băieți

Discutând cu două din personajele romanului…

Cosmin Ciotloș, cronică la Pantere parfumate, duminică 21 ian., la Radio România Cultural:

Strâns cu ușa de niște interlopi cărora le este dator, un jurnalist român trăitor în Belgia pune la cale un plan de redresare rapidă: fuge la București și de-acolo în Rusia, unde are de gând să filmeze un documentar care, speră el, va fi o lovitură. Cu atât mai mult cu cât costurile sunt minime, iar cele care sunt pot fi evitate printr-un complicat sistem de amiciții.

Planul e acela de a reconstitui, cu camera video în mână, traseele urmate cu un secol înainte de Alexandre Dumas (fugar și el) prin Caucaz.

harta

Subiectul e, deci, livresc și ar putea trage în jos întregul roman dacă n-ar avea, în chiar substanța lui o dublă dimensiune revitalizantă. Și anume faptul că locurile acelea sunt, azi ca și-atunci, minate de o violență cotidiană (ceea ce exclude orice abordare turistică sau exotică) și, în al doilea rând, amănuntul că autorul chiar a trecut pe acolo și nu vorbește, cum s-ar spune, din citite.

Așa se face că Pantere parfumate e un excepțional roman de sinteză. Între reportajul de la marginea lumii și netezimea reflecției de un estetism curat european; între schimbările de mentalitate și de umoare care pot interveni la oameni separați de numai câțiva kilometri și gustul alexandrin pentru jocurile de limbaj și de senzații (ilustrat prin titlu și continuată cu fervoare în interior); între erudiția de incunabul și adaptabilitatea la modulul bad boy. E un dozaj aici care face ca acest roman să-și rateze eventualele defecte.

Nici un exces în el nu durează îndeajuns cât să fie resimțit ca un bruiaj al fluxului: protagonistul pretinde că are, în locuința abandonată din Bruxelles, un exemplar al unei faimoase cărți a lui Athanasius Kircher. Nu insistă asupra ei (ar fi fost obositor și artificial), dar nici n-o uită inabil: către final, cartea va reapărea, cât să se descarce, ca să păstrez spiritul imperativului lui Cehov.

Faptul în sine denotă, desigur, promptitudine și expertiză tehnică. Ceea ce nu mă miră, la un scriitor cu pregătirea filologică 4D a lui Dan Alexe. Important cu adevărat mi se pare bunul dozaj. Fiindcă acesta nu cere știință, ci artă. Ca și scenele de sex, unde cea mai mică alunecare stilistică poate provoca suspiciuni de pornografie; ca și acelea de război civil sau de mică gherilă parohială.

Cum să transcrii în fraze curate sunetul distinct pe care-l face secționarea carotidei unui om fără a da impresia de efecte speciale sau de butaforie ?! Și asta rămânând înalt calofil, cum Dan Alexe este, prin structură, chiar și-n cele mai corozive pagini. E, cum spuneam, o chestiune care ține de proporții inefabile. Acelea care decid întotdeauna, dincolo de pledoarii inteligente și fără efort polemic, firescul valorii unei cărți.

Pantere parfumate-EGO Proza.jpg

Dan Alexe, Pantere parfumate, Editura Polirom, Iaşi, 2017