Știu femei splendide, frumoase și inteligente, care trăiesc cu idioți obsedați de fotbal, pe care ele nu îndrăznesc să-i contrazică și lângă care stau să privească imbecile campionate, în loc să citească Orhan Pamuk (extraordinar scriitor turc, premiu Nobel de literatură) în colțul lor. Nu o fac, pentru că animalul cu care s-au cuplat vrea să stai să te uiți cu el la meci. Și așa se face că supusa creatură inteligentă va sta să se uite la meci lângă stăpânul ei pe care ea se teme să îl părăsească.
Ba chiar am auzit de la o fostă ceva înspăimântător: cum că ea e acum cu unul care îi spune că lectura e ceva inutil și că trebuie să mergi înainte, să faci bani. Atât: bani. prin sport și performanță. Te fuți în ea de carte.
În realitate, majoritatea sportivilor sunt niște cai, animale cu grai, nu rămâne nimic în urma lor. Istoria nu ne-a păstrat sportivi, l-a păstrat pe Platon. A te amoreza de un sportiv la modă te degradează ca femeie. Vitele astea sportive sunt egocentrice și fragile și în general fasciste. Prostimea se bucură atunci, la nu știu ce campionat, că a câștigat unul din nația lor, dar acela nu va cunoaște distincția grafică și gramaticală dintre fi și fii, dintre ști și știi, el e doar o icoană efemeră a nației.
Pare cunoscut? E România de azi. Te-ai întreba: ce e mai frumos decât complicitatea unui cuplu care citește împreună la cafenea? Șed desfăcuți, unul lângă altul, citesc cărți diferite, beau ceva, lent mai schimbă un comentariu, iar când le vine se vor ridica și au să meargă să facă amor. În loc de asta, îi vezi cu ochii într-un ecran de televizor care transmite pe perete ultima competiție cretină a unor imbecili milionari al căror singur talent e să dea într-o bășică umflată sau să fugă o sută de metri. Avem eroii pe care îi merităm.
5 Responses to Cititul împreună… tehnica reparării cuplului prin lectură complice
Sau impreuna la masa din bucatarie, el mai tragand dintr-o tigara, ea in mana cu “Din lirica de dragoste a lumii”… Ai dreptate, nimic nu e mai frumos, dar nu poti sa ramai doar cu un asemenea moment, conteaza pana la urma calitatea umana, bunatatea si, cum spunea K. Gibran, afinitatea sufletelor. Pe unul care nu stie diferenta intre ‘fi’ si ‘fii’ – il pot invata, dar pe unul care nu e om, nu am ce sa il invat. Conteaza sa putem creste impreuna, sa existe arii in viata in care sa ne incurajam si sustine reciproc, sa ne facem bine unul altuia.
Unui asemenea om, de care povestesti tu si de care amintesc si eu in prima fraza, i se potriveste foarte bine spusele unei prietene (Semizeea): “Imi displac firile poetice. Profund. Sunt oameni care se prefac neintelesi”.
* sustinem, potrivesc (scuze pt greseli)
Una cu Khalil Gibran, Dane !
Oameni pragmatici….care merg pe ideea conform căreia “o imagine valorează cât o mie de cuvinte”.
Dictatura imbecililor.
Ratingurile sunt dominate de spectacolele facile, care nu solicită creierul.
Aș preciza că femeile acelea splendide despre care vorbești au o splendoare îndoielnică dacă aleg conviețuirea cu niște legume cu mușchi, cu jambiere și cu scuipați în iarbă. Uite, din Splendoare-n iarbă” o dăm în ”Scuipat în iarbă”. Pamflet în fașă.
Interesantă ideea cu cititul ca și complicitate culturală. Sper să nu o dăm din complicitate în ilegalitate. Parcă revăd flăcările din Fahrenheit 451.
Brusc, mi s-a făcut dor de Truffaut. Și de Ray Bradbury, inerent.