O odaliscă de pripas… codul vestimentar feminin musulman în public în UE

.

Aceasta nu este o balenă, ci o femeie în burqa la mare.

Azi, în multe mari orașe occidentale, poți vedea deseori mai multe femei voalate decât în Kabul.

În Afganistan, anii 2001-2002, imediat după fuga talibanilor, am văzut bucuria femeilor de a nu mai purta burka, oroarea aia de preș care te învăluie și te transformă în abajur cu picioare.

Întors atunci la Bruxelles, în cartierul turco-albanez în care locuiesc (nu Molenbeek de unde ies teroriștii, nu… alt cartier) am dat peste femei în burka, după ce văzusem cum în Kabul și-o aruncă și se bucură că au scăpat de ea. Am dat și de ideoloage, inclusiv șefa partidului ecologist din Bruxelles, cu care m-am certat definitiv, care apărau burqa și îmi explicau în ce fel e o alegere și un semn al demnității femeii musulmane… Nu este, în realitate, este un semn de dominație si de supușenie. Și o spălare a creierului din copilărie.

Văzusem exuberanța cu care femeile afgane tinere lepădau cât puteau și purtau, sub abajurul obligatoriu de care voiau sa scape, jeans și sandale și abia așteptau sã poată să umble cu meșele în vânt, ca să aud după aia tâmpite de occidentale apărând voalul integral ca făcând parte din “demnitatea femeii”.

Recent, în mai multe țări europene s-a pus problema legiferării în chestiunea codului vestimentar musulman în public. Spuneam că în multe mari orașe occidentale, poți vedea deseori mai multe femei voalate decât în Kabul. Asta, desigur, și pentru că fundamentalismul islamic este în primul rând un fenomen urban. La țară, la sat, în lumea musulmană, femeia lucrează la câmp și în curte. Voalul integral, burka ar împiedica-o să facă treabă. La oraș – bărbatul înstărit își arată femeia voalată ca să dovedească că e suficient de avut ca femeia lui să nu lucreze.

Mai multe țări europene, Franța și Belgia în primul rând, au legiferat în chestiunea vălului islamic în public. Germania de asemenea, însă într-o asemenea țară federală, fiecare Land are legislația lui, astfel încât interdicțiile respective funcționează în unele orașe, în vreme ce în altele legislația locală e încă indiferentă.

În Franța, mai bine de 30 de orașe au interzis acele burkini, voalul integral pentru plajă, o formă de burka pentru mers la mare.

Cunosc personal, spuneam, mai multe feministe stângiste, ecologiste, ONG, unele chiar specializate în țările musulmane ale lumii a treia, care apără portul voalului islamic ca pe o formă de demnittea și alegere personală a femeii.

Cu una, fascinată și de poligamie, m-am certat definitiv.

Cand am contrazis-o și i-am venit cu argumente, mi-a scos ca si ea a fost in Kurdistan si Gaza și că știe ea mai bine decât mine ce vor femeile, că si ea e femeie, iar eu n-am cum sa pricep cum e cu pudoarea.

I-am vorbit atunci despre spălarea la creier din copilărie și despre degradanta poligamie, despre oroarea “haremului”, pe care ea o apăra, vizita la soț cu rândul, promiscuitatea, dușmăniile și ura dintre cele favorizate și cele doar producătoare de copii din datorie, lucru la care s-a enervat definitiv si mi-a sâsâit șerpește: –“Bietul de tine, de-ai ști tu ce complicitate se țese intre femeile alea !…”

… și a plecat indignată cu iubita ei, o spanioloaică năsoasă și păroasă.

Era ea pariziancă incultă, însă prinsese un lucru învârtindu-se cu anii prin sărăcia înturbanată din Levant: în islam, homosexualitatea e privită, e drept, cu aceeasi severitate ca in celelalte religii monoteiste, crestinismul si iudaismul ( spre deosebire de cultul baroc al budismului tibetan, căruia homosexualitatea ii e indiferentă), si pedepsita chiar cu moartea, cu rezerva ca islamul are o relativă indulgență pentru homosexualitatea feminină.

Dat fiind ca se considera ca nu exista penetrare reală (uneltele domestice, fructele si instrumentele muzicale eventual folosite nu intra aici la socoteală), amorul lesbian e considerat a nu afecta integritatea pretiosului capital sexual al femeii. E teoretic interzis, dar aproape niciodată pedepsit. Doar homosexualitatea masculină e un păcat mortal in islam. Ce fac femeile cu vasul mustitor nu interesează pe nimeni, câtă vreme rămân între ele.

Asta însă admira, graseind și gâlgâind, odalisca de pripas, asta găsea ea că e “complicitate” și o trăsătură a unei culturi tradiționale care trebuie protejată.

Aud că acum ține cursuri de islamologie la o universitate din provincie.

Cum? Nu știe arabă, nu.