M-a rugat un prieten să fac o scurtă prezentare a limbii maghiare, pentru a o defini tipologic și istoric și a vedea unde se situează în peisajul lingvistic planetar.
Pentru asta trebuie să începem prin a lichida miturile:
Mitul: maghiarii = descendenții hunilor
Acesta este un mit prin simplul fapt că nu știm de fapt absolut nimic despre limba hunilor. Nimic, zero absolut. Hunii nu scriau, contemporanii lor latini și greci nu ne-au lăsat nici cel mai mic cuvințel din limba hunilor. Când spunem așadar că nu știm nimic, este nimicul absolut. Hunii puteau la fel de bine fi turcofoni, sau o altă populație siberiană, sau chiar indo-europeni, din cei pe care îi numim convențional toharieni și care trăiau la extremitatea estică a expansiunii indo-europene, în ceea ce este astăzi XinJiang, Turkestanul chinezesc unde trăiesc acum uigurii turcofoni. Sau puteau fi și o populație iranofonă, precum sciții, sarmații și alanii (iașii) despre care vom vorbi mai jos.
Hunii nu scriau, contemporanii lor nu ne-au lăsat nici un cuvințel din limba hunilor, iar numele Attila pe care și-l dau afectat mulți unguri nu ne arată limba de origine. Putea fi o poreclă, atta = este tatăl într-un nume uriaș de limbi ale planetei. Ata, tata, mama, dada, sunt universale copilărești întâlnite din Amazonia până în China și Europa (în chineză: ma = mama). Attila nu ne spune așadar nimic, e o afectare modernă, asocierea maghiarilor cu hunii este un mit recent. Maghiarii au ajuns în Panonia la o jumătate de mileniu după acei huni despre care nu știm nimic.
Mitul: limbile fino-ugriene, sau uralo-altaice
Acesta datează din sec. XIX și presupune o rudenie, o înrudire genetică între toate limbile cu structură aglutinată, care ar include finlandeza-estona împreună cu maghiara, ba chiar și turca. Este un mit lingvistic la care lingviștii serioși au renunțat astăzi, după ce s-a stabilit definitiv că similitudinile structurale sau tipologice nu implică rudenie. La urma urmei, numărul structurilor lingvistice posibile este foarte limitat și se reproduce de pe un continent la altul fără ca între acele limbi să existe vreo înrudire. Există doar trei sau patru sau cinci tipologii lingvistice posibile. Există de pildă limbile tonale monosilabice, unde fiecare cuvânt e o singură silabă, iar pentru că numărul silabelor posibil de realizat fonetic e limitat, acele limbi au inovat tonurile: aceeași silabă în chineza oficială, han, ma, poate însemna cel puțin patru lucruri diferite, în funcție de ton: poate fi mama, cal, sau particula de interogație care, pusă la sfârșitul cuvântului arată că e o întrebare.
Dar la fel funcționează toate limbile din regiune, din Asia extrem-orientală, pentru că s-au influențat areal, fonetic, una pe alta, fără a fi înrudite între ele. Așadar, chineza, vietnameza, birmana, limbile thai și lao, deși NU SUNT înrudite între ele și nu există înțelegere posibilă între vorbitori funcționează pe același model. E vorba de influențe areale. (Faptul că japoneza, coreeana și cambodgiana/khmer funcționează după un cu totul alt model îi arată pe aceștia ca fiind relativ nou-veniți în regiune; la fel, tibetana a avut tonuri, dar le-a pierdut, și din cauza izolării geografice, dar probabil și din cauza învecinării, în partea celalaltă, cu limbile indo-europene din ceea ce sunt astăzi India, Nepal, Bhutan și Pakistanul).
Faptul că maghiara, așadar, este o limbă aglutinată, precum finlandeza-estona, lapona, sau turca nu înseamnă că ele sunt înrudite, ci că e vorba de trăsături areale: s-au născut in aceeași regiune în care funcționa un continuum lingvistic.
Ce separă maghiara total de finlandeză sau turcă
Maghiara e un caz aparte printre limbile aglutinate, cum sunt cele menționate: finlandeza-estona, lapona sau limbile turcice. Maghiara posedă articole, articol hotărât și nehotărât. Etnocentrismul nostru indo-european ne-a obișnuit atât de mult cu articolul hotărât der-die-das german, sau the în engleză, sau le-la în franceză, că ni se pare ceva natural. Majoritatea limbilor de pe planetă NU AU articol hotărât. Acesta există doar în limbile indo-europene recente (latina nu l-a avut niciodată, sanskrita și limbile indiene de azi niciodată și nici limbile slave sau baltice sau iraniene).
Articolul hotărât a fost creat în greaca veche: ho, he, to, iar ulterior în limbile romane, ieșite din latină, și in cele germanice. Nici una din celelalte limbi indo-europene nu are articol. In rusă, celovek poate fi la fel de bine om, omul sau un om, sau oamenii în general dacă te referi la umanitate. Nici o limbă asiatică, siberiană, africană sau indigenă americană nu are articol, afară de limbile semite (al– în arabă, ha– în ebraică) și limbile pama-nyungan din Australia… și maghiara. A gyerek = copilul, a gyerekek = copiii. Az ember = omul, az emberek = oamenii. (Z-ul vine înainte de vocală, de la ceea ce francezii ar numi liaison: l’homme, les hommes, dar pronunțat l-om, lez-om). Finlandeza, lapona, mongola, turca nu au articol hotărât. Maghiara e un caz cu totul aparte aici printre limbile aglutinate.
La fel, maghiara are un caz acuzativ, ceea ce turca de pildă nu are. Acuzativul e marcat foarte clar, ca în limbile indo-europene, printr-o terminație precisă: -t.
Maghiara folosește chiar acuzativul atât cu articolul horărât, cât și cu cel nehorărât.
De pildă, pornind de la termenul ház = casă:
Látok egy házat = văd o casă
Dar:
Látom a házat = văd casa, cu articol hotărât, casa aia pe care o știam eu deja.
In ambele cazuri se folosește acuzativul în maghiară ház-at, determinarea sau indeterminarea fiind marcată prin terminația verbului: látok în cazul nedeterminat, dar: látom acolo unde e e vorba de o casă precisă pe care o cunoșteam deja. Nu există nimic asemănător în finlandeză sau turcă sau in orice altă limbă.
Maghiara e o limbă hibridă, așadar, ceea ce o face cu atât mai misterioasă. Are un uriaș fond lexical iranian (száz = 100, ezer= 1000, ambele sunt numerale iraniene) și slav, ceea ce e normal, dacă ne gândim la drumul lor spre Europa. Majoritatea maghiarilor needucați nu vor ști, de exemplu, că un termen atât de banal precum medve, ursul, e un împrumut slavon. La fel zilele săptămânii, calul, munca (munka), ba chiar și un termen atât de banal precum barát, un tovarăș sau un călugăr nu e altceva decât slavonul brat = frate. Ba chiar și atât de maghiara puszta, pusta Panoniei, nu e altceva decât slavonismul care a dat și pustiu în română.
Teoria Johannei Nichols
Johanna Nichols, una din cele mai mari lingviste contemporane, scrie în cartea ei Linguistic Diversity in Space And Time că stepa eurasiatică, cea care merge de la munții Carpați până în China, pe la sudul Uralilor, de la Bărăgan până în Turkestanul chinezesc, a fost întotdeauna controlată de o singură populație, sau de populații vorbind limbi apropiate, care s-au înlocuit unele pe altele. Indo-europenii într-o preistorie incontrolabilă, iranienii mai apoi (sciții, sarmații, alanii/iașii), urmați de mongoli, apoi de turcofoni si, mai recent de ruși (din nou indo-europeni). Johanna Nichols numește asta o “spread zone”, spre deosebire de regiuni muntoase si abrupte precum Caucazul sau Balcanii, care sunt “residual zones”.
Intr-o spread zone, cum e Siberia, care merge până în Pannonia și Bărăgan, o limbă inlocuiește pe alta. Intr-o residual zone, cum e Caucazul, sau Balcanii, limbile se adună fără să se înlocuiască una pe alta, populațiile se refugiază prin văi păstrându-și limba, iar uneori religia și obiceiurile.
Așa s-a întâmplat cu alanii/sciții/sarmații/iașii, strămoșii oseților de azi.
Cumanii și Alanii/Iașii
Triburile maghiare care au ocupat Pannonia probabil prin sec. X erau foarte puțin numeroase. Tipul fizic maghiar e central-european. Afară de unii secui cu ochi migdalați, vag asiatici, nimic nu-i deosebește fizic pe maghiari de cehi sau croați. Apoi, regii maghiari au permis stabilirea in Pannonia a unor masive populații nomade războinice deplasate de invazia mongolă din sec. XIII. E vorba de cumanii turcofoni și de alanii/iașii iranofoni, despre care cf. mai multe în linkurile de la sfârșitul textului.
