorici moderni și anume că atitudinea reprobatoare vizavi de plagiat ar fi recentă şi că în trecutul clasic ideile pluteau în aer şi că ar fi fost absolut natural pentru oricine să preia hălci de text din scriiturile altora şi să le publice sub numele său… Nimic mai neadevărat, pentru că altminteri toate cărțile din perioada pre-modernă ar fi putut fi tipărite fără titlu de autor şi, pe de altă parte, nici n-am înțelege astăzi de ce a fost nevoie, de la Renaştere încoace, de protecție regală şi juridică pentru a asigura copyrightul cărților tipărite.
„Un impostor ieftin, al cărui suflet atârnă chiar mai uşor decît vorbele furate de el, mi-a şters numele de pe un text pe care i-l împrumutasem şi l-a răspîndit în numele lui, neluând în seamă faptul că cei ce îl cunoşteau personal rîdeau de atîta pretenție. Dumnezeu, însă, l-a scos de pe lista celor care pot aştepta mângâiere în ceasul spaimei“… aşa scria pe la anul 1000 un mistic persan, Hujviri, în tratatul său intitulat Dezvăluirea Celor Ascunse… dovadă că furtul intelectual a existat dintotdeauna. De altfel, termenul însuşi de plagiat vine din antichitate, de la poetul Martial, care l-a folosit pentru prima oară metaforic, el însemnând la origine „a jefui“.
Cam asta despre dezastruosul Shape of Water… Ce să mai spunem despre celelalte?
Best actress pentru Frances McDormand în Three Billboards Outside Ebbing, Missouri :
Da, ea e minunată, cum a fost întotdeauna de la Fargo (al fraților Coen) încoace. Dar și acolo ce aglomerare de clișee, de la polițistul (Sam Rockwell, și el Oscar pentru rol masculin secund) care trăiește cu mama lui dominatoare și are o sexualitate incertă, trecând prin coloana sonoră care începe cu muzică de operă (why? why?) până în momentul în care auzim “The Night They Drove Old Dixie Down“, ceea ce trece neobservat pentru non-americani, care e un mod grosolan de a sublinia faptul că un rasist din sud (Little Dixie, districtul cel mai rasist din Missouri) e pe cale de a fi snopit în bătaie.
Apoi: Best sound editing – Best sound mixing – Best editing pentru Dunkirk
(deși munca cu sunetul în The Last Jedi, și el în competiție, e la fel de remarcabilă). Despre importanța sunetului la cinema am mai scris și în: Django Unchained : film, interrupted…
Despre pentru Dunkirk am spus suficient în cronica din link.
Altceva? Best adapted screenplay: Call Me by Your Name
Acel amor homosexual (minunat jucat, de altfel) mustește de creme bio, levănțică și albine: “Call Me By Your Name”, un amor homosexual firav în Italia inocentă a anilor 1980, la țară, în mediu burghez intelectual poliglot și enervant de rafinat.
A fost candidat la Best Movie, cu actori minunați, da, care au jucat însă într-un telefilm cu un montaj scârbos de carte poștală. Dacă am fi în 1980, filmul ar merita ceva premii pentru îndrăzneală homo, dar păcat că are cea mai grosolană reclamă pentru un produs pe am văzut-o la cinema în afară de franciza James Bond, personajele bând aici cafea Illy cu eticheta în prim plan. În multe țări, publicitatea deghizată e interzisă legal.
Sigur, o să zică prea-leneveala voastră, cui îi pasă de toate detaliile astea? Cui îi pasă, din moment ce ne amuzăm?
Da? atunci să nu mai pretindem că e vorba de cinema. Cinema presupune o construcție originală, narativă, vizuală și sonoră, care ne transmite ceva și ne modifică, în bine sau în rău. Ceea vedem însă de câțiva ani la Oscar e doar o lungă succesiune de produse de entertainment. Aici e toată diferența între ceea ce înseamnă cinema pentru europeni: artă! și pentru americani: entertainment, o marfă ca oricare alta.
Oscarurile anilor trecuți:
— Oscars 2013: Bilanțul foarte convențional al Oscarurilor 2013
https://cabalinkabul.com/2013/02/25/bilantul-foarte-conventional-al-oscarurilor-2013/
— Oscars 2014: Dezamăgiri la Oscar 2014: ideologia culpabilizantă a Hollywood-ului
— Oscars 2015: Pentru ce Birdman (2014) e cel mai inteligent și novator film de azi
— Oscars 2016 – Mad Max și importanța sunetului la cinema
https://cabalinkabul.com/2016/02/29/oscars-2016-mad-max-si-importanta-sunetului-la-cinema/
— Oscars 2017: corectitudine politică și smiorcăială, moderate de un film iranian excelent
Oscars 2017: corectitudine politică și smiorcăială, moderate de un film iranian excelent
6 Responses to Shape of Water (și alte făcături leneșe de la Oscars 2018)
Pe asta o știai, Richard Burton de Bărăgan:
http://www.romlit.ro/pe_urmele_panterelor_parfumate_dup_dumas_prin_rusia_i_caucaz
Nuvela lui Beliaev se citește șnur, cursiv, fiind bine scrisă, nu ca scenariul ăstuia… Iar Ihtiandru al lui e-un tip suficient de arătos ca să stârnească o pasiune – mai degrabă ca homalăii din pozele matale decât ca arătarea aia tubulară din acvariu…
Stiu ca o sa spui ca sunt copila, naiva, etc, dar daca n-ar fi fost atatea asemanari cu alte filme, ce ai fi avut de spus despre film? Eu l-am vazut in seara asta, m-am dus fara tragere de inima, asta pentru ca nu ma uit la ‘desene animate’ – cum le spun eu filmelor sf sau cu anumite creaturi. Mi-au placut mult actorii si muzica. Am fost mega incantata sa o aud pe Madeleine Peyroux, care e o bijuterie de muzician. Pe Octavia Spencer o stiam, la fel si pe maestrul Jenkins, dar am avut o surpriza cu Sally Hawkins, pe care o sa incep s-o descopar. Filmul l-am urmarit cu zambetul pe buze si, dupa mine, ideea filmului e gasirea sau regasirea a doua personaje diferite de majoritatea, ciudate, dar pana la urma au reusit sa se gaseasca. Ai fost atent cand s-a spus ca Elisa a fost adoptata si ca au gasit-o in apa? 🙂
Oricum, filmele de azi nu mai sunt la valoarea celor care au luat Oscarul odinioara, asta e clar. Astea sunt filme pe care cu greu te-ai mai duce sa le revezi.
[…] an mai târziu cu atracția de bâlci numită The Revenant (2016); Guillermo del Toro cu furatul Shape of Water (2018); iar anul ăsta din nou Cuarón cu Roma. . Green Book Green Book era nominalizat în […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2018/03/08/shape-of-water-si-alte-facaturi-lenese-de-la-oscars-20… […]
[…] premiul pentru rolul polițistei gravide și imperturbabile din Fargo (în 1997) și cel din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (în […]