Ambele populații s-au maghiarizat lent: cumanii (kun in maghiară) și iașii (alanii, jász în maghiară, dar în pluralul românesc iași au lăsat numele orașului moldovenesc Iași) au avut o situație privilegiată, lăsând până azi numele combinat al comitatului iașilor și cumanilor: Jász-Nagykun-Szolnok. Nagykun = Cumania Mare, tot de acolo având și noi nume de familie precum Coman sau Comănescu, echivalentul maghiarului Kun, sau localități precum Comana în România sau Kumanovo în Macedonia de azi.
O parte din cumani si din alani/iași s-au retras în Caucaz, unde îi găsim azi sub numele de kumîci și oseți. Altă altă parte din cumani și alani/iași au fugit în Ungaria. Ambele populații, cumanii turcofoni și iașii/alanii iranofoni i-au influențat foarte mult pe maghiari (cf. linkuri mai jos).
De la cumani ne-a rămas acel Codex Comanicus, un ghid de conversație medieval în cumană (turcă), iraniană și latină, iar de la alani/iași (apropo, numele occidental Alain, sau Alan tot de la aceștia vine, pentru că au ajuns până acolo).
Nici una din aceste populații nu făcea comerț, erau triburi de războinici călăreți și păstori. Sciţii, alanii, strămoşii oseţilor, au lăsat o amprentă durabilă asupra toponimiei şi hidronimiei teritoriilor din nordul Marii Negre, inclusiv în România de astăzi. De la puternicul trib scit sau alan al Iassilor, cum spuneam, a rămas numele aşezării Iaşi în România, alături de o localitate cu nume similar în Kazahstanul actual şi un întreg şir de localităţi al căror nume e format pe Jasz– în Ungaria. La fel, lingviştii români au apropiat în mod just numele munţilor Zărand de termenul oset zærond, bătrân.
Cum spuneam, sub presiunea mongolilor, au fugit in două direcții: o parte in Caucaz – oseții și kumîcii, iar o parte a primit permisiunea de a se stabili in regatul maghiar, in puszta Panoniei (puzsta, am spus mai sus, e de altfel un imprumut maghiar din slavă, ca si pustiu in română). In Ungaria, unde s-au stabilit împreuna cu cumanii, împinși de mongoli, alanii/iașii și-au vorbit limba pînă în sec. XVII, numiți în documente a aparține națiunii iasonice (natione jasonice). Regiunea e cunoscută pînă azi ca Jászság : Țara Iașilor. Există de altfel și un vocabular din sec. XVII alan-maghiar-latin.
Din alană/osetă/iasă au rămas in maghiară termeni precum aladár (sutaș, iar ca nume propriu frecvent nume de erou : Aladár, dar de la osetul aeldar, nobil); asszony, femeie (oss. aekhsin, stăpână, doamna); egész (întreg, sanatos); üveg, sticla; gazdag (bogat), de unde și gazda (stăpânul casei), care urcă, ambele, pînă la osetul qaezdyg, bogat (scris хъaeздыг în ortografia inventată de sovietici), hid, pod, care e de fapt un termen iranian imprumutat și de georgieni, cum o arăt intr-un link mai jos, sau üveg, sticlă (avg în osetă) etc… Oseta a influențat de altfel masiv și limba rusă, ceea ce e un cu totul alt subiect în care nu intrăm acum.
APPENDIX
Teoria Johannei Nichols
Johanna Nichols, una din cele mai mari lingviste contemporane, așadar, care se bazează pe lucrările rusului Klimov, a scris Linguistic Diversity in Space And Time, una din cele mai originale summe lingvistice de la progresele structuralistilor si de la Chomsky încoace. Singurul alt studiu global de o asemenea importanță in ultimele decenii a fost Limba Indoeuropeană si Indoeuropenii a lui Gamkrelidze și Ivanov, la rândul lor influentati de Klimov, deși fără sa o spună explicit.
Johanna Nichols aduce o teorie lingvistica globală, o interpretare a diversitatii lingvistice la scara planetara bazată pe teoria populatiilor si pe studiile areale; pe ideea (dovedita) ca diversitatea lingvistica e norma si ca diversitatea se combina istoric cu influentele areale (ducând sistematic, in anumite regiuni unde condițiile se preteaza, la fenomenul de Sprachbund, de apropieri structurale între limbi diferite genetic si tipologic).
Gradul de dificultate (complexity) al unei limbi date (dificultate absolută pentru un marțian care ar studia fără cunoștințe prealabile limbile pământului punând pe același plan franceza colocvială cu graiul ultimilor arawak) este suma valorilor absolute ale unui algoritm foarte complex care implică, printre multe altele, complexitatea morfologică si morfosintactică(adică, de pildă, daca o limba e “head-” sau “dependent marking” in cadrul frazei). Trasături tipologice precum ergativitatea nu sînt luate in seamă, pentru că se considera din start (e logic, e una din premise) ca ergativitatea nu e mai “complicată” decat construcția de tip acuzativ doar pentru ca europenii o găsesc exotică… Pentru amerindieni, basci sau caucazieni e invers, deci valoarea ei clasificatorie e zero.
Cum de asemenea fonetica este exclusă din clasificare, se ajunge la aparenta ciudatenie prin care o limba tonala precum chineza e clasată 2 (nu exista 1), iar sumeriana 15. Cu un asemenea algoritm, înțelegerea totala a gramaticii nu e necesară, e vorba mai mult de o metoda statistica.
Limbile izolate, tocmai, au un grad de complexitate coborât, iar după cele mai recente teorii si concluzii, sumeriana e o limba tipologic aglutinata, nu izolanta, iar limbile aglutinate tind sa ofere un ridicat grad de complexitate.
Si, da, exista ergativitate pură. Limbile caucaziene de nord-est (cecena si cele din Daghetan precum avara), ca si georgiana literară sînt de tip ergativ pur, fără niciun split. La fel e si tibetana clasica, din puținul pe care îl cunosc.
Fiú, ház, casă și coteț – pericolul lingvisticii amatoricești
https://cabalinkabul.com/2013/12/29/fiu-haz-casa-si-cotet-pericolul-lingvisticii-amatoricesti/
Cu gazda pe pod – termeni de civilizație ce au migrat din indo-iraniană în maghiară…
În chip de capiște și idolatrie – confluențe maghiaro-cecene…
Prout – port, l‘origine iranienne du nom de la rivière moldave / Prut – port, originea iraniana a numelui Prutului
Oroarea de pește, Marea Neagră si originea grecilor
https://cabalinkabul.com/2013/01/24/oroarea-de-peste-marea-neagra-si-originea-grecilor/
și
O lume dată în vileag: urme de maniheism în română si maghiară
https://cabalinkabul.com/2013/04/05/o-lume-data-in-vileag-urme-de-maniheism-in-romana-si-maghiara/
Măritiș românesc la goții din Crimeea?
https://cabalinkabul.com/2014/02/28/maritis-romanesc-la-gotii-din-crimeea/
Cf. și:
Cum ne-au lăsat cumanii oina…
https://cabalinkabul.com/2015/07/19/cum-ne-au-lasat-cumanii-oina/
Un ghid despre “murdar qatın” (dirty Madams) prin bordelurile din Cumania
Găgăuz – găgăuță: Basarabi, originea cumanilor și din nou despre teoria lui Djuvara
In apărarea lui Neagu Djuvara : au fost Basarabii cumani?…
https://cabalinkabul.com/2013/10/06/in-apararea-lui-neagu-djuvara-au-fost-basarbii-cumani/
De unde vine cuvântul “Crăciun”
https://cabalinkabul.com/2016/12/25/de-unde-vine-cuvantul-craciun/
34 Responses to Hungaro-Alania: de unde vine limba maghiară?
„Z” este adăugat lui „a” (ca „liaison”) pentru a obține „az”, sau, dimpotrivă, „a” este obținut prin căderea consoanei din „az”? Până acum circa un secol se scria „a’ ház”, nu „a ház”, deci presupun că apostroful ținea locul unui „z” căzut. Ceea cea ar avea sens și pe planul evoluției gramaticii, arătând că articolul hotărât a fost obținut din pronumele demonstrativ (az), la fel ca în latină sau limbile germanice (și, evident, sub influența uneia dintre acestea).
De fapt prepozitia hotarata s-a dezvoltat secundar din pronumle demonstratic ‘az’ relativ tirziu, dupa asezarea maghearilor /deci nu este un atribut genetic ce ar dovedi relatie istorica/, ca si in japoneza, in cazul maghearei probabil sub infuelnta indo-europeana. Asta era singura forma inca in sec-16., apoi s-a dezvoltat forma a’ (astazi a) inainte de cuvinte cuvinte cu consonante initiale. 2. acusativul este folosit in toate limbile turcice, cu putune exceptii marcat prin formante provenind din aceasi sufixe proto-turcice 3. influenta turcia din epoca migratiilor este cea cuadevarat vasta, nu cea mezo-iraniana, poate o erorae involuntara.
Ca să mă dau deștept: în Banat se folosește termenul uiagă pentru recipient de sticlă, cuvânt provenit din maghiarul üveg pomenit mai sus. M-am întrebat mereu care ar fi originea lui nioarcă, broască adicătelea.
Aş fi şi eu curios de acest “nioarcă”, pentru că şi în Moldova se foloseşte… Ar fi interesant de ştiut dacă vine dinspre maghiară.
Nioarca este un onomatopeu, in multe cazuri numele populare de broaste au la origine un onomatopeu. Alt exemplu ar fi pasarile sunt onomatopee
Există un grad se asemănare demn de luat în calcul între finlandeză și maghiară. Nu am studiat estona și nu mă pronunț, deși dacă asemănările cu finlandeza există, se poate să existe și cele cu estona, într-o anumită măsură. Un lingvist al secolului 19 al cărui nume îmi scapă spunea că “finlandeza și maghiara sunt înrudite, dar distanța dintre ele e la fel de mare precum cea dintre franceză și persană, care, la fel, sunt înrudite.” Eu personal maghiara nu o vorbesc, dar am mulți prieteni care o cunosc la nivel nativ. În urma studierii limbii finlandeze, cu ajutorul lor, am pus cap la cap câteva lucruri cu privire la acest aspect. Limbile finlandeză și maghiară deocamdată sunt considerate ca făcând parte din familia limbilor fino-ugrice (prima la finice și a doua, respectiv, la ugrice), această familie fiind parte constituantă a familiei limbilor uralice. Încă se acceptă acest copac genealogic, și be baza sa am studiat la facultate limba finlandeză. Acum, bineînțeles că diferențele par a fi mai multe decât asemănările. Toate diferențele notate de dumneavoastră le pot confirma (cu mici excepții). Cât despre similitudini, în primul rând putem vorbi despre o asemănare între limbi pe plan fonetic. Ambele limbi prezintă „vowel harmony” (fi. „syö” + „-mään”, nu „-maan” și „sotilas” + „-ta”, nu „-tä”; hun. „autó” + „-ból”, nu „-ből” și „szék” + „-ről”, nu „-ról”), deși doar finlandeza (finicele) are/au “consonant gradation” (HelsinKi -> HelsinGissă). Armonia vocalelor se poate întâlni la marea majoritate a limbilor fino-ugrice, după câte am văzut, fiind și un “trademark” al acestora. Am observat importante asemănări în ceea ce privește morfologia. Ambele limbi oferă o multitudine de posibilități înspre a crea cuvinte noi, existând niște posibilități clare de derivare și îmbogățire a vocabularului. Când vine vorba despre cazuri, este de menționat că și finlandeza are acuzativ. Mai degrabă diferența mare dintre cele două limbi din acest punct de vedere mi s-ar părea lipsa partitivului în maghiară. În afară de partitiv, finlandeza și maghiara seamănă “case-wise”, cu acuzativul pe care dumneavoastră l-ați menționat existând în ambele – în finlandeză în două forme, una “nominativală” și una “genitivală”, în vreme ce în maghiară el e mult mai simplu și mult mai concis, la fel cum ați scris și dumneavoastră, folosind terminația „-t” ca și marcă a obiectului direct. Dincolo de aceste aspecte lingvistice pe care oricum le-am abordat subțire aici, ar mai fi ceva demn de menționat. Există un număr mic de cuvinte care sunt asemănătoare în cele două limbi, acele „cognate words”, „cuvinte înrudite”. Există un exemplu destul de faimos care ne arată acest fapt. „Peștele înoată pe sub apă”. Fi.: „Kala ui veden alla.” Hun.: „A hal úszik a víz alatt.” Evident, pe această propoziție se poate discuta fără întrerupere. Kala / (a) hal = pește(le); ui / úszik = înoată (pers. a 3-a sg., prezent); veden / (a) víz) = apă/a; alla / alatt = sub, dedesubt. Cred că se pot trage multe concluzii în ceea ce privește relația dintre finlandeză și maghiară dacă sunt studiate ambele îndeaproape. Până acum nimic nu e concludent, nici de o parte, nici de cealaltă, chiar dacă eu, personal, tind să cred că există rudenie (cât de mică și subțire) între finice și ugrice, respectiv între maghiară și finlandeză.
bine punctat
nu stiu care era limba hunilor, dar te invit sa faci urmatoarea comparatie de nume:
Diengis – nume de dac (ostrakon Egipt))
Dengizich – numele fiului lui Attila
Djengis khan – numele lu Temujin
Zutula – nume de dac (ostraca Egipt)
Attila – nume de hun, cica
Baduila – nume de got, cica
Svinthila – nume de got, cica
Butula – nume turcic, cica (tezaurul avar Szentmiklos
Boila – nume turcic, cica (tezaurul avar Szentmiklos)
Danila – nume romanesc
Badila – nume romanesc
Vintila, Chirila, Petrila, Nila, Fratila, Borila, Vintila, Ochila, Lungila, Gerila, Setila, Flamanzila, Pasarila
Decebalus – ultimul rege dac
Dizabulos – primul han turcic, cica
si acum nume de neamuri:
Agathyrsos – iranici, cica, din Baragan, al caror rege era unu Spargapeithes
Massagetii – iranici, cica, din Varkana, al caror rege era unu Spargapises
Agatziri – trib iranic, cica, aliatii lu Atilla, al caror rege era unu Karadach
Sadagarii – trib iranic, cica, aliatii lu Atilla, al caror rege era unu Candac, al carui fiu era unu Cunthigis
pt cine are o bruma de cunoaster, Sa-Daga inseamna Dacii (dag) Scitici (saca)
Iazigii – sarmatici, cica, vecinii si aliatii dacilor
Iasii – turcici, cica
Oguzii – turcici, cica
Gagauzii – turcici, cica
Ossetii – iranici, cica
Uzbekistan – turcic, cica
Asena – lupoaica fondatoare a turcilor, cica, ai carei fii au rapit fecioarele din triburilor Sabirilor, if you know what i mean
Asenii – ciobanii fondatori ai vlahilor bulgari, cica
Zana – divinitate femeie romaneasca
Zhena – femeie bulgareasca
Hasan – nume arabic, cica, insemnand “frumos” “bun” “binefacator”
pt cine are o bruma de cunoastere, Iaziges inseamna Scitii (As, Sa, Saca) + ag (maretz, divin, august, regal); Iasii insemna Scitii, Oguzii inseamna Scitii (uz, az, iaz) + ag; gagauzii inseamna Scitii + ag + kok (cer, albastru, divin), Ossetii inseamna Scitii (os, as, az)
Apoi, legenda lui Attila, care luase in stapanire Sabia lui Marte. aceasta legenda este clar pah fatza, un mit fondator “dacic” – orice o fi fost insemnand “dac”.
Metafora “sabia infipta in piatra” o gasim la alogenii lui Artur, stramutati de imparatii romei la mama draqu in Britania, sa joace Morris dansu cat i-o tine pingelele, cat mai departe de Dacia.
Si o mai gasim la turco-iranicii din Ossetia (tzara Uzilor, Ozana, Iza)
Ajadar, congluzie, Magyarii, care se considera din Gog si Magog, sunt fiii cerului divin, adevaratii detinatori ai cheii misterelor mantiei celeste a lu Mitras, injunghietoru lu Alef, AZ, inceputul si sfarsitul
Lasa asta, zi daca aveau lasere!
Lasere nu, doar arcul simetric, composit si reflex. Buna scula. Legenda populara (ca multe altele, de origine sec XIX), zice ca occidentalii din secolul IX se rugau “„A sagittis Hungarorum libera nos, Domine”.
De fapt textul original era altul, dar in sens cam la fel. Si la original, sursa oarecum obscura, Muratori, Ludovico Antonio: Antiquitates Italicae medii aevi (17XX), cu referire la ceva imn din secolul IX, unde apare ca “Ab Ungerorum nos defendas jaculis”.
Cu iertăciuni de rigoare pentru latina masacrată, nu am mai pus mâna pe ea din 98 🙂
Din povestile interne maghiare, oare care e cel mai apropiat de realitate? Lista e aproximativa, pe baza discutiilor informale cu profesorii de istorie, anii 90.
1. Linia huni -> maghiari. Se presupune ca in secolul IX, cand cronicarii din vest au avut surpriza neplacută de a da nas în nas cu expedițiile maghiare, s-au scărpinat un pic în cap, au căutat în catastife și au găsit descris o alta populație migratoare care i-a călcat cu ceva sute de ani înainte, hunii. Ce o zis? No ni la ăștia, iar au venit. De aici, transferul înapoi către maghiari, unde probabil ungarn-ul cronicarilor s-a transformat facil in huni. Oricum, marketingul și-a făcut efectul, poveștile deformându-se deodată cu secolele trecute.
2. Numele Attila. Dracu știe când a intrat în uz, probabil secolul XIX, cu romantismul ei de baltă. Eu credeam că vine din turcă (Etele sau ceva variantă de genul). Personal am fost botezat așa pentru că era intraductibil și mama nu avea chef să mă cheme Vasile în loc de László.
3. La orele de limba maghiară, teoria predată este în continuare cea de linie finno-ugrică. Din câte am înțeles de la colaboratori finlandezi pe care i-am întrebat, și la ei se predă la fel, maghiara este inclusă între limbile cele mai apropiate / înrudite. Iar acum, să aflăm că nu e chiar așa?
4. Pe vremuri, secolul XIX, mai era o teorie privind originea limbii maghiare, dar de data originea geografică era către Tibet. Google Sándor Kőrösi Csoma. Evident, n-a găsit nici pe dracu, dar pe traseu a fondat studiul aprofundat al Tibetului.
5. Recul de la huni, versiunea 2. Ca să vezi cum se propagă poveștile. Dacă întrebi pe secui, mai ales pe cei care seamană cu Noua Dreaptă în varianta Harghita/Covasna, îți vor povesti ore întregi despre cum ei sunt un trib de huni (de-ai lui Csaba) și că orice asociere cu maghiarii este doar de conjunctură.Partea distractivă e că secolul XIX a produs o tonă de literatură romantică în jurul subiectului, care pe traseu a ajuns să se considere istorie în loc de ficțiune. Ca și cu dacopatia voastră.
6. Import din slavă. Se predă încă din clasa 5 sau 6. Și acum îmi amintesc manualul, lista cuvintelor uzuale importate din slavă, turcă, plus N+1 alte surse e de ceva pagini lungime.
E chiar binevenită o discuție pe tema originii limbii pe care o vorbesc nativ.
Apropo maestre, știi pe undeva de o culegere de povești maghiare traduse în limba română?
Boier, ai verbul vioi. Merită să traduceți câte ceva din bogăția sufletească maghiară șî pt noi, în română. Poate finanțate cu un proiect/grant european. Multă vreme noi, românii sudiști 😀 am fost sub suzeranitatea regilor Ungariei sau a principilor ardeleni și asta a lăsat urme în limbă. Vezi,,lanț , hotar, crai, zarvă etc,,. Cu siguranță vom găsi elemente comu e șî în povești.
Subscriu cu tarie – tare as vrea sa citesc un volum da basme unguresti.
BPT avea o serie de basme si povestiri din toata lumea – imi amintesc cu placere citind seriile de povesti chinezesti, un altfel de univers decat Greuceanu si corbul cel intelept, astia au vulpi care se metamorfozau din copacii tomnatici, gandesc ca frunzele vestede dau culoare blanii de vulpe. Am fost mirat pentru mult vreme, ca la noi vulpea are o altfle de conotatie.
Am avut aceeasi senzatie citind Jokai Mor, Omul de aur, unde personajul respira aer unguresc, bea apa / vin unguresc, isi lasa privirea pe iarba ungureasca, adica concentrarea narativei pe “maghiarismul” innascut, nelasand nici o referinta pozitiva din afara, e similar, pentru mine, cu americansimul, “self-centered culture”, cum ar zice eco, pe care mos Alexe nu il place (sau Borges, pe care dealtfel nu il place), desi cumva il paralelizeaza in scrierile dumnealui.
[…] – Istoria limbii maghiare […]
Articolul a devenit prea tehnic, o insiruire de limbi si popoare, interesanta de altfel, dar sincer eu nu gasesc o concluzie sau ceva clar. Stim de unde vin maghiarii si ce e cu limba lor sau nu?
Nu e foarte clar nici la ce foloseste teoria repsectivei lingviste si nici ce e cu spread-zone-ul mentionat.
1. Domnule Alexe: agentumulticulti a mentionat prenumele romaneti terminate in “-ila”: Zorila, Boila etc. Ele sunt folosite actualmente mai mult ca nume de familie. A nu se confunda acest sufix cu terminatia numelor biblice de genul: Samoila (=Samuel), Danila (=Daniel), Gavrila (=Gabriel), unde “-ila” nu este decat o varianta fonetica veche a lui “-el”. Din cate stiu sufixul e considerat dacic, de substrat. E adevarat? Ce dovezi exista? Acest sufix exista si in bulgara, in forma “-il”.
Dar despre sufixul “-ota” ce puteti spune: Dragota, Dobrota, Trancota/Troncota etc. Si acest sufix exista in bulgara.
2. In sprijinul afirmatiei ca atat conjunctia “ori” (=sau), cat si particula/adverbul “oare” (oare stie sa conduca masina?) nu sunt decat formele de plural ale substantivului “oara” (a doua/treia oara), care la randul lui este forma mostenita a latinescului “hora” si dubletul cuvantului neologic “ora” (ora doua/trei) adaug faptul ca atat in poloneza cat si in ucraineana (foarte probabil si in belarusa) exista un cuvant care inseamna atat “ori”, cat si “oare”: in poloneza “czy”, in ucraineana “чи”. Si in bulgara exista ceva asemanator: adverbul “oare” (mai precis particula, nu stiu de ce gramaticile romanesti continua sa numeasca acest timp de cuvinte adverbe si nu accepta ca exista si in romana categoria partilor de vorbire “particule”) si conjunctia ori (=sau), se traduc in bulgara prin “nali” (din prepozitia “na” + particula “li”) si, respectiv, ili (din conjunctia i = si + aceeasi particula “li”). Ambele sunt plurale ale cuvantului oara (=data, a doua oara = a doua data), dupa cum inteleg ca a propus lingvistul Candrea, adica dublete etimologice ale lui ore (pluralul cuvantului ora).
S-ar mai putea adauga ca in Moldova ( cel putin in nord ) exista expresia ” intr-o oara “, care este destul de greu de explicat, insa sensul principal ( primordial ? ) ar fi : intr-o clipita, respectiv intr-o fractiune de timp prea mica pentru a fi constient de ce ai facut. Sau, poate, intr-o oara ( ceas ) rau ?
Poate sa fie o varianta a expresiei “intr-o doara”. Pentru doar(a) vedeti ce spune dexoline.
Ce este aromana? Limba sau dialect? Asa-zisii lingvisti romani sustin ca este un dialect al romanei comune, numita si proto-romana si stra-romana, pretinzand ca aromana este un dialect, eventual o limba mai noua, desprinsa din “proto-romana” si, deci, ca aromanii, daca sunt intr-adevar un popor (sic), sunt un popor mai recent, la origine ei fiind, chipurile, tot romani. Din aceasta “proto-romana” ar fi rezultat 4 limbi: romana, aromana, “megleno-romana” si “istro-romana”. Fals: in primul rand se poate pune intrebarea: de ce nu ar fi romana un dialect al “proto-aromanei”? In al doilea rand faptul ca etnonimul/cuvantul “ruman” pare a fi mai vechi, dpdv lingvistic decat cel de “arman”/”raman” sau “rumer” nu are nicio relevanta pentru denumirea proto-limbii comune, deoarece in aromana exista alte cuvinte, care sunt mai vechi decat cuvintele omoloage din romana, adica sunt mai apropiate cronologic de etimoanele lor latinesti, decat cele din romana. De exemplu aromanul “oclju” pastreaza “-l”-ul latinesc din “ocuLus”, intr-o forma palatala, in timp ce corespondentul romanesc, “ochi” este mai recent, aparut dupa pierderea “l”-ului muiat din aromana. Aici se poate adauga ca si cuvantul/etnonim “roman” din asa-zisa “daco-romana” este mult mai recent decat forma initiala, “ruman”, deci cuvantul aromanesc “arman”/”raman” este mai vechi decat cel “roman” (“ruman” este un arhaism in “daco-romana”). Situatia celor 4 limbi romanice: romana, aromana, megleno-vlaha si istro-vlaha (cum ar trebui corect numite “megleno-romana” si, respectiv, “istro-romana”) este perfect analoaga cu cea dintre RUSa, belaRUSa/bieloRUSa, RUSyna si ucraineana, cele 4 limbi slave de est. 3 dintre ele pastreaza glotonimul “rus-“, la fel cum 2 dintre limbile romanice de est pastreaza amintirea cuvantului latin “Romanus” in numele lor: aromana si romana. Asta nu inseamna insa ca rusa ar fi un dialect belarus/rusyn, nici macar un dialect al belarusei/rusynei vechi, nici ca belarusa ar fi un dialect rus/rusyn, nici ca rusyna ar fi un dialect rus/belarus. Toate provin din slava veche de est. Belarusa e o limba destul de diferita de rusa, fiind mult mai apropiata de ucraineana decat de rusa. Cat despre rusyna, este foarte diferita de rusa, unii lingvisti considerand-o dialect al limbii slovace sau dialect de tranzitie slovac-ucrainean (in afara de cei care o considera dialect ucrainean sau limba de sine statatoare), deci dialect al unei limbi vest-slave (slovaca). Este ca si cum ai zice ca fosta limba dalmata era un dialect romanesc, dalmata si romana facand parte din grupe diferite de limbi romanice. De mentionat ca si ucraineana este foarte diferita de rusa, mai diferita decat este aromana de romana, dar mai asemanatoare decat este romana cu istro-vlaha. Desigur ca se poate obiecta ca limba belarusa exista dar poporul belarus nu, deoarece belarusii se considera rusi. Acest lucru e partial adevarat, aproape toti belarusii se considera rusi iar, actualmente, limba lor materna nu mai este belarusa, ci rusa, unii avand doar cunostinte de belarusa ca limba straina, altii deloc. Exista insa si belarusi care au limba materna belarusa si se considera diferiti etnic de rusi. In plus, mult mai multi rusyni (procentual) se considera diferiti etnic atat de rusi, cat si de ucraineni. Un alt argument este ca exista limbi mult mai asemanatoare intre ele decat romana cu aromana care nu sunt considerate de nimeni a fi una dialectul alteia, de exemplu: ceha si slovaca, ucraineana si belarusa, norvegiana/daneza si suedeza (ca sa nu mai vorbim ca norvegiana este extrem de apropiata de daneza, cam ca portugheza de galiciana, o limba pe care unii o considera dialect portughez; intr-adevar pana in urma cu vreo 70-80 de ani norvegiana era considerata dialect danez). Aromana este deci diferita de romana, fiind o limba distincta atat dpdv istoric, diacronic, cat si sincronic, dpdv al criteriului asemanarii actuale cu romana, criteriul inteligibilitatii mutuale. Aromana si romana sunt la fel de asemanatoare ca portugheza cu spaniola, poate doar cu putin mai asemanatoare. Ramane doar chestiunea stabilirii unui nume pentru proto-limba comuna din care au rezultat aromana, romana, megleno-vlaha si istro-vlaha, deoarece niciuna dintre denumirile care sugereaza o prioritate temporala a “daco-romanei” nu e corecta. Exista mai multe variante: romana (nu româna!) est-balcanica (pe modelul reto-romanei, pe care nimeni nu o numeste reto-română), proto-romana est-balcanica, romanica est-balcanica si proto-romanica est-balcanica. Este adevarat ca istro-vlaha se vorbeste actualmente in vestul Peninsulei Balcanice, dar nu acesta este arealul ei initial. Atributul de “est-balcanica” este necesar pentru a evita confuzia cu dalmata. Ramane de asemenea de gasit un nume adecvat pentru “istro-romana” si “megleno-romana”, deoarece nici glotonimele “istro-vlaha” si, respectiv, “megleno-vlaha” nu sunt prea potrivite, fiindca “vlahi” sunt numiti si românii (vorbitorii de asa-zisa “daco-română”) din Valea Timocului (in Serbia si Bulgaria), desi, din cate stiu eu, si vorbitorii de dalmata erau numiti vlahi de catre popoarele invecinate. Pentru incorectul “macedo-romani” (care sugereaza ca ar fi vorba despre românii din Macedonia si nu despre un popor diferit) exista cuvantul romanesc “aromani”, ce evita confuziile. “Megleno-vlah”/”Istro-vlah” nu ar elimina confuziile, intrucat ar sugera ca este vorba despre acelasi tip de vlahi ca cei din Valea Timocului, care locuiesc in regiunea Meglenului si, respectiv, a Istriei. Cuvantul meglenit pentru megleno-vlah este “vla” (fara “-h”) sau “vlau̯”, dar nu se poate zice “limba vlaă/vlaiă/vlaie. S-ar putea folosi “limba meglenita” si “poporul meglenit”. Cat despre istro-vlahi s-ar putea folosi “poporul jeianean” si “limba jeianeana”, desi acesta este numele doar al unei parti ai istro-vlahilor, ceilalti auto-denumindu-se vlahi. Avand insa in vedere ca si unii, si ceilalti vorbesc aceeasi limba, se poate extinde endonimul de jeianeni si asupra celorlalti. Pentru vlahii din Valea Timocului ar fi mai corecta utilizarea numelui de “valahi”, care aminteste de Valahia (Tara Romaneasca = Muntenia + Oltenia), deoarece ei vorbesc româna, asa-zisul “dialect daco-român al limbii române”). O ultima precizare: cand am spus ca “ruman” este un cuvant mai vechi decat “arman/raman”, dpdv al legilor fonetice care au guvernat transformarea cuvintelor latinesti in romanesti/aromanesti, eu doar am presupus acest lucru, neavand cunostinte atat de vaste de fonetica istorica romaneasca/aromana. Asa cum am demonstrat mai sus, un singur cuvant, fie el si etnonim, nu poate servi ca baza pentru afirmatia ca aromana ar fi un dialect al romanei, deoarece exista cuvinte in aromana mai vechi ca omoloagele lor din romana, ceea ce ar insemna ca si romana este un dialect al aromanei. De fapt, ambele limbi provin dintr-o limba-mama pe care e incorect sa o numim atat “proto-romana”, cat si “proto-aromana”.
1. Domnule Alexe: agentumulticulti a mentionat prenumele romaneti terminate in “-ila”: Zorila, Boila etc. Ele sunt folosite actualmente mai mult ca nume de familie. A nu se confunda acest sufix cu terminatia numelor biblice de genul: Samoila (=Samuel), Danila (=Daniel), Gavrila (=Gabriel), unde “-ila” nu este decat o varianta fonetica veche a lui “-el”. Din cate stiu sufixul e considerat dacic, de substrat. E adevarat? Ce dovezi exista? Acest sufix exista si in bulgara, in forma “-il”.
Dar despre sufixul “-ota” ce puteti spune: Dragota, Dobrota, Trancota/Troncota etc. Si acest sufix exista in bulgara.
2. In sprijinul afirmatiei ca atat conjunctia “ori” (=sau), cat si particula/adverbul “oare” (oare stie sa conduca masina?) nu sunt decat formele de plural ale substantivului “oara” (a doua/treia oara), care la randul lui este forma mostenita a latinescului “hora” si dubletul cuvantului neologic “ora” (ora doua/trei) adaug faptul ca atat in poloneza cat si in ucraineana (foarte probabil si in belarusa) exista un cuvant care inseamna atat “ori”, cat si “oare”: in poloneza “czy”, in ucraineana “чи”. Si in bulgara exista ceva asemanator: adverbul “oare” (mai precis particula, nu stiu de ce gramaticile romanesti continua sa numeasca acest timp de cuvinte adverbe si nu accepta ca exista si in romana categoria partilor de vorbire “particule”) si conjunctia ori (=sau), se traduc in bulgara prin “nali” (din prepozitia “na” + particula “li”) si, respectiv, ili (din conjunctia i = si + aceeasi particula “li”). Ambele sunt plurale ale cuvantului oara (=data, a doua oara = a doua data), dupa cum inteleg ca a propus lingvistul Candrea, adica dublete etimologice ale lui ore (pluralul cuvantului ora).
Corectura: in bulgara intrebarile la care se raspunde doar prin “da” sau “nu” se formeaza cu “li”, nu cu “nali” care inseamna “nu-i asa?” Si in sarba se foloseste “li” exact pentru acelasi tip de intrebari, iar poloneza foloseste “czy”, ucraineana чи. In sarba mai exista posibilitatea de a utiliza “da li” la inceputul intrebarii, “da” fiind o prepozitie.
Cum se explica faptul ca in albaneza nu exista o influenta a ex-limbii dalmate (decat foarte putine cuvinte) si vice-versa, avand in vedere ca dalmatii erau iliri romanizati iar albanezii se zice ca ar fi urmasii ilirilor (neromanizati si negrecizati). De asemenea, din cate stiu eu dalmata nu face/facea parte din Uniunea lingvistica balcanica, spre deosebire de albaneza si romana. Exista foarte multe imprumuturi vechi romanice cu fonetism romanesc in albaneza, si foarte putine dalmate. Exista si imprumuturi romanice vechi care nu au fonetism nici romanesc, ni dalmat (probabil ca provin dintr-o limba romanica disparuta inaintea dalmatei, care s-a vorbit pe teritoriul dintre arealul romanesc si cel dalmat). Va atrag atentie asupra cuvantului “a pastra”, care exista si in albaneza: pastroj = a curata. Scriban a gasit unul si in neogreaca: pastrevo, care inseamna tot a curata, si in meglenita. Oare e cuvant albanez sau grec? Avand in vedere ca in greaca veche nu exista, e posibil, chiar probabil sa fie un cuvant albanez. Counterpart-ul bulgar inseamna acelasi lucru ca in romaneste, spre deosebire de cuvintele albanez, neogrec si meglenit. Faptul ca au sensuri diferite in albaneza si romana poate fi un indiciu despre vechimea cuvantului in ambele limbi, din substratul trac, mai putin probabil ilir. Daca cuvantul era importat in romana/bulgara din neogreaca foarte probabil ar fi avut acelasi sens ca in aceasta limba, adica de “a curata”, ceea ce e un alt indiciu despre vechimea lui.
Ce parere aveti despre lipsa aproape totala de influenta atat romanica/dalmata, cat si ilira (in cazul in care albaneza e ilirica) din sarbo-croata? Ma refer la influenta romanica veche, antica, nu la cea din evul mediu (genoveza/venetiana), nici la cea franceza/italiana si nici la cuvintele albaneze noi imprumutate de sarbii din Kosovo sau de muntenegreni. De parca sarbo-croata nu ar fi avut niciun substrat lingvistic. Daca ilirii de pe actualul areal lingvistic sarbo-croat au fost foarte putin afectati de romanizare, iar albanezii sunt tracici, atunci, da, se poate considera ca printre cuvintele sarbesti cu etimologie necunoscuta exista cuvinte ilire. De mentionat, asa cum probabil stiti, ca sarba este o zona periferica a Uniunii lingvistice balcanice, ca si neogreaca.
Cum se explica prezenta cuvantului raca (pronuntat ratsa) in slovena, ca si a celui rosë din albaneza, amandoua insemnand rata? Dictionarele noi romanesti aflate pe dexoline dau si cuvantul sarbo-croat raca. Acesta este insa un cuvant doar croat, mai precis doar kajkavian (dialectele kajkaviene sunt de fapt dialecte slovene din Croatia, se vorbesc in nord-vestul Croatiei), care in niciun caz nu ar putea fi la originea cuvantului romanesc. Hrvatski Jezicni Portal da o etimologie friulana (ratse). Se pare intr-adevar ca friulana, ca si celelate dialecte reto-romane, precum si sarda si dalmata au unele lucruri in comun cu romana. In reto-romana s-a pastrat corespondentul de origine latina al romanescului “biserica”. Este vorba aici de un cuvant ilir, mostenit atat de friulani, cat si de romani intr-o forma aproape identica, provenita din latina, in timp ce albanezii au pastrat cuvantul neaos modificat fonetic, sau este vorba de un cuvant ilir imprumutat atat de vorbitorii de latina cat si de albanezii de origine tracica de la iliri? Atat friulanii cat si romanii erau vecini cu ilirii, daca cuvantul e intr-adevar ilir si nu trac. Dictionarul etimologic sloven fran.si da urmatoarea explicatie: cuvantul sloven si croat dialectal (adica kajkavian) raca provine din friulana “raze” si italiana dialectala “razza”, care ar fi o prescurtare a lui anaraz(z)a ce ar fi o varianta a cuvantului italian dialectal (venetian) “anarota”, derivat si acesta din italiana dialectala “anara”, care ar fi o varianta a lui “anatra” din italiana standard. Prea complicat pentru a fi plauzibil dupa parerea mea. In plus nu explica forma albaneza rosë. In plus cuvantul italian (razza) si cel friulan (raze) par a fi relativ recent, avand in vedere modificarile prin care a trecut, deci nu prea avea cand sa fie imprumutat de romana, eventual doar de istro-romana. Contactele dintre italieni si romani au fost mult timp intrerupte de slavi. Doar mai tarziu au aparut negustorii genovezi si venetieni dar e putin probabil ca un cuvant asa de frecvent utilizat ca “rata” sa fi fost imprumutat de la ei.
Ati observat ca in albaneza “mal” inseamna munte, in timp ce in romaneste “mal” = coasta, tarm, liman, litoral? Cuvantul “breg” din sarba inseamna munte si deal (un munte mai mic), in timp ce in toate celelalte limbi slave omologul lui “breg” inseamna “mal” (doar in slovena si in dialectele macedonene ale bulgarei “breg” inseamna si deal, dar si mal). In bulgara “brjag” = mal. In varianta croata a sarbo-croatei (posibil si in cea sarbeasca) “breg” are si sensul de “mal”, dar doar ca termen livresc sau “istoric” (asa scrie in Hrvatski Jezicni Portal, posibil sa insemne “arhaic”). De mentionat ca sarbo-croata se afla pe teritoriul fost ilir, iar albaneza ar putea fi ilirica. Este aceasta o influenta ilirica, de substrat in sarba sau este vorba de un cuvant albanez tracic, care la sosirea albanezilor pe teritoriul ilir a luat acceptiunea ilira de deal/munte, pierzandu-si-o pe cea tracica, originara, de mal, care a ramas doar in romana? De mentionat de asemenea, ca si slovena, se afla pe un teritoriu fost ilir, daca nu ma insel. In sprijinul afirmatiei ca atat conjunctia “ori” (=sau), cat si particula/adverbul “oare” (oare stie sa conduca masina?) nu sunt decat formele de plural ale substantivului “oara” (a doua/treia oara), care la randul lui este forma mostenita a latinescului “hora” si dubletul cuvantului neologic “ora” (ora doua/trei) adaug faptul ca atat in poloneza cat si in ucraineana (foarte probabil si in belarusa) exista un cuvant care inseamna atat “ori”, cat si “oare”: in poloneza “czy”, in ucraineana “чи”. Si in bulgara exista ceva asemanator: adverbul “oare” (mai precis particula, nu stiu de ce gramaticile romanesti continua sa numeasca acest timp de cuvinte adverbe si nu accepta ca exista si in romana categoria partilor de vorbire “particule”) si conjunctia ori (=sau), se traduc in bulgara prin “li” si, respectiv, ili (din conjunctia i = si + aceeasi particula “li”). Ambele sunt plurale ale cuvantului oara (=data, a doua oara = a doua data), dupa cum inteleg ca a propus lingvistul Candrea, adica dublete etimologice ale lui ore (pluralul cuvantului ora). In bulgara si sarba intrebarile la care se raspunde cu “da” sau “nu” se formeaza cu aceasta particula “li”. In sarba se poate folosi si particula compusa “da li”, compus din prepozitia “da” + particula “li”. In poloneza si ucraineana se folosesc “czy”, respectiv “чи” pentru a forma acest tip de intrebari.
Cuvantul deka din bulgara macedoneana e imprumutat din aromana? Exista in aromana un cuvant asemanator/identic cu “dacă” din romana? In bulgara macedoneana “deka” Inseamna “ca” (stiu ca = znam deka) sau “daca” (nu cu sens conditional): ne znam deka = nu stiu daca. Nu cumva cuvantul romanesc provine din bulgara macedoneana si nu din “de” + “ca”? Tot din Uniunea Lingvistica Balcanica: in dexonline cuvantul romanesc “camai”, azi invechit, din care se zice ca ar proveni “cam” (aproximativ, circa) are data ca origine/etimologie latinescul “quam magis”, insa atat in bulgara standard, cat si in bulgara macedoneana si in slovena exista komaj, care, printre altele, inseamna si “circa, cam”. Care e etimologia corecta? E un cuvant slav sau romanic intrat in limbile slave? Daca e romanic, cum a intrat in slovena? Din friulana/italiana sau din romaneste? Exista vreun cuvant asemanator in friulana/italiana?
De asemenea cateodata se zice in bulgara ponjakoga, din prepozitia “po” si “njakoga” = odinioara (=odata), o oara (data fiind sinonim cu oara), in sarbeste ponekad, din “po” si nekad = odinioara. De asemenea “cate 3, 4, 5 etc.” se zice in bulgara “po 3, 4, 5”, de unde se vede ca romanescului “cate” ii corespunde din nou “po” in bulgara.
De asemenea “decat” din romaneste (mai bun decat/ca), format din “de” + “cat” are un corespondent perfect in bulgara: otkolkoto, din ot (=de, de la, din) + kolko (=cat) + sufixul “-to”. Kolkoto este o varianta a lui kolko, dupa cum kojto/kojato/koeto sunt variante ale lui koj/koja/koe, iar kogato a lui koga etc. Primele se folosesc la introducerea propozitiilor secundare, in timp ce celelalte se folosesc pentru a construi propozitii principale interogative. In albaneza cuvinte ca kudo, kurdo, kushdo etc. = undeva, candva, cineva traduc perfect (sunt calcuri) ale cuvintelor romanesti corespunzatoare (do = persoana a 3-a, dar si a 2-a prezent, indicativ de la verbul “dua” = a vrea, a voi = (el/ea) vrea). Sufixul actual “-va” din cuvintele romanesti este acelasi cuvant cu “va” din “va merge, va face, va drege” si inseamna “vrea, voieste”. Si in spaniola si portugheza exista astfel de pronume: qualquier. Sunt cuvintele albaneze calchiate dupa romana, avand in vedere ca exista cuvinte asemanatoare in spaniola si portugheza?
Ce este aromana? Limba sau dialect? Asa-zisii lingvisti romani sustin ca este un dialect al romanei comune, numita si proto-romana si stra-romana, pretinzand ca aromana este un dialect, eventual o limba mai noua, desprinsa din “proto-romana” si, deci, ca aromanii, daca sunt intr-adevar un popor (sic), sunt un popor mai recent, la origine ei fiind, chipurile, tot romani. Din aceasta “proto-romana” ar fi rezultat 4 limbi: romana, aromana, “megleno-romana” si “istro-romana”. Fals: in primul rand se poate pune intrebarea: de ce nu ar fi romana un dialect al “proto-aromanei”? In al doilea rand faptul ca etnonimul/cuvantul “ruman” pare a fi mai vechi, dpdv lingvistic decat cel de “arman”/”raman” sau “rumer” nu are nicio relevanta pentru denumirea proto-limbii comune, deoarece in aromana exista alte cuvinte, care sunt mai vechi decat cuvintele omoloage din romana, adica sunt mai apropiate cronologic de etimoanele lor latinesti, decat cele din romana. De exemplu aromanul “oclju” pastreaza “-l”-ul latinesc din “ocuLus”, intr-o forma palatala, in timp ce corespondentul romanesc, “ochi” este mai recent, aparut dupa pierderea “l”-ului muiat din aromana. Aici se poate adauga ca si cuvantul/etnonim “roman” din asa-zisa “daco-romana” este mult mai recent decat forma initiala, “ruman”, deci cuvantul aromanesc “arman”/”raman” este mai vechi decat cel “roman” (“ruman” este un arhaism in “daco-romana”). Situatia celor 4 limbi romanice: romana, aromana, megleno-vlaha si istro-vlaha (cum ar trebui corect numite “megleno-romana” si, respectiv, “istro-romana”) este perfect analoaga cu cea dintre RUSa, belaRUSa/bieloRUSa, RUSyna si ucraineana, cele 4 limbi slave de est. 3 dintre ele pastreaza glotonimul “rus-“, la fel cum 2 dintre limbile romanice de est pastreaza amintirea cuvantului latin “Romanus” in numele lor: aromana si romana. Asta nu inseamna insa ca rusa ar fi un dialect belarus/rusyn, nici macar un dialect al belarusei/rusynei vechi, nici ca belarusa ar fi un dialect rus/rusyn, nici ca rusyna ar fi un dialect rus/belarus. Toate provin din slava veche de est. Belarusa e o limba destul de diferita de rusa, fiind mult mai apropiata de ucraineana decat de rusa. Cat despre rusyna, este foarte diferita de rusa, unii lingvisti considerand-o dialect al limbii slovace sau dialect de tranzitie slovac-ucrainean (in afara de cei care o considera dialect ucrainean sau limba de sine statatoare), deci dialect al unei limbi vest-slave (slovaca). Este ca si cum ai zice ca fosta limba dalmata era un dialect romanesc, dalmata si romana facand parte din grupe diferite de limbi romanice. De mentionat ca si ucraineana este foarte diferita de rusa, mai diferita decat este aromana de romana, dar mai asemanatoare decat este romana cu istro-vlaha. Desigur ca se poate obiecta ca limba belarusa exista dar poporul belarus nu, deoarece belarusii se considera rusi. Acest lucru e partial adevarat, aproape toti belarusii se considera rusi iar, actualmente, limba lor materna nu mai este belarusa, ci rusa, unii avand doar cunostinte de belarusa ca limba straina, altii deloc. Exista insa si belarusi care au limba materna belarusa si se considera diferiti etnic de rusi. In plus, mult mai multi rusyni (procentual) se considera diferiti etnic atat de rusi, cat si de ucraineni. Un alt argument este ca exista limbi mult mai asemanatoare intre ele decat romana cu aromana care nu sunt considerate de nimeni a fi una dialectul alteia, de exemplu: ceha si slovaca, ucraineana si belarusa, norvegiana/daneza si suedeza (ca sa nu mai vorbim ca norvegiana este extrem de apropiata de daneza, cam ca portugheza de galiciana, o limba pe care unii o considera dialect portughez; intr-adevar pana in urma cu vreo 70-80 de ani norvegiana era considerata dialect danez). Aromana este deci diferita de romana, fiind o limba distincta atat dpdv istoric, diacronic, cat si sincronic, dpdv al criteriului asemanarii actuale cu romana, criteriul inteligibilitatii mutuale. Aromana si romana sunt la fel de asemanatoare ca portugheza cu spaniola, poate doar cu putin mai asemanatoare. Ramane doar chestiunea stabilirii unui nume pentru proto-limba comuna din care au rezultat aromana, romana, megleno-vlaha si istro-vlaha, deoarece niciuna dintre denumirile care sugereaza o prioritate temporala a “daco-romanei” nu e corecta. Exista mai multe variante: romana (nu româna!) est-balcanica (pe modelul reto-romanei, pe care nimeni nu o numeste reto-română), proto-romana est-balcanica, romanica est-balcanica si proto-romanica est-balcanica. Este adevarat ca istro-vlaha se vorbeste actualmente in vestul Peninsulei Balcanice, dar nu acesta este arealul ei initial. Atributul de “est-balcanica” este necesar pentru a evita confuzia cu dalmata. Ramane de asemenea de gasit un nume adecvat pentru “istro-romana” si “megleno-romana”, deoarece nici glotonimele “istro-vlaha” si, respectiv, “megleno-vlaha” nu sunt prea potrivite, fiindca “vlahi” sunt numiti si românii (vorbitorii de asa-zisa “daco-română”) din Valea Timocului (in Serbia si Bulgaria), desi, din cate stiu eu, si vorbitorii de dalmata erau numiti vlahi de catre popoarele invecinate. Pentru incorectul “macedo-romani” (care sugereaza ca ar fi vorba despre românii din Macedonia si nu despre un popor diferit) exista cuvantul romanesc “aromani”, ce evita confuziile. “Megleno-vlah”/”Istro-vlah” nu ar elimina confuziile, intrucat ar sugera ca este vorba despre acelasi tip de vlahi ca cei din Valea Timocului, care locuiesc in regiunea Meglenului si, respectiv, a Istriei. Cuvantul meglenit pentru megleno-vlah este “vla” (fara “-h”) sau “vlau̯”, dar nu se poate zice “limba vlaă/vlaiă/vlaie. S-ar putea folosi “limba meglenita” si “poporul meglenit”. Cat despre istro-vlahi s-ar putea folosi “poporul jeianean” si “limba jeianeana”, desi acesta este numele doar al unei parti ai istro-vlahilor, ceilalti auto-denumindu-se vlahi. Avand insa in vedere ca si unii, si ceilalti vorbesc aceeasi limba, se poate extinde endonimul de jeianeni si asupra celorlalti. Pentru vlahii din Valea Timocului ar fi mai corecta utilizarea numelui de “valahi”, care aminteste de Valahia (Tara Romaneasca = Muntenia + Oltenia), deoarece ei vorbesc româna, asa-zisul “dialect daco-român al limbii române”). O ultima precizare: cand am spus ca “ruman” este un cuvant mai vechi decat “arman/raman”, dpdv al legilor fonetice care au guvernat transformarea cuvintelor latinesti in romanesti/aromanesti, eu doar am presupus acest lucru, neavand cunostinte atat de vaste de fonetica istorica romaneasca/aromana. Asa cum am demonstrat mai sus, un singur cuvant, fie el si etnonim, nu poate servi ca baza pentru afirmatia ca aromana ar fi un dialect al romanei, deoarece exista cuvinte in aromana mai vechi ca omoloagele lor din romana, ceea ce ar insemna ca si romana este un dialect al aromanei. De fapt, ambele limbi provin dintr-o limba-mama pe care e incorect sa o numim atat “proto-romana”, cat si “proto-aromana”.
1. Domnule Alexe: agentumulticulti a mentionat prenumele romaneti terminate in “-ila”: Zorila, Boila etc. Ele sunt folosite actualmente mai mult ca nume de familie. A nu se confunda acest sufix cu terminatia numelor biblice de genul: Samoila (=Samuel), Danila (=Daniel), Gavrila (=Gabriel), unde “-ila” nu este decat o varianta fonetica veche a lui “-el”. Din cate stiu sufixul e considerat dacic, de substrat. E adevarat? Ce dovezi exista? Acest sufix exista si in bulgara, in forma “-il”.
Dar despre sufixul “-ota” ce puteti spune: Dragota, Dobrota, Trancota/Troncota etc. Si acest sufix exista in bulgara.
2. In sprijinul afirmatiei ca atat conjunctia “ori” (=sau), cat si particula/adverbul “oare” (oare stie sa conduca masina?) nu sunt decat formele de plural ale substantivului “oara” (a doua/treia oara), care la randul lui este forma mostenita a latinescului “hora” si dubletul cuvantului neologic “ora” (ora doua/trei) adaug faptul ca atat in poloneza cat si in ucraineana (foarte probabil si in belarusa) exista un cuvant care inseamna atat “ori”, cat si “oare”: in poloneza “czy”, in ucraineana “чи”. Si in bulgara exista ceva asemanator: adverbul “oare” (mai precis particula, nu stiu de ce gramaticile romanesti continua sa numeasca acest timp de cuvinte adverbe si nu accepta ca exista si in romana categoria partilor de vorbire “particule”) si conjunctia ori (=sau), se traduc in bulgara prin “nali” (din prepozitia “na” + particula “li”) si, respectiv, ili (din conjunctia i = si + aceeasi particula “li”). Ambele sunt plurale ale cuvantului oara (=data, a doua oara = a doua data), dupa cum inteleg ca a propus lingvistul Candrea, adica dublete etimologice ale lui ore (pluralul cuvantului ora).
Traducerea corecta pt Látom a házat = AM VAZUT casa
látom = văd
láttom = am văzut
erată: láttam = am văzut.
sa spui ca Maghiarii nu sunt descedenti ai Hunilor , ca nu exista o legatura între Hunii si Maghiarii , ca Hunii nu aveau o scriere , ca totul este o legenda mise pare o prostie ca sa nu spun altceva . Cuvântul ” Hun ” are ca origine cuvântul ” Kun ” în limba Turca însemna oamenii sau natiune . Scrierea Hunilor era ceea pe raboj / runele , iata si câteva cuvinte de origine Huna în limba Maghiara , tengir = mare , sava = sare , tava = lac , hava = zapada , szele = vânt , sziki = seceta , vüldi = vale , kert = gradina , urrszág = pamânt , kapu = poarta , vara = castel , hada = armata , szurr = sabie , neil = sageti , balta = topor , vezi , viteaz etc . În limba Turcã gasim cuvinte de origine Huna , kut = putere politica , kiz = fata , katun = femeie , büyü = magie , orda / ordu = armata , bar = dute , böri / kurt = lup etc . Originea numelui Attila e neclara sunt istorici care sustin ca originea termenului Attila provine dela râul Volga . Attila ar avea sensul denumiri de tata asemanatoare cu ceea din limba gotica sau unele limbi de origine slava , în Rusa , oteu se pronunta atet , sau termenului de origine mixta Ruso-Ucrainiana , ataman , în limba Maghiara atya , si în nume propi turcice ca Atatürc sau Almatî . Un alt sens ipotetic ar fi o înrudire cu numele vechi turcic al fluviului Volga -Atyl , Atal , Atil în cazul acesta numele ar însemna fluviu mare . Principatul / Ducatul Ungariei a fost fondat în Câmpia Panonica în 895-896 , iar în anul 1000 ia fiinta Regatul Ungariei . Numa prosti ai debitat
Este frumos cand stii cate ceva din toate, se spune ca ai o cultura generala, spicuiesti de ici, de colo si pari un poliglot. Dar n-ai dreptul sa debitezi prostii si sa induci in eroare oamenii. Specialistul este, pe de alta parte, acela care stie din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin. Asa ca pe aceste considerente il rog pe autorul acestui “eseu” sa nu mai debiteze prostii, cu declaratii incontestabile, de parca ar detine adevarul absolut, pana nu devine specialist – in perfecta concordanta cu hegedüs stephan.
Bozgoreasca se trage din Mongola nu cum spune bozgorul asta din harghita
Well, Alexe a mai produs un text exaltat.
Pentru că nu am răbdare să iau tot documentul exaltare cu exaltare, dau doar un exemplu – și pentru sportsmanship, iau chiar primul argument.
Autorul afirmă că “lichidează” mitul “maghiarii = descendenții hunilor” și apoi efectuează “lichidarea” promisă prin argumentul “nu știm nimic despre limba hunilor”.
Well, din orele de logică clasa a VIII-a știm că din faptul că nu ai dovezi despre P, nu înseamnă că non-P. Poți să spui că P e non-deductibil, sau că P e incomensurabil – asta da.
Să construim un exemplu. Fie P = “Iohannis e un reptilian”.
Din faptul că nu găsim argumente doveditoare pentru P, nu rezultă că Iohannis nu e un repilian. Poate îi, poate nu-i. Știm doar că nu știm.
În cazul nostru concret, afirmația “nu știm nimic despre limba hunilor” nu lichidează (în sensul de invalidează) propoziția “maghiarii = descendenții hunilor” ci doar o redeschide pentru o examinare mai aprofundată. Dar care examinare nu a fost niciodată închisă.
Hai, cu indulgență pentru retorica lui Alexe, să spunem că o afirmație P este “lichidată” când aflăm că e nedeductibilă – pentru că și-ar fi pierdut calitatea de certitudine.
Dar pentru a lichida un mit M (care e incert prin definiție, doar de aia e mit) trebuie să aduci argumente care nu doar reafirmă ce deja oricum știam (anume că M e un mit, și e incert) ci tre să aduci argumente care fac ca M să-și piardă calitatea de mit. Atunci l-ai lichidat ca mit.
Dar prin argumentul “nu avem dovezi pentru M” nu faci ca M să-și piardă calitatea de mit, pentru că incertul a rămas incert. Ok, poate un pic și mai incert. Dar și-a păstrat calitatea de mit? Darăcă.
“Lichidatul” fiind departe de a fi efectuat – contrar enunțului – rezultă un prin exemplu de exaltare.
A viszontlátásra 🙂
Unele lucruri sunt ok.,iar altele sunt gresite in aceasta scriere.
1. De exemplu ca turca nu ar avea acuzativ. Turca are acuzativ: -i (si -i-ul fara punct care se pronunta â). De exemplu: evi görüyorum = vad casa. Ev+i.
2. Zarand dupa parerea mea vine mai degraba din cuvantul maghiar zarándok (pelerin), particula -ok disparand la fel ca in cuvantul vakondok (cartita), -ok uneori fiind folosit, alteori nu. Sau mai exista si explicatia din numele vechi maghiar, din timpurile pagane ale maghiarilor, Zerind. In maghiara multe nume si cuvinte au avut si forme cu vocale subtiri (e, é, I, í, ö, ő, ü, ű) dar si groase (a, á, o, ó, u, ú), de exemplu: magyar-megyer. Deci Zerind (Zerénd) putea avea si forma de Zaránd.
3. Origine a hunica. Cu toate ca nu exista dovezi clare legate de elemente hunice in maghiari, s-a demonstrat deja ca legendele maghiarilor legate de originea lor hunica provin dintr-o constinta straveche, dinaintea descalecatului, de origine din acest popor. Acum cateva decenii istoricii spuneau ca legenda despre originea hunica a fost inventata de preotii cronicari ai regilor maghiari. Insa este stupid sa se afirme acest lucru, cand se stie ca biserica crestina ii considera pe huni ca trimisii Satanei, si il reprezentau pe Attila cu coarne pe frunte. Deci cum puteau sa inventeze preotii crestini maghiari ca maghiarii provin din draci, sau din casatoria unor spirite malefice cu vrajitoare, asa cum Jordanes scria despre originea hunilor.
In ultimul timp se accepta deci ca maghiarii aveau un mit despre originea hunica, si ca dinastia Arpadiana credea ca este descendenta din Attila.
Normal ca mitul nu neaparat arata corect si originea adevarata. Dar nu exista nici dovezi care sa o infirme. Mai mult, popoarele turcice din Asia Centrala, si mai ales uigurii din China cred cu tarie ca sunt inruditi cu maghiarii.
Din teoriile despre originea hunilor eu nu as omite nici posibilitatea ca ei sa fi avut o limba, sau una dintre limbile vorbite de ei, stramoasa limbii maghiare. Este de remarcat ca vogulii si ostiacii, cele doua triburi siberiene care vorbesc cea mai inrudita limba cu maghiara, au in vocabularul lor stravechi cuvinte legate de o viata de calareti nomazi, la fel si miturile lor arata ca original duceau o viata de calareti nomazi, fiind fortati ulterior de alte popoare (poate turci, poate mongoli) sa se refugieze in padurile Siberiei. Deci nu ii putem exclude dintre stramosii hunilor nici pe stramosii maghiarilor. Pana nu vom avea un text in limba hunica, care va fi descifrat, nu putem exclude acest lucru.
Dar poate arheogenetica ne poate ajuta, fiindca foarte recent in Institutul de Cercetare al Maghiarilor (Magyarságkutató Intézet) s-au inceput cercetarile arheogenetice pe oasele maghiarilor descalecatori si ale hunilor, spre a vedea daca sunt inruditi.
Limba maghiara se aseamana foarte mult fonetic cu limba turca pt. cei care nu cunosc nici una din cele doua limbi. Puteti face experimente de ex…puneti niste copii sa asculte cele doua limbi si sigur va vor spune ca este una si aceeasi limba dupa cum suna fonetic.
Se face ca eu sa cunosc si sa vorbesc limba turca, maghiara fiind-mi limba materna. Intr-adevar la auz turca nu se aseamana foarte múlt cu maghiara. Dar nici finlandeza nu se aseamana la auz cu maghiara, sunand ca o limba total neinrudita, insa totusi lingvistii spun ca elé se inrudesc.
Salut,
Vorbesc indoneziana fluent, care e o forma de malay si care a fost lingua franca in Asia de Sud Est.
Limba are art hotarat, care in acelasi timp e si posesiv. Sensul e dat de context.
Ex: orangnya lagi makan- Omul mananca (iar).
Orang-om, persoana
-nya- posesiv, al lui/al ei, dar in aceasta constructie este art hotarat.
Alt exemplu: Suaranya keras. Vocea e puternica/ Vocea ei/lui e puternica.
Suara-voce, sunet-in functie de context.
Cam asta cu articolul hotarat la limbile din Asia.
[…] din acele miracole istorice care a făcut să ni se păstreze și un glosar cuman, sau un vocabular al iașilor (alanilor, oseților) în Ungaria medievală (cf. linkuri mai […]
[…] nu există conjugări). Chiar si in limbile uralo-altaice si fino-ugrice, precum in turcă sau maghiară, terminațiile personale ale verbului sunt doar un rezultat al caracterului general aglutinant al […]
[…] https://cabalinkabul.com/2017/06/14/hungaro-alania-de-unde-vine-limba-maghiara/ […